LITURGIE

ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. VI: TIMPUL PASCAL

6. Rusaliile

La evrei, în vremea lui Moise, sărbătoarea Rusaliilor sau a Săptămânilor cum o numeşte Pentateuchul, deoarece era celebrată exact la şapte săptămâni după Paşti, avea drept scop să aducă mulţumiri lui Dumnezeu pentru roadele pământului a căror recoltare tocmai se încheia. Mai târziu tradiţia rabinică a adăugat o comemorare a promulgării legii pe muntele Sinai care a avut loc la 50 de zile după ieşirea evreilor din Egipt.

În istoria evanghelică a 50-a zi după Paşti a fost marcată de trei evenimente de importanţă capitală: revărsarea prodigioasă a Duhului Sfânt asupra apostolilor, întemeierea oficială a Bisericii şi începutul răspândirii ei în lume, toate trei fiind, conform promisiunilor Mântuitorului încoronarea operei sale de mântuire.

Când a fost introdusă sărbătoarea Rusaliilor în calendarul creştin? Nu se poate şti precis. Sfântul Pavel aminteşte de Rusalii în 1 Cor 16, 8: "Voi rămâne totuşi la Efes până la Pentecoste, căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă", nu se ştie dacă este vorba de Rusaliile creştine sau iudaice. Cele mai vechi documente începând cu "Epistola Apostolorum" menţionează Rusaliile, dar cu o încheiere solemnă a quadragesimei pascale. Eusebiu, amintind că în acea zi a murit Constantin cel Mare, numeşte Rusaliile Omnium festivitatum maximam.

Era natural ca bucuria sfântă a perioadei pascale să se accentueze în mod deosebit în ultima zi. După mărturia Etheriei slujbele religioase se desfăşurau aproape fără întrerupere din zori şi până către miezul nopţii. Din predicile sfântului Augustin aflăm că bisericile deveneau neîncăpătoare în această zi. Sărbătoarea a luat amploare la începutul secolului IV prin practica, ce s-a impus de a se administra în vigilia nocturnă a acestei solemnităţi botezul celor care nu putuseră să-l primească în noaptea de Paşti. Serviciul liturgic din vigilia Rusaliilor era similar cu cel din vigilia pascală; în unele biserici din Galia era inclus şi ritul binecuvântării focului şi a lumânării pascale.

Una dintre creaţiile liturgice cele mai valoroase legată de această solemnitate este imnul "Veni, Creator spiritus" atribuit lui Raban Maur, abate de Fulda (+856), dar care de fapt aparţine unui preot necunoscut din timpul său.

Un obicei general în Evul Mediu era acela ca în ziua de Rusalii să facă să cadă de sus în biserică în timp ce se cânta Terţia sau secvenţa la liturghie trandafiri, flori sau chiar fuioare de cânepă aprinsă imitând limbile de foc care au coborât asupra apostolilor. In unele biserici se dădea drumul să zboare la porumbei şi alte păsări. Astfel una din rubrici prevedea: "Dum incipitur Veni Creator, projicientur infra chorum folia quercuum, nebulas et stupas ardentes in magna quantitate. Et a "Gloria in excelsis" emittent volare versus chorum aves parvas et mediocres, cum nebulis ligatis ad tibiam in competenti numero". In aceste locuri ca în Liguria şi Emilia aceste nebulae (un fel de plăcintuţe colorate) erau atârnate de un arbore care, în ziua de Rusalii, era ridicat sus sub cupola bisericii unde stătea toată octava, după care plăcintuţele erau distribuite credincioşilor.

Între timp s-a adăugat la Rusalii şi o octavă; ultima reformă liturgică a suprimat-o.

Secvenţa a rămas obligatorie pentru toate liturghiile din duminica Rusaliilor.

La sfârşitul liturghiei diaconul sau preotul spune: "Ite missa est, alleluia, alleluia". Iar răspunsul: "Deo gratias, alleluia, alleluia".

Lumânarea pascală care, de la reforma liturgică tridentină se stingea după Evanghelia de la liturghia Inălţării, acum se stinge la terminarea timpului pascal şi se recomandă să fie păstrată în baptister cu cinstea cuvenită pentru ca, de la flacăra ei, să se aprindă lumânările noilor botezaţi la celebrarea botezului.