LITURGIE

ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. VI: TIMPUL PASCAL

3. Octava Paştelui

Conform normelor în vigoare referitoare la anul liturgic "Primele opt zile ale timpului pascal constituie octava Paştelui şi sunt celebrate ca solemnitate a Domnului".

Ritualul iniţierii creştine a adulţilor recomandă ca, în cazul că sunt mulţi catecumani de botezat, cea mai mare parte dintre ei să fie botezaţi în noaptea de Paşti, ceilalţi să fie botezaţi în zilele din octava Paştelui.

Iniţial Biserica, inspirându-se dintr-un străvechi obicei ebraic (Ex 2, 15, 19), a prelungit cea mai mare sărbătoare creştină pe o perioadă de şapte zile continue. Primele mărturii ale acestei săptămâni pascale le găsim în a doua jumătate a secolului IV, dar cu siguranţă că este cu mult mai veche deoarece sfântul Augustin o numeşte "Ecclesiae consuetudo", veche cât şi quadragesima. Fiind considerată la fel de festivă ca ziua de Paşti, poporul trebuia să observe repaosul şi să ia parte la serviciile religioase care se celebrau în fiecare zi. Legile civile şi cele religioase erau categorice în această privinţă. In secolul IV "Lex canonica Ss. apostolorum", în canonul 1 prevedea: "... si quis... totam hebdomadam non colit sicut unum diem, eam celebrans simpliciter et non festive, vel laborem suscipit, partem habeat cum Iuda proditore et constituatur cum Iudaeis Dei interfectoribus".

Această săptămână pascală, Biserica romană o dedica în mod deosebit neofiţilor, fie completându-le instrucţia religioasă printr-o cateheză corespunzătoare, fie întărindu-le voinţa prin distribuirea zilnică a Sfintei Euharistii. "Idcirco, le spunea sfântul Ioan Gură de Aur neofiţilor, septem dierum spatio collectam agimus, ac spiritalem mensam vobis apponimus, divinis eloquiis instruimus et adversus diabolum armamus". Au rămas celebre cele cinci cateheze mistagogice atribuite sfântului Ciril din Alexanndria ţinute neofiţilor în săptămâna pascală a anului 347, ca şi cele ale sfântului Ambroziu pe care le găsim în tratatele "De Mysteriis" şi "De Sacramentis".

"Decretum Gratiani" enumeră toate cele şapte zile din săptămâna Paştelui. Practic însă, după secolul IX observarea acestor zile de sărbătoare a început să slăbească. In mod obişnuit, după secolul X au mai fost observate ca zile de sărbătoare doar primele două zile de după Duminica Invierii. Această practică a durat până în secolul XIX când exigenţele vieţii moderne şi relaxarea generală au dus şi la suprimarea lor. Caracterul festiv al octavei Paştelui a rămas doar în liturgie.

La Roma era fixată până în secolul VI câte o biserică staţională unde papa celebra şi predica în fiecare zi. Neofiţii făceau zilnic procesiune la baptister, ca şi în ziua de Paşti. Ei depuneau hainele albe împreună cu panglica ce le acoperea ungerea cu crismă făcută pe frunte după botez, în unele biserici în sâmbăta, în altele în duminica din octava Paştelui, de unde, pentru aceste zile denumirea de «Sâmbăta şi Duminica Albă» - in albis (in albis vestibus depositis).