LITURGIE

ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. VI: TIMPUL PASCAL

2. Ziua de Paşti

Dezbaterile aprinse şi prelungite care au avut loc în Biserică cu privire la sărbătoarea Paştelui vorbesc despre importanţa capitală care a fost atribuită acestei sărbători, chiar din zorile creştinismului. Preeminenţa absolută a acestei sărbători faţă de toate celelalte au fost bine puse în lumină de sfântul Pavel, fiind recunoscută şi proclamată de sfinţii părinţi cu cele mai entuziaste expresii: dies magnus, festivitatum festivitas, dies dierum, regina dies verus Dei, dies felicessimus etc. Zi triumfală nu numai pentru Cristos Capul nostru divin, dar şi ziua triumfului nostru alături de el: Convivificat nos in Christo... conresuscitavit et consedere fecit (Ef 2, 5-6). Era normal ca disciplina liturgică să facă de la bun început din sărbătoarea Paştelui ziua cea mare a botezului pentru întreaga Biserică. In timp ce catecumenii scufundaţi în apele vii ale botezului, ieşeau din ele curăţiţi la viaţa nouă a harului, creştinii îşi reînnoiau permanent harul primei lor copilării creştine. Un obicei pios, atestat în secolul VIII, îi făcea pe creştini să revină în zori la biserică, matutino rumpente luce tenebras, petru a cânta cu mare solemnitate oficiul în cinstea lui Cristos Inviat. Potrivit unui obicei vechi comun tuturor bisericile orientale şi occidentale, oficiul începea cu îmbrăţişarea şi sărutul păcii.

De asemenea, avea loc dimineaţa o procesiune solemnă la altarul mormântului pentru a ridica crucea şi euharistia aşezate acolo în Vinerea Sfântă. Poate aici trebuie căutată originea procesiunii din noaptea de Paşti.

Iniţial era o singură liturghie oficială de Paşti: aceea cu care se încheia vigilia pascală. Mai târziu când vigilia începea mai devreme şi se încheia înainte de ivirea zorilor, s-a introdus o a doua liturghie in die Pasche, a cărei celebrare o aminteşte deja sfântul Augustin: "ipso die dominico Paschae mane". Faimoasa secvenţă "Victimae Paschali", elegantă şi plină de lirism, obligatorie în această zi - conform normelor actuale, este atribuită lui Wipo (+1050), preot la curtea lui Conrad II şi Henric III. Lipseşte actualmente din original strofa:

Credendum est magis soli
Mariae veraci,
Quam Iudeorum
Turbae fallaci.

Se reîntorceau în această zi, salutate cu mare bucurie de creştini, bucatele izgonite de rigoarea postului cvadragesimal: carnea, laptele, ouăle, brânza etc. Dar sentimentul creştin şi liturgic impunea ca aceste bucate să nu fie consumate până nu sunt binecuvântate. In hac sancta die, notează un vechi cronicar, nihil quod a sarcedote non sit benedictum, comedere debeamus. Avem formula de binecuvântări a cărnii de miel, a ouălelor, simbol al revenirii la viaţă, deja din secolul VII. Binecuvântarea bucatelor în ziua de Paşti e o tradiţie ce există încă, în multe comunităţi creştine şi trebuie respectată.

La Roma, cu fast deosebit se celebrau vesperele în seara zilei de Paşti, la care avea loc o grandioasă procesiune a neofiţilor la baptisteriul unde, în noaptea precedentă, se născuseră la viaţa divină.

Înainte de a se întoarce acasă, clerul înalt - iar ulterior cel mai mic, ba chiar şi cântăreţii - erau invitaţi la trapeza papală pentru o gustare; la această compotatio pontificia se ofereau soiuri de vinuri selecte.

Adunarea se împrăştia, iar cardinalii urmaţi de clericii lor se întorceau acasă spre a celebra vesperele în propriile lor biserici. Stimulaţi de generozitatea papală îi învitau la sfârşit din nou pe clerici să guste din vinul pe care îl aveau ei înşişi în pivniţe. Nu era un exces pentru nişte oameni care de 40 de zile nu băuseră decât apă şi numai seara, ci o bucurie sfântă şi naturală într-o vreme când credinţa dicta ritmul vieţii sociale a popoarelor, iar liturgia era expresia bucuriei şi a durerii pentru întreaga familie creştină.