LITURGIE

ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. IV: QUADRAGESIMA

3. Postul quadragesimal

Postul a caracterizat totdeauna perioada quadragesimală.

La origine postul consta în esenţă în faptul că se lua o singură masă pe zi, seara, după celebrarea vesperelor sau a liturghiei în funcţie de zile şi de obicei. Aşadar, faptul că unica masă se servea seara era foarte vechi în Biserică; era o tradiţie preluată de la Sinagogă. In plus, de la această unică masă pe zi trebuiau excluse anumite mâncăruri considerate prea fine sau prea hrănitoare: carnea, vinul, supele, fructe prea zemoase. Constituţiile apostolice permit în postul din săptămâna sfântă numai pâine, legume, sare şi apă. Sfântul Paulin de Nola mânca în timpul postului numai pâine de secară, verdeţuri fierte cu puţin untdelemn şi o picătură de vin.

Regula de a nu mânca în zilele de post până seara a fost observată cu stricteţe în biserica latină până după anul 1000. Sfântul Bernard (1153), într-un discurs ţinut călugărilor săi la începutul Postului Mare le spunea: "Până acum am postit până la nona, dar de acum înainte vor posti cu noi până seara - usque ad vesperam - toţi, fie ei principi sau regi, preoţi sau credincioşi, nobili sau plebei, bogaţi sau săraci".

După anul 1000, ici şi colo mai înainte, apare tendinţa de a scurta ziua de post, adică de a servi masa la nona. Cronicarul lui Carol cel Mare notează că aceasta făcea să se celebreze liturghia şi vesperele cu o oră înainte de nona pentru a servi apoi masa cu curtenii săi.

"Decretum Gratiani", la jumătatea secolului XII, deşi codifică disciplina tradiţională, notează că: "Solent plures, qui se ieiunare putant in quadragesima, ad horam nonam comedere".

Scolasticii au aderat fără rezervă la modificarea petrecută, aducând argumente în favoarea ei, de pildă faptul că astfel e mai bine cinstit misterul patimii lui Cristos care, scrie sfântul Toma, "completa fuit hora nona, quando, inclinato capite,tradidit spiritum. Ieiunantes enim, dum suam carnem affligunt, passioni Christi conformantur".

Odată ce s-a deschis calea scurtării zilei de post, s-a mers mai departe. Atât din cauza relaxării moravurilor şi a disciplinei cât şi datorită faptului că în Evul Mediu orele erau formate din trei ore actuale şi deci era un spaţiu larg de mişcare, masa permisă la nona s-a urcat la sexta. Astfel în secolul XIII-XIV s-a generalizat obiceiul de a servi masa la amiază, după ce, conform tradiţiei, s-au celebrat vesperele şi liturghia. Aceasta era practica papei, a cardinalilor şi a călugărilor, ne informează un cronicar al timpului.

Şi aşa se explică pentru ce, până în zilele noastre, o rubrică prevedea ca în zilele din Postul Mare vesperele să se recite înainte de amiază.

Cum era şi normal, lucrurile nu s-au oprit aici; s-a mers mai departe cu concesiile. Dacă se lua masa la amiază, trebuie să se aştepte până a doua zi la amiază pentru a se lua masa din nou. Aşteptarea era prea lungă şi atunci s-a permis să se consume seara puţin lichid pentru potolirea setei. Acest obicei s-a introdus mai întâi în mănăstiri şi apoi s-a generalizat. Sfântul Toma i-a găsit şi explicaţia teologică: Non intendit Ecclesia interdicere abstinentiam potus, qui mahis sumitur ad alterationem corporis et digestionem ciborum quam ad nutritionem, licet aliquo modo nutriat. Pentru acelaşi motiv el îi justifică pe cei care la băutură adăugau şi electuaria, adică prăjiturile pe bază de zahăr şi miere. Era în realitate o mică gustare care se numea collatio. Cuvântul e de provenienţă mănăstirească şi înseamnă conferinţă, deoarece după numita collatio se citeau faimoasele conferinţe spirituale ale lui Cassian; alimentul spiritual a împrumutat numele alimentului trupesc.

Din secolul XVI s-a introdus o altă noutate de acelaşi gen. Pentru că prin consumarea de lichid nu se încalcă postul, a început să se bea şi dimineaţa un pic de vin, de cafea, de ciocolată dizolvată cu apă.

Apoi, dacă prăjiturile se puteau lua seara în cantitate mică de ce nu s-ar fi putut lua şi dimineaţa? Iar cine nu avea prăjiturile, evident, putea consuma în locul lor puţină pâine.

Şi aşa postul a ajuns încetul cu încetul la trei mese pe zi: una substanţială, până la săturare, două mai uşoare. Abstinenţa a urmat soarta postului: treptat s-a introdus consumul de lapte, brânză, ouă, peşte şi vin. Desigur că practica abstinenţei ca şi cea a postului varia de la ţară la ţară. Cronicarul Enea din Paris (secolul IX) notează diferenţa de disciplină în Italia şi în Germania. Italia tribus diebus per totam quadragesimam acibis igne decoctis abstinet, mulţumindu-se cu fructe şi legume. Germania în schimb "a lactis et butyri ac casei ovarum usu per totam quadragesimam generaliter non abstinet".

Cu privire la introducerea lactatelor, s-a considerat că e un abuz; de aceea s-a reintrodus un regim riguros care le-a înlăturat din postul mare în multe ţări. Apoi Biserica a dat dispense mai întâi personale, care încetul cu încetul au devenit generale. abstinenţa de la lactate s-a introdus în cele din urmă la câteva zile cum ar fi miercurea cenuşie şi vinerea sfântă pentru ca la ora actuală să nu se mai ţină nici în aceste zile.

Biserica este aceea care îşi fixează propria disciplină în diferite timpuri; ea a ştiut să-şi acomodeze întotdeauna poruncile în funcţie de necesităţi şi împrejurări. Muncile grele şi lupta pentru viaţă din timpurile noastre pledează în favoarea rigorii quadragesimale care se potriveşte cu timpurile de odinioară.

Disciplina actuală în această privinţă este după cum urmează.

Constituţia liturgică la nr. 110 prevede:

- să se păstreze cu sfinţenie postul pascal, care trebuie celebrat pretutindeni în Vinerea Patimii şi Morţii Domnului şi care e bine să fie prelungit, dacă este posibil, şi în Sâmbăta sfântă, astfel încât să se ajungă cu sufletul înălţat şi deschis la bucuriile Duminicii Invierii.

Normele practice ale postului şi abstinenţei le avem în Constituţia apostolică "Paenitemini" din 17 februarie 1966 a lui Paul VI.

- abstinenţa şi postul se vor păstra în miercurea cenuşie sau la riturile unde cvadragesima nu începe cu miecurea cenuşie, în prima zi a cvadragesimei şi în Vinerea Patimii şi Morţii Domnului.

- abstinenţa de la mâncărurile de carne este absolut obligatorie în toate vinerile din postul mare.

- legea abstinenţei opreşte consumul de carne, dar nu consumul de ouă, lactate, precum şi orice fel de condiment pregătit cu grăsime de animal.

Legea postului obligă la o singură masă în cursul zilei, fiind îngăduit să se mănânce puţin dimineaţa şi seara: în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea meselor de dimineaţă şi seară trebuie ţinut cont de obiceiurile locale legitime.

Legea abstinenţei îi obligă pe cei care au împlinit vârsta de 14 ani. Legea postului îi obligă pe toţi credincioşii de la 21 de ani împliniţi la 60 ani începuţi.

Conferinţele Episcopale au dreptul să transfereze, pentru un motiv just zilele de pocăinţă, dar nu pe cele din cursul cvadragesimei.

De asemenea pot înlocui total sau parţial abstinenţa şi postul cu alte forme de pocăinţă, în special cu fapte de caritate şi exerciţii de pietate.

Conferinţele episcopale trebuie să formeze Scaunul Apostolic cu privire la intervenţiile operate în acest domeniu.