LITURGIE

ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. III: CICLUL LITURGIC AL CRĂCIUNULUI

5. Epifania şi Botezul Domnului

Conform actualului calendar Epifania este sărbătorită la 6 ianuarie, iar Botezul Domnului în prima duminică după 6 ianuarie. Totuşi legătura pe care au cunoscut-o între ele în decursul istoriei ne determină să le studiem împreună.

Numele grec al primei sărbători - «Epifania» sau «Teofania» ne indică imediat originea ei orientală. Prima indicaţie ne-o dă Clement din Alexandria (+215) care ne informează că: secta gnostică a «Basilidianilor» susţinea că abia în momentul botezului divinitatea s-a unit cu umanitatea lui Cristos şi că aceasta era adevărata naştere divină a lui Isus.

Iniţial în Orient misterul naşterii lui Cristos a constituit obiectul primar al solemnităţii Epifaniei.

Abia mai târziu, către sfârşitul secolului IV, când s-a introdus noua sărbătoare occidentală a Naşterii Domnului de la 25 decembrie comemorarea botezului Domnului a trecut în Orient pe primul plan. Astfel Constituţiile Apostolice prescriu că servitorii in Epiphaniae festo vacent, quia in eo demonstrata est Christi divinitas, quando Pater testimonium ei praebuit in baptismo. In această zi erau botezaţi catecumenii. In Orient Botezul Domnului a fost întotdeauna elementul principal al Epifaniei sărbătorite la 6 ianuarie. Nu e lipsită de probabilitate părerea că Biserica Orientului a introdus sărbătoarea pentru a-i îndepărta pe credincioşi de la anumite obiceiuri populare de origine păgână. In noaptea de 6 ianuarie anumite culte mistice sărbătoreau naşterea lui Eon dintr-o fecioară; se credea că în acea noaptea apele Nilului căpătau puteri speciale, de aceea egiptenii obişnuiau să scoată şi să păstreze o anumită cantitate din Nil.

Tot pentru această zi s-a fixat comemorarea nunţii de la Cana Galileei, cu intenţia de a se exprima o mare idee religioasă, adică, nunta mistică a lui Cristos cu Biserica sa, datorită căreia Biserica dobândeşte fecunditate spirituală spre a naşte, din apă şi Duh Sfânt, fiii lui Dumnezeu.

Dacă sărbătoarea Crăciunului a trecut din Occident în Orient, ca un fel de schimb reciproc, sărbătoarea Epifaniei a trecut din Orient în Occident pe la jumătatea secolului IV. Dar bisericile occidentale acceptând noua solemnitate de la 6 ianuarie au înţeles că sărbătoareau în primul rând, în această zi, nu atât botezul lui Cristos, cum făceau orientalii, cât mai ales vizita Magilor (primitiae gentium) la Pruncul Isus, cu care ocazie Cristos s-a arătat ca stăpân şi Rege al tuturor naţiunilor de pe pământ.

Sfântul Augustin cu cele şase predici ale sale pentru Epifanie, Sfântul Sacramentarul Gelasian, monumentele de artă creştină din secolul IV-V reprezentând pe cei trei magi oferind darurile lor Pruncului, nu cunosc alt obiect al acestei sărbători decât vizita Magilor. Cel dintâi care vorbeşte în Occident şi de celelalte epifanii în ziua de 6 ianuarie - botezul lui Isus în Iordan - este sfântul Ambroziu (+397) urmat de sfântul Paulin din Nola (+431) şi sfântul Maxim din Torino (+465).

Actualul calendar, separând Botezul Domnului de Epifanie, e redat acestei sărbători caracterul pe care l-a avut iniţial în biserica occidentală.

Două lucruri trebuie amintite în legătură cu sărbătoarea Epifaniei.

Mai întâi Pontificalul Roman prevedea că la liturghia din sărbătoarea Epifaniei, arhidiaconul, îmbrăcat în pluvial să vestească poporului de la amvon data Paştelui şi a celorlalte sărbători mobile din cursul anului. Această uzanţă trebuie pusă în legătură cu practica din primele veacuri creştineşti când de la Alexandria, unde erau cultivate în mod special studiile astronomice, erau trimise la toate bisericile creştinătăţii aşa numitele Litterae festales, în care era indicată data precisă a Paştelui. Conciliul din Niceea (325) a încredinţat Patriarhului mitropoliei egiptene această misiune atât de importantă la vremea aceea pe care o avuseseră practic şi antecesorii lui.

Formulele oficiale cu care se anunţau în catedrale data Paştelui şi ale celorlalte sărbători mobile erau fixe şi solemne şi se cântau pe o melodie aproape identică cu introducerea de la «Exultet».

Şi un al doilea lucru: ritul binecuvântării apei în amintirea botezului lui Cristos, celebrat foarte solemn nu numai la greci, dar şi în bisericile occidentale, inclusiv la Roma. Ceremonia este de origine palestiniană. In ziua de Epifanie poporul obişnuia să coboare la Iordan, la locul indicat de pe o cruce pe piatră, unde Isus primise botezul. Credincioşii vărsau în apele sfinte vase cu balsam, iar apoi episcopul dădea botezul la catecumeni.

Apa sfinţită la Epifanie, ca şi cea sfinţită în noaptea de Paşti, era dusă acasă de către credincioşi şi preţuită spune un vechi ritual, tamquam thesaurus nobilissimus.

S-ar mai putea aminti obiceiul existent la Roma, introdus în 1836 de Venerabilul Vicenzo Palloti, în biserica sfântului Andrei della Valle. In fiecare zi din octava Epifaniei clerul diferitelor liturgii orientale cu reşedinţa în Roma cântau solemn Liturghia în ritul lor propriu, ca manifestare a acelei unităţi a Bisericii care nu înăbuşă, dar îmbrăţişează şi uneşte toate riturile în cinstirea şi adorarea unuia şi aceluiaşi Domn. Incă un obicei legat de Epifanie: binecuvântarea caselor: de aici expresia orientală: a umbla cu Iordanul.

Epifania rămâne o sărbătoare de prim rang; în actualul tabel al zilelor liturgice e clasificată cu gradul de solemnitate şi vine în ordine după Triduum-ul pascal al Patimii şi Invierii Domnului şi după Crăciun.

Secretariatul pentru unitatea creştinilor, în "Directorium pentru aplicarea deciziilor Conciliului Vatican II cu privire la Ecumenism" din 14 mai 1967, îndeamnă să se intensifice rugăciunile pentru unirea creştinilor în zilele din preajma Epifaniei, în care se comemorează manifestarea lui Isus în faţa lumii şi legătura strânsă dintre misiunea Bisericii şi unitatea ei.