LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. III: CICLUL LITURGIC AL CRĂCIUNULUI

3. Sărbătoarea Sfinților de după Crăciun

În cele mai vechi calendare liturgice vedem deja grupate deja în jurul Crăciunului câteva sărbători ale unor sfinți dintre cei mai iluștri din Noul Testament. Probabil s-a intenționat să i se facă Pruncului Isus venit pe lume un fel de cortegiu de onoare (Comites sponsi). De aceea, acești sfinți au rămas încadrați în Proprium de Tempore, în timp ce sărbătorile celorlalți sfinți au fost încadrate în Proprium de Sanctis. E vorba de sfântul Stefan, sfântul Ioan apostol și evanghelist și Sfinții Prunci nevinovați. In bisericile Orientului, pe 27 decembrie era sărbătoarea sfinților Petru și Pavel; bisericile Occidentului au urmat în această privință biserica Romei care de pe vremea lui Constantin ținea deja această sărbătoare pe data de 29 iunie. Inițial, atât bisericile cât și cele din Occident îl sărbătoreau împreună cu sfântul Ioan și pe fratele lor Iacob.

 

A. Cultul Sfântului Ștefan

Cultul sfântului Stefan exista în Orient la începutul secolului IV, adică atunci când încă nu-i fuseseră descoperite moaștele. Dar nu numai în Orient ci și în Italia, de pildă la Ancona, sfântul Augustin din acest oraș scrie: "Corpus eius nondum apparuerat, memoria ibi unde erat?" In această biserică era venerată una din pietrele cu care fusese ucis sfântul Stefan. Cultul sfântului Stefan s-a răspândit apoi rapid în întreaga Biserică, ca urmare a descoperirilor moaștelor sale, fapt petrecut la 5 decembrie 415 la Caphargamala, lângă Ierusalim, de către un oarecare Lucian, presbyter ecclesiae Dei quae est in villa Caphargamala. Din scrisoarea trimisă de el cu această ocazie rezultă că moaștele Protomartirului descoperite printr-o revelație în somn din partea lui Gamaliel au fost transportate cu mare pompă de la Caphargamala la Ierusalim și așezate mai întâi în biserica de pe Sion și apoi într-o criptă (martyrium) (3), unde în fiecare an era celebrată nașterea lui pentru cer. In viața sfintei Melania (439) se vorbește despre existența acestor moaște și despre cultul ce le era adus.

Dar nu au rămas la Ierusalim toate moaștele. Lucian a reținut o parte din ele, iar restul le-a distribuit în toate părțile. De pildă, împărăteasa Eudoxia în 431 a adus o parte din ele la Constantinopol, o parte au fost aduse la Ippona pe vremea sfântului Augustin etc. Scrisoarea lui Lucian a făcut mare senzație și cultul sfântului Stefan a cunoscut un entuziasm extraordinar. Un oarecare Faustus scrie către 475: ecce iste, qui dudum paradisi splendore perfruitur, nunc mundo ad hoc ostenditur, ut colatur. Unde dispensator utilitatum nostrarum Deus evidenter cum praecipit honorari, quem praestit iuveniri.

La Roma existau în secolul V două bazilici închinate sfântului Stefan.

În afara Romei, în Evul Mediu sărbătoarea sfântului Stefan era în special sărbătoarea diaconilor care în această zi prezidau recitarea oficiului în for, cântau epistola, gradualul și aleluia la Liturghie îmbrăcați în dalmatică.

 

B. Cultul sfântului Ioan apostol și evanghelist

Comemorarea liturgică a sfântului Ioan este învăluită în multă incertitudine. Moartea acestui apostol, potrivit celor mai vechi izvoare, s-a petrecut la Efes la data de 26 septembrie. Si totuși în calendare destul de vechi, cum este cel al sfântului Ieronim, sărbătoarea lui o găsim fixată la 27 decembrie cu titlul: Adsumptio S. Ioannis evangelistae apud Ephesum. Termenul "adsumptio" trebuie pus în legătură cu povestirile fabuloase care, din secolul IV, circulau la Efes cu privire la moartea apostolului, povestiri lansate de cartea apocrifă gnostică Acta Iohannis din secolul II. Credincioșii din Efes relatează această carte aflând de la ucenicii lui Ioan că aceasta a murit, au cerut să fie deschis mormântul lui; dar când aceștia i-au deschis mormântul, nu i-au mai găsit trupul, sfântul Augustin scrie ironic: "Cui placet... asserat apostolum Iohannem vivere atque in illo sepulchro eius, quod est apud Ephesum dormire eium potius quam mortuum iacere contendat".

În Evul Mediu timpuriu sfântul Ioan era invocat mai ales ca ocrotitor al celor care călătoresc pe mare. Acest lucru își are originea de la faptul că în anul 425 Galla Placidia a construit la Ravenna o bazilică în semn de recunoștință pentru faptul că acest sfânt a salvat-o de la pericol în timp ce călătorea pe mare de la Constantinopol spre Italia.

De asemenea era invocat împotriva mușcăturilor veninoase ale animalelor precum și a băuturilor otrăvitoare. Acestea ca urmare a unei legende apărute în Gallia însecolul VI care povestește cum sfântul Ioan fiind la Efes, pentru a învinge încăpăținarea unui preot păgân, Aristodem, a băut un pahar cu otravă fără să i se întâmple nimic. Drept care s-a introdus mai întâi obiceiul de a se recita o formulă de rugăciune «contra venenum», iar mai târziu obiceiul de a se binecuvânta o cupă cu vin numită Benedictio amoris S. Iohannis, un obicei foarte popular în unele părți și în prezent. Din cupa cu vin binecuvântat li se dă să bea în special bolnavilor, călătorilor și soldaților care se pregătesc să plece departe de țară.

 

C. Pruncii nevinovați

Mormântul Pruncilor nevinovați din Betleem (despre care notele de drum ale lui Antonin de Placenza notează: ... in ipso loco habent monumentum et omnes in unum requiescunt et aperitur et videntur ossa ipsorum) se pare că multă vreme nu a constituit un obiect de cult liturgic.

În Occident găsim sărbătoarea pruncilor nevinovați menționată pentru prima oară în calendarul din Cartagina, semn că ea s-a născut în Africa de nord, de unde a trecut apoi în Italia.

Liturgia romană antică dădea sărbătorii Pruncilor nevinovați un caracter de bucurie pe care îl aveau toate sărbătorile martirilor. Sacramentarul Leonian în liturghia dedicată lor spune: Hodierna solemnitate effectum, Domine, gaudia magna de parvis. Ulterior, datorită influenței galicane a căpătat un caracter de doliu. Ista die, notează Ordo XI, omne officium est quadragesimala... Romani non comendunt carnem nec sanguinem, nisi venerit in domenico. Până la reforma liturgică actuală înfăptuită de ultimul Conciliu în această sărbătoare se omite «Te Deum» la oficiu, nu se spune «Gloria» și «Aleluia» la Liturghie, preotul îmbracă haine de culoare violetă, adică sărbătoarea avea un caracter complet penitențial. Actualmente toate aceste trăsături de doliu au dispărut, inclusiv culoarea violetă înlocuită cu cea roșie a martirilor.

Și după cum sfântul Stefan era sărbătoarea diaconilor, Pruncii nevinovați a devenit sărbătoarea copiilor ministranți. In Evul Mediu la multe biserici din Franța, Germania și Italia la cuvintele oficiului Deposuit potentes... et exaltavit humiles din «Magnificat, canonicii cedau stalurile lor ministranților. Seful ministranților ocupa locul mai-marelui canonicilor preluând totodată însemnele și îmbrăcământea lui și prezidând în continuare, ajutat de ceilalți copii, întreg serviciul liturgic, excepție făcând bineînțeles sfânta Liturghie. In unele locuri s-a ajuns ca să se improvizeze cu această ocazie un copil episcop (episcopellus) care îmbrăcat în veșminte pontificale cu mitră și cruce pastorală stătea pe tronul episcopal, primea darurile, împărțea în mod solemn binecuvântarea la popor, ba chiar făcea vizite pastorale la mănăstiri, fiind primit la intrare de abați, priori, starețe cu cadelnița și aspersorul cu apă sfințită. Aceste uzanțe, cum e ușor de înțeles au degenerat adesea în profanări ridicole și rivalități înverșunate - Care familie n-ar fi vrut să aibă un episcopellus? - ceea ce a făcut ca toate conciliile din secolul XIII-XVI să le dezaprobe și în cele din urmă să le desființeze.

 

(3) Acest martirium a fost descoperit de Părinții Salezieni în 1922.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire