Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean
ANUL LITURGIC
curs din 1984
Cap. II: CICLUL SĂPTĂMÂNAL
2. Zilele staționale: miercurea și vinerea
În ciclul săptămânal, alături de duminică găsim semnalate din cele mai îndepărtate timpuri ale creștinismului, miercurea și vinerea, ca zile consacrate în chip special postului și rugăciunii. Practica a fost preluată de la evrei fiind schimbate doar zilele. "Ieiunia vestra ne fiant cum hypocritis: ieiunat enim secunda post sabbatum et quinta; vos autem ieiunate quarta et sexta" (Didahia).
În Miecurea cenușie trebuiau să-și amintească de trădarea lui Iuda, iar vinerea era comemorarea săptămânală a morții Domnului.
Aceste zile de post, la Roma constituiau deja o tradiție veche la jumătatea secolului II și se numeau stațiuni.
Nu se știe precis pentru ce s-a ales termenul "statio", care în limbaj militar însemna post în gardă. Poate avea o semnificație spirituală: post de gardă împotriva dușmanilor sufletești; sau statio cu sens de adunare, loc unde se stă, de la "starea"; sau sensul de serviciu liturgic potrivit expresiei lui Tertullian: ad aram Dei stare.
La aceste stațiuni se referă Hermas povestind cum într-o zi, postind și șezând pe vârful unui munte, l-a văzut alături pe Păstor care i-a zis: quid tam mane huc venisti? Quia inquam, Domine, statione habeo. Quid est, inquit statio? Ieiuno, inquam Domine.
Postul stațional se termină la ora a noua (ora 15), ora la care oamenii obișnuiau să ia cina; era în realitate un semipost. Numai montaniștii îl prelungeau până la asfințitul soarelui. Era un post foarte sever care includea nu numai mâncarea dar și băutura.
La Alexandria și la Roma zilele staționale erau zile aliturgice, adică nu se celebra sfânta Liturghie considerându-se că prin primirea împărtășaniei se călca postul. In schimb în Africa, la Milano, Capodocia și Ierusalim spre sfârșitul secolului IV zilele staționale includeau celebrarea euharistică. Pentru a nu se încălca postul prin primirea împărtășaniei, Tertullian îi sfătuia pe creștini să participe la liturghie, să ia împărtășania, să o păstreze acasă și să o consume abia seara după terminarea postului. Postul săptămânal de miercuri s-a menținut în Orient. In bisericile occidentale ulterior s-a redus la abstinență, iar din secolul X nu s-a mai ținut. Mai observat a fost postul de vineri. In scrisoarea către Bulgari, papa Nicolae I vorbește despre el ca despre o lege generală: In sexta vero ferie omnis hebdomadae... ieiuniis incumbendum. Si acest post, ca și cel de miercuri, s-a redus mai târziu în simplă abstinență; este tot ce ne-a mai rămas din vechea penitență săptămânală.