ISTORIE

PARTEA II
EVUL MEDIU (800-1517)

40. PAPII SECOLULUI AL XIII-LEA

174. Inocenţiu III (1198-1216). Prin el autoritatea politică a papalităţii a atins maxima ei splendoare, fiind considerat "vicarul lui Cristos şi capul conducător al naţiunilor". A scris multe opere literare, a construit spitalul Sfântul Spirit din Roma şi a distribuit zilnic 8.000 de porţii de hrană pentru săraci. Împotriva ereticilor albigenzi a înfiinţat Inchiziţia episcopală şi a aprobat ordinele călugăreşti înfiinţate de Sfântul Dominic şi Sfântul Francisc de Assisi.

175. Onoriu III (1216-1227) a fost înşelat de împăratul Frederic II, fostul său discipol, care a promis că va face o cruciadă, însă nu şi-a respectat cuvântul. A aprobat, în 1223, regulile Sfântului Francisc.

176. Grigore IX (1227-1241), ales papă la 80 de ani, a fost atras în luptă împotriva împăraţilor Germaniei. Făcând presiuni asupra lui Frederic II pentru a porni în Cruciadă, acesta ocupă Roma drept răzbunare, iar papa a fost silit să fugă, nu înainte de a-l excomunica pe rege. Până la urmă, Frederic II plecă în Cruciadă, însă nu s-au dat lupte, împăratul obţinând de la Sultan Ierusalimul şi încoronarea sa ca rege al Regatului latin al Ierusalimului. Grigore IX a fondat Sacra Rotta pentru invalidare, în a III-a instanţă, a căsătoriilor nelegitime. A murit de durere când Frederic s-a aliat turcilor.

177. Celestin IV (1241) a pontificat numai 17 zile, după care a murit, lăsând timp de 2 ani vacant scaunul papal.

178. Inocenţiu IV (1243-1254) a luptat împotriva lui Frederic II, care îi promisese ascultare, însă, fiindcă a refuzat eliberarea episcopilor închişi şi a ocupat pământul papal, îl determină pe papă să plece la Genova pentru 2 luni, iar de acolo la Lyon. Papa s-a reîntors la Roma după 6 ani, după moartea lui Frederic II. Aici ţinu al XIII-lea Conciliu Ecumenic, în 1245, în care excomunică pe Frederic II şi îl depuse.

179. Alexandru IV (1254-1261). În timpul său s-au dat lupte pentru succesiunea lui Frederic II între guelfi şi ghibellini. El condamnă "Evanghelia Eternă" a fratelui Giovanni, succesorul lui Francisc de Assisi, pe urmaşii fratelui Ioachim ce predicau "Eră nouă a Sfântului Spirit" şi pe "Flagelanti" pentru excesivele lor reguli riguroase.

180. Urban IV (1261-1264) nu a făcut parte din Colegiul cardinalilor şi a fost ales papă după un conclav ce a durat 3 luni. Îl excomunică pe Manfred al Germaniei şi îl chemă în Italia pe Carol de Anjou, fratele regelui Franţei, Ludovic al IX-lea. Manfred ocupă teritoriul papal, iar papa se retrase la Orviet. A fost în relaţii teologice cu Sfântul Toma de Aquino. În timpul pontificatului său a avut loc minunea de la Bolsena, care stă la baza sărbătorii liturgice Corpus Domini.

181. Clemente IV (1265-1268) a fost silit să părăsească Roma ocupată de Conradino, rivalul lui Manfred, refugiindu-se la Viterbo. Tezaurul Sfântul Petru, confiscat de Conradino, a fost recuperat de Carol de Anjou, care-l învinse pe acesta, îl făcu prizonier şi, cu toată opoziţia papei, îi tăie capul. A murit la Viterbo, nereuşind să se întoarcă la Roma, deşi Conradino dispăruse. Astfel, se termină în favoarea Papei lupta între Hohenstaufen şi papalitate.

182. Grigore X (1272-1276) a fost ales papă, după aproape 4 ani de vacanţă a scaunului papal. A celebrat al II-lea Conciliu de la Lyon, dar când să se întoarcă la Roma muri pe stradă, la Arezzo, unde a şi fost înmormântat. Este cinstit ca "fericit". Sub Papa Grigore X se ţinu Conciliul XIV ecumenic la Lyon (1274), în care se recunoscu primatul papal, menţinerea papei în diptic, raliindu-se unirii cu Roma un mare număr de episcopi, preoţi, fostul patriarh Gherman III şi faimosul teolog Ioan Veccos din Constantinopol. Unirea dură doar până în 1282.

183. Inocenţiu V (1276) a pontificat doar 5 luni, dar este un "fericit" al Bisericii.

184. Adrian V (1276), fiind bătrân şi nesuportând căldurile din Roma, s-a retras la Viterbo, unde a murit doar după o lună de pontificat.

185. Ioan XXI (1276-1277) era medic, iar poporul îl credea vrăjitor. A scris un tratat de medicină - "Cartea săracilor". A murit după 8 luni şi 5 zile de pontificat, la Viterbo.

186. Nicolae III (1277-1280). Pentru pacificarea Italiei a dat rudeniilor însărcinări de a conduce diferite provincii, fapt pentru care a fost acuzat de nepotism şi avariţie.

187. Martin IV (1281-1285) l-a susţinut pe Carol de Anjou.

188. Onoriu IV (1285-1287) a reuşit să guverneze Roma în pace. A recunoscut Ordinul Carmelitanilor.

189. Nicolae IV (1288-1292). În timpul conclavului, au murit de pestă (ciumă) 6 cardinali din cei 12, ceilaiţi fugind din Roma. Reîntorşi după un an, îl aleseră pe Nicolae IV, primul frate franciscan ce a devenit papă. Are merite în restaurarea bisericilor, impulsionarea studiilor şi iniţierea construcţiei Domului din Orviet.

190. Celestin V (1294) a fost ales papă după 27 săptămâni de discuţii şi amânări, ca favorit al lui Carol II de Anjou. Renunţă la scaunul papal, murind în anul următor, la 80 de ani, fiind declarat "Sfânt".

191. Bonifaciu VIII (1294-1303), ales la două zile după renunţarea lui Celestin V, intră cu un cortegiu impozant în Roma, venind de la Napoli. Apoi a extirpat imediat, cu o mână energică, multe abuzuri, ceea ce a suscitat opoziţii. Excomunică doi cardinali şi intră în grave conflicte cu regele Franţei, care voia să impună impozite pe veniturile Bisericii. A fost asediat la Angnani, iar Dante (teribilul său adversar) spune că a fost pălmuit. Dante l-a batjocorit în "Divina Commedia", învinovăţindu-l de exilul său. De la Bonifaciu VIII se aminteşte instituirea Anului Sfânt, celebrat prima oară în anul 1300. Prin bula "Unam Sanctam", Papa Bonifaciu VIII subordonează puterea temporală (a regelui) puterii spirituale, dar Filip cel Frumos nu se supuse, protestă, papa excomunicându-l. Regele îşi trimise legiştii săi care se uniră cu familia Colonna, duşmanul personal al Papei, acesta fiind maltrat la Agnani. Eliberat de popor reveni la Roma, şi, unde de dureri şi supărare muri în 1309, iertându-i pe toţi.