ISTORIE 

Antichitatea și Evul Mediu
pr. Ioan Bota

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PARTEA II
EVUL MEDIU (800-1517)

34. ORDINELE CĂLUGĂREȘTI CERȘETOARE ȘI INFLUENȚA LOR BINEFĂCĂTOARE

Ordinele călugărești cerșetoare (medicantes) deschid o epocă nouă în istoria monahismului. Caracteristica lor este pauperitatea deplină. Nu numai singuraticii membrii, personal, ci și ordinul, ca atare, nu are voie să adune averi. Membrii trăiau din munca lor și din mila credincioșilor, pe care o cerșesc. De aceea se cheamă cerșetori. Ei se străduiesc să răsplătească binefacerile credincioșilor prin predici și pastorație. E nevoie deci, ca majoritatea membrilor să fie preoți. Apostolia aceasta și contactul cu poporul reclama mai multă libertate. De aceea, pe când vechii Benedictini erau legați de o casă, călugării aceștia noi umblau din casă în casă. Nu sunt însă vagabonzi, ci foarte disciplinați. Au organizație monahică. În fruntea ordinului stă generalul (minister generalis) cu sediul la Roma. Ordinul se împarte în provincii, după țări și popoare, având în frunte câte un provincial (minister provincialis).

Din timp în timp, singuraticele provincii țin adunări comune pentru uniformizarea disciplinei și procedurilor. Ordinele acestea au secții și pentru femei, precum și o a treia secție (terțiarii) pentru frații și surorile care vreau să se pocăiască, trăind în lume (fratres et sorores de poenitentia).

FRANCISCANII îl au ca părinte pe Sfântul Francisc de Assisi. S-a născut în 1182, la Assisi, din părinți negustori foarte bogați. Numele său adevărat a fost Ioan. Fiindcă vorbea frumos frantuzește, tatăl său l-a numit "Francisco" (micul francez). Era foarte vioi și îi plăceau serbările. Prietenii săi l-au numit, din aceasta pricină, "regele serbărilor". Iubea cu ardoare poezia trubadurilor și ar fi dorit să devină cavaler. Ajungând prizonier, cu ocazia unor lupte, a început să cugete mai serios. Nu ținea deloc la banii pe care cu dărnicie îi împărțea săracilor. Îngrijea cu dragoste și devotament pe bolnavi. De dragul săracilor a fost în stare să dăruiască și postavurile din prăvălia tatălui său. Pentru aceasta tatăl său l-a dezmoștenit. El însă nu s-a descurajat, ci și-a văzut mai departe de treburi. Rugându-se odată într-o biserică, a auzit un glas dumnezeiesc, care-i spunea: "Francisco, du-te și mai repară-mi casa care, vezi, stă să cadă!". Luând la început în sens literal aceste cuvinte, Francisc repară mai multe biserici ruinate din Assisi. Auzind apoi, altădată, citindu-se cuvintele Evangheliei: "Să nu aveți aur și nici argint, nici bani la brațele voastre, nici traistă în cale, nici două haine, nici încălțăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrană sa" (Matei, X, 8-10), el și-a recunoscut adevărata chemare. Au început să practice cuvintele Evangheliei atât el, cât și prietenii săi. Desculți și cu capul gol, îmbrăcați numai cu un vestmânt gros de sac și încinși cu funie la mijloc, "sărăcuții lui Isus" (poverelli di Cristo), cum se numeau noii călugări franciscani, au început să vestească lumii, cufundate în păcate, Evanghelia mântuirii și a pocăinței. Sfântul Francisc numea sărăcia, mireasa sa. Idealul de perfecțiune umană îl vedea în suportarea cât mai umilită a necazurilor și suferințelor vieții. Îl iubea pe Dumnezeu cu frenezie, de asemenea și făpturile Lui. Nu numai oamenii, fără deosebire de rasă și de clasă, ci și ființele necuvântătoare erau toate frații și surorile lui: florile, păsările și chiar peștii și sălbăticiunile codrului. El are o dragoste mistică pentru întreaga natură. A și scris unul dintre cele mai frumoase imnuri ale literaturii universale, "Imn Soarelui". Înfățișarea lui era una din cele mai plăcute și cuceritoare. În curând a câștigat mulți discipoli. Cu învoirea Papei Inocențiu III, a înființat noul ordin, botezat de el, al fraților mai mici (fratres minores). După exemplul lui, discipola sa, Clara de Assisi, a întemeiat ordinul clarisselor, care trăiesc după regulile Sfântului Francisc. El a dorit să moară ca un martir. De aceea s-a dus în cruciade, în Egipt și în Palestina, însă nu i-a fost dată această moarte. Din dragoste mare față de Domnul Isus Cristos, cu care voia să fie asemenea în suferințe, puțin înainte de moarte i s-au ivit cinci stigmate pe corp, în locurile celor cinci răni avute pe cruce de Mântuitorul. Când i s-a apropiat ceasul din urmă, n-a voit să moară în pat, ci, fiindcă Răscumpărătorul a murit pe cruce, el a dorit să moară pe pământ. Așa a și murit, în biserica numită Portincula, în 1226. La doi ani după moarte a fost canonizat între sfinți. Se numește "Seraficul". El este una dintre figurile cele mai mărețe ale Bisericii universale. Ordinul a cucerit repede lumea. La zece ani de la întemeiere număra 5.000 de membri, iar în 1300 avea peste 200.000 de membri. S-a realizat ceea ce Papa Inocențiu III visase odată, că biserica din Lateran stă să se surpe, dar Sfântul Francisc a sprijinit-o și n-a lăsat-o să cadă. Ivindu-se mai târziu discuții între călugării franciscani cu privire la regula Sfântului Francisc, cu învoirea Papei Leon X s-au împărțit în două direcții: observanții (observantes) sau riguroșii, și conventualii (conventuales) mai blânzi, îngăduitori. Ordinul terțiarilor franciscani e format din familii laice care rămân în societate, dar trăiesc după regulile franciscanilor.

Pe pământul românesc, franciscanii s-au așezat la Târgoviște, Câmpulung-Muscel, Râmnicu-Vâlcea și mulți în Moldova, unde au întemeiat o provincie deosebită, având seminar și tipografie la Hălăucești și contribuind la românizarea unor catolici sosiți acolo din altă parte. Franciscan a fost și Ioan Capistrano, ajutorul lui Ioan Corvinul. Franciscani uniți au fost la Oradea și Drăgești-Bihor, București și Bilbor-Mureș. Azi își recâștigă casele.

Ordinul dominicanilor sau Frații predicatori s-a născut din nevoia de a combate erezia catharilor (albigenzi) printr-o predicare într-o intențiune apostolică, pe care Dominic de Cuzman a reunit-o în regulele practicate de discipolii lui. S-a născut în Castilia, a devenit canonic de Osma, convingându-se de urgența convertirii păgânilor. După o misiune temporară în Scandinavia, însoțind pe episcopul său, Diego Acebes, se reîntoarce la Roma, obținând de la Papa Inocențiu III aprobarea de a evangheliza, în 1203, pe Cumanii din nordul Mării Negre. Papa îi trimite însă în Languedoc (Franța), unde erezia catharilor era puternică. Dominic se așeză în centrul ei, la Prouille și apoi la Fanjeaux, obținând rezultate apreciabile. Între 1215-1217, Dominic maturizează și precizează proiectul său de a trece în întreaga creștinătate și, obținând aprobarea papală, își trimite discipolii să deschidă mănăstiri la Paris, Bologna, orașe universitare, în timp ce el se fixează la Roma. Moare în 1228, când Ordinul număra 500 de frați. În 1228 ei erau prezenți în Țara Sfântă, Grecia, Scan-dinavia, Polonia. Erau toți "cerșetori" învățați.

Importanța istorică a acestor ordine călugărești a fost mare: 1. Au dovedit ereticilor anarhiști că și în Biserică se poate practica idealul de sărăcie evanghelică, sfaturile evanghelice, în felul acesta oprind răspândirea ereziilor și readucându-i la credință pe mulți rătăciți. 2. Îngrijindu-se de cei săraci și suferinzi (leproși, ciumați etc.), au pus capăt anarhiei din Biserică și Stat. Trăind în sărăcie și simplitate creștină, au dat strașnic avertisment bogaților pentru ca să-și folosească averile creștinește, iar săracii să-și poarte cu răbdare necazurile și suferințele. 3. Acești călugări au introdus un spirit nou în Europa prin predicile și viața lor, acestea devenind baza cultivării științelor și artelor. Au dat mari sfinți și oameni de cultură: Sfântul Anton de Padova, predicator popular, Sfântul Bonaventura, mare teolog, autorul cărții "Itinerarul sufletului la Dumnezeu", ce prezintă etapele vieții în unire cu Dumnezeu, meditațiile lui, apoi Dante etc.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire