ISTORIE

PARTEA II
EVUL MEDIU (800-1517)

23. SCHISMA LUI FOTIE (867)

Schisma sau dezbinarea Bisericii Răsăritene de cea Apuseană a fost pregătită cu mult înainte, de numeroşi eretici şi împăraţi certaţi cu Biserica; a fost declanşată în secolui al IX-lea de Fotie, pentru ca să se încheie la 1054 cu patriarhul Mihail Kerularie.

Cauzele acestei dezbinări au fost:

a) Deosebirea de rasă, antipatia între greci şi latini, primii socotindu-se superiori celorlalţi în cultură.

b) Amestecul continuu al împăraţilor bizantini în problemele Bisericii, considerându-se superiori episcopilor şi patriarhilor şi având pretenţia să decidă ei în problemele de credinţă şi canoane, dar întâlnind mereu rezistenţa Papilor.

c) Formarea Statului Papal prin desprinderea de la Imperiul Bizantin a anumitor teritorii pentru a apăra creştinii de invazii.

d) Ambiţia patriarhilor Constantinopolului de a fi egali episcopilor Romei, ca rezidenţi în capitala Imperiului - Roma Nouă, Constantinopolul, Bizanţul. La finele veacului VII, Ioan IV se declara "patriarh ecumenic" universal, fără să ţină seama de protestele Romei.

Autorii Schismei au fost patriarhii Photius (Fotie) şi Mihail Kerularie (Făclierul).

Schisma lui Fotie a apărut imediat după înfrângerea iconoclasmului, din cauză că patriarhul Ignaţie, antiiconoclast, fiu de împărat, călugăr, numit patriarh în 847 ca succesor al lui Metodiu, depuse pe Grigore Asbestas, arhiepiscopul Siracuzei, care urmărea să uzurpe cu partizanii lui scaunul patriarhal. În 853, la cererea lui Ignaţie de a fi confirmat patriarh şi din cauza depunerii lui Grigores Asbestas, Papa Leon IV a propus o discuţie între ambele partide pentru a se putea decide. Ignatie, neprimind confirmarea depunerii, o ceru noului Papă, Benedict III, urmaşul lui Leon IV, dar primi în 858 acelaşi răspuns, pe care-l refuză. În 23 noiembrie 858, din ordinul guvernului, Ignatie este ridicat din scaunul patriarhal şi exilat în insula Terebinthului din Arhipelagul Principilor. Această măsură nu avu nimic în comun cu afacerea Grigore Asbestas; motivul era că, la sărbătoarea Bobotezei din 857, patriarhul Ignatie refuză să-l cuminece pe unchiul împăratului adolescent Mihail III, regentul Bardas (fratele mamei împărătesei Teodora), fiindcă trăia în nelegiuire publică împreună cu nora sa. Acest împărat, necopt şi cu purtări scandaloase, protejat de unchiul său Bardas, voia să închidă în mănăstire pe împărăteasa Teodora şi pe o fiică a acesteia, Tecla, lucru la care se opuse patriarhul Ignatie. Din ordinul lui Bardas, patriarhul Ignatie este exilat, iar în locul său este adus laicul neofit Photius Protasecretis, om învăţat, autorul lucrării Myriobiblion (Biblioteca) - o culegere de studii şi eseuri de gramatică, logică, dialectică, exegeză, filosofie, teologie (extrase din 280 de opere citite). Prin mâinile lui Grigore Asbestas, acest neofit Photius a fost consacrat, de la treapta ipodiaconatului până la patriarh, în 7 zile. Ignatie, împreună cu Metrofan, episcopul Smirnei, şi Stylen al Neocezareei, proclamară nulitatea investirii lui Fotie, fapt ce agravă exilul lui Ignatie, mutat acum în insulele Mytilene şi depus de un Conciliu ţinut la Catedrala "Doisprezece Sfinţi Apostoli", în 859, iar partizanii lui maltrataţi, exilaţi şi ucişi. Fotie ceru, printr-o scrisoare, recunoaşterea din partea "primului scaun" al Romei, scriind Papei că a fost silit de starea sănătăţii lui Ignatie să primească patriarhatul, iar acesta ar avea o situaţie onorabilă. Papa Nicolae I, bănuitor, trimise la Constantinopol o comisie de anchetă compusă din doi legaţi: Rodoald, episcop da Porto, şi Zaharia, episcop de Agnani; aceştia au transmis două scrisori din partea Papei: una lui Fotie, în care îşi exprima regretul că nu-l poate recunoaşte imediat, fiind neofit şi canoanele nu prevăd o astfel de acceptare, cealaltă adresată basileului Mihail III, în care arăta că sinodul de la "Cei Doisprezece Sfinţi Apostoli", care a depus pe Ignatie fără ştirea şi aprobarea Papei, a fost nelegitim, iar alegerea lui Fotie este necanonică. În plus, Papa scria împăratului despre problema Bulgariei, ca domeniu de încreştinare al Romei şi toate răpirile teritoriale necanonice făcute de iconoclastul Leon III Isaurul, luând Romei patrimoniul Calabriei, Siciliei, Ilyricului cu Vicariatul apostolic al Tesalonicului, - care cuprindea cele două Epiruri, Ilyricul, Macedonia, Achaia, cele două Dacii, Moesia, Dardania şi Prevalitana. Această legaţie papală sosită de la Roma s-a lăsat influenţată de partida lui Fotie şi a basileului, acceptând ca în sinodul din anul 861 Ignaţie să fie degradat în şedinţă publică şi depus. "Trăiască Papa! Trăiască Fotie! Trăiască delegaţii romani!". Cu acestea se încheie sinodul, iar Bardas reuşi să obţină de la Ignatie o adeziune la aceste hotărâri, spre a-şi uşura exilul. Mihail III, Fotie şi Bardas deveniră învingători, dar pentru puţin timp. Reîntorşi la Roma, legaţii papali au fost rău primiţi de Papa şi, în sinodul roman ţinut în 862, Papa anulă, în prezenţa a doi legaţi imperiali, procedura condamnării lui Ignatie şi îl respinge pe Fotie ca "neofit", împotriva canoanelor de a putea fi patriarh, avansat rapid în toate treptele preoţeşti şi instalat în scaunul patriarhal care nu era vacant. Această hotărâre a făcut-o cunoscută prin trei scrisori trimise patriarhilor Egiptului, Antiohiei şi Ierusalimului, cerându-le să-l condamne făţiş pe Fotie şi să-l recunoască pe Ignatie ca veritabil patriarh.

În aprilie 863 s-a ţinut în Catedrala Sfântul Petru un nou conciliu roman, transferat la Lateran, în care legatul Zaharia s-a recunoscut vinovat şi a fost depus, iar actele lor au fost casate. Prin cinci capitole, acest conciliu roman preciza: l) Fotius, neofit, consacrat de un episcop depus şi corupător al legaţilor romani, este despuiat de toate gradele sacerdotale şi obligat, sub pedeapsa excomunicării, să restituie scaunul patriarhal lui Ignatie. 2) Grigore Asbestas, consacratorul lui Fotie, este suspendat de la ordurile sacre. 3) Toţi clericii promovaţi de Fotie sunt suspendaţi de la ordurile sacre. 4) Ignatie este repus deplin în toate drepturile sale, depunerea sa fiind nulă. 5) Toţi clericii pedepsiţi de Fotie se repun în drepturile lor. Reîntors de la Metz la Roma, Rodoald îşi recunoaşte vinovăţia, este depus şi excomunicat. Sentinţa conciliului roman din 863, prin care Fotie a fost excomunicat, a rămas definitivă.

Paralel cu acestea, apare problema încreştinării Bulgariei şi a organizării ei bisericeşti, la care papalitatea ţinea mult să nu se amestece bizantinii. Primele învăţături creştine le primi ţarul Boris de la un roman, preotul Paul, care l-a îndrumat spre Roma. Prin ambasada bulgară trimisă la Roma, în august 866, Papa Nicolae I îi trimise, în toamna aceluiaşi an, pe doi episcopi, Formosus de Porto şi Paul de Populonia. Aceştia au sosit la ţarul Boris cu instrucţiuni religioase, unele mult diferite de ale bizantinilor, ceea ce l-a mirat pe ţar. Formosus şi ai săi au fost bine primiţi, iar misionarii greci au fost alungaţi. Ţarul îl voia pe Formosus arhiepiscop al Bulgariei, dar Papa Nicolae I nu a vrut să renunţe la regula interzicerii transferării unui episcop dintr-un scaun în altul. Din aceste motive a apărut disputa între Boris şi Sfântul Scaun, ceea ce va duce, peste puţin timp, la ruptura între Roma şi Bulgaria şi, prin aceasta, la urmări imprevizibile pentru desfăşurarea ulterioară a istoriei în Balcani şi la Dunăre (67. Fliche-Martin, Histoire de l'Eglise, Tome 6, Bloud et Gay, 1937, p. 465; Euseviu Popovici, Istoria Bisericească universală, I, Mănăstirea Cernica, 1926, p. 288). În 867, Fotie, lipsit de protectorul său Bardas, ucis în 866 de Vasile, omul lui Mihail III, s-a aliat cu Mihail III contra misiunii papale în Bulgaria şi, în sinodul din vara lui 867 de la Constantinopol, acuză pe Papa de amestec în problemele Bisericii Orientale. Îl judecă şi excomunică pe Papa, asmuţindu-l pe Ludovic II, regele Franciei, şi pe soţia acestuia, să-l alunge din Biserica sa pe Papa Nicolae I, căci aşa va fi recunoscut rege de către Constantinopol. Papa Nicolae I muri în noiembrie 867, iar în noaptea de 23/24 septembrie 867, Vasile Macedoneanul ucide pe împăratul Mihai III şi garda sa, proclamându-se împărat. L-a înlăturat pe Fotie, l-a închis într-o mănăstire, ca omul lui Mihail III, anunţând despre aceasta pe Papa Hadrian II. Îl readuce pe Ignatie în scaunul patriarhal, ceea ce Papa Hadrian II acceptă, respingând conciliul fotian din 867, prin care principiul: "primul scaun nu este judecat de nimeni", a fost încălcat de Fotie. În sinodul din 869-870, ţinut la Constantinopol, sub conducerea delegaţilor papali, conduşi de diaconul Marin, Fotie este afurisit, iar Ignatie recunoscut de toţi ca patriarh legitim, afirmându-se în faţa delegaţilor Papei: "Petru a vorbit prin gura lui Agathon!". Este al VIII-lea Conciliu Ecumenic recunoscut de Biserica Romană (869).

Deoarece Papa a refuzat să-l confirme pe Formosus arhiepiscop al Bulgariei (ce greşeală!), Boris s-a reîntors spre Bizanţ. Ignatie a consacrat pentru Bulgaria un arhiepiscop şi zece episcopi, ceea ce Hadrian II a considerat o uzurpare a autorităţii papale, lucru ce-l supără; acesta murind (noiembrie 872), urmaşul său Ioan VIII a trimis în aprilie 878 o delegaţie să-l oblige - sub grave pedepse - pe Ignatie să-şi retragă misiunea greacă din Bulgaria, cu toţi episcopii greci. Ajunsă la Constantinopol, misiunea papală îl găsi pe Ignatie mort încă din octombrie anul precedent. Fotie este readus în scaunul patriarhal şi apoi recunoscut de Papa Ioan VIII, cu două condiţii: să-şi exprime în public regretele pentru faptele anterioare şi să renunţe la orice activitate misionară în Bulgaria. Toate acestea Fotie le-a îndeplinit în conciliul din noiembrie 879/880, Papa trimiţându-i însemnele demnităţii patriarhale (paliul, toiagul etc.). În desfăşurarea acestui sinod s-a ridicat şi problema adăugării lui "Filioque" la Simbolul credinţei. Sinodalii, inclusiv delegaţii papali, au votat împotriva completării cu "şi de la Fiul", lucru ce-l aprobă ulterior şi Papa Ioan al VIII-lea. În Bulgaria, însă, ţarul Boris nu mai accepta misiuni papale, latine. Urmaşii lui Ioan al VIII-lea, papii Marin (869-870), Adrian III şi Ştefan V, nu aveau încredere în Fotie. Basil I Macedoneanul a murit în 28 august 886, iar Fotie a fost depus de pe tronul patriarhal într-o chilie de la mănăstirea Armeniacă, unde, în restul vieţii, a scris "Mystagogia Spiritului Sfânt" cu purcederea "de la Tatăl prin Fiul". Fotie a murit, neglijat de toţi, la 6 februarie 897, devenind portdrapelul Bisericii Bizantine refractare faţă de jurisdicţia Romei; deşi muri împăcat cu Scaunul papal, el a fost considerat promotorul ruperii definitive din 1054. De altfel, papalitatea îi cunoştea prea bine pe bizantini ca să nu accepte dominaţia lor spirituală asupra noilor popoare care se încreştinau. Iată cum exprima Papa Ioan al VIII-lea (872-882) punctul de vedere papal asupra grecilor în scrisoarea sa adresată bulgarilor: "Dacă veţi urma pe greci, a căror obişnuinţă este de a cădea în schismă şi erezie, vă expuneţi a vă rostogoli cu ei în prăpastia greşelii (ereziei). Ei au un gust înnăscut pentru sofistică şi sunt maeştri neîntrecuţi în viclenie şi şiretlicuri". (68. Dom Guy-Marie Oury, op. cit., p. 114). Profeţia Papei Ioan VIII s-a împlinit curând, căci apariţia bogomilismului în Bulgaria a dus la distrugerea primului ţarat bulgar, iar mai târziu, odată cu prăbuşirea imperiului bizantin sub turci, şi al doilea ţarat bulgar, slăbit de intrigi, s-a prăbuşit sub acelaşi jug otoman. Schisma religioasă cu Roma a fost fatală şi pentru bulgari şi, din nefericire, şi pentru noi, românii.