ISTORIE

PARTEA I
ANTICHITATEA CREŞTINĂ (anii 30-800 d.Cr.)

17. PAPII SECOLELOR AL VI-LEA Şl AL VII-LEA

52. Sfântul Hormisdas (514-523), înainte de a primi diaconatul, fusese căsătorit şi avea un fiu (se presupune că pe Silveriu, care devine papă în 536). Se ocupă cu succes de împăcarea cu Constantinopolul şi combate cu tărie ereticii.

53. Sfântul Ioan I (523-526), constrâns de Teodoric pleacă la Constantinopol pentru a obţine de la împărat revocarea edictului împotriva arianilor apăraţi de acesta. E primul papă care vizită Constantinopolul. La reîntoarcerea în Italia, la Ravenna, reşedinţa lui Teodoric, este arestat şi închis, murind prin înfometare şi tortură.

54. Sfântul Felicius IV (526-530) a fost ales prin voia explicită a lui Teodoric, având norocul de a se bucura şi de favorul poporului roman, care acceptă impunerea lui Teodoric. Se ocupă paşnic de restabilirea păcii cu Ostrogoţii.

55. Bonifaciu II (530-532). Papa Felicius IV, temându-se de amestecul împăratului, înainte de moarte îşi desemnă succesor pe prietenul său, Bonifaciu, dar poporul roman îl voi pe un oarecare Dioscuros. Problema se rezolvă prin moartea naturală a pretendentului Dioscuros şi astfel Bonifaciu îşi exercită pontificatul, în ultimii doi ani făcând numai bine.

56. Sfântul Ioan II (533-535) se numea Mercurius când era păgân, dar pentru a nu avea un papă cu numele unei divinităţi păgâne, se luă obiceiul de a schimba numele papei nou ales. Aşa îşi schimbă numele în Ioan, după care toţi papii ulteriori îşi schimbau numele în momentul alegerii lor. Sub el dispăru Senatul Roman. Trebui să lupte împotriva călugărilor "Acemiţi" (ce însemna: aceia ce nu dorm niciodată), fiindcă aceştia erau eretici, împotriva învăţăturii Sfintei Treimi.

57. Sfântul Agapet I (535-536), din cauza spânzurării reginei Amalasunta, soţia lui Teodoric, trebui să potolească ruptura apărută între Constantinopol şi Ravenna. Astfel, plecă la Constantinopol, dar muri acolo pe neaşteptate. Rămăşitele lui pământeşti au fost aduse cu veneraţie la Roma.

58. Sfântul Silveriu (536-537). În aceşti ani Roma era ocupată de Goţi. Împăratul voia să se facă stăpân pe toată Italia şi "să salveze" pe papa. Trimise pe comandantul său, Belisariu, care cuceri Roma şi acuză pe Papa de trădare şi îl exilă. Silveriu muri, înfometat, în exil la Palamaria.

59. Vigilius (540-555). Alegerea sa a fost impusă de Teodora, împărăteasa Orientului, soţia lui Iustinian, care voia să dea importanţă şi să impună monofizismul. Vigilius, odată ales Papă, nu mai ascultă de Teodora şi condamnă monofizismul. Soldaţii împăratului îl constrânseră pe Vigilius să vină la Constantinopol, obligându-l să întrerupă Missa. Ajungând în faţa împăratului zise: "Puteţi încerca să mă arestaţi, dar nu puteţi să-l faceţi prizonier pe apostolul Petru". Izolat şi terorizat, Vigilius cedă după zece ani, întorcându-se la Roma, dar, în timpul călătoriei, ajuns la Siracuza, moare pe drum.

60. Sfântul Pelagius I (555-561) se preocupă de restabilirea păcii între Orient şi Occident. Acuzat de erezie, se apără cu curaj şi tărie.

61. Sfântul Ioan III (561-574) dădu un mare impuls vieţii mănăstirilor, după noua regulă a Sfântului Benedict. Restaură de asemenea catacombele.

62. Sfântul Benedict I (574-579) domni într-o perioadă marcată de invazia Longobarzilor şi de o mare foamete.

63. Sfântul Pelagius II (579-590) era got de origine, dar născut la Roma şi fusese călugăr benedictin. Luptă împotriva Longobarzilor, chemând în ajutor prima dată pe cei din Constantinopol, apoi pe Franci. Muri de ciumă.

64. Sfântul Grigore cel Mare (590-604). Călugăr şi fondator de mănăstiri; om de mare caritate, se opune ferm lui Agilulfo care, în fruntea Longobarzilor, a vrut să distrugă Roma. Converti pe Teodolinda, soţia lui Agilulfo, care şi-a botezat fiul: Adaloaldo. Botezul a fost însoţit de schimburi de daruri, între care "Coroana de fier" a regilor Italiei. A fost primul Papă care se iscălea "sluga slugilor lui Dumnezeu" şi iniţiatorul cântecului liturgic care apoi se numi "gregorian". De la el ne-au rămas diverse opere literare, după care a bine-meritat să se numească "cel Mare".

65. Sabinianus (604-606). Despre el ştim că avea o metodă pastorală opusă papei care l-a precedat. Urât de toţi, despre el se povestesc curioase legende.

66. Bonifacius III (în 607). Pontificatul lui dura 8 luni şi 22 de zile, în care a fost păstrătorul dreptăţii, pacienţei, binefacerilor, elocvent şi evlavios, după cum scrie în epitaful său.

67. Bonifacius IV (608-615) era călugăr benedictin. Sub pontificatul său au fost ani teribili de ciumă. Oricum, trebuie pomenit că, de acord cu împăratul Foca, transformă Panteonul roman în templu creştin dedicat Sfintei Fecioare Maria Regină şi tuturor Sfinţilor Martiri. Consacrarea avu loc la 1 noiembrie 609. Din acest eveniment se născu sărbătoarea tuturor Sfinţilor, fixată la 1 noiembrie în fiecare an.

68. Sfântul Adeodat I (615-618) era poreclit "Deus dedit" - "Dumnezeu a dat". S-a înţeles cu Longobarzii şi a îmbunătăţit relaţiile cu Bizantinii. În timpul său, Cosroe, regele perşilor, a cucerit Ierusalimul şi a transportat rămăşiţele Sfintei Cruci, în anul 629. De la el ne-a rămas cel mai vechi sigiliu papal.

69. Bonifacius V (619-625). Sub el apăru islamul, duşmanul distrugător al creştinismului.

70. Onoriu I (625-638) combătu energic monotelismul, pentru care a fost acuzat de erezie. Va fi reabilitat de Papa Ioan IV în anul 640. Făcu multe opere de construcţie şi împodobiri de biserici.

71. Severinus, în 640. Ales după doi ani de vacanţă pontificală, pontificatul său dură două luni şi patru zile.

72. Sfântul Ioan IV (640-642) se preocupă de evanghelizarea slavilor, este autorul unei apologii (operă de apărare) despre papa Onoriu I, care-i servi la reabilitarea predecesorului său acuzat de erezie.

73. Teodor I (642-649) combătu energic monotelismul.

74. Sfântul Martin I (649-655) a fost mare adversar al monotelismului, sfidând ura împăratului, condamnat pentru erezie monotelită. Împăratul trimise un călău plătit cu însărcinarea să-l ucidă pe papă în timpul Liturghiei. Este arestat, dus la Constantinopol şi muri exilat în Crimeea.

75. Sfântul Eugeniu I (654-657) luptă împotriva ereziei şi împotriva împăratului, care nu se vindecase de ea.

76. Sfântul Vitalianus (657-672) s-a împăcat cu împăratul Constant II, care veni la Roma, primit cu triumf. Ca Papă, autoriză folosirea orgăi în celebrarea serviciilor divine.

77. Adeodat II (672-676). Sub pontificatul lui, Roma a fost jefuită de împăratul Constant II. Ce triumf! Tezaurele Bisericii romane au fost transportate de împărat, dar au fost oprite în Sicilia din cauza morţii împăratului. Aceste imense tezaure au fost apoi răpite de arabii din Alexandria Egiptului, când aceştia au ocupat Sicilia.

78. Donos I (676-678), numit "di Domino", împăcă schisma cu Ravenna, care pretindea că ar fi "superioară" Romei.

79. Sfântul Agaton (678-681). Când a fost ales papă avea 100 de ani. Pontificatul său dură trei ani, şase luni şi 4 zile. Se ştie că a fost un taumaturg şi s-a făcut iubit de toţi.

80. Sfântul Leon II (682-683) a fost înzestrat cu multă elocinţă; pontificatul său dură 10 luni şi 17 zile.

81. Benedict II (684-685) era un papă generos şi conciliant. Se ştiu puţine despre el.

82. Sfântul Ioan V (685-686). Cu el a început seria unor papi de origine orientală. Se ştiu puţine despre viaţa lui.

83. Conon (686-687). Clerul roman voise pe un oarecare Petru; armata voia pe un oarecare Teodor; renunţară însă în favoarea lui Conon. De asemenea, şi poporul, ca al treilea votant, îl acceptă pe Conon, care pontifică însă numai 11 luni.

84. Sfântul Sergiu I (687-701) a fost ales ca un compromis între Teodor şi un oarecare Pascal, care era pe jumătate cuceritorul Romei, stăpânul ei. Acestuia i s-a opus împăratul Iustinian II, care l-a adus prizonier la Constantinopol. Poporul însă se răzvrăti, iar împăratul rămase înşelat. Acest papă restaură multe biserici şi făcu câteva îmbunătăţiri în ogorul liturgic (50. Giuseppe Giani, Storia delia Chiesa, Milano, 1979, p. 100-105).