ISTORIE 

Antichitatea și Evul Mediu
pr. Ioan Bota

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PARTEA I
ANTICHITATEA CREȘTINĂ (anii 30-800 d.Cr.)

15. PAPII SECOLULUI AL IV-LEA

  1. Sfântul Marcelius I (307-308) a trăit într-o epocă de mari persecuții. A fost sever cu cei căzuți (lapsi) în idolatrie.

  2. Sfântul Eusebiu (308) era grec, victimă a dezordinilor provocate de "lapsi", care-l deportară în Sicilia, unde muri.

  3. Sfântul Miltiade (311-314) ocupă scaunul după trei ani de vacanță papală, fiind african de origine, predominat de puterea împăratului Constantin cel Mare. În Conciliul Lateran decide că dintre cei doi episcopi ai Cartaginei, Cecilian este cel legitim, nu Donatus. Sub el se dădu Edictul de la Milano din 313, încetând persecutarea creștinilor.

  4. Sfântul Silvestru I (314-335) a fost o figură secundară, sub protectoratul lui Constantin cel Mare, deși lui i se atribuie convertirea acestui împărat, după o legendă din secolul al V-lea.

  5. Sfântul Marcu (18 ianuarie - 7 octombrie 336): sub pontificatul lui scurt se promulgă calendarul sărbătorilor religioase, catalogul tuturor papilor și un elencul (indice) al principalilor martiri. El consacră pe episcopul Ostiei, preot roman, ca și papă, el fiind captiv.

  6. Sfântul Iuliu I (337-352) luptă împotriva arienilor și Eusebienilor. În Conciliul din Sardica (343) condamnă episcopii dizidenți.

  7. Sfântul Liberius (352-366) era roman. Îl apără pe Sfântul Atanasie de arieni, fapt pentru care este arestat de împăratul Constanțiu și exilat în Tracia. În locul lui este ales papa Felice. Întors la Roma, din ordinul împăratului, este silit să guverneze Biserica "in solidum" cu Felice, dar poporul îl alungă pe Felice, în ura lui împotriva împăratului.

    bis. Sfântul Felice II a fost ales în 365, după ce papa Liberius a fost deportat de împăratul Constanțiu în Tracia.

  8. Sfântul Damassus (366-384) era spaniol, luptă împotriva împărțirii poporului, care alese pe un oarecare Ursinus. Colaboră cu Sfântul Ambroziu pentru eliminarea arianismului. Zidi biserica Sfântul Laurențiu, numită "a lui Damassus". Se preocupă de aflarea mormintelor martirilor. El fondă Vicariatul apostolic al Tesalonicului, de care atârnau strămoșii noștri din Dacia Traiană.

    bis. Sfântul Ursinus (366-367), ales de o minoritate de popor și cler, ca opus Papei Damassus. Urmară dezordini și a fost exilat în Colonia.

  9. Sfântul Siricius (384-399) întări supremația în tot Occidentul și conduse Iliria (o regiune a Greciei) sub jurisdicția Sfântului Scaun, cu episcopul oriental al Tesalonicului ca vicar apostolic al Papei. Se amestecă în luptele dintre împărații Maximus și Iovinianus, favorizându-l pe primul și opunându-se secundului.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire