ISTORIE

PARTEA I
ANTICHITATEA CREŞTINĂ (anii 30-800 d.Cr.)

3. ACTIVITATEA ŞI PRIMATUL SFÂNTULUI PETRU

După ce fusese arestat la sărbătorile Paştilor, în anul 42, de către Agrippa în Ierusalim, Sfântul Petru fu eliberat, contrar dorinţei evreilor, de un înger, şi plecă să viziteze comunităţile creştine fondate în diverse locuri, între care şi cea din Antiohia, fondată de Sfântul Pavel şi Barnaba, unde avură loc discuţii cu privire la primirea păgânilor la creştinism fără respectarea obiceiurilor iudaice, inclusiv circumciziunea, însă Petru, după ce vizită şi Roma în anul 42, se reîntoarce la Ierusalim, unde la Conciliul din 51, împreună cu Iacob şi Paul, determină adunarea să adopte hotărârea de a nu se respecta obiceiurile iudaice pentru candidaţii păgâni la creştinism. În Antiohia li s-a dat adepţilor lui Cristos numele de: Christianoi, Criatianus, Creştini (Faptele Apostolilor 16, 6). Sfântul Petru revine la Roma, fondând prima Biserică creştină şi, în anul 54, din cauza unei răscoale, evreii sunt expulzaţi din Roma, fiind silit şi Sfântul Petru să părăsească oraşul cu o parte din ceata lui de credincioşi. Revine la Roma în anul 63. Persecutaţi de împăratul Nero, creştinii sunt supuşi la suplicii îngrozitoare, în timpul cărora sunt martirizaţi şi Sfântul Petru răstignit, la cerere cu capul în jos, iar Sfântul Pavel decapitat, fiind cetăţean roman, ambii în anul 67.

Sfântul Pavel, însoţit de medicul grec Luca, predica Evanghelia în oraşele greceşti (la Atena, propovădui Învierea), potrivit căreia păgânismul fără lege şi iudaismul cu lege, au dat dovadă de neputinţă şi trebuie sa facă loc unei forme superioare de religie, a lui Cristos, care înlocuieşte legea lui Izrail şi eroarea neamurilor, această Evanghelie aducând atât mântuirea evreilor, cât şi a neamurilor, prin Biserica lui Cristos.

Primatul Sfântului Petru faţă de ceilaiţi apostoli şi ucenici ai lui Cristos rezultă atât din poruncile Mântuitorului, cât şi din exercitarea acestui primat de însuşi Sfântul Petru în mod conştient.

Mântuitorul îl face cap văzut al Bisericii Sale când îi schimbă numele din Simon în Chefa (piatra): "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea" (Matei 16, 18) şi îi dă şi puterea de a conduce turma Sa de credincioşi: "Paşte mieluşeii Mei!" ... "Paşte oile Mele!" (Ioan 21, 15-17). Evangheliştii, ori de câte ori dau lista apostolilor, totdeauna îl pun în locul întâi pe Sfântul Petru. Chiar şi când povestesc evenimente la care au luat parte mai puţini apostoli, Petru nu lipseşte, e cel dintâi amintit. De fiecare dată "Petru şi ceilaiţi" este amintit, deşi nu era el cel mai bătrân, ci fratele său, Sfântul Andrei, nici cel mai iubit, ci Sfântul Ioan, dar era amintit pentru că era desemnat Capul Bisericii lăsate de Isus. Apostolul Petru este numit chiar în Sfânta Scriptură "căpetenia lor", primul între cei 12 apostoli, lucru pe care îl confirmă şi Sfânta Tradiţie (1. Eusebiu Popovici, Istoria bisericească universală şi statistică bisericească, Cartea I, ed. II, Bucureşti, 1925, pg. 17). Petru însuşi era convins de această misiune a sa şi, de aceea, o şi exercita ca atare: După moartea lui Iuda, alege pe Matia ca apostol în locul celui spânzurat; predică primul Evanghelia la Coborârea Sfântului Spirit (Cincizecimea) şi instituie prima comunitate creştină cu acest prilej. El reprezintă Biserica în faţa Sinedriului evreiesc. Pedepseşte pe vrăjitorul Simon, pe Anania şi Safira. Prezidează în anul 51 Sinodul Apostolic din Ierusalim şi hotărăşte ca păgânii convertiţi la creştinism să nu urmeze prescripţiile legii mozaice, inclusiv circumciziunea. Încreştinează primul păgân, pe Corneliu, Sutaşul din Cezareea. El este primul Papă al Romei. Împreună cu Sfântul Pavel, a fondat Biserica Romei, ne spun Sfântul Clemente şi Sfântul Ireneu. Evanghelia predicată de Sfântul Petru la Roma a scris-o Sfântul Marcu (2. Charles Poulet, Histoire de L'Église, tom. I, Paris, 1941, pg. 34).