ISTORIE

PARTEA I
ANTICHITATEA CREŞTINĂ (anii 30-800 d.Cr.)

1. FONDAREA BISERICII DE CĂTRE ISUS CRISTOS

Isus, fiind în Cezareea, îi întrebă pe apostoli: "Cine zic oamenii că sunt eu?"

Petru răspunse: "Tu eşti Cristos: Fiul lui Dumnezeu celui viu". Isus îi spuse: "Fericit eşti tu, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au dezvăluit ţie aceasta, ci Tatăl Meu cel din ceruri. Şi eu îţi zic ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Iadului nu o vor birui. Şi îţi voi da ţie cheile Împărăţiei Cerurilor şi orice vei lega pe pământ, va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în ceruri" (Matei 16, 15-19). Iar după mărita Sa Înviere, S-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi cu care a trăit împreună, îndrumându-i cum trebuie să lucreze în instituţia pe care a întemeiat-o pentru mântuirea neamului omenesc, Biserica Sa, confirmând pe Petru şi urmaşii lui în conducerea acestei Biserici: "Simone, fiul lui lona. Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? Da, Doamne. Tu ştii că Te iubesc, i-a răspuns Petru. lsus i-a zis: "Paşte mieluşeii mei". Şi l-a mai întrebat încă de două ori şi de fiecare dată Petru, afirmând iubirea sa către Isus, Mântuitorul i-a spus: "Paşte oile Mele... Paşte mieluşeii Mei", adică credincioşii care vor mărturisi credinţa lui Isus (Ioan 21, 15-25).

Tot Sfântul Ioan Evanghelistul ne prezintă momentul în care Mântuitorul consacra apostolii: "Şi pentru ei Eu mă sfinţesc pe Mine însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi în adevăr" (Ioan, 17, 19); iar Sfinţii Evanghelişti Matei (28, 18-20) şi Marcu (6, 7-13) ne arată trimiterea apostolilor de către Mântuitor să propovăduiască învăţătura sa dumnezeiască tuturor neamurilor: "Şi apropiindu-se Isus le-a vorbit lor, zicând: «Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pâmant. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Şi iată Eu, cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin". (Matei 28, 18-20).

Viaţa omenească, pământească, a lui Isus Cristos a fost doar de 33 de ani, timp în care El, în ultimii trei ani, şi-a propovăduit învăţătura Sa mântuitoare, a instruit Biserica Sa pentru cuprinderea în ea a tuturor oamenilor, spre a-i mântui. Misiunea Sa a fost de a scăpa omenirea de până la El şi de după El de păcatul originar al protopărinţilor noştri Adam şi Eva şi de celelalte păcate de după botez, pe cei ce vor mărturisi învăţătura Sa, se vor încadra ca fii ai Bisericii, ascultând de urmaşii apostolilor şi folosindu-se de Sfintele Taine instituite de El ca izvoare ale graţiei sfinţitoare prin care ne putem mântui.

Născut în Betleemul Iudeii din Preacurata Fecioară Maria, din seminţia lui David, în anul 750 de la întemeierea Romei, sub împăratul Octavian Augustus, guvernator al Iudeii fiind Irod cel Mare, după ce doi ani petrece fugar în Egipt împreună cu Mama Sa şi tatăl protector, Sfântul Iosif, Isus Cristos îşi petrece copilăria în Nazaretul Galileii. La 12 ani călătoreşte cu părinţii la Ierusalim, uimind învăţaţii iudeilor cu învătătura Sa, pentru ca, la 30 de ani, să se ducă la Iordan şi să fie botezat de către Sfântul Ioan, care-l întâmpină cu cuvintele: "Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii", astfel exprimând misiunea lui lsus. Sfântul Ioan îl boteza, în timp ce Spiritul Sfânt, în chip de porumbel, se arată oamenilor. Acest botez marchează intrarea lui Isus în viaţa publică.

Retras în pustiu, în post şi rugăciune, este ispitit de diavolul. însă îi respinge ispitele şi revine în viaţa socială a Palestinei. Alegându-şi pe cei 12 apostoli, începe propovăduirea învăţăturii Sale.

Fondează Biserica Sa pe Petru şi, prin ultimele Sale cuvinte, le dă misiune apostolilor: "Datu-mi-s-a Mie puterea în cer şi pe pământ... Drept aceea mergând învăţaţi... botezaţi toate neamurile". Iar ei mergând au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra şi îi întărea prin minunile care-L urmau (Marcu 16, 20). Moare - probabil - vineri 7 aprilie, anul 33 al erei creştine.

Misiunea lui Isus o continuă Biserica Sa, la început cu 12 apostoli şi 70 de ucenici, apoi cu alţi 500 de fraţi.

Biserica îşi începe misiunea sfântă în ziua de Rusalii, când, pogorându-se Sfântul Spirit, li se dă apostolilor curajul predicării, darul limbilor (glosolalia - fiecare ascultător înţelegea predicarea în limba sa). Petru ţine prima predică.

Aşa a luat naştere Biserica lui Isus, comunitatea creştinilor de pe pământ, care au aceeaşi credinţă, se folosesc de aceleaşi Sfinte Taine, sunt supuşi episcopilor legitimi şi, cu deosebire, Papei de la Roma.

Subliniem că Isus Cristos vorbeşte numai la singular de "Biserica Mea".

Sfânta Scriptură ne arată că şi ceilalţi apostoli au exercitat o autoritate necontestată faţă de credincioşi. Din întreaga învăţătură a Mântuitorului şi Sfinţilor Apostoli rezultă că dogmele principale ale învăţăturii creştine sunt: Întruparea, Sfânta Treime şi Răscumpărarea. Riturile de la început le găsim a fi: botezul, punerea mâinilor (hirotonirea), frângerea pâinii, ungerea de pe urmă s.c.l.

După Înălţarea Domnului la cer, Sfântul Petru şi ceilalţi apostoli desfăşoară un mare apostolat. La Coborârea Sfântului Spirit (Cincizecimea, Rusaliile), Sfântul Petru predică şi converteşte şi botează cam 3000 de oameni, întemeind comunităţi creştine în Ierusalim, Iudeea, Samaria şi Galileia.

Încă din primele zile ale propovăduirii învăţăturii lui Cristos cel înviat, evreii au trecut la persecutarea creş-tinilor: apostolii sunt anche-taţi de Sinedriu, Sfântul Ştefan este martirizat, iar Sfântul Iacob cel Mare, ucis în anul 42 d. Cr.