Tu întrebi 

Întrebări și răspunsuri din morală
pr. Ioan Mitrofan

achizitionare: 16.12.2001

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior VIII. Legea Divină: Porunca întâi

148. Ce ne poruncește prima poruncă?

Prima poruncă "Să nu ai alți dumnezeu afara de Mine" ne porunceste să împlinim cele trei virtuți teologale a credinței, speranței și iubirii și în mod deosebit virtutea religiunii (155).

149. Ce ne pretinde prima poruncă privitor la credință?

Prima poruncă, privitor la credință, ne cere să o practicăm în interiorul și în manifestarea externă, să o nutrim și să o conservăm cu prudență și vigilență, respingând tot ceea ce-i este potrivnic.

150. Ce ne interzice prima poruncă privitor la credință?

Prima poruncă, privitor la credință, ne interzice necredința (adică dezinteresul sau refuzul voluntar) erezia (adică negarea ostentativă a vreunui adevar revelat), apostazia (adică respingerea totală a credinței creștine) și schisma (adică respingerea supunerii față de Suveranul Pontif).

151. Ce ne poruncește prima poruncă privitor la speranță?

Prima poruncă, referitor la speranță, ne cere să o păstrăm și să o nutrim retrăind încrederea în promisiunile lui Dumnezeu și în meritele lui Isus Mântuitorul.

152. Ce ne interzice prima poruncă în privința speranței?

Prima poruncă, referitor la speranță, ne interzice disperarea privind mântuirea și prezumția că ne-am putea mântui fără merit.

153. Ce ne poruncește prima poruncă privitor la caritate?

Prima poruncă, relativ la caritate, ne pretinde să iubim pe Dumnezeu mai presus de orice, să creștem mereu în această iubire, și să iubim pe aproapele ca pe noi înșine din iubirea de Dumnezeu (51, 52).

154. Ce ne interzice prima poruncă privitor la caritate?

Prima poruncă în privința caritătii, ne interzice indiferența, nerecunoștință, răceala voită, lenea spirituală, ura împotriva lui Dumnezeu și a aproapelui.

155. Ce este virtutea religiunii?

Este acea virtute, legată de dreptate, care ne face să-i dăm lui Dumnezeu cultul datorat. Din dreptate omul trebuie să aleagă pe Dumnezeu ca binele său suprem, trebuie să-l adore și să primească iubirea sa, conformându-se voinței sale și adresându-i-se cu încredere filială.

156. Care este actul principal al virtuții religiunii?

Actul principal al virtuții religiunii este adoratia, prin mijlocirea căreia recunoaștem nimicnicia creaturii în fața infinitei măreții a lui Dumnezeu.

157. Care sunt alte acte ale virtuții religiunii?

Alte acte ale virtuții religiunii sunt rugăciunea, sacrificiul, voturile și promisiunile.

158. Ce este rugăciunea?

Rugăciunea este ridicarea sufletului la Dumnezeu sau cererea de la Dumnezeu a vreunui bine. Ea este o condiție indispensabilă pentru a obține puterea de a asculta de poruncile lui Dumnezeu.

159. A ne ruga înseamnă numai a cere ceva de la Dumnezeu?

Înafară de rugăciunea de cerere și de mijlocire mai există și rugaciunea de laudă, de mulțumire sau de simplă contemplare a măreției și a frumuseții lui Dumnezeu.

160. Care sunt principalele forme de rugăciune?

Există rugăciunea vocală, adică cea exprimată prin cuvinte, mai există rugăciunea mentală, care constă în ridicarea gândului personal și afecțiunea proprie la Dumnezeu. Este așa-zisa "meditație" atât de mult recomandată de maeștrii spirituali, și care este absolut indispensabilă pentru oricine vrea să trăiască în profunzime viața sa creștină și să progreseze spiritual.

161. Nu este suficientă acea rugăciune prin care oferim lui Dumnezeu ceea ce împlinim în timpul zilei?

Acesta este un lucru minunat, dar nu și suficient, și în sens strict nu însemnează rugăciune. Este indispensabil să dedicăm puțin din timpul nostru numai lui Dumnezeu, urmând exemplul lui Isus, care se retragea adesea în singurătate spre a se ruga. Un creștin bun nu uită niciodată, de exemplu, rugăciunea de dimineață și de seară.

162. Ce este sacrificiul?

Sacrificiul este oferirea unui "lucru" lui Dumnezeu. Unicul sacrificiu cu adevărat perfect este acela pe care Isus l-a oferit Tatălui pe Cruce, și care este prezent în Sfânta Liturghie. Participând la Liturghie noi paricipăm la sacrificiul lui Isus, și suntem invitați să unim cu al său micile sau marile sacrificii ale vieții noastre cotidiene.

163. Ce este votul?

Votul este promisiunea făcută lui Dumnezeu a unui bine potrivit și posibil. El este un act de devoțiune care dă cult lui Dumnezeu. Poate fi făcut și pentru a obține vreun har de la Dumnezeu.

164. Este posibil să se obțină dispensa de la un vot?

Votul poate să fie dispensat de autoritatea competentă, care pentru voturile private emise de simplii credincioși poate fi chiar și parohul.

165. Sunt voturi care au o importanță particulară?

Biserica recunoaște o valoare exemplară votului public de castitate, sărăcie și ascultare, care caracterizează statul religios.

166. De unde provine importanța lor?

Din faptul că prin aceste voturi creștinul se desprinde de bunurile pământești și corporale, și chiar de sine însuși, pentru a se consacra total lui Dumnezeu iubit peste măsură care devine astfel nu numai primul dar și unicul bine.

167. Din ce se inspiră statul religios?

Statul religios imită stilul de viață a lui Isus care nu și-a întemeiat o familie proprie, ci a trăit o viață săracă și austeră în ascultare totală de Tatăl. In acest fel viața religioasă constituie o manifestare cu totul deosebită a sfințeniei Bisericii.

168. Care sunt păcatele contrare virtuții religiunii prohibite de prima poruncă?

Prima poruncă interzice superstiția (atribuirea vreunei puteri miraculoase a unor lucruri sau acțiuni de care acestea sunt lispite) idolatria (adorarea oricărei realităti create) divinatia (nedatorata căutare a realitătilor oculte), magia (tilizarea forțelor oculte), vrăjitoria și spiritismul. Pe de altă parte interzice păcatele de nereligiozitate, adică ispitirea lui Dumnezeu (înfruntarea lui Dumnezeu), sacrilegiul (profanarea lucrurilor sacre) și simonia (comercializarea bunurilor sacre).

169. Sunt deci prohibite toate formele de divinație sau de magie atât de răspândite în timpul de față?

Toate formele de divinație sau de magie, cum ar fi recurgerea la Satana sau la demoni, evocarea morților sau alte practici similare, sunt grav contrarii virtuții religiunii. Prima poruncă interzice în particular și credința în horoscop, astrologie, chiromanție, cartomanție, interpretarea premonițiilor, a sorții, fenomenele de clarviziune, recurgerea la medium-uri și practicile spiritiste de orice fel.

170. Pentru ce toate aceste practici sunt păcate?

Pentru că i se neagă lui Dumnezeu iubirea sa de Tată care se îngrijește direct de toți fiii săi și de fiecare în mod personal. De altfel în acele practici se ascunde întotdeauna recurgerea la puteri magice care se opun voinței lui Dumnezeu și adeseori se recurge explicit sau implicit la demon.

171. Prima poruncă interzice și cultul imaginilor?

Cultul creștin al imaginilor nu este potrivnic primei porunci pentru că onoarea dată unei imagini aparține celui pe care-l reprezintă aceasta.

172. Ateismul este un păcat grav?

Pentru faptul că respinge sau refuză credința în Dumnezeu, ateismul este un păcat grav împotriva virtuții religiunii. Responsabilitatea acestei vinovății poate fi totodată puternic atenuată de intenții sau de împrejurări.

173. Ce este agnosticismul?

Agnosticismul este atitudinea celui care se pronunță asupra existenței lui Dumnezeu declarând că ar fi imposibil să fie dovedită, așa cum este imposibil să fie negată. Adeseori, agnosticismul echivalează cu un ateism practic. In orice caz este în contrast cu virtutea religiunii.

174. Ce dobândește cel care observă cu fidelitate prima poruncă?

Cel ce observă cu fidelitate prima poruncă obține siguranța unei credințe sincere, confortul speranței, bucuria carității, gustul rugăciunii și a cultului divin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire