Tu întrebi

VII. Sacramentele: Pocăinţa

99. Ce este sacramentul Pocăinţei?

Sacramentul Pocăinţei, sau al Impăcării, sau al Mărturisirii, este sacramentul instituit de Domnul Nostru Isus Cristos pentru a şterge păcatele comise după Botez. Este deci sacramentul însănătoşirii noastre spirituale, numit şi sacramentul convertirii, pentru că realizează din punct de vedere sacramental întoarcerea noastra în braţele Tatălui după ce ne-am îndepartat de acolo prin păcat.

100. Este posibil să se obţină iertarea păcatelor mortale fără Confesiune (spovadă)?

După Botez nu este posibil să se obţină iertarea păcatelor de moarte fără Confesiune, chiar dacă este posibilă anticiparea iertării cu o părere de rău perfectă însoţită de propunerea de a se spovedi.

101. Iar dacă vreunul nu se confesează?

Cel care se comportă în acest fel comite o mare greşală. De fapt toate păcatele mortale comise după Botez trebuie să fie spuse în Confesiune.

102. Care condiţii sunt necesare pentru a face o spovadă bună?

Pentru a face o spovadă bună se cere: să se facă un amănunţit examen de conştiinţă, să aibă o durere pentru păcatele comise şi o propunere fermă de a nu le mai face în viitor (contriţiune sau atriţiune) să mărturisească propriile păcate preotului (acuză sau confesiunea), să împlinească penitenţa sau canonul (satisfacţia).

103. Ce este examenul de conştiinţă?

Examenul de conştiinţă este atenta cercetare a păcatelor comise după ultima Mărturisire bine făcută.

104. În examenul de conştiinţă este necesar să se stabilească şi numărul păcatelor?

Asupra păcatelor grave sau mortale este necesar să se amintească şi numărul pentru că fiecare păcat mortal să fie acuzat în mărturisire.

105. Ce înseamnă durerea pentru păcatele comise?

Durerea pentru păcate este o desprindere sinceră şi o detestare a păcatelor comise.

106. De câte feluri este durerea?

Durerea este de două feluri: durerea perfectă (sau contriţiunea) şi durerea imperfectă (sau atriţiunea).

107. Când este durerea perfectă sau contriţiunea?

Se manifestă durerea perfectă sau contriţiunea când se pocăieşte de propriile păcate pentru că prin ele s-a vătămat Dumnezeu infinit de bun şi vrednic de cea mai presus iubire, trădat în iubirea sa; adică atunci când iubirea se naşte din iubirea dezinteresată faţă de Dumnezeu, se poate spune din caritate.

108. Când este durerea imperfectă sau atriţiune?

Se manifestă durerea imperfectă sau atriţiunea când pocăinţa, inspirată pentru totdeauna de credinţă, are motivaţii mai puţin nobile, ca de exemplu când se naşte din considerarea dezordinii cauzate de păcat, sau de teama de pedeapsa veşnică (a Iadului) şi de alte pedepse pe care păcătosul le vede planând asupra sa.

109. Durerea de păcate obţine imediat iertarea?

Durerea perfect unită cu propunerea de a se mărturisi obţine imediat iertarea; durerea imperfectă o obţine numai în mărturisirea sacramentală.

110. Este necesar să ne pocăim de toate păcatele comise?

Pentru validitatea mărturisirii este suficient a se pocăi de toate păcatele mortale, dar pentru progresul spiritual este necesar să se pocăiască şi de păcatele veniale.

111. O pocăinţă adevărată pretinde şi propunerea de a abandona păcatul?

Pocăinţa priveşte desigur trecutul, dar implică în mod necesar o atitudine pentru viitor cu voinţa fermă de a nu mai comite păcatul.

112. Poate exista o adevărată propunere de îndreptare dacă cineva prevede că mai repede sau mai târziu va recădea în păcat?

Prevederea păcatului viitor nu împiedică propunerea sinceră de a nu-l mai comite pentru că propunerea depinde de voinţă, în timp ce reviziunea depinde numai de conştiinţa pe care o avem faţă de slăbiciunea noastră.

113. Ce înseamnă acuza?

Acuza, sau mărturisirea este manifestarea umilă şi sinceră asupra propriilor păcate în faţa preotului confesor.

114. Care păcate sunt obligatorii a fi mărturisite?

Suntem obligaţi să mărturisim toate şi fiecare păcat grav, sau mortal, comise după ultima mărturisire făcută bine.

115. Care sunt păcatele mortale cele mai frecvente?

Păcatele obiectiv mortale mai frecvente sunt (în ordinea poruncilor): a practica în orice fel magia; a blestema; a lipsi de la Sfânta Liturghie duminicală sau la sărbătorile de poruncă fără un motiv grav; a trata rău în mod grav pe proprii părinţi sau superiori; a ucide sau a răni grav o persoană inocentă; a procura direct avortul; a căuta plăcerea sexuală singuri sau cu alte persoane care nu ar fi propriul soţ (sau soţie); pentru soţi a împiedica conceperea în actul conjugal; a fura o sumă importantă chiar şi prin sustragerea de la munca proprie; a vorbi de rău pe aproapele sau a-l calomnia; a cultiva în mod voit gânduri sau dorinţe necurate; a lipsi grav de la propria îndatorire; a nu se apropia de Sfânta Cuminecătură în perioada de Sfintele Paşti; a se apropia de Sfânta Cuminecatură în starea de păcat mortal; a tăcea în mod voit un păcat grav în mărturisire.

116. Dacă cineva uită un păcat de moarte obţine totuşi iertarea în Confesiune?

Dacă cineva uită un păcat de moarte obţine totuşi iertarea, dar în următoarea Confesiune trebuie să spună păcatul uitat.

117. Dacă cineva nu spune în mod voit un păcat mortal obţine iertarea celorlalte păcatel?

Dacă cineva, din ruşine sau alte motive, nu spune un păcat mortal, nu numai că nu obţine nici un fel de iertare, dar comite un nou păcat de sacrilegiu, adică profanarea unei realităţi sacre.

118. Dacă suntem obligaţi să mărturisim păcatele veniale?

Mărturisirea păcatelor veniale nu este necesară, dar este foarte utilă pentru progresul vieţii creştine.

119. Confesorul trebuie să dea întotdeauna dezlegarea?

Confesorul este obligat să dea absoluţiunea dacă penitentul este dispus, adică se pocăieşte sincer de toate păcatele sale mortale. Dacă, dimpotrivă, penitentul nu este dispus, neavând durerea sau propunerea, atunci confesorul nu poate şi nu trebuie să dea absoluţiunea.

120. Ce trebuie să facă penitentul după absoluţiune?

Penitentul după absoluţiune (dezlegare) trebuie să-şi împlinească penitenţa (canonul) care i s-a impus şi să repare daunele pe care păcatele sale le-au produs eventual aproapelui (de exemplu trebuie să restituie lucrurile furate).

121. Care sunt efectele sacramentului Penitenţei?

Sunt reîmpăcarea cu Dumnezeu şi cu Biserica, redobândirea harului sfinţitor, creşterea în forţa spirituală pentru a păşi spre perfecţiune, pacea şi seninătatea conştiinţei cu o consolare vie a spiritului.

122. Cum poate fi depăşită dificultatea care se încearcă în a se mărturisi?

Cine este în dificultatea de a se mărturisi trebuie să ia în seamă că sacramentul Pocăinţei este un mod minunat pe care ni l-a făcut Domnul. In "tribunalul" Pocăinţei cel vinovat nu este niciodată condamnat, ci numai absolvit de păcate. Cel care se mărturiseşte nu se întâlneşte doar cu un simplu om, ci cu Isus care, prezent în taina sa, aşa cum a făcut odinioară cu leprosul din Evanghelie (Mc.1, 40...) ne mai atinge şi astăzi şi ne însănătoşeşte; aşa cum a făcut copilei care zăcea moartă, ne ia de mână repetând cuvintele sale: ?Talita kum, copilă, eu îţi spun ridică-te!? (Mc.5, 41).

123. Confesiunea ne ajută şi pe drumul virtuţilor?

Confesiunea este un mijloc extraordinar eficace pentru a progresa în viaţă de perfecţiune. Pe lângă faptul că ne da harul "medicinal" specific sacramentului, ea ne face să exercităm virtuţile fundamentale ale vieţii noastre crestine. Umilinţa, mai întâi, care este baza întregului edificiu spiritual, apoi credinta în Domnul Isus Cristos Mântuitorul şi în meritele sale infinite, speranta iertării şi a vieţii veşnice, iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, deschiderea inimii noastre la reîmpăcare cu cei cu care ne-am supărat. In sfârşit sinceritatea, desprinderea de păcat şi dorinţa sinceră de a progresa spiritual.