Tu întrebi 


 

Teodor din Sibiu întreabă:

Aș dori să știu mai multe despre Oficiu. Mai exact ce sunt: MATUTINUM, LAUDES, PRIMA, TERTIA, SEXTA, NONA, VESPERA și COMPLETORIUM. Când au loc toate acestea (ora, locul) și unde au loc (în orice biserică sau numai la mănăstiri).

Răspunde fr. Cornel Gabor sdb:

Salut Teodor,

Oficiul sau Liturgia Orelor, împărțită în mai multe momente, este rugăciunea întregii Biserici; persoanele care se roagă Liturgia Orelor se simt în comuniune cu întreaga Biserică, dat fiind faptul că aproximativ la aceeași oră, milioane de persoane rostesc aceleași cuvinte, meditează asupra unui fragment, în limbi diferite. Unele momente sunt mai scurte, altele mai lungi, dar oricum persoanele care se roagă toate momentele au destul timp la dispoziție.

Invitatoriul sau MATUTINUM (așa se numește în limba latină) se roagă la câteva zeci de minute după trezire. Este o imediată înălțare a gândului spre Dumnezeu, mulțumind pentru liniștea avută și conștienți fiind că orice lucru am face în ziua respectivă, ar fi în zadar fără prezența Sa. Laudele sau LAUDES se rostesc la un interval nu prea îndepărtat de Invitatoriu (până la ora 9,00); aceste rugăciuni au o mare încărcătură de optimism, de speranță: tot ce există este din prea marea bunătate a Domnului, ziua ce urmează a fi trăită este pentru mai marea glorie a lui Dumnezeu și pentru salvarea sufletelor.

Ora Medie se împarte în: TERTIA, SEXTA, NONA, și se recită pe rând la orele: 9,00, 12,00, respectiv 15,00. PRIMA poate fi numele unei alte rugăciuni. Vesperale sau VESPERA este rugăciunea ce se spune către seară, la asfințitul soarelui. Conține rugăciuni de iertare și transmit ideea că tot ceea ce am reușit să facem, am făcut mulțumită protagonismului lui Dumnezeu. Compieta sau COMPLETORIUM este ruga înălțată înainte de culcare, pentru ca să ne putem odihni în pace.

Rugăciunile mai des folosite sunt Laudele și Vesperale, uneori intercalate în timpul celebrării Sfintei Liturghii. Mulți credincioși laici au început să găsească în aceste rugăciuni o forță majoră de a trăi sfințenia zilnică, cu mai multă bucurie și speranță. Locul poate fi la ales de fiecare, dar ținând cont că este vorba de rugăciuni, preferate rămân bisericile sau capelele, dar și un loc liniștit, în mijlocul naturii, sau în cameră este binevenit; important este ca mintea noastră, trupul nostru să fie la dispoziția Domnului.

Multă bucurie!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire