Tu întrebi

Răspunde pr. Alois Moraru:

Întrebarea pe care ne-aţi adresat-o este bine venită, mai ales în zilele noastre când foarte mulţi creştini trec printr-o criză religioasă profundă şi tind să piardă "simţul păcatului" şi "noţiunea harului". Şi probabil ne întrebăm: "De ce este posibil aşa ceva? Care sunt factorii care duc la această situaţie?" Trăim într-o lume aflată mereu în mişcare şi schimbare, în care secularismul şi modernismul îşi pun o amprentă din ce în ce mai pronunţată. Oamenii renunţă foarte uşor la tradiţie şi credinţă, călăuzindu-se după diverse curente ideologice şi "religioase" promovate atât de uşor de mijloacele de comunicaţie socială. În acest context, mulţi creştini ignoră legile lui Dumnezeu şi ale Bisericii şi se orientează după legile plăcerii şi ale consumismului, în care noţiunea "harului sfinţitor", despre care doriţi dv. să aflaţi mai multe aspecte, nu-şi găseşte locul. Dar nu trebuie să fie aşa, căci se comite astfel o mare greşeală.

Dar ce este harul? Aşa cum sperăm să vă amintiţi din anii copilăriei, harul este un dar suprafiresc pe care ni-l dă Dumnezeu spre mântuirea noastră, pentru meritele lui Isus Cristos. Aceste daruri suprafireşti sunt de două feluri: lucrătoare (adică ajutoare trecătoare prin care Dumnezeu ne luminează mintea şi ne întăreşte voinţa ca să facem binele şi să fugim de rău) şi sfinţitoare (adică daruri suprafireşti prin care din păcătoşi devenim drepţi, fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai împărăţiei cerului).

Probabil este greu să înţelegeţi aceste definiţii, dar voi încerca să fiu puţin mai practic. În viaţa de toate zilele, oamenii îşi oferă reciproc anumite daruri materiale (cadouri, flori, servicii etc.) sau spirituale (un zâmbet, o rugăciune etc.). La fel procedează şi Dumnezeu cu noi, creaturile sale: ne oferă zilnic darurile de care avem nevoie pentru a trăi atât o viaţă materială autentică, cât şi una spirituală, în conformitate cu voinţa sa. Dumnezeu, fiindu-ne Tată, are pentru noi o grijă părintească şi doreşte să nu ducem lipsă de cele necesare pentru trup şi suflet. În acest sens El ne dăruieşte iubirea sa, prin intermediul harurilor lucrătoare şi sfinţitoare. Ele au rolul de a ne întări şi a ne ajuta să mergem pe drumul perfecţiunii, întrucât suntem copiii săi şi moştenitori ai Împărăţiei cerurilor.

După cum ne prezintă Biblia şi ne demonstrează teologia, Dumnezeu i-a creat pe primii oameni în stare de har sfinţitor (adică fără păcat) şi le-a încredinţat fericirea paradisului. Influenţaţi de Satana, oamenii au păcătuit şi au pierdut această stare, această "viaţă divină". Ei au recăpătat-o după ce s-au căit de păcatul comis şi au primit iertarea divină. Dumnezeu acordă mereu acest har sfinţitor şi doreşte ca toţi oamenii să-l posede din plin. Sfântul Augustin, doctorul harului, scria în Confesiunile sale: "Inima mea este neliniştită, până când nu se va odihni în tine, Doamne". Astfel, oamenii au datoria de a cere mereu acest har al prieteniei cu Domnul şi trebuie să se străduiască să nu-l piardă, căci poate fi irosit cu foarte multă uşurinţă. Omul pierde harul sfinţitor chiar şi numai printr-un singur păcat de moarte.

Revenind la întrebarea dv., întrucât în Sfânta Împărtăşanie noi primim adevăratul Trup şi Sânge al lui Isus Cristos, împreună cu sufletul şi dumnezeirea lui, credincioşii care se împărtăşesc trebuie să posede acest har sfinţitor, această viaţă dumnezeiască, adică să fie fără de păcate de moarte pe suflet. Dacă cineva care doreşte să se împărtăşească se simte vinovat de o asemenea vină, înainte de a se împărtăşi trebuie să se spovedească şi astfel reprimeşte harul sfinţitor. În ceea ce priveşte gravitatea păcatelor, fiecare îşi este sieşi, în faţa lui Dumnezeu, judecător al conştiinţei. Dumnezeu ne-a dăruit calea pe care trebuie să mergem, adică cele 10 porunci, şi orice încălcare gravă a acestora constituie o părăsire a voinţei sale, a drumului pe care ni l-a indicat şi, implicit, a harului său sfinţitor.

Eu vă doresc să vă bucuraţi mereu de acest har sfinţitor, fiind Dvs. convinsă că numai în această stare puteţi să-i fiţi plăcută lui Dumnezeu şi aveţi asigurată fericirea cerească. Exemplul fericitei Tereza de Calcutta, ridicată recent la treapta altarelor, vă va fi cu adevărat de folos în acest drum al sfinţeniei. Mult curaj!