Tu întrebi

Răspunde fr. Cornel Gabor sdb:

Dragă Lucian, în fiecare om este prezent chipul divin. Înzestrată cu un suflet spiritual şi nemuritor, persoana umană este singura făptură de pe pământ pe care Dumnezeu a voit-o pentru ea însăşi. Încă de la zămislirea ei, este menită fericirii veşnice (cf. GS 14; GS 24).

Prin raţiune, omul este capabil să înţeleagă ordinea lucrurilor rânduită de Creator, recunoaşte glasul lui Dumnezeu care-l îndeamnă neîncetat să facă binele şi să fugă de rău.

Prin voinţă, persoana umană este capabilă să se îndrepte singură spre adevăratul său bine. Îşi află desăvârşirea în căutarea şi iubirea adevărului şi a binelui (cf. GS 15).

Libertatea cu care este înzestrat omul reprezintă semnul privilegiat al chipului lui Dumnezeu, dar, împinşi de cel rău, noi am abuzat de libertatea noastră. "Dumnezeu nu vrea să impună binele: vrea fiinţe libere (...). Ispita îşi are rostul ei. Nimeni în afară de Dumnezeu nu ştie ce a primit sufletul nostru de la Dumnezeu, nici măcar noi înşine. Dar ispita dezvăluie aceasta, pentru a ne învăţa să ne cunoaştem şi astfel să ne descoperim mizeria şi pentru a ne obliga să aducem mulţumire pentru bunurile pe care ispita ne-a dat ocazia să le descoperim" (Origene, Or. 29).

Păstrând dorinţa binelui, am căzut în ispită şi am săvârşit răul. Purtând rana păcatului strămoşesc, suntem predispuşi la rău şi de multe ori supuşi greşelilor: "Omul este împărţit în sine însuşi. De aceea întreaga viaţă a oamenilor, fie individuală, fie colectivă, apare ca o luptă, o luptă dramatică între bine şi rău, între lumină şi întuneric" (GS 13).

Diavolul l-a ispitit chiar şi pe Isus pentru a pune la încercare atitudinea filială faţă de Dumnezeu. Isus este exemplul de netăgăduit, un biruitor asupra Diavolului pentru că rămâne ascultător întru toate voinţei divine. Ispitirile lui Isus recapitulează ispitirea lui Adam în paradis şi ispitirile lui Israel în pustiu: Isus este noul Adam şi împlineşte în mod desăvârşit chemarea lui Israel. Victoria lui Isus anticipează biruinţa Patimilor. Isus a fost ispitit asemenea nouă, afară de păcat şi l-a învins pe ispititor pentru noi.

Ştim că am consimţit ispitei dacă facem un păcat: rodul consimţirii ispitei este păcatul. Pentru a nu avea scrupule dacă am consimţit ispitei sau nu, dacă am comis un păcat sau nu, trebuie să verificăm trei condiţii:

a) dacă materia este gravă = când sunt încălcate Poruncile lui Dumnezeu sau ale Bisericii;

b) dacă este conştiinţa deplină = dacă se cunoştea caracterul păcătos al actului;

c) dacă este consimţământ total = să fie o alegere personală, liberă, nu impusă.

Noi trebuie să consimţim Duhului Sfânt: "Dacă trăim în Duh, în Duh să şi umblăm" (Gal. 5,25); în această consimţire Tatăl ne dă tărie: "Nici o ispită nu v-a cuprins care să nu fie pe măsura omului. Dar credincios e Dumnezeu şi nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci odată cu ispita vă va da şi cale de scăpare ca s-o puteţi răbda!" (I Cor. 10,13).

Pentru a evita să fim copleşiţi de scrupule, este foarte important să facem o bună cercetare a cugetului, o bună Spovadă şi să trăim în continuare bucuroşi, prudenţi şi liniştiţi viaţa noastră zilnică. Când avem conştiinţa curată nici un scrupul nu ne poate tulbura viaţa noastră interioară.

Material folosit: CATEHISMUL BISERICII CATOLICE: 538, 1702-1707, 1857-1858, 2846-2848.