Ioan S. din Oradea întreabă: La spovadă uneori aflu că legătura dintre soț-soție este permisă doar pentru a se naște copii. Alteori că de fapt și eu sunt om sau că "apropierea se face după înțelegerea soților", alteori, că de fapt este onanie conjugală - păcat mare. Eu, dacă ar depinde de mine, nu aș face acest ultim păcat dacă este chiar venial. Dar perechea mea, soția, nu îmi dă voie încă (deși mă rog foarte mult pentru ea...) să trăim într-o castitate deplină sau sub orice formă în care nu am păcătui în acest sens (mă refer la păcatul mare). Vă rog cu umilința unui păcătos care vrea să-l servească pe Dumnezeu, și care îl roagă pe Sfântul Iosif în fiecare zi să mă luminați și pe mine în această privință. |
Răspunde dna Maria Goția:
Dragă prietene,
Mulțumesc pentru rândurile tale scrise cu încredere și speranță, deși cuprind și frământări și suferințe.
Primul fapt care te îndreptățește să fii încrezător și să speri este tocmai dorința ta fierbinte de a căuta voința lui Dumnezeu și de a o împlini: El îți cunoaște inima și știe că vrei binele și mai înainte de toate te iubește, vă iubește pe amândoi și vrea să fiți fericiți, nu nefericiți. Este o certitudine, nu te teme să o primești ca atare, cum se cuvine între Părinte și copiii Lui.
Cu această liniște în suflet, îți mai dau și alte vești bune.
Când cei doi miri fac legământul căsătoresc, se leagă să se dăruiască unul altuia în iubire deplin și pentru totdeauna, știi asta, și fără acest legământ, nu se poate primi Sfânta Taină a Căsătoriei. Dăruire totală în iubire înseamnă unire a întregii persoane a bărbatului și a femeii, rezervată exclusiv celor doi soți. Aceștia se dăruiesc unul altuia și se primesc unul pe altul în multe, multe feluri, dar să ne referim acum la unirea dintre cei doi soți în actul conjugal.
Actul conjugal este de departe mult mai mult decât un act sexual, o unire genitală în afara căsătoriei, întrucât el presupune acest legământ sfânt, în care Dumnezeu Însuși este prezent: datorită lui, actul conjugal este o expresie unică a iubirii pe toată viața, a iubirii excusive și credincioase, fără rezerve, pe care și-o poartă cei doi soți, a răspunderii pe care și-o iau unul față de altul, a respectului reciproc, a purtării de grijă pentru totdeauna, a dorinței de sfințire reciprocă în căsătorie. Atât de sfântă este această dăruire totală și atât de dătătoare de har, încât Sfântul Pavel le arată soților că modelul suprem al iubirii căsătorești este iubirea lui Isus Cristos pentru om, pentru Mireasa Sa care este Biserica căreia i S-a dăruit și i Se dăruiește. (Citește capitolul 5 din Epistola către Efeseni, dacă vrei.) Ai reținut deci aspectul sacramental și cel unitiv al actului conjugal.
Un alt aspect, care nu este niciodată absent dintr-un act conjugal, este aspectul procreativ. Nu poate fi despărțit de celelalte două, întrucât în același timp, cei doi soți dau expresie iubirii reciproce și, prin același act, pot concepe un copil. (Te rog să remarci că am spus "pot" pentru că în mod natural, nu toate perioadele de pe parcursul unui ciclu feminin sunt fertile. Dacă actul conjugal are loc într-o perioadă infertilă natural, femeia nu poate rămâne însărcinată, fără ca să fi recurs la vreo formă de contracepție).
Întocmai cum din legământul căsătoresc face parte iubirea reciprocă totală, exclusivă și definitivă, tot așa face parte și deschiderea de a primi copiii trimiși de Dumnezeu, de a-i crește și a-i educa. Soții sunt fideli acestui legământ față de Dumnezeu și unul față de altul atunci când nu pun în nici un fel stavilă conceperii copilului nici înainte, nici în timpul, nici după actul conjugal și nici nu-l ucid după concepere, prin diferitele forme de întrerupere a sarcinii.
Nu este moral nici ca soții să urmărească doar exprimarea iubirii, fără a rămâne deschiși la primirea unei noi vieți, nici să neglijeze iubirea și să urmărească doar procrearea. Dacă actul conjugal s-ar petrece fie în afara iubirii, fie în afara deschiderii spre viață, ar fi imoral.
Între părerile care te-au tulburat, este și aceea că vă puteți întâlni în actul conjugal numai atunci când urmăriți să aveți copii. Să știi că nu este o poziție corectă. Actul conjugal are toată legitimitatea: vă iubiți trup și suflet, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, și este specific căsătoriei și numai căsătoriei să vă exprimați iubirea astfel.
Se poate să aveți un număr mare de copii, să aveți probleme serioase de sănătate sau mari lipsuri materiale - adică motive foarte întemeiate - și să doriți să amânați conceperea unui alt copil. Pentru aceasta, hotărâți să aveți actul conjugal numai în perioadele infertile ale ciclului, când soția nu poate rămâne însărcinată. Este bine și necesar ca soții să se unească în iubire în actul conjugal, chiar căsătoria ar putea avea de suferit prin primejdia infidelității dacă această unire legitimă ar lipsi. Nu se opun însă acești soți primirii copiilor trimiși de Dumnezeu? Nu, dacă Dumnezeu vrea să li-i dea și dacă ei s-au unit în perioadele infertile, ei nu îi vor respinge în nici un fel. Ei nu fac ceva anume împotriva copilului, ci se abțin de a avea acte conjugale în perioada fertilă, adică între 6 și 10 zile într-o lună. Aceasta este deosebirea între un act conjugal moral și unul contraceptiv.
O altă părere de care pomenești este că actul conjugal fără a urmări procrearea este onanie în doi. Am întâlnit această aberație în cazurile celor care se stimulează erotic unul pe altul până la orgasm, fără ca unirea firească dintre cei doi să se producă. Este bunăoară cazul unor persoane necăsătorite care vor să obțină plăceri sexuale și să nu riște o sarcină nedorită. Dacă doi soți ar face același lucru, cu aceleași scopuri, da, ar fi onanie în doi. Dacă însă actul conjugal are loc normal, cu respectarea tuturor aspectelor care îl definesc și pe care le-am numit deja, nu este onanie în doi.
Mai amintești despre expresia "ești și tu om", cred că cu sensul că dorința sexuală este o slăbiciune proprie tuturor oamenilor. Dacă am înțeles bine, aș face câteva precizări. Dorința sexuală este semn că ești așa cum te-a făcut Dumnezeu, adică om de sex masculin, atras de soția ta, după cum și pe soția ta a înzestrat-o cu aceeași dorință sexuală, fiind om de sex feminin, atrasă de tine. Dorința este o manifestare a atracției dintre sexe, voită de Dumnezeu. Ia gândește-te ce groaznic ar fi ca atracția și dorința sexuală să lipsească! Atât în afara căsătoriei, cât și în căsătorie trebuie însă să avem grijă să nu lăsăm ca dorința sexuală să ne stăpânească rațiunea și voința. Aici suntem destul de vulnerabili de pe urma păcatului strămoșesc și avem tendința să alunecăm în dezordini morale. În căsătorie avem nevoie de stăpânire de sine în dominarea dorinței sexuale atât pentru a ne rămâne unul altuia fideli, cât și pentru a nu ne impune asupra celuilalt când acesta nu are aceeași intenție, pentru a-l menaja când este bolnav, obosit sau slăbit, sau chiar pentru a obține o amânare a unei sarcini din motive foarte întemeiate ori în perioadele când de comun acord alegem să ne dedicăm pentru o vreme mai mult reculegerii și rugăciunii. Atenție însă! Nu înseamnă că abținerea voită de la actul conjugal, din aceste motive pozitive, trebuie să aducă cu sine înstrăinarea soților. Dimpotrivă, atunci trebuie să fie și mai atenți, și mai delicați, și mai tandri în a-și manifesta dragostea, care are atâte limbaje, pe lângă unirea conjugală!
Căutați să realizați o cât mai mare unitate pe toate planurile, nu te focaliza numai pe aspectul sexual, ca să creșteți spiritual, intelectual, social etc împreună, ceea ce va duce la armonie și în planul conjugal intim. Roagă-te mai departe Sfântului Iosif și mai bine, Sfintei Familii, să vă dăruiască pace sufletească, rod al unei iubiri dăruite fără frică.
Curaj! Cere lumina minții și deschiderea generoasă a inimii să primești darul lui Dumnezeu pentru voi, așa cum vi-l dă și nu mai șovăi! Ai încredere în dragostea lui Dumnezeu pentru amândoi!
Cristos a înviat!