Adriana din București întreabă: Am 26 de ani, un serviciu bun, o familie exemplară, mulți prieteni și un logodnic. Chiar aici este problema mea. De mai mult de un an suntem împreună și avem o relație bazată în primul rând pe respectul reciproc, pe diverse proiecte făcute împreună. La început mi se părea că zbor. Nu de mult timp pusesem capăt unei relații complicate și mă simțeam mai bine ca niciodată. Dar de la sfârșitul verii trecute mă simt ciudat, obosită, inutilă și nu-mi găsesc locul. De atunci a început calvarul meu. Dintr-odată iubirea mea pentru Ioan a dispărut, s-a volatilizat. Mă enerva, era ca și cum între noi nu fusese niciodată nimic, ba mai mult, reconsideram chiar și întâmplarea dezastruoasă cu prietenul de dinainte, punând-o într-o lumină pozitivă. Medicul mi-a dat diagnosticul: depresie. Am început să mă tratez. Acum încerc să-l iubesc pe acest băiat, pe care nu reușesc să-l părăsesc deoarece eu simt totuși că există ceva care ne unește. Dar să fie oare așa de greu să iubești? Vorbiți despre "criza dintre prieteni". Este poate greșit să pui în joc toate cărțile într-o prietenie? |