Tu întrebi

Răspunde pr. dr. Ştefan Lupu:

Stimate Domnule Cris,

Deşi nu sunt specialist în probleme lingvistice, încerc să vă răspund la întrebarea pusă.

Cum bine ştiţi, limba română, în compoziţia ei, are elemente daco-romane peste care s-au suprapus elemente de origine slavă şi, în timpurile recente, din alte limbi moderne (franceză, germană, engleză italiană etc.). Este un fenomen independent de voinţa populaţiei, întrucât limba unui popor este ceva viu, care asimilează expresii verbale pentru a putea exprima idei, sentimente, trăiri etc.

Pentru populaţia catolică de rit latin din România, până la Conciliul al II-lea din Vatican limba liturgică era latina, însă în catehezele propuse poporului de către preoţi, limba folosită era româna. Preoţii, care până la începutul secolului al XX-lea erau în majoritate străini (în special italieni), au folosit limba şi expresiile pe care le foloseau în mod obişnuit credincioşii pe care îi aveau în faţă. Nici nu puteau face altfel, dacă voiau să fie înţeleşi.

Pentru populaţia catolică din Moldova, unde există în majoritate catolicii români de rit latin, nu cred că în trecut s-au pus asemenea probleme de fineţe lingvistică, dacă preferă un termen de origine latină sau slavă. Ei convieţuiau pe acelaşi teritoriu cu populaţia majoritar ortodoxă, care spunea "Duhul Sfânt", "miluieşte" etc., şi pentru a se înţelege, foloseau acelaşi vocabular. Prin urmare, în tradiţia catolică din Moldova s-a transmis acest vocabular, pe care noi l-am preluat ca atare. Doar "Şcoala ardeleană" a încercat să purifice limba de cuvintele slave şi să le înlocuiască cu altele de origine latină, însă fără să reuşească în totalitate... Probabil că ideologia care conducea "Şcoala ardeleană" (să demonstreze originea latină a poporului român) nu a reuşit să pătrundă în sferele mai joase ale populaţiei.

Actualmente, în vocabularul teologic al romano-catolicilor din România există ambele variante, cuvinte de origine latină şi de origine slavă, care sunt privite ca bogăţie lingvistică... Rămâne doar preferinţa autorului care, în funcţie de context şi stilistică, foloseşte un termen sau altul. Deci noi spunem şi "Duhul lui Cristos" şi "Spiritul lui Cristos"; "miluieşte-ne pe noi" şi "îndură-te de noi" etc.