Tu întrebi

Răspunde pr. Cristinel Fodor:

Dragă Robi, îţi pot prezenta problema incinerării doar din punctul de vedere al Bisericii Romano-Catolice, necunoscând ritualul şi practica înmormântării în Biserica Greco-Catolică sau în cea Ortodoxă.

Din Noul Testament nu rezultă că Isus Cristos ar fi predicat ceva despre modul în care să se înmormânteze trupurile celor răposaţi. Nu există aşadar argumente împotriva incinerării. Ştim doar că Mântuitorul a fost îngropat după care a înviat, iar noi suntem temple ale Duhului Sfânt (1Cor 3,16-17; 6,19), de aceea moaştele, rămăşiţele pământeşti ale sfinţilor, păstrate uneori în chip minunat, sunt o dovadă a cinstirii pe care noi o dăm trupurilor. În secolele XVIII-XIX această practică a fost susţinută de unele loje masonice anticlericale care au făcut ca Biserica să ia o poziţie "defensivă" invitând credincioşii "să păstreze piosul obicei de a-i înhuma pe răposaţi".

În Codul de drept canonic din anul 1917 incinerarea era oprită întrucât se considera o expresie antireligioasă, act de negare a nemuririi sufletului şi a învierii trupurilor. Mai apoi, în timpul celui de-al II-lea Conciliu din Vatican a avut loc o amplă dezbatere în sânul Bisericii despre acest subiect: nu apar argumente teologice contrare incinerării ci se repropune problema înhumării drept "tradiţie" a comunităţii creştine iar incinerarea drept practică tipică masonilor anticlericali.

În 1963 Papa Paul al VI-lea a declarat libertatea practicării incinerării deoarece nu atinge sufletul, nu contravine sacralităţii trupului omenesc, nu împiedică atotputernicia divină să reconstruiască trupul, deci nu se opune doctrinei creştine referitoare la înviere. În 1968, prin Ordo Exsequiarum, Sf. Congregaţie pentru Cultul Divin, armonizând vechiul cu noul, a stabilit definitiv permiterea ritului şi a înmormântării creştine celor care au ales incinerarea, întărind totodată respectul pentru patrimoniul trecutului referitor la înmormântarea cadavrelor. Celebrarea ritului înmormântării poate avea loc chiar în interiorul crematoriului. Biserica Catolică nu interzice aşadar incinerarea, "afară de cazul când aceasta a fost aleasă din motive contrare învăţăturii creştine", afirmă Codul de drept canonic din 1983.

Astăzi incinerarea pare un rit modern deşi el este foarte vechi ca tradiţie la multe culturi orientale, dar este şi o soluţie la problemele de teritoriu, de igienă şi urbanism. Mulţi aleg această practică având un respect deplin pentru sentimentele religioase, considerând-o o alegere raţională, ecologică, ce respectă viaţa, nu sustrage spaţiu sau resurse celor vii, nu poluează pământul, aerul, apa.

Cred că Biserica Ortodoxă se împotriveşte acestei idei deoarece consideră arderea trupului ca fiind nimicirea lui, el nemaiputând fi re-alcătuite din elementele din care a fost compus, iar pe cei care doresc incinerarea că nu ar crede într-o viaţă după moarte, în nemurirea sufletului şi în învierea trupurilor pentru a fi judecate şi răsplătite împreună cu sufletele sau pentru că interpretează prea strict cuvintele din Gen 3,19: "din pământ eşti şi în pământ te vei întoarce".

Să nu ne creem însă întrebări false. E mult mai important ca cel răposat să se fi împăcat cu Dumnezeu înainte de a muri şi să fi primit merindele pentru drum: sf. Împărtăşanie!