Tu întrebi

Răspunde pr. Cristian Langa:

Despre Postul Crăciunului primele informaţii le ştim de la Sfântul Augustin, respectiv de la Sfântul Papă Leon cel Mare, care vorbesc pentru prima oară despre practicarea unei perioade de post înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos. Să amintim că în antichitate, Naşterea şi Botezul Domnului erau celebrate împreună, până astăzi păstrând multe elemente comune în celebrarea liturgică. Numele iniţial al celor două praznice (unite) era Epifania, deoarece pomenind naşterea lui Cristos din Fecioara Maria şi botezul Său de la Ioan Botezătorul în apele Iordanului, creştinii sărbătoresc venirea în lume a lui Dumnezeu, care vrea să-l mântuiască pe om. După separarea acestor două sărbători, doar Botezul Domnului mai este numit Epifania, întrucât cu ocazia acestui botez al lui Isus, s-a revelat Preasfânta Treime.

Postul Crăciunului a fluctuat în primele secole ca lungime: de la şapte zile la şase săptămâni, unii postind mai aspru, alţii mai uşor. În Răsărit, Sinodul local din Constantinopol din 1166 a stabilit pentru Bisericile Ortodoxe durata Postului Naşterii Domnului la 40 de zile, deci începând din 15 noiembrie. "Lăsatul de sec" este în seara zilei de 14 noiembrie (Sfântul Filip). Dacă această zi cade miercurea sau vinerea, cum s-a întâmplat în acest an, postul începe cu o zi înainte, adică în seara zilei de 13 noiembrie. El durează până pe 24 decembrie inclusiv. Biserica Greco-Catolică din România urmează acelaşi calendar, aceleaşi tradiţii, cu Biserica Ortodoxă Română, afirmând şi respectând astfel unul dintre punctele din documentul de unire cu Biserica Romei, acela de păstrare a ritului, a sărbătorilor, icoanelor, a posturilor etc. la întoarcerea "în sânul Maicii Biserici Romano-Catoliceşti". Deci şi greco-catolicii au intrat deja în Postul Crăciunului.

Postul şi ajunarea de la mâncăruri nu sunt o practică exclusiv creştină. Aceste forme de renunţare au existat şi există încă şi în alte religii, dar şi în afara acestora, cum este cazul unor terapii specifice sau de-a dreptul motivele politice. Este important, deci, să desluşim, să păstrăm conţinutul specific creştin al postului. Cum noi, greco-catolicii, am intrat în post, îmi permit să completez răspunsul cu

Câteva consideraţii asupra postului creştin

1. O semnificaţie a postului creştin ne este oferită de Sfânta Scriptură. În acest sens, sunt semnificative, revelatoare, două momente din Biblie: unul la începutul Vechiului Testament, altul la începutului Noului. Primul este ruptura ajunului "de către Adam în Rai", căci a mâncat din rodul oprit. Şi astfel ne este revelat păcatul dintru originile omenirii. Cristos, noul Adam, - şi acesta este al doilea moment - începe cu postul. Adam, ispitit, a căzut în ispită; Cristos a fost ispitit şi El, dar a biruit ispita. Consecinţa căderii lui Adam a fost alungarea din Rai şi moartea. Rodul biruinţei lui Cristos a fost distrugerea morţii şi întoarcerea noastră în Rai. Este limpede, cu toate acestea, că, în această perspectivă, postul apare ca fiind ceva hotărâtor şi de mare importanţă. Nu este o simplă "obligaţie", un obicei, o tradiţie; este legat de misterul însuşi al vieţii şi al morţii, al mântuirii şi al osândei.

În tradiţia orientală, păcatul nu este doar o încălcare a unei reguli, a unei porunci, ce aduce după sine o pedeapsă; este deopotrivă o mutilare a vieţii date nouă de către Dumnezeu. De aceea, istoria păcatului dintru origini ne este prezentată ca un act al mâncării. Hrana, într-adevăr, este mijloc de viaţă, este ea cea care ne păstrează în viaţă. Cristos este noul Adam. El vine să repare dauna adusă vieţii de către Adam, vine să-l restituie pe om adevăratei vieţi şi, ca atare, începe cu postirea: "Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, i s-a făcut foame" (Mt 4,2).

Ce este, deci, postul pentru noi creştinii? Un aspect este cel al intrării noastre, al participării noastre la experienţa lui Cristos însuşi, prin care El ne eliberează de totala dependenţă de mâncare, de materie şi de lume. În realitate, însă, eliberarea noastră nu s-a realizat încă pe deplin: trăind încă în această lume decăzută, lumea vechiului Adam, şi făcând parte din aceasta, noi mai suntem încă dependenţi de mâncare.

2. Cronologic vorbind, postul este cea dintâi poruncă pe care a cunoscut-o omenirea: Dumnezeu i-a poruncit lui Adam să nu mănânce din roadele unuia dintre pomi (Gen 2,16-17). Omul, încă de la început, a trebuit mereu să-şi stăpânească trupul. Este şi unul dintre darurile Spiritului Sfânt: stăpânirea de sine. Şi Profeţii posteau (Ps 35,13), şi Apostolii posteau (Mt 9,15; II Cor 6,5). Reuşind să cunoaştem bine dimensiunile şi avantajele postului, putem realiza că, în fapt, postul este un dar al lui Dumnezeu. Nu este doar o poruncă, ci şi un dar al lui Dumnezeu, o binecuvântare, o cale pentru creşterea spirituală.

Important, în primul rând, este aspectul spiritual al postului, lăsând prioritate Credinţei şi nu foamei în trăirea acestei perioade. Postirea ne face să percepem că valorile spirituale sunt mai importante decât cele materiale şi nu lipsite de importanţă sunt şi unele avantaje pe care cei familiarizaţi cu postul le-au sesizat:

- ajunul (postirea) este o perioadă de repaus, de răgaz pentru organele trupului;

- ajunul permite organismului întreg să se simtă lejer, activ şi sănătos;

- ajunul este un act spiritual;

- ajunul nu este foame, ci este hrană a sufletului

3. Prin post nu se ucide trupul, ci dorinţele, patimile. Scopul postirii nu este desigur acela de a priva persoanele care postesc, ci de a apropia, de a îndrepta sufletele lor către Dumnezeu. Postirea, ca renunţare, ar trebui să fie consecinţa şi mărturia dragostei nedrămuite faţă de Dumnezeu şi ea totodată apropie de Dumnezeu, prin afirmarea Bunului cel mai de preţ şi renunţarea la alte bunuri, alimente, care ne domină existenţa şi simţurile. De aceea postirea de la mâncăruri nu este sterilă şi nici scop în sine. Deopotrivă cu renunţarea la unele alimente este necesară totodată şi îngrijirea, întărirea, practicarea acelor virtuţi care, cel mai adesea, prin neglijarea lor de-a lungul anului, lasă primul loc şi prioritate omului vechi din noi, egoismului şi orgoliului: îngăduinţa, seninătatea, respectul pentru ceilalţi, generozitatea, altruismul, smerenia, modestia. Postul, această realitate complexă, nu se poate reduce deci doar la un regim alimentar, ci implică şi un stil de viaţă propriu. Acest stil nu poate lăsa nealterată în această perioadă, de pildă, dependenţa avidă, cronică, de surogatele oferite de pseudo-valorile impuse de programele TV, ci trebuie să poarte la trecerea de la consumarea pasivă a acestora la renunţarea activă, la căutarea explicită a sensului sărbătorii care se apropie, a Cuvântului, a Dumnezeirii întrupate care se apleacă asupra noastră spre a ne ridica la Sine, la purificarea de toate artificiile păgâne, nereligioase şi anticreştine ce ne sunt oferite cu culori şi trâmbiţe din import. Trebuie să realizăm faptul că nu putem altoi stilul de viaţă al postului la ultima găselniţă a show-urilor ori a varietăţilor catodice. Poate este cazul să folosim mai cu sârg şi cu un criteriu mai limpezit telecomanda în căutarea programelor ce ne pot ajuta pe drumul de pregătire, de aşteptare a Mântuitorului.

Postul Naşterii Domnului, sau al Craciunului, ne oferă deci posibilitatea unei noi curăţiri trupeşti şi sufleteşti. Aminteşte de ajunarea de 40 de zile a lui Moise, precum şi de postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia aşteptau venirea Mesiei cu post şi rugăciune, aşa se cuvine să aştepte creştinii şi să întâmpine prin ajunare pe ''Cuvântul lui Dumnezeu'' născut din Fecioara Maria.