Tu întrebi

Răspunde pr. Alois Moraru:

Dragă Lucian, ne bucură interesul pe care îl acorzi formării tale spirituale. Vârsta pe care o ai este plină de suspansuri şi întrebări: este vârsta căutărilor şi aspiraţiilor înalte, vârsta deciziilor importante pentru viaţă, o vârstă plină de energie şi dornică de experienţe noi etc. În acest avânt juvenil vei întâlni foarte multe situaţii noi în faţa cărora va trebui să iei o decizie, diverse circumstanţe care te pot scandaliza chiar. Pentru a reuşi să treci uşor şi repede peste ele ai nevoie de o bază religioasă solidă, care se clădeşte printr-o formare continuă: cateheze, rugăciune, participarea la Sfânta Liturghie, lecturarea unor cărţi şi reviste bune (inclusiv a acestui sit), spovezi şi discuţii cu preoţii, clarificarea situaţiilor de criză şi alte mijloace care îţi sunt accesibile. Numai în felul acesta vei şti ce trebuie să faci pentru a evita răul şi a tinde mereu spre perfecţiune.

Dumnezeu a sădit în conştiinţa fiecărui om dorinţa de a evita răul şi de a face binele. În acest sens îţi recomand să citeşti primele trei capitole din Cartea Genezei, adică primele pagini ale Bibliei, şi vei găsi numeroase situaţii de acest fel. Îi vei surpinde pe primii oameni, Adam şi Eva, care după ce au păcătuit s-au "văzut goi", adică tulburaţi de faptul că au pierdut ceva foarte important - prietenia cu Dumnezeu, iar sufletele lor au fost golite din cauza păcatului. Tulburarea lor a fost foarte mare şi nu reuşeau să găsească justificări în faţa Domnului care îi interoga asupra greşelilor săvârşite. La fel s-a întâmplat şi cu unul din fiii acestora, Cain, care şi-a ucis fratele. Asemenea evenimente vei putea surprinde pretutindeni în Cartea Sfântă, amintind aici doar cazul lui Iuda care, după ce l-a vândut pe Isus, neputând suporta tulburarea interioară şi-a pus capăt zilelor.

Aşadar, păcatul îl tulbură pe om şi îl face să nu mai fie acelaşi. Eu ţi-aş sugera să te gândeşti la următoarea comparaţie. Atâta timp cât sufletul omului este fără de păcat el poate fi asemănat cu o pânză albă aşezată la soare. În momentul în care omul îl supăra pe Dumnezeu, pe această suprafaţă se vor aşterne pete negre, care au dimensiuni mai mici sau mai mari în funcţie de gravitatea păcatelor. Dacă omul nu va spăla această pânză, în cele din urma ea va deveni neagră, pierzându-şi culoarea iniţială. Situaţii identice întâlnim şi în viaţa noastră: petele se aştern pe suprafaţa sufletului nostru şi dacă nu ne străduim să le înlăturăm riscăm să ne pierdem până şi simţământul păcatului, "culoarea" iniţială a conştiinţei noastre.

Ţinând cont de toate acestea, îţi doresc să ai mereu curajul de a fi sincer cu propria ta conştiinţă şi de a apela la "detergenţii" recomandaţi de Biserică. Numai în felul acesta "senzorii" sufletului tău nu vor indica situaţii de alarmă, cazuri de tulburări grave care să necesite intervenţii majore sau să conducă la situaţii grave de criză. Mult succes!