Tu întrebi 


 

- din Baia Mare întreabă:

Căsătoria dintre un greco-catolic și o penticostală se poate face astfel încât ambele persoane să-și păstreze propria credință de dinainte de căsătorie? Și daca acest lucru este posibil, în ce condiții se poate face acest lucru, atât din punct de vedere greco-catolic cât și din punct de vedere penticostal.

Răspunde pr. prof. William Bleiziffer:

Încerc să răspund la această întrebare, ținând cont de ambele ei părți.

Încă din primele secole ale creștinismului, canoanele Bisericii vorbeau, metaforic desigur, de căsătoria dintre un catolic (drept credincios) și un eretic, asemănând această unire cu imaginea unirii dintre un lup și o oaie (can. 72 Trullan). Desigur că această imagine este exemplificatoare pentru dificultățile pe care le prezintă pentru păstrarea propriei credințe religioase o căsătorie dintre două persoane care aparțin la două confesiuni diferite.

Biserica catolică, deschisă drepturilor naturale ale fiecărei persoane de a realiza o căsătorie, reglementează unirea matrimonială dintre un credincios catolic și un botezat acatolic. Tehnic vorbind, această căsătorie se numește căsătorie mixtă și este reglementată de o seamă de canoane pe care voi încerca în cele ce urmează să le sintetizez, pentru a oferi totuși o imagine juridică a unei astfel de căsătorii (can. 813-816).

În cazul căsătoriilor mixte, căsătorie dintre un greco-catolic și un penticostal, vorbim de o căsătorie ce se realizează între un catolic și un botezat acatolic (căruia i se va aplica dreptul matrimonial propriu). Fiecăruia dintre acești doi li se va aplica în comun dreptul fiecăruia dintre cei doi: în același timp va rămâne stabil dreptul divin și dreptul civil în ceea ce privește efectele pur civile ale căsătoriei (can. 780 CCEO). Aplicarea dreptului canonic al celor două părți, nu este numai un semn vizibil de recunoaștere reciprocă a celor două corpuri de legi, dar oferă și posibilitatea ca această căsătorie să fie recunoscută ca fiind validă în sfera ambelor comunități din care viitorii miri provin. Aplicarea acestor două corpuri de norme este necesară deoarece impedimentul, chiar dacă îl are numai una dintre cele două părți, face totuși invalidă căsătoria (can. 790 § 2 CCEO).

Desigur că în cadrul penticostalilor trebuie clarificat sensul pe care aceștia îl acordă căsătoriei și dacă înțeleg prin aceasta un sacrament. Și asta deoarece se prea poate ca aceasta să nu fie considerată sacrament și de aici o întreagă serie de probleme care pot interveni în timpul conviețuirii. Mă gândesc aici doar la cele două calități esențiale ale căsătoriei ca și sacrament în Biserica catolică, unitatea și indisolubilitate, care chiar și neintenționat, tocmai datorită unei mentalități deformate, nu sunt percepute ca atare de partea penticostală, lucru ce poate crea neplăceri în interpretarea căsătoriei ca și consortium omnes vitae, adică o unire pe toată durata vieții, care exclude separarea, divorțul sau alte asemenea deformări.

Partea catolică, pentru a putea celebra o căsătorie mixtă va trebui să beneficieze de acordarea unei licențe (permisiuni) din partea Ierarhului Locului. Această licența va fi acordată numai în următoarele condiții:

- partea catolică va declara că este pregătită să îndepărteze pericolele abandonării credinței și va asigura cu o promisiune sinceră că va face tot ceea ce este posibil pentru ca toți fii să fie botezați în Biserica Catolică;

- despre aceste promisiuni partea acatolică va trebui să fie informată din timp, astfel încât să rezulte sigur că ea este cu adevărat conștientă de promisiunea și obligația părții catolice;

- ambele părți vor fi instruite asupra scopurilor și proprietăților esențiale ale căsătoriei (unitate, indisolubilitate, binele soților, generarea și educarea fiilor, etc.), proprietăți care nu trebuie să fie excluse de nici unul dintre cei doi logodnici. (can. 814 CCEO).

Prin căsătorie nu poate fi așadar vorba de o asumare a religiei celuilalt soț atâta timp cât canonul cere pentru acordarea licenței o declarație sinceră de îndepărtare a pericolelor de abandonare a credinței; soțul catolic, în deplin respect față de convingerile religioase ale celuilalt soț va încerca să împărtășească credința catolică fiilor rezultați din această căsătorie, fără a pune însă în pericol unitatea familiei. A face tot posibilul pentru realizarea acestui lucru nu înseamnă desigur, distrugerea unității familiare.

Conștientă de numărul crescut al unor astfel de căsătorii, Biserica a încercat prin oportune norme să vină în întâmpinarea dificultăților inerente unor astfel de legături mixte, publicând norme care să clarifice sensul unor astfel de legături (a se vedea numai nr. 143-160 din Directoriul ecumenic publicat în 1993 și existent și în traducere românească). Biserica le recunoaște ca fiind marcate de un anumit grad de dificultate: cu toate acestea ele prezintă și "numeroase elemente bune de valorificat și dezvoltat, fie pentru valoarea lor intrinsecă, fie pentru contribuția pe care o pot aduce mișcării ecumenice" (Familiaris consortio, nr. 78).

Desigur că soțul catolic, trebuie să se bucure de o grijă pastorală specială din partea propriului paroh propriu. Ca atare, pentru eventuale nelămuriri luați legătura cu propriul paroh: asta desigur și în vederea primirii licenței pentru celebrarea unei astfel de căsătorii.

Mai este o problemă legată de forma de celebrare a căsătoriei, lucru care ține de validitatea acesteia, și asupra căruia nu pot să nu mă opresc. Pentru a celebra o căsătorie validă aveți așadar nevoie de respectiva licență eliberată în condițiile mai sus prezentate de către Episcopul propriu, dar în același timp, căsătoria trebuie să fie celebrată de către un preot greco-catolic, asistentis et benedicentis, (care asista și binecuvintează) și în prezența a cel puțin doi martori (nași), moment în care consimțământul, liber și neviciat, trebuie exprimat simultan de ambii soți. Insist, această condiție este ad validitatem: în absența ei căsătoria dvs. nu este validă, și implicit invalidă și pentru partea acatolică (penticostală).

Cristos, cel care a binecuvântat nunta din Cana, să vă însoțească mereu în viața de familie, pentru a putea fi un exemplu demn de urmat de către toți cei în mijlocul cărora trăiți. Dumnezeu să vă ajute.

Pentru ulterioare clarificări vă stau în continuare la dispoziție.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire