Sorin din Craiova întreabă: Cum se face că astăzi majoritatea creștinilor sfințesc ziua de duminică, când în Biblie sunt numeroase texte care afirmă ca sabatul, adică sâmbăta este ziua sfințită de Dumnezeu și care va fi serbată și pe noul pământ, așa cum a spus profetul Isaia în ultimul capitol al cărții sale? Există vreun text care să confirme că Isus a schimbat ziua de odihna din sâmbătă în ziua întâi a săptămânii, duminica? Știu că Isus păzea sabatul. La fel și Pavel, care nu era iudeu, le vorbea neamurilor în fiecare sabat. Deci nu numai pentru evrei era dat sabatul! Isus a spus că sabatul a fost făcut pentru om (nu numai evreii sunt oameni) și nu omul pentru sabat. |
Răspunde pr. Alois Moraru:
Problemele pe care le ridici sunt destul de greu de soluționat în câteva paragrafe, întrucât ne lipsesc multe informații de natură istorică. Mai întâi, cu privire la originea duminicii, adică a modului în care "prima sabathi" a devenit ziua prin excelență a cultului liturgic creștin, nu avem date precise, dar această zi - "dominica dies - ziua Domnului" este ziua care urmează după sâmbătă și este prima zi a săptămânii. Denumirea o întâlnim în mai multe pasaje ale Bibliei (Fap 20,7; 1Cor, cap. 7; Apoc 1,10 etc.) și în scrierile Sfinților Părinți. Această schimbare nu a fost făcută de Isus Cristos și nici nu a avut loc imediat după învierea Domnului, ci cu aproximativ 20 de ani mai târziu. Așa cum ne-ai scris, însuși apostolul Pavel predica în ziua de sâmbătă, dar până într-un anumit an.
În prima scrisoarea către Corinteni, scrisă în jurul anului 56, sunt mai multe paragrafe care ne îndreptățesc să credem că la jumătatea secolului I, în Grecia, Galația, Bitinia, Palestina și Siria, adunarea liturgică avea loc duminica, fiind chiar o practică implementată în acele comunități. Este greu să precizăm care au fost motivele care au determinat alegerea zilei de duminică, întrucât nici un document apostolic nu ne-a lăsat vreo mărturie în această privință. Totuși, din aceleași documente, știm că apostolii și primii creștini, după ce asistau la serviciul de sâmbătă seara de la sinagogă, se adunau din nou noaptea, după ce se încheia ziua de sărbătoare, când și cei ce locuiau la distanțe mai mari puteau să pornească la drum fără teama de a încălca meticuloasele prescripții rabinice, pentru a celebra împreună marea jertfă creștină, a învierii Domnului. Serviciul religios trebuia să fie destul de lung, cum s-a petrecut la Troada în prezența sfântului Pavel, și se ținea din noapte până în zorii zilei următoare. Astfel, duminica devenea comemorarea săptămânală a învierii lui Cristos, un fel de Paște săptămânal.
Părinții Bisericii, printre cei mai vechi menționându-i pe Pseudo-Barnaba și Iustin, confirmă perfect această idee: "Diem octavum in laetitia agimus quo et Iesus resurrexit a mortuis"; "Die autem solis omnes simul convenimus, tum quia prima haec dies est qua Deus mundum creavit, tum quia Iesus Cristus Salvator noster eadem die ex mortuis resurrexit". Miracolul învierii, care a sigilat misiunea divină a lui Cristos, a avut loc în noaptea acelei "prima sabathi", adică duminica. Isus înviat a apărut apostolilor duminica, iar Duhul Sfânt s-a coborât în aceeași zi. Prin urmare, nu trebuie să ne mire faptul că încă de la începutul Bisericii noaptea dintre sâmbătă și duminică a fost sfințită în mod deosebit de către creștini petrecând-o în rugăciune și în frângerea pâinii.
Nu știu în ce măsură aceste explicații te-au lămurit, dar doresc să închei cu un scurt citat preluat din Constituția "Sacrosanctum concilium" a Conciliului Vatican al II-lea: "Potrivit tradiției apostolice, care își are originea în însăși ziua Învierii lui Cristos, Biserica celebrează misterul pascal la fiecare opt zile, în ziua care se numește pe drept cuvânt "ziua Domnului" sau "duminica". În această zi credincioșii trebuie să se întrunească în adunare pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu și pentru a participa la Euharistie și astfel să amintească Patima, Învierea și preamărirea Domnului Isus și să aducă mulțumiri lui Dumnezeu".
