Tu întrebi

Răspunde pr. Tiberiu Sîrbu:

Ioan,

după cum poate ştii căsătoria are două scopuri: "procrearea copiilor" (şi creşterea şi educarea lor) şi "ajutorul reciproc şi binele soţilor". Când un bărbat şi o femeie se gândesc să se căsătorească îşi pun această problemă atât direct cât şi uneori indirect prin declaraţiile pe care şi le fac reciproc ca de exemplu: "doresc să am copii de la tine, care să îţi semene ... vreau să fiu alături de tine toată viaţa, la bine şi la greu ..." declaraţii care sunt făcute din iubire (sau măcar sub influenţa îndrăgostirii faţă de celălalt).

Dacă există iubire adevărată între soţi este normal ca ei să dorească să îşi exprime iubirea faţă de celălalt soţ şi să aibă copii. Raportul intim între cei doi soţi este un lucru bun şi meritoriu, exprimă iubire (sau ar trebui să o exprime) şi dorinţa de dăruire completă. Iubirea conjugală pe care cei doi soţi şi-o poartă unul altuia trebuie să fie o iubire pe deplin umană, adică sensibilă şi totodată spirituală (nu doar o pornire a instinctului şi a sentimentului) ci «un act al voinţei libere, destinat să se menţină şi să crească în bucuriile şi durerile vieţii cotidiene, astfel încât soţii să devină o singură inimă şi un singur suflet şi să atingă împreună perfecţiunea lor umană» [1]. Mai este o iubire totală, o iubire fidelă şi exclusivă până la moarte şi nu în ultimul rând «o iubire fecundă, care nu se epuizează în comuniunea dintre soţi, dar care este destinată să continue, dând naştere la noi vieţi» [2].

Dacă este expresia iubirii autentice a celor doi soţi, acel raport conjugal menţine cele două aspecte care sunt cerute oricărui act conjugal: cel unitiv şi cel procreativ [3]. Şi când se spune acest lucru, Biserica nu spune că soţii trebuie să aibă doar raporturi conjugale prin care să se procreeze o nouă fiinţă (numai în perioada fertilă a ciclului feminin), ci că aceste două aspecte trebuie să nu fie separate printr-un act extern contrar. Adică nu este moral să se aibă raporturi conjugale în care metodele contraceptive (masculine sau feminine) să elimine în mod deliberat aspectul procreativ al acelor uniuni conjugale (totul să se transforme într-o căutare de plăceri sexuale pentru simpla plăcere), după cum nu este normal şi moral ca să ai copii făcuţi în eprubetă şi nu din raportul conjugal, plin de iubire faţă de celălalt soţ.

Doctrina Bisericii este clară în legătură cu acest punct, chiar dacă ea este astăzi luată în râs de mulţi şi considerată învechită. Faptul că mulţi nu o consideră "la modă" nu înseamnă că nu mai este valabilă. Dimpotrivă, ea îşi păstrează întreaga valoare şi actualitate: "Nu se pot invoca drept motive valabile pentru a justifica actele conjugale făcute în mod intenţionat nefecunde, că trebuie ales un rău mai mic sau faptul că aceste acte ar constitui un tot cu actele fecunde care au precedat sau care vor urma, bucurându-se de una şi aceeaşi corectitudine morală. [...] E deci o greşeală a crede că un act conjugal făcut în mod voluntar nefecund şi, în consecinţă în esenţa sa rău, poate fi făcut bun prin ansamblul unei vieţi conjugale fecunde» [4].

Desigur că nu toate raporturile conjugale au ca urmare o concepere a unui copil. Şi aceasta ţine de ritmul natural lăsat de Dumnezeu. Dacă raportul conjugal se realizează în perioada nefertilă a ciclului feminin, cele două aspecte (unitiv şi procreativ) sunt prezente şi nu sunt separate. Biserica afirmă că este permisă recurgerea la perioadele nefertile în exprimarea iubirii conjugale, dacă din motive obiective serioase, nu se doreşte conceperea unui alt fiu. În întreg numărul 16 al enciclicei Humanae Vitae, a Papei Paul al VI-lea, se vorbeşte despre motivele şi modul în care este permisă reglementarea naşterilor prin recurgerea la acea perioada nefertilă din ciclul feminin, după cum se arată tot în aceeaşi enciclică la numărul 14 mijloacele ilicite ale acestei reglementări. Acest document te îndemn să îl citeşti tu, soţia ta, eventual cu alţi prieteni care doresc să trăiască bine aceste alegeri creştine, după voia Domnului şi sfatul Bisericii.

Răspunsul la întrebarea ta se poate întinde mult ca timp sau spaţiu, dar ca să nu deviem de la el, rezum cele scrise mai sus cu următoarea concluzie: se poate să fie relaţii conjugale care să nu aibă ca rezultat direct conceperea, ci să exprime iubirea şi dorinţa de unire specifice soţilor creştini, dar trebuie ţinut cont şi de principiile moralei creştine care reglementează viaţa noastră. Acele uniuni conjugale nu trebuie să fie doar o căutare a plăcerii ca scop ultim, sau efectul unei iubiri egoiste (care să se folosească de celălalt ca de un obiect, sau să nu dorească sub nici un chip un copil). Să vă ajute Dumnezeu să trăiţi în înţelegere şi cu o conştiinţă bună şi curată viaţa voastră, chiar şi în aspectele ei cele mai intime, iar Spiritul Sfânt să vă lumineze mintea şi inima să puteţi face alegeri cu adevărat demne de nişte creştini.

Note

[1] Papa Paul VI, Enciclica "Humanae Vitae" - despre reglementarea naşterilor, Ed. Presa Bună, Iaşi, 1994, nr. 9.

[2] Enc. Humanae Vitae, nr. 9 - este bine sa fie citite integral numerele 8-14 pentru a putea ştii principiile doctrinare în legătură cu acest subiect.

[3] Humanae Vitae, nr. 12.

[4] Humanae Vitae, nr. 14.