IUBIREA
TREBUIE
SĂ FIE
FECUNDĂ
ÎN INTERIORUL
PERECHII

Când se vorbeşte de fecunditate, de obicei ne gândim la fii şi la capacitatea de a-i aduce pe lume.

Trăind logodna voastră, v-aţi dat seama că în timp ce aţi construit perechea voastră v-aţi îmbogăţit reciproc: aţi devenit puţin diferiţi, mai buni.

De atunci aţi început să înţelegeţi că iubirea însăşi este fecundă.

Prin fecunditate nu se înţelege numai capacitatea de a procrea. Nu este un dar natural care se exprimă cu naşterea fiilor, dar capacitatea de a se dărui, de a se îmbogăţi şi de a-l îmbunătăţi pe celălalt, a face să crească persoanele care ne sunt în jur.

Această capacitate de a iubi este de înţelegere, de a da celorlaţi darurile de care dispuneţi, este ceea ce vă face să creşteţi. Este mai ales alimentul iubirii voastre ca pereche, este ceea ce o va face fecundă în fii, este ceea ce deja acum vă face fecunzi în raport cu ceilalţi care vă înconjoară.

Perechea trăieşte prima fecunditate în interiorul său, în întâlnirea deschisă, în drumul continu de creştere în iubirea şi în dăruirea de sine.

Când vă simţiţi responsabili fiecare de binele celuilalt, când vă ajutaţi cu blândeţe ca să fiţi voi înşivă, când vă mulţumiţi de armonia la care aţi ajuns şi vreţi mai mult...fiecare este fecund în raport cu celălalt.

Se poate vorbi de fecunditate în fii numai atunci când există o reală fecunditate a perechii. Atunci fiul nu este ca un al treilea incomod, dar este dorit şi aşteptat ca o expresie vizibilă a iubirii voastre. Dacă trăiţi o fecunditate ca pereche, veţi putea oferi un climat de iubire aceluia care va avea nevoie pentru a deveni om.

Dar nu este totul. Perechea voastră face parte din lume, este unită de o Biserică care are nevoie de voi. A munci la creşterea unei lumi mai bune, a mărturisi credinţa voastră punându-vă în slujirea celorlalţi, face să crească în voi şi în jurul vostru Biserica lui Cristos... toate acestea fac parte din iubirea voastră. Este o parte esenţială a fecundităţii voastre. Perechea voastră va fi fecundă şi faţă de ceilalţi în măsura în care veţi trăi o iubire fecundă.

DE LA
FECUNDITATE
ÎN PERECHE
LA
FECUNDITATE
ÎN FII

Bucuria care provine din paternitate şi maternitate, va da o nouă dimensiune iubirii voastre. Fiecare se va simţi util într-un mod nou. Iubirea voastră, viaţa voastră vor căpăta un sens nou şi fiecare dintre voi va fi recunoscător faţă de celălalt care l-a făcut tată sau mamă.

Fiul va ajuta perechea voastră să pună rădăcini. Vă va face să conştientizaţi într-un mod viu şi imediat raporturile voastre cu societatea civilă şi cu Biserica. Veţi simţi o responsabilitate nouă, care vă va conduce să maturizaţi responsabilităţile voastre.

Atenţie însă să nu credeţi că sosirea unui fiu va rezolva automat problemele voastre. Dimpotrivă, va crea altele. Uneori se aude spunând: Cei doi nu reuşesc să se înţeleagă, ar trebui să aibă un fiu şi totul ar merge mai bine!

Aceasta nu este corect. Fiul nu uneşte în mod automat pe cei doi soţi, dimpotrivă prezenţa sa pune la încercare unitatea lor, pune în lumină calitatea lor de părinţi.

Sosirea fiului înseamnă a avea mai puţin timp pentru voi, a fi mai obosiţi, a trebui să înfruntaţi multe probleme. Va trebui să învăţaţi să staţi împreună în mod diferit, va trebui să vorbiţi mult şi să vă schimbaţi continuu ideile voastre.

Pentru a putea fi fecunzi în fii este necesar a trăi o bună fecunditate ca pereche. În acest caz fiul este un stimul puternic pentru creşterea iubirii.

Fiul este cel mai mare educator al părinţilor. Creşterea sa, educaţia sa, vor cere mult iubirii voastre. Înainte de toate, un fiu are nevoie de un tată şi de o mamă care se iubesc. Pentru a fi părinţi buni, trebuie să fiţi înainte buni soţi.

Un fiu va avea nevoie să-i oferiţi o mare disponibilitate în timpul întregii sale creşteri. Va avea nevoie ca voi să rămâneţi tineri pentru a-i putea fi prieteni. Va avea nevoie de o familie deschisă pentru a se deschide la lume.

Şi prin părinţi, îşi face prima idee despre Dumnezeu. Iubirea tatălui său şi a mamei sale este pentru el expresia iubirii lui Dumnezeu.

Prima şcoală de rugăciune se formează în jurul rugăciunii părinţilor. Fiii încep să se roage văzând şi ascultând pe părinţii lor care se roagă.

PROCREARE
RESPONSABILĂ

Perechea se completează în fii. A da viaţă unui fiu este revărsarea naturală a iubirii voastre crescătoare. Termenul care se foloseşte: procreare, aminteşte că Dumnezeu a vrut să aibă milă de voi.

Este adevărat că nu vă căsătoriţi numai pentru fii, dar o căsătorie care din principiu ar exclude fiii nu este validă.

Diferit de animale, generarea unui fiu este un act de iubire şi de responsabilitate.

Soţilor le este recunoscut dreptul de a decide numărul fiilor şi momentul de a-i aduce pe lume. Trebuie luate în considerare însă cu atenţie propriile condiţii particulare de sănătate, de capacitate educativă, ambientală şi economică.

Sexualitatea nu este văzută în mod primar şi exclusiv în funcţie de procreare. Considerăm ca indispensabil şi esenţial modul de comunicare, şi exprimarea iubirii între doi soţi.

Iubirea este mereu creativă: înseamnă că perechea iubindu-se crează mereu ceva nou, ceva care înainte nu era sau era în mod limitat. Însă momentul mai important al creativităţii sunt fiii. În ei se prelungeşte viaţa perechii.

Cu câtva timp în urmă, mirii erau preocupaţi total de rolul lor de părinţi. El era mai ales tată care se temea, cu munca, să nu lipsească necesarul familiei. Ea era mai ales mama total ocupată de îngrijirea fiilor.

Viaţa perechii în acest mod nu se alimenta.

Problemele între soţ şi soţie se bazau aproape în mod exclusiv asupra fiilor. Îndepărtându-se aceştia de acasă, el şi ea nu mai găseau nimic în comun.

PRIORITATEA
PERECHII

În ultimul timp există o redescoperire a raportului perechii ca principiu fondator al vieţii familliale. Însăşi educaţia fiilor este mai mult sau mai puţin favorizată după legătura care îi uneşte pe mamă şi pe tată ca soţ şi soţie.

Acest mod de a trăi este deja conţinut în Biblie şi l-am văzut în textele examinate: accentul este pus pe pereche şi numai într-un al doilea moment este luată în considerarea atenţia faţă de fii.

PERECHEA
COLABORATOARE
A LUI
DUMNEZEU

A da viaţă, în sensul de a o face să se nască a fost mereu considerată o activitate divină. Bărbatul şi femeia în căsătorie sunt colaboratori ai lui Dumnezeu pentru ca viaţa umană să se transmită în primirea încrezătoare şi ca semn pământesc de speranţă.

Fiii au istoria lor şi trebuie să parcurgă drumul lor. Există riscul însă de a fi posesivi în raporturile cu ei şi prea protectivi, a pretinde de a-i forma după propria imagine şi asemănare sufocând personalitatea lor şi impunând o alegere profesională, care deseori este contrară atitudinilor lor.

Ţineţi cont că fiecare persoană are în sine un plan al lui Dumnezeu. Faceţi în aşa fel încât să n-o încurcaţi, dar de a-l ajuta să realizeze acest plan în fiii voştri.