DUMNEZEU
ÎN BIBLIE

Dumnezeu se declară Dumnezeul poporului său, acela care este fidel, care se ţine de cuvânt, care este prieten, care caută, care nu vrea să stea fără acest popor, care nu vrea să facă mai puţin, care are la inimă istoria acestui popor, care vrea să dea totul din sine.

Pentru a ne spune aceasta, Biblia scoate imagini mai sugestive din lumea complexă a relaţiei iubitoare între bărbat şi femeie, chiar pentru ca poporul să poată avea un punct de referire pentru a intui cine este Dumnezeu şi să poată înţelege ce vrea să spună Dumnezeu când îi spune că îl iubeşte.

Dumnezeu care se revelează în Vechiul Testament se face cunoscut în evenimentele în care El ia iniţiativa: îl cheamă pe Avram şi îi promite mulţi urmaşi şi un pământ rodnic, în care curge lapte şimiere. Cu Moise eliberează pe poporul său. Cu David oferă pace şi siguranţă poporului său.

Dumnezeu este cunoscut în mod progresiv ca Dumnezeu care conduce istoria noastră, Dumnezeu care ne eliberează de condiţionările care ne supun, Dumnezeu care ne conduce spre pace şi fericire.

În Raport cu poporul său Dumnezeu eliberator propune o Alianţă, acest termen foarte folosit în acel timp între familii, clanuri, triburi: angajare de a se respecta, de a se ajuta în caz de pericol, a se comporta ca prieteni loiali.

Dumnezeu se angajează cu Israelul: îi promite că îi va fi aproape pentru a-l proteja. Lui îi cere fidelitate faţă de legea sa: cele zece porunci. Prima şi cea mai importantă între acestea: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi Dumnezeu în afară de mine.

Păcatul cel mai mare în care poate cădea Israelul este Idolatria, pentru că în acest mod nu mai recunoaşte că Domnul care l-a salvat este unicul izvor al vieţii sale, unicul fundament al speranţei sale, şi caută în idoli satisfacţia nevoilor sale şi garanţia de siguranţă.

Istoria alianţei lui Dumnezeu cu poporul său nu este o istorie liniştită şi pacifică, dar suferită şi grea, făcută din îndepărtări şi de reîntoarceri, din entuziasme şi regândiri.

În toată această istorie Dumnezeu domină prin fidelitate.

Dumnezeu alege pe poporul său şi odată ales, îl iubeşte cu iubire infinită, fidelă, iubitoare. Iubirea sa trece dincolo de răspunsul celui iubit: este iubire cu orice preţ, în ciuda a toate. Este mereu gata de a încuraja şi a ierta.

Dumnezeu este prezentat ca Mire gelos care recaută pe poporul său infidel, pe care îl recuperează cu afecţiune.

Profetul Osea vede poporul lui Israel ca un mire infidel, căzut în adulter şi dedat prostituţiei. Dumnezeu nu rezistă la această viziune şi decide să intervină: Iată, îl voi atrage la mine, îl voi conduce în deşert şi voi vorbi inimii sale. Acolo va cânta ca în zilele tinereţii sale, ca la ieşirea din Egipt. Şi va veni ziua în care mă va numi: soţul meu, şi nu mă va mai numi stăpân.

"Pentru aceasta, iată Eu o voi atrage şi o voi duce în pustiu şi voi vorbi inmii ei; Şi îi voi da viile ei de acolo şi valea Acor o voi preface în poartă de nădejde; şi ea va fi voioasă ca în vremea tinereţii ei, ca în ziua când tu ai scos-o din pământul Egiptului. Şi va fi în vremea aceea - zice Domnul - că ea mă va numi: "Bărbatul meu" şi nu-mi va mai zice: "Stăpânul meu".

Şi te voi logodi cu Mine pe vecie şi te voi logodi Mie după dreptate şi bunăcuviinţă întru bunătate şi dragoste; şi te voi logodi mie întru credincioşie, ca să cunoşti că eu sunt Domnul!"(Os 2,16-18.21-22).

Dumnezeu se declară Mirele poporului său, pe care îl seduce şi îl face al său, aşa cum un soţ atrage la sine pe soţia sa umplând-o de atenţie şi oferindu-i bunuri preţioase.

Darurile căsătoriei pe care Dumnezeu le oferă poporului său sunt:
- Dreptatea şi Dreptul, capacitatea de a acţiona loial şi în mod fidel.
- Bunăvoinţa şi Iubirea, căutarea binelui celuilalt în afecţiunea inimii care se dăruieşte.

EZECHIEL

Profetul Ezechiel descrie istoria infidelităţilor Israelului printr-o alegorie lungă a unui mire care se dăruieşte zeilor străini (Ez 16).

Ca un mire gelos, Dumnezeu este constrâns să-l pedepsească, dar pentru a-l reavea căit şi reînnoit.

ISAIA

Profetul Isaia vorbeşte de iubirea acestui mire, Dumnezeu, care o iartă pe mireasa sa, Israel, pentru că o iubeşte.

"O clipă te-am părăsit, dar cu mari îndurări te iau lângă Mine. Într-o izbucnire de mânie, pentru o clipă mi-am întors faţa de la tine, dar în îndurarea mea cea veşnică mă voi milostivi de tine, zice Răscumpărătorul tău, Domnul" (Is 54, 7-8).

Atitudinea lui Dumnezeu faţă de poporul său păcătos este deci asemenea cu cea a unui mire care iartă şi reîmbrăţişează cu imensă iubire femeia căsătorită în tinereţe.

Limbajul care exprimă cel mai bine cine este Dumnezeu pentru noi şi cum acţionează El în raport cu noi este acela al iubirii, şi al iubirii între un bărbat şi o femeie.

Cea mai frumoasă şi cea mai adevărată demonstraţie că Dumnezeu există sunt două persoane care se iubesc.

CONCLUZII

Din ceea ce s-a spus despre Dumnezeu, putem face unele observaţii.

Faptul că Biblia îl numeşte pe Dumnezeu Mire şi că atribuie Israelului rolul de Mireasă, nu ne dă dreptul de a transfera în viaţa perechii acelaşi raport, conferind ceva divin, ca autoritatea şi dominarea soţului şi atribuind soţiei slăbiciunile şi infidelităţile proprii Israelului.

Cei doi, împreună, sunt înaintea lui Dumnezeu în poziţia de mireasă iubită, iertată şi reconciliată.

Biblia vrea să ne facă să înţelegem că pentru a ne face o imagine adevărată posibilă despre Dumnezeu, trebuie să recurgem la ceea ce este mai intim, mai atent, afectuos, mai gelos care există în inima umană: iubirea între un bărbat şi o femeie care au unit pentru totdeauna vieţile lor.

Limbajul lui Dumnezeu, pentru a manifesta sentimentele sale faţă de umanitate, este acela tipic iubirii care leagă doi iubiţi.

A se iubi, înseamnă a fi împreună de acord, a nu se certa nicodată, a nu avea neînţelegeri. Înseamnă a nu fi indiferenţi unul faţă de celălalt: ceea ce i se întâmplă unuia îl implică şi pe celălalt, durere şi bucurie împărtăşite, binele celuilalt stă la inimă ca şi propriul bine.

Uneori raportul devine conflictual, dar tensiunile nu reuşesc să rupă legătura, dimpotrivă aprofundează uniunea, dacă se ţine cont de principiu: important este ca să fie mulţumit el, important este ca să fie mulţumită ea.

Să ne amintim că raportul pe care îl are Dumnezeu cu noi, are calitatea iubirii conjugale, este fidelă dincolo de orice infidelitate a noastră, caută mereu şi în mod unic binele nostru.

Acesta este Dumnezeul nostru: el vrea ca iubirea voastră să fie o reflecţie a iubirii sale. Se poate spune că Dumnezeu, privind la voi care vă iubiţi, vrea să se vadă pe sine.