În antichitate Evreii nu scriau, dar transmiteau oral din tată în fiu ceea ce le era la inimă şi doreau să fie păstrat. Foloseau în mod particular relatări simple cu repetări, refrene, rime, cu scopul de a uşura înţelegerea memonică.

Era posibil ca modul de a relata un lucru, să fie folosit în diferite situaţii ale vieţii şi de ambiente în care erau Relatate. Aşa se explică de ce, uneori, despre acelaşi fapt există mai multe versiuni, fiecare diferită de alta.

După multe secole, când evreii au început să cunoască alfabetul (Fenici - 2.000 de ani î.C), au pus în scris vechile tradiţii ale poporului lor.

Cărţile pe care le posedăm astăzi sunt rodul muncii de secole, în timpul cărora, în timpuri şi locuri diferite şi cu diferite intenţii, au fost scrise.

În Biblie găsim istoria Israelului văzută în lumina Alianţei cu Dumnezeu. Există relatări şi reflecţii referitoare la originea lumii şi la destin, nu numai al Israelului, dar al întregii umanităţi.

Diferitele cărţi care compun Biblia (72: 45 Vechiul Testament şi 27 Noul Testament) au fost scrise de persoane diferite, în perioade şi ambiente diferite şi cu intenţii şi stiluri diferite.

Diferiţi autori expun în cărţile lor ideile ştiinţifice ale timpului lor, scriind ca cronişti, ca istorici, ca ştiinţifici, ca poeţi, etc.

Însă au scris adresându-se la persoane diferite: uneori întregului popor, uneori numai celor bogaţi, sau numai celor săraci, regilor străini, păcătoşilor, etc. De fiecare dată au folosit un limbaj şi un stil diferit.

Astfel, în Biblie găsim despre acelaşi fapt, relatări diferite între ele, după ambientul şi scopul pentru cine au fost scrise.

Pentru a înţelege în mod exact Biblia trebuie luate în considerare:
- intenţia celui care scrie
- tipul de limbaj folosit
- ambientul în care a fost scrisă.

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu pentru că transmite gândul lui Dumnezeu.

Este inspirată pentru că Dumnezeu este la originea scrierilor.

Duhul Sfânt nu le-a dictat autorilor şi nu le-a sugerat lor idei şi gânduri independente de viaţa de credinţă a poporului, de însăşi viaţa lor.

Autorii exprimă, interpretează Credinţa Israelului (aceea în care credea Israelul), fiecare cu stil propriu, cu personalitatea şi cu modul lor de a vedea lucrurile legat de timpul lor şi de experienţa lor.

Credincioşii au recunoscut apoi în acele scrieri elementele fundamentale ale propriei credinţe.

Pentru credincioşi, acele cărţi transmit Revelaţia lui Dumnezeu oamenilor (cum s-a manifestat Dumnezeu oamenilor).

Biblia nu este o carte de istorie, de ştiinţe, de astronomie, de sociologie, dar o carte religioasă, este Cuvântul lui Dumnezeu, adică gândirea Sa transmisă în determinate epoci istorice şi adresată la persoane care aveau o cultură a lor.

Biblia foloseşte aluzia literară şi cunoaşterea ştiinţifică proprie perioadei în care a fost scrisă (mituri, povestiri, poezie, etc).

În Biblie nu trebuie căutat faptul în sine însuşi, dar mesajul care este transmis.

Autorii, pentru a ne transmite acest mesaj au folosit mentalitatea lor, cunoştinţele lor, stilul lor.

Biserica a recunoscut în acele cărţi, care amintesc în ce credea Israelul, gândirea lui Dumnezeu manifestată oamenilor.

În faţa Bibliei este necesar a avea o atitudine de Credinţă, altfel este de neînţeles în adevărata sa semnificaţie.