FAMILIA 

MSA Dossier: Familia
achizitionare: 08.12.2003; sursa: Mesagerul Sfântului Anton

Inapoi la cuprins 
Interviu: «Întâlnirile din parohie conduc pe tineri la alegeri mature!»

În fiecare parohie, au loc aceste întâlniri ale viitorilor miri cu părintele paroh. Întâlnirile sunt de obicei în număr de șase și nu sunt simple formalități; au menirea de a-i ajuta pe cei logodiți să înțeleagă frumusețea sacramentului căsătoriei și de a-i conduce la celebrarea unei adevărate căsătorii creștine. În această privință, Mesagerul a adresat câteva întrebări Pr. Gheorghe Farcaș, paroh al comunității creștine catolice din Adjudeni (NT).

MSA: Care este rolul întâlnirilor organizate în parohii în vederea pregătirii la căsătorie?

Pr.G. Farcaș: În primul rând, aș sublinia faptul că aceste întâlniri sunt necesare pentru căsătoria religioasă a doi tineri creștini. Preotul este persoana abilitată să le ofere o prezentate corectă a căsătoriei creștine în conformitate cu adevărurile revelate și cu dreptul canonic bisericesc. Chiar dacă în zilele noastre este normal să se organizeze, înainte de celebrarea căsătoriei, întâlniri cu psihologul și cu medicul, prezența preotului este totuși indispensabilă celor doi logodnici. În al doilea rând, preotul este reprezentantul lui Dumnezeu și al Bisericii. Tinerii se adresează preotului cu certitudinea că el este martorul legăturii lor de iubire și de credință, în fața lui Dumnezeu și a oamenilor. Sigilul căsătoriei creștine este de fapt alianța definitivă dintre un bărbat și o femeie care își promit un legământ veșnic de iubire și de fidelitate reciprocă.

Să revenim asupra întâlnirilor «obligatorii» din parohii. Cum credeți că sunt receptate de tineri și cum văd ei perioada de logodnă?

Personal, cred că unirea căsătorească aduce cu sine un nou mod de viață. Ba chiar mai mult, unirea dintre cei doi devine sacrament, adică un semn vizibil al iubirii dintre Cristos și Biserica sa. Iată deci rostul întâlnirilor. Consider de asemenea rodnică pregătirea la căsătorie alături de mai multe cupluri: tinerii au posibilitatea unui schimb de păreri, unui dialog asupra problemelor vieții în doi. Tot spre binele lor, poate fi invitat un medic care să le vorbească despre aspectele sănătății și ale sexualității, sau un psiholog care poate să le ofere piste de reflecție asupra unor aspecte, de multe ori lăsate în subconștient, și care mai devreme sau mai târziu vor apărea în viața de căsătorie. Perioada de pregătire la căsătorie rezultă, în acest context, o etapă importantă a vieții. Tinerii cred și sper că o receptează ca atare. Dealtfel, rugăciunea, frecventarea sacramentelor nu împiedică ci favorizează reflecția asupra viitorului și asumarea responsabilităților care-i așteaptă pe cei doi tineri: căsnicia, copii, suferința, bucuriile, etc. Tinerii logodnici participă cu bucurie atunci când le oferim o pregătire sistematică, temeinică: după cum este ușor de apreciat, o pregătire la căsătorie reușită depinde și de noi, preoții.

Practic vorbind, care credeți că sunt valorile pe care aceste cursuri le transmit tinerilor?

Întâi de toate, tinerii devin conștienți de responsabilitatea alegerii pe care o fac și capabili de a-și construi o ierarhie a valorilor, fără a se lăsa condiționați de societatea care uneori, prin mijloacele de comunicare, propagă idei și exemple negative pentru demnitatea persoanei și a familiei. Apoi, tinerii au posibilitatea să aprecieze importanța unui itinerariu de credință pe care să-l urmeze chiar și după celebrarea căsătoriei.

Credeți că societatea sau familiile pot oferi încredere și ajutor, pot contribui la formarea tinerelor familii? Situația pare să fie mereu în schimbare...

Părerea mea este că acolo unde există familii bine închegate, tinerii căsătoriți vor privi cu optimism viitorul familiilor lor. În schimb acolo unde există familii dezbinate cu diferitele probleme, pe care le cunoaștem bine, este mult mai greu ca noii căsătoriți să poată găsi un exemplu demn de luat în considerație. Societatea trebuie să se îngrijească de căsătorie printr-o educație sistematică încă din timpul formării școlare, să ofere un sprijin economic familiilor cu mulți copii, să garanteze un loc de muncă, etc.

Pregătirea la căsătorie constă în a-i ajuta pe logodnici să trăiască cu intensitate această perioadă de creștere umană și creștină, în Biserică și în societate. Întâlnirile din parohie au menirea de a-i ajuta pe tineri să facă o alegere matură, să cunoască și să înțeleagă frumusețea căsătoriei creștine pe care vor să o celebreze. Aș vrea să cred că aceste întâlniri nu sunt numai «obligatorii», ci mai degrabă «necesare». Sper ca tinerii să poate crește în drumul lor de credință! Biserica dorește să contribuie la închegarea unor căsătorii solide și, indirect, la dezvoltarea societății.

Vă mulțumim, Părinte!


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire