FAMILIA

 
Viaţa în doi
pr. Mihai Gal

E posibil să te pregăteşti bine pentru o aventură fără sfârşit, aşa cum înţelegem noi, creştinii, taina sfântă a căsătoriei? Comunităţile parohiale oferă tinerilor care urmează să se căsătorească un curs de pregătire. Din păcate, în multe cazuri, aceste întâlniri cu părintele paroh, cu medicul sau psihologul - invitaţi să prezinte tinerilor anumite teme - sunt receptate ca fiind «obligatorii», «impuse» sau chiar «pierdere de vreme»...
Care este scopul perioadei de logodnă? Este doar o etapă de «tranziţie» sau mai degrabă o perioadă «necesară»? E posibilă transformarea logodnei într-un timp de cunoaştere de sine, de cunoaştere reciprocă şi, de ce nu, un timp de angajament şi de creştere în dimensiunea intimă a credinţei? Iată, câteva întrebări la care am dori să oferim un răspuns celor interesaţi. Desigur, creştinii cu «mai multă experienţă» în viaţa de căsnicie ar putea obiecta că perioada de logodnă a «trecut» de mult... Şi totuşi credem că atât familiile cât şi comunităţile noastre parohiale au un rol cu totul deosebit în sprijinirea şi în educarea tinerilor de azi spre o căsătorie cu adevărat creştină.

A începe o nouă etapă a vieţii, a adopta pluralul «noi», în aceste vremuri contrare parcă, devine din ce în ce mai greu. Există o teamă, de multe ori nemărturisită, care se insinuează în inima multor viitori miri: «Şi dacă ni s-ar întâmpla să naufragiem, deschizându-ne astfel singuri strada spre dezamăgire, suferinţă, nefericire?». Pentru a evita o asemenea problemă de conştiinţă, uneori se ipotizează un răspuns grăbit: «Voi putea oricum să-mi refac o viaţă nouă!», ca şi cum în căsătorie ar fi posibil să nu te dăruieşti în mod total, păstrând ceva doar pentru tine, ca «rezervă pentru situaţiile neprevăzute».

Cu siguranţă nu putem explica cu asemenea uşurinţă problema numărului mare de căsătorii care se destramă. Ar fi prea «simplist» din partea noastră. Fiecare familie are o istorie aparte; fiecare divorţ are în urmă nenumărate suferinţe, dezamăgiri, neînţelegeri. Însă, fără dubiu, este adevărat că mulţi tineri înfruntă căsătoria cu superficialitate.

La agravarea situaţiei intervin elemente de ordin social, economic, psihologic sau religios. Trăim într-un context socio-cultural care propune tinerilor exemple de familie total diferite cel al familiei creştine: căsătorii numai civile, concubinaje, legături bazate pe diferite interese, etc. Aceste situaţii par impuse de logica economiei de piaţă: un partener, aproape ca şi un produs comercial, poate fi ales, luat cu sine acasă şi, dacă totuşi «nu merge», schimbat cu un altul. Şi totul decurge de parcă ar fi «normal»...

Nu aş vrea să par însă pesimist. Cunosc, şi recunosc, dificultăţile pe care le întâmpină tinerele familii. Nu e uşor azi să te realizezi. Obţinerea unui loc de muncă, cinstit şi stabil, pare de domeniul viitorului îndepărtat. Obţinerea unei locuinţe a devenit un lux şi un privilegiu pe care doar unii şi-l pot permite (eventual, poate fi câştigat la loterie...). Toate acestea sunt adevărate. Dar, la fel de adevărat, rezultă şi faptul că mulţi tineri ajung la căsătorie la o vârstă mult prea fragedă, sau după ce au trăit prea mult timp în afara ei, sau mulţi se căsătoresc sub «poveţele» părinţilor sau ale rudelor.

Biserica nu a fost şi nu este indiferentă vizavi de aceste situaţii. Unicul scop al pregătirii la căsătorie, unica preocupare a preoţilor parohi care insistă asupra necesităţii pregătirii la căsătorie este constituită de buna reuşită a ei. De prea multe ori, căsătoria este considerată doar un simplu «contract» ce trebuie respectat, indiferent de costul acestuia, lăsând totul pe umerii viitorilor soţi. Este necesar în schimb ca tinerii logodnici să fie asistaţi, conduşi spre o progresivă maturitate, nu doar umană, dar şi spirituală. De aceea, în interiorul Bisericii noastre, se încearcă găsirea unor noi formule de pregătire la căsătorie sau a unor noi forme de dialog cu tinerii proaspăt căsătoriţi. «Acolo unde familiile creştine slăbesc, este societatea însăşi care se destramă», a fost concluzia Întâlnirii mondiale a familiilor de la Manila (Filipine 2003). Să ne întrebăm, în cele ce urmează, ce-am putea face pentru a veni în ajutorul tinerilor, pentru a le inspira încrederea că o căsătorie creştinească mai este încă posibilă şi că, în ciuda dificultăţilor, merită efortul de a se arunca cu tot entuziasmul de care dispun în braţele acestei deosebite alegeri pentru toată viaţă.

Formarea viitorilor miri

Mai mult ca niciodată, în zilele noastre, este necesară o temeinică pregătire a tinerilor pentru viaţa de căsătorie. O cateheză reînnoită este absolut necesară celor care se pregătesc pentru căsătoria creştină pentru ca sacramentul să fie celebrat şi trăit cu acele dispoziţii umane şi spirituale care să permită şi recoltarea roadelor. Ne-am putea întreba de ce însă multe căsătorii eşuează? Multe sunt cauzele căsătoriilor care se încheie cu divorţul sau separarea. Enumerăm aici doar câteva dintre aceste cauze. Lipsa pregătirii serioase: cum poate dura o căsătorie nepregătită? Lipsa de maturitate a celor doi tineri: cum pot alcătui un cuplu fericit două persoane imature? Lipsa dialogului: cum pot ajunge la armonie două persoane care nu sunt dispuse dialogului? Conceptul greşit al sexualităţii: cum pot trăi doi tineri o sexualitate de comuniune dacă pentru mult timp au banalizat această dimensiune?

Înainte de toate este important să ne modelăm bine propria personalitate. Ne naştem persoane, dar nu ne naştem persoane mature; putem în schimb, şi trebuie, să devenim maturi: eliminând defectele noastre, dezvoltând capacităţile, educându-ne la dialog.

Să ne formăm caracterul. Se spune că multe căsătorii nu reuşesc din cauza incompatibilităţii de caractere. Tocmai de aceea este necesar să ne formăm un caracter puternic, sigur, altruist, senin şi înţelegător.

De asemenea, este esenţial să învăţăm a dialoga, a rezolva împreună problemele vieţii. Foarte multe căsătorii naufragiază din cauza incapacităţii de a-şi comunica problemele şi de a încerca soluţionarea acestora cu ajutorul celorlalţi: este necesar să învăţăm să dialogăm cu prietenii, cu vecinii, cu colegii de muncă, pentru a fi apţi să purtăm un dialog sincer cu partenerul de viaţă şi cu proprii copii.

Este important, în această etapă hotărâtoare a vieţii, să ne formăm idei clare despre sexualitate. Mijloacele de comunicare, televiziunea, ziarele, internetul etc., ne prezintă continuu idei total greşite despre sexualitate: pare că sexualitatea este mai mult un joc, o distracţie, o continuă căutare a plăcerii fizice, un mod de a lua mereu ceva de la celălalt fără a-i da nimic. Sexualitatea este în schimb «un mod de a fi» al bărbatului şi al femeii, mod care conduce două persoane la o comuniune profundă de iubire şi la o hotărâre comună şi deosebit de frumoasă: a se căsători, a trăi împreună propria viaţă!

În perioada de logodnă, trebuie să învăţăm să iubim în mod corect. Cum putem deveni «un singur trup» în căsătorie, dacă nu am învăţat să iubim corect? Şi cum putem învăţa să-l iubim pe partenerul nostru dacă nu am învăţat să ne iubim părinţii, fraţii sau prietenii? Pentru aceasta trebuie să avem idei clare despre ce este şi ce nu este iubirea. A iubi înseamnă, în sinteză, a vrea binele celuilalt chiar şi cu preţul sacrificării propriului bine.

Să ne formăm în trăirea virtuţii castităţii. Nu este vorba despre o virtute strict monahală, proprie preoţilor şi măicuţelor, ci castitatea trebuie trăită chiar şi în viaţa de căsătorie. Nu poate fi considerată nici o virtute apăsătoare; castitatea ne ajută să iubim în mod corect persoana aleasă spre a ne împărtăşi întreaga viaţă, ne ajută să trăim în mod ordonat sexualitatea noastră: trăirea comuniunii conjugale şi generarea de noi vieţi, după voia lui Dumnezeu.

Căsătoria creştină

Există multe mijloace la care viitorii miri pot recurge: cunoaşterea reciprocă, cultivarea caracterului personal, frecventarea cursurilor de pregătire, etc. Dar, nu în ultimul rând, avem la dispoziţie şi nenumărate mijloace spirituale: rugăciunea, meditarea Cuvântului lui Dumnezeu, primirea sfintelor sacramente, colocviile spirituale cu preotul. Trebuie să recunoaştem că nu ne vom pregăti niciodată destul şi suficient pentru o aventură aşa de frumoasă, dar şi dificilă, cum este căsătoria.

Însă o astfel de pregătire ar fi incompletă pentru aceia care încheie o căsătorie creştină, care dincolo de a fi un contract între un bărbat şi o femeie, este un sacrament, o taină. Sacramentul este un semn. Şi ce anume vrea sau pe cine vrea să-l reprezinte acest semn? Căsătoria creştină este semnul căsătoriei dintre Dumnezeu şi omenirea mântuită, dintre Cristos şi Biserica sa. Dar căsătoria nu este numai semn, ci şi semn eficace. Acest lucru înseamnă că sacramentul căsătoriei îi introduce pe cei doi tineri în căsătoria dintre Cristos şi Biserică. În al doilea rând, în căsătoria dintre doi creştini, devine prezentă comuniunea dintre Cristos şi Biserică, care este totală. Şi în al treilea rând, Cristos şi Biserica sa doresc să trăiască astăzi, şi într-un mod nou, aventura lor de iubire în aventura de iubire a unui cuplu creştin. În baza acestor reflecţii, cei doi tineri trebuie să se pregătească să iubească pe Cristos şi Biserica sa, să se iubească în Cristos şi în Biserică, să se iubească precum Cristos iubeşte Biserica, să aducă pe lume copiii pe care-i vor iubi cu generozitate şi să dea astfel mărturie în lume despre iubirea dintre Cristos şi Biserica sa.