FAMILIA

 
Mărturie: «La Singureni copiii nu sunt singuri»!
Sr. Maria Porunde

În urmă cu 5 ani - în 1998 - mă aflam la Roma cu ocazia unei întâlniri la nivel general al Institutului din care fac parte. Reprezentam Surorile franciscane din România. Discutasem între noi în prealabil şi eram hotărâte să ne angajăm într-o operă pastorală cu scop caritativ. Rezistasem vitregiilor comunismului care nu voia să ştie de existenţa noastră, ba chiar ni s-a împotrivit deschis. Acum, trăiam consacrarea noastră la lumina zilei. Simţeam însă necesitatea de a ne deschide şi către alţii, chiar dacă o asemenea perspectivă ne tulbura. Simţeam cum responsabilitatea, încredinţată nouă de Domnul, ne depăşeşte. Eram în căutarea unui semn ceresc.

Răspunsul nu s-a lăsat mult timp aşteptat. Acolo, la Roma, aveam să-l întâlnesc pe Mino Damato şi el în căutare! Mi-a expus exigenţa Fundaţiei cu privire la structurile deja construite în România. Avea nevoie de personal calificat şi de încredere care să ofere continuitate şi calitate în opera de asistenţă a copiilor bolnavi... Am acceptat propunerea lui cu bucurie şi trei dintre noi au format prima comunitate de surori de la Singureni, în ianuarie 1999. Semnul îl primisem deja.

Actualmente, exigenţele au crescut. Copiii de la Singureni sunt în număr de 46, în timp ce din comunitate fac parte 6 surori: Sr. Maria Dămoc, Sr. Daniela Burlacu, Sr. Margareta Ţurcanu, Sr. Maria Dâscă, Sr. Camelia Burlacu şi Sr. Cornelia Ciobanu. Ţin să le mulţumesc şi pe această cale pentru serviciul lor.

Aş vrea să subliniez doar câteva aspecte ale acestei adevărate oaze de lumină şi de speranţă, numită Singureni. Mino Damato asigură copiilor cele necesare, de la hrană la medicamente. Activitatea surorilor constă în a asculta copiii, a-i educa şi a-i însoţi. Copiii îşi deschid sufletul surorilor şi putem spune că astfel au parte de o asistentă personalizată. Dar ceea ce este surprinzător rămâne schimbarea comportamentului lor. La început erau refractari, nervoşi, disperaţi; nu reuşeau să preţuiască nici ceea ce aveau. Astăzi, când mergi la Singureni, copiii te salută, te îmbrăţişează. Ce mesaj ne-ar putea transmite? Aceşti copii, copleşiţi de iubire, reuşesc să răspundă cu iubire! Şi nu e puţin lucru.

Un alt aspect important. Mai sunt încă mulţi oameni care se tem de copiii bolnavi, mai ales când boala se numeşte SIDA. Acestora le-aş spune doar că ceea ce se verifică la Singureni este mai mult decât un semn. Avem convingerea că merită, indiferent de situaţie, să investeşti în copii. «Numai iubirea creează» era deviza Sf. Maximilian Kolbe. Adaug doar că iubirea face diferenţa, transformă, oferă entuziasm chiar şi în situaţiile cele mai critice!

Pentru Dossier, rubrica în care ne propunem să analizăm din mai multe puncte de vedere o temă aleasă, am avut în vedere darul vieţii. Să tragem câteva concluzii.

"Ştiinţa vieţii", bioetica, a deschis noi orizonturi: datorită tehnicilor contemporane, speranţa de a învinge unele boli a devenit certitudine. Viaţa deci poate fi fără îndoială condusă la o creştere calitativă... Dar, s-a evidenţiat, chiar şi numai din punct de vedere strict medical, cum sunt necesare anumite principii etice: demnitatea şi sacralitatea persoanei umane nu poate fi călcată în picioare de nimeni.

Biserica nu are rolul de a moraliza lumea sau bloca cercetările ştiinţifice, dar atunci când omului îi este sustrasă identitatea, când este manipulată la nivelul său cel mai intim şi profund, Biserica îşi susţine principiile pentru că este în slujba vieţii şi a omului.

Familia ocupă un loc important, este instituţia vieţii prin excelenţă: aici omul se poate dezvolta armonios şi îşi poate găsi împlinirea. Un alt fel de familie e cea de la Singureni: copiii, abandonaţi şi bolnavi, şi-au găsit aici o casă, sunt înconjuraţi cu dragoste... Această realitate se verifică datorită unor persoane de suflet cărora le mulţumim, sprijinindu-le cu rugăciunea şi gândul nostru bun.

Viaţa omului rămâne un mister, însă iubirea primită poate fi fundamentul pe care să construim întreaga noastră viaţă şi să ajungem la plinătatea vieţii, la care Dumnezeu ne cheamă şi cu toţii ne-o dorim...