FAMILIA 

MSA Dossier: Familia
achizitionare: 08.12.2003; sursa: Mesagerul Sfântului Anton

Inapoi la cuprins 
«Sponsorul nostru se numește Providența!»

Nu e tocmai ușor să-l întâlnești pe Mino Damato. Azi în șantier, mâine în călătorie, poimâine la o întâlnire... toate acestea dictate de urgența activității pe care o desfășoară la Singureni pentru copiii care, datorită Fundației, continuă să zâmbească și să trăiască. Abandonarea lor este mai dramatică decât boala care le condiționează existența...

MSA: Domnule Damato, nu vă îngrijorează acest ritm frenetic al vieții prin care treceți? De la un capăt la altul al Italiei pentru a aduna fonduri și apoi, imediat ce e posibil, vă grăbiți să ajungeți între copiii bolnavi de la Singureni...

Damato: Maica Tereza de Calcuta obișnuia să spună că ziua de ieri a trecut și cea de mâine încă nu a sosit: ceea ce putem face, trebuie să facem imediat, astăzi. Grija mea principală este aceea de a comprima timpul pentru a atinge obiectivele în cât mai scurt timp posibil. Din 1990 încoace am reușit să punem pe picioare trei dispensare pediatrice pentru SIDA, am construit opt căsuțe - tip familie, o școală, o bisericuță, un parc de jocuri și un teren de sport, o școală pe care tocmai în aceste zile am inaugurat-o.

Cine susține operele Fundației?

Pot declara deschis numele sponsorului nostru? Ei bine, avem un surprinzător de generos sponsor și se numește «Providență». Fără ajutorul ei, nu am fi reușit să construim nimic. Dar mai ales nu am fi reușit să ajutăm pe cei 150 de copii pe care îi asistăm și care fac parte din viața noastră, așa cum și noi, sperăm, facem parte din viața lor.

Sunteți un jurnalist apreciat și prețuit: ce v-a determinat să lăsați cariera de televiziune și să vă dedicați copiilor bolnavi din România?

Celor care nu cred, le răspund: destinul. Celor care cred, le spun: Providența. De fapt, nu am abandonat nimic, nu mă simt un misionar. Nu fac altceva decât să ofer acestor copii posibilitatea pe care fiica mea a avut-o. Un poet observa că în orice pădure există mereu două căi: eu am ales-o pe cea de-a doua, mai puțin utilizată. Respectând opera misionarilor, precizez că activitatea mea nu este o misiune; eu fac doar ceea ce oricine - ca laic sau ateu - ar simți că trebuie să facă în fața unei asemenea experiențe de viață.

Frații Mesagerului Sf. Anton s-au gândit să vă încredințeze premiul Sf. Anton pentru «solidaritate». Cum ați primit această recunoaștere?

Am fost surprins, și nu o spun din falsă modestie. Cred că nu merit acest premiu întrucât în lume există zeci de mii de preoți, religioși sau laici care în fiecare zi dau mărturie, departe de lumina reflectoarelor, despre respectul pe care trebuie să-l purtăm față de acele persoane mai puțin norocoase decât noi. Dar primesc cu bucurie acest premiu pentru că sunt sigur că frații Mesagerului îl oferă de fapt copiilor români și tuturor persoanelor care mărturisesc în întreaga lume valorile carității și solidarității.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire