FAMILIA

 
Când sentimentele sunt greşit exprimate...
Sr. Iuliana Saroşi

Certurile, neînţelegerile sunt mereu un semnal negativ? Sau mai degrabă e cazul "să învăţăm a ne confrunta cu ceilalţi", astfel încât familia să aibă numai de câştigat...

Sunt întrebări, nicidecum banale, la care trebuie să căutăm un răspuns, cu seninătate dar şi fără superficialitate.

Cine dintre noi n-a avut niciodată un moment de ciudă pe ceva sau cineva care ne-a supărat? Modul în care reacţionăm în astfel de circumstanţe este diferit de la persoană la persoană: unii tac şi nu spun nimic, încercând să-şi reprime sentimentele, alţii au izbucniri necontrolate, impulsive, exteriorizând imediat ceea ce simt. Cu toţii ne dorim să găsim formele cele mai potrivite pentru a ne exprima sentimentele, fără a provoca suferinţă nimănui, respectând persoana, valoarea şi demnitatea ei.

Rădăcinile violenţei

Violenţa constă în folosirea forţei fizice sau psihice pentru a constrânge pe cineva să se supună. Mulţi autori au căutat să identifice cauzele violenţei şi au observat că ea poate fi provocată de o serie de situaţii sau factori: factori care ţin de individ -de temperamentul şi caracterul său -, dar şi de factori externi omului: alcoolul, drogurile, violenţa prezentată în presă şi televiziune. Multe dintre persoanele care îşi agresează copiii sau soţia au fost la rândul lor victime ale violenţei în propria familie.

În unele situaţii, manifestările violente ale persoanelor sunt provocate de evenimente minore, care în sine nu motivează reacţiile nervoase exagerate, dar care sunt ocazii pentru descătuşarea unor tensiuni şi conflicte, de mult acumulate. În spatele violenţei stau deseori ura, resentimentele, nemulţumirea, furia, nevoia de a domina sau alte sentimente pe care persoana n-a reuşit sau n-a ştiut să le exprime altfel. Se afirmă, deseori, că la baza violenţei stă sentimentul de frustrare personală: persoane nemulţumite de viaţa lor, deziluzionate, încărcate de greutăţi personale, familiale, profesionale etc. Cu siguranţă, frustrarea joacă un rol important în producerea agresivităţii şi a violenţei. Dar, mai mult decât atât, violenţa este legată de incapacitatea persoanei de a-şi recunoaşte şi controla propriile emoţii şi sentimente în momentele dificile. Mai mult decât frustrarea, în spatele violenţei stă neputinţa, incapacitatea personală.

În viaţa de familie

Violenţa se poate manifesta în viaţa de familie sub diferite forme : bătaia, abuzurile sexuale, violenţa verbală, morală, psihică, provocând copiilor sau altor persoane din familie leziuni fizice şi psihice grave, uneori chiar decesul. Violenţa, chiar dacă nu face apel la bătaie, dar se exprimă prin gesturi şi cuvinte dure, printr-un comportament bazat pe dispreţ şi ironie, pe răceală şi duritate, afectează profund relaţiile şi armonia întregii familii.

Unele persoane folosesc violenţa crezând că astfel pot rezolva mai rapid şi mai eficient problemele legate de viaţa de cuplu sau de educaţia copiilor. Slăbicunea şi lipsa de autoritate a soţiei-soţului sau a copiilor devine instrument pentru a-şi afirma puterea şi capacitatea lor de a domina şi controla situaţia. Atunci, autoritatea tiranică a unuia dintre părinţi devine traumatizantă pentru familie.

Din păcate, foarte mulţi copii sunt victime ale acestui deplorant fenomen. Ziarele, ştirile TV, statisticile sociologilor, dar şi experienţele noastre cotidiene ne arată că sunt tot mai numeroase cazurile de violenţă în familie. Cum trăiesc copiii aceste momente marcate de tensiune, agresivitate? Nu ne este greu să ne imaginăm, chiar şi fără studii de specialitate, cât de mare este suferinţa psihică a copiilor în aceste situaţii şi cât de grave pot fi urmările lor în timp. Copiii pot deveni uşor victime directe ale violenţei părinţilor. Prin simpla lor prezenţă firavă, neapărată, neputincioasă, copiii oferă părinţilor o posibilitate imediată de descărcare a tensiunilor nervoase acumulate în altă parte, a frustărilor şi nemulţumirilor personale. Dar şi atunci când nu se exercită o violenţă directă asupra copiilor, climatul familial tensionat, certurile dintre părinţi, bătaia, devin, implicit, o violenţă psihologică cu un impact negativ asupra personalităţii copilului. Aceste situaţii sunt trăite de cei mici cu multă intensitate, provocându-le sentimente puternice de frică şi nesiguranţă. Nu puţine sunt cazurile în care copii sunt implicaţi în conflictele dintre părinţi, fiind obligaţi să se alieze şi să apere pe unul sau altul dintre ei. Sunt situaţii deosebit de grele. Copiii au nevoie însă de o relaţie bună, de iubire cu ambii părinţi.

Impactul psihologic al acestor experienţe negative depinde de vârsta copiilor, de temperamentul lor, de capacitatea lor de a reacţiona şi de a le integra, dar şi de prezenţa unor figuri pozitive care să-i ajute să le depăşească. Nu puţine sunt traumele interioare pe care copiii le moştenesc din copilărie şi care afectează dezvoltarea lor psihologică, producând sentimente profunde de nesiguranţă, timiditate, frică, frustrare şi agresivitate. Să nu uităm că violenţa este un comportament pe care copiii învaţă să-l imite încă de mici şi să-l folosească drept mijloc de exprimare şi de control asupra celorlalţi. Copiii învaţă în familie sentimentul de respect faţă de ceilalţi, demnitatea şi valoarea fiecărei persoane. Cum vor înfrunta în viaţă succese şi eşecuri, cum îşi vor exprime furia şi propriile dezamăgiri, fără a recurge la comportamente agresive?!

Limbajul violenţei

În faţa exemplelor tot mai numeroase de violenţă, ne punem întrebarea: oare de ce există atâta violenţă? În familie, în şcoli... peste tot. Violenţa este ea însăşi un limbaj şi vorbeşte de multe ori despre suferinţa interioară a persoanei, despre trecutul ei, despre caracter şi educaţia primită. Gândindu-ne la tinerii de azi care sunt violenţi, ne gândim oare şi câţi dintre ei au suferit din cauza violenţei în familie, au fost bătuţi sau umiliţi de părinţi sau profesori? Câţi au suferit abuzuri sexuale încă de mici? Câţi părinţi reuşesc să intre în relaţie cu fiii lor, să le asculte nedumeririle, suferinţele, temerile şi dorinţele?

În lumea frenetică de astăzi, avem tot mai puţin timp -sau nu ştim să ni-l procurăm - pentru a sta de vorbă, pentru a ne asculta unii pe alţii. Fiecare persoană are nevoie să fie ascultată, să-şi poată exprima propriile trăiri interioare. Aproape toţi cei care recurg la violenţă nu ştiu sau nu reuşeşc să comunice cu ceilalţi; nu reuşesc să aibă încredere şi să-şi împărtăşească suferinţa, dubiile, ciuda, neputinţa, fără a recurge la alcool, droguri sau violenţă.

Violenţa poate fi evitată şi poate fi controlată, exceptând cazul unor boli psihice. Nu putem elimina din viaţa noastră frustrarea, nici momentele de enervare, nici trecutul personal, nici conflictele, dar putem învăţa modalităţi potrivite pentru a le exprima şi rezolva, construind relaţiile noastre pe fundamentul valorilor umane şi creştine.