FAMILIA

 
Vinul şi viaţa
Pr. Iosif Aenăşoaie

În numerele precedente, am evidenţiat frumuseţea familiei. Ne propunem, în cele ce urmează, să nu pierdem din vedere valoarea familiei creştine şi, tocmai de aceea, să abordăm unul dintre aspectele cele mai acute ale socieţăţii româneşti care, deseori, duce, direct sau indirect, la ştirbirea unităţii şi iubirii familiale: vorbim despre consumul excesiv de alcool. Nu este o temă tocmai atragătoare, dar sperăm să fie măcar folositoare.
Este adevărat că prezentele articole vor fi citite probabil de acele persoane care nu exagerează în privinţa alcoolului. Dragi cititori ai revistei, sperăm ca citind aceste consideraţii să reflectaţi şi să meditaţi cu atenţie. În ambientul în care trăiţi, veţi găsi cu siguranţă persoane care strigă, întind mâna după un ajutor creştinesc. E bine să cunoaştem datele problemei pentru a reuşi să intervenim cu eficacitate.
Creştinul trebuie oare să refuze orice consum de alcool? Care pot fi cauzele ce îi determină pe unii să se refugieze în folosirea, fără măsură, a băuturilor alcoolice? Vom încerca să aflăm răspunsuri la aceste întrebări (şi multe altele), dar un lucru este sigur de la început: familia creştină în care alcoolul nu este o «problemă» are mai multe şanse de a «supravieţui» într-o societate din ce în ce mai mult orientată spre fărâmiţare şi secularizare!

Vinul a fost considerat, din cele mai vechi timpuri, «cel mai preţios rod» pe care omul, prin munca mâinilor sale, l-a putut smulge pământului. Vinul, produs în ţara făgăduită poporului ales, făcea parte, împreună cu cerealele şi uleiul, din hrana zilnică a poporului iudeu. Vinul era nu doar un element esenţial al cinelor sabatice iudaice, dar şi dovada bogăţiei şi a bunăstării. Ca delicatesă pentru a îmbucura inima omului, vinul nu avea voie să lipsească de la nici o masă sărbătorească; era considerat şi medicament pentru alungarea tristeţii şi pentru a da uitării grijile şi necazurile.

Având un rol atât de important în viaţa de zi cu zi şi fiind parte din creaţia lui Dumnezeu, vinul fost folosit şi la actele de cult, ca ofrandă: era turnat la baza altarului de jertfă sau peste jertfă. Vinul a devenit unul din roadele pământului pe care iudeii obişnuiau să le ofere preoţilor ca răsplată pentru slujirea lor.

La creştini, încă de la începuturi, vinul a fost folosit la agape, precum şi la comemorarea celor morţi, prin stropirea mormintelor. Se folosea, în acelaşi timp, la pecetluirea înţelegerilor, chiar şi de natură negustorească, sau la încheierea prieteniilor, căsătoriilor etc.

Privit din punct de vedere profan, vinul este un simbol a tot ceea ce viaţa poate oferi mai frumos: prietenia, iubirea omenească şi, în general, bucuria de a trăi, reprezentată atât de potrivit prin imaginea familiei adunate în jurul mesei ce se hrăneşte cu pâinea şi vinul, oferite omului din bunătatea lui Dumnezeu.

Conform izvoarelor biblice, descoperitorul şi primul cultivator al viţei-de-vie a fost Noe, care, necunoscând efectele consmului de vin, a fost surprins de tăria acestuia, pierzându-şi controlul (Gen 9,20). În acest text, dincolo de sublinierile mai mult sau mai puţin istorice, este evidenţiat caracterul binefăcător şi, în acelaşi timp, pericolul pe care îl reprezintă consumarea vinului fără măsură. Importanţa vinului pentru om, respectiv pericolul pe care îl reprezintă, pot fi documentate prin nenumărate citate din Vechiul, respectiv Noul Testament. Unul dintre cele mai frumoase texte îl găsim în Cartea lui Ben Sirah, care spune: «Vinul este viaţă pentru om, dacă se bea cu măsură» (31,27). Profeţii amintesc, deseori, de fericirea care va fi dăruită poporului israelit oprimat, sub formă de «cantităţi nemăsurate de vin», însă şi de foarte multe ori poporul este avertizat pentru că-l jigneşte pe Dumnezeu «prin distrugerea viilor şi substragerea vinului». Ei îi ceartă, în mod destul de dur, pe bărbaţii în funcţii de conducere care beau prea mult, deoarece prin excesul lor uită de Dumnezeu şi de responsabilitatea pe care o au faţă de un popor «şi aşa destul de oprimat». Cărţile sapienţiale îşi îndreaptă atenţia asupra urmărilor pe care le are consumul excesiv al vinului.

Observaţiile cărţilor biblice nu şi-au pierdut importanţa şi veridicitatea nici până astăzi: băutorul sărăceşte, devine violent, se dedă plăcerilor trupeşti, nu mai judecă şi devine imprudent în vorbe şi fapte. În alte cuvinte, consumul excesiv de alcool îl conduce pe om la pierderea demnităţii de om, fără de care nu poate fi nici bun creştin.

Însuşi Isus, stând la masă cu vameşii şi păcătoşii, a folosit vinul ca mijloc de a intra în contact cu «oiţele rătăcite» ale societăţii iudaice, şi aceasta în ciuda pericolului de a fi considerat «mâncător şi băutor». Deseori, a făcut referinţă asupra faptului că El este viţa, iar noi mlădiţele, chemate să aducă roade, şi anume «vinul cel nou». Odată cu venirea lui în lume, «vinul nou» devine simbol al începutului timpului mesianic. Isus aseamănă Noul Legământ, încheiat prin Întruparea sa, cu vinul nou care sparge burdufurile vechi. Nu în mod întâmplător pomeneşte Isus, la Cina cea de Taină, imediat după instituirea Euharistiei, de vinul pe care El îl va bea împreună cu «ai săi» la ospăţul escatologic din Împărăţia Tatălui ceresc. Până şi ucenicii săi, adică toţi cei care cred în El şi-l urmează, vor putea bea din vinul nou în Împărăţia lui Dumnezeu, în timp ce aici, pe pământ, ei sunt invitaţi să se întărească cu vinul devenit «Sângele Domnului», memorial al Sângelui vărsat pe cruce ca jertfă de răscumpărare pentru întreaga omenire.

Scrisorile pastorale ale Sf. Paul către Timotei şi Tit, recomandă pe de o parte vinul ca fiind benefic omului, îndemnând pe de altă parte la atenţie şi cumpătare. În Scrisoarea către Efeseni, Paul se alătură părerii cărţilor sapienţiale, atrăgându-ne atenţia să nu ne ameţim cu vin, pentru că acesta dă frâu liber plăcerilor senzuale şi dăunează duhului divin.

Păstrând vie în memorie cugetarea de mai sus, experienţa negativă trăită de «viticultorul» Noe şi de mulţi alţii asemenea lui, inclusiv în zilele şi în comunităţile noastre creştine, cunoscând importanţa vinului pentru sănătatea şi viaţa proprie, şi mai ales pentru bunul curs al vieţii sociale şi religioase, nu ne rămâne decât să fim receptivi la învăţămintele părinteşti ale Sfintei Scripturi.

E cazul, deci, să ne luăm hotărârea bună de a cinsti harul dat nouă de bunul Dumnezeu, preţuind vinul, cu măsură şi cumpătare.