FAMILIA

 
Codul paulin al familiei
Mons. Anton Despinescu

Familia, celulă a societăţii, a stat şi merită să stea în centrul atenţiei tuturor responsabililor de soarta popoarelor. Felul în care a fost reglementată viaţa familială de-a lungul istoriei omenirii prezintă modalităţi diverse. Juriştii, istoricii, filosofii, sociologii ş.a., fac cercetări minuţioase, prevalându-se de numeroase date, oferind studii comparative impresionante. Epoca modernă, epocă de revoluţii nimicitoare, de industrializare masivă cu urmări sinucigaşe, cu conflagraţii generatoare de crize mondiale multilaterale, a compromis în mare măsură valoarea şi rostul adevărat al familiei. Pretextând drepturile fundamentale ale omului, repetând până la saturaţie formule «magice» precum libertate, egalitate, fraternitate, mass-media - care dispune de resurse materiale uriaşe - propagă amorul liber, infidelitatea conjugală, violenţa în toate domeniile şi pericliează grav ordinea şi sănătatea socială.

Biserica, conştientă de responsabilitatea ei în opera de îndrumare a creştinilor, în lumina adevărului revelat şi al principiilor de morală creştină, este ridiculizată de către factori distrugători care acţionează din umbră, tinzând la dominaţie mondială. Faţă de mulţimea de legi sofisticate al căror număr nu-l mai ţin minte nici legiuitorii, şi al căror rost, nu de puţine ori, juraţii îl trec cu vederea, oamenii luminaţi de Dumnezeu, în numele său propun semenilor lor norme de conduită corespunzătoare demnităţii persoanei umane, în stare să promoveze realmente binele personal şi comun. Este arhicunoscută, în istoria antichităţii creştine, misiunea încredinţată de Isus lui Saul din Tars, prigonitorul, pe care îl converteşte pe drumul Damascului şi îl face Apostol al neamurilor în opera de evanghelizare. Aceasta este oglindită în scrisorile lui pe care le trimite unor comunităţi creştine din Roma, Corint, Efes, Tesalonic etc., şi câtorva ucenici notorii, de pildă Timotei, Tit, Filimon.

Am selectat din aceste scrisori, preocupările sale şi îndrumările pe care le oferă membrilor familiilor creştine, ca un părinte duhovnicesc al lor, îndrumări care pot fi considerate drept cod al familiei. M-am oprit îndeosebi la Scrisoarea către Efeseni, capitolul al cincilea, versetele 21-33 şi capitolul al şaselea, versetele 1-9.

În primele, pedagogul creştin Paul, îi are în vedere pe soţii şi soţiile creştine pe care îi îndeamnă să fie supuşi unii altora în frica lui Cristos, adică din respect desăvârşit faţă de Acela care este mântuitor şi îi va trage la răspundere pentru felul în care şi-au îndeplinit vocaţia lor căsătorească. Femeii îi cere supunere faţă de bărbat, nu precum unui simplu om, ci ca unuia care poartă în el pecetea Domnului care l-a creat pentru a fi în fruntea familiei, «cap al femeii». Argumentul, cu putere de simbol al acestei atitudini, izvorăşte din realitatea, la inima apostolului, aceea a trupului tainic al lui Cristos, Biserica, al cărei cap şi mântuitor este. Aşa cum Biserica, adică mădularele Trupului Tainic, se supune lui Cristos, tot aşa femeia să fie supusă bărbatului. Pentru ca femeia să nu fie complexată de inferioritate, se cere numaidecât bărbatului să-şi iubească soţia. Motivul temeinic, supranatural, al acestei iubiri, stă în analogia iubirii lui Isus faţă de Biserică, voind s-o sfinţească, s-o purifice prin baia botezului, văzând-o ca o Biserică glorioasă, «fără pată sau rid, ci sfântă şi neprihănită». Şi ca să nu fie nici o îngăimare, se cere bărbatului să-şi iubească soţia ca pe trupul propriu: «Cine îşi iubeşte soţia, se iubeşte pe sine» (v. 28). În acest sens, Apostolul face referinţă la ceea ce a stabilit Dumnezeu: «omul îşi va lăsa tatăl şi mama sa şi se va uni cu soţia sa şi cei doi vor fi un singur trup» (Gen 3,3; reluare în Mt 19,5). E vorba de o simbioză tainică! Sf. Paul declară: «Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos şi Biserică, dar şi cu privire la voi; fiecare să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi, iar soţia să aibă respect faţă de bărbat» (v. 32-33). Nici că se poate mai clar şi convingător!

Cât priveşte rodul simbiozei soţ şi soţie, copiii, acestora li se cere să asculte de părinţi, cu aceeaşi precizare, «în Domnul», căci aşa este drept, pentru că însuşi Dumnezeu o cere: «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ» (Ex 20,12; reluare în Mt 15,4).

Ca un excelent pedagog, în timp ce copiilor le cere maximum de respect, nu-i scapă din vedere nici pe părinţi, apelând la tactul lor înţelept, delicat: «voi, părinţilor, nu-i provocaţi pe copiii voştri la mânie (exasperare, prin sâcâire nesăbuită), ci creşteţi-i în disciplina şi învăţătura Domnului» (Ef 6,4).

Ca şi corolar la codul paulin al familiei, versetele 5-9 din acelaşi capitol, al şaselea, Sf. Paul prezintă îndrumări creştine privind relaţiile dintre angajaţi şi patroni (servitori şi stăpâni). În concepţia creştină, servitorii sunt consideraţi ca făcând parte din familie - familiares, datorită aportului în favoarea binelui comun al acesteia; ca atare, aceleaşi motive superioare vor să orienteze relaţiile celor vizaţi: «servitorilor, ascultaţi de stăpânii voştri temporali, cu teamă şi respect, în sinceritatea inimii, ca de Cristos... ştiind că veţi primi răsplată de la Domnul pentru binele pe care îl faceţi» (vv. 5-8). Răsplata adevărată, deci, este de la Domnul, salariul social fiind doar o modalitate echilibrată de asigurare a traiului pământesc. La fel ca şi părinţilor, stăpânului i se atrage atenţia să renunţe la mijloacele forte, ca de pildă, ameninţările, «ştiind că Domnul, şi al lor şi al vostru, este în ceruri, şi la El nu este părtinire» (v. 9).

Ştiind că Scriptura este inspirată de Duhul Sfânt, acceptând şi aplicând minicodul paulin al familiei, putem să întrevedem o învigorare reală a familiei şi ipso facto a societăţii.