FAMILIA

 
Căsnicia - o stare periculoasă?
Anton Adămuţ

Prin articolul de faţă, nu dorim să transmitem tinerilor o energie negativă cu privire la căsătorie. Departe de noi acest gând. Vrem numai să atragem atenţia asupra motivelor care stau la baza căsniciilor noastre. Dacă iubirea este pe primul loc şi dacă este alimentată zi după zi, starea de viaţă a căsătoriei poate deveni cu adevărat un «port primitor». Însă, atenţie, dacă altele sunt motivaţiile de fond ce ne conduc la încheierea unui contract matrimonial, s-ar putea să avem parte de un «nefericit naufragiu». Doreşte cineva aşa ceva? Parcă auzim răspunsul...

Secolele medievale cunosc o adevărată inflaţie a discursului ecleziastic privitor la păcate şi la clasificarea lor. Desfrâul, de pildă, precum şi frică vizavi de nuditate a clericilor din acea perioadă, nu încetează în a-şi conserva poziţia printre cele şapte păcate capitale, ba chiar urcă în ierarhie: părăseşte poziţia a şaptea pe care îl plasaseră un Toma de Aquino sau un Dante Alighieri. Predicile Sf. Bernardin de Siena sunt exemplare din această perspectivă. Să vedem cum.

În opera Prediche volgari (predica nr. 19), asemenea tuturor predicatorilor vremii şi nu numai, Bernardin (sfânt franciscan care a activat în prima jumătate a sec. XV şi a predicat vehement în favoarea reformei moravurilor) pleacă de la caracterul sacramental al căsătoriei. Poporului i se aminteşte că taina căsătoriei este cea dintâi instituită, încă din paradis, înainte de comiterea păcatului. De aici şi formidabila ei demnitate în catalogul tainelor. Nunta din Cana este amintită ca episod excepţional pe care însuşi Isus l-a onorat cu prezenţa sa şi cu minunea săvârşită cu acest prilej, dincolo de faptul că prezenţa lui Isus însuşi acolo este o minune. Nunta e comparabilă cu unirea dintre Isus şi Biserica de El instituită, şi de aici consecinţa: ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!

Căsnicia e primejdioasă, gândeau medievalii, - iată o convingere. Ea depărtează de Dumnezeu, - iată o constatare. De aici o dublă descurajare resimţită mai ales de fecioare şi de văduve. «Dacă adevărata văduvă se gândeşte la moarte, ea nu va mai visa la al doilea soţ», aşa spunea franciscanul din Siena, iar o asemenea văduvă este pe «jumătate sfântă».

Mult timp Biserica s-a temut de trup, de unde şi oroarea de goliciune. Bernardin e apocaliptic predicând în piaţa din Siena şi condamnând ochiul. Nu se poate abuza de ochi! «Ce are a face ochiul cu căsătoria? Ceea ce-i permis de atins, nu-i permis de privit». Ochiul nu e potrivit pentru căsnicie!

În predica intitulată De miseria conditionis humanae, Bernardin declamă: «din părinţii săi omul se naşte în păcat. O grea necesitate. Înainte de a păcătui, noi suntem obligaţi să păcătuim».

Şi toate acestea se întâmplă atunci şi numai atunci când invitaţii la nuntă sunt netrebnici. «Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un rege care a făcut un ospăţ de nuntă fiului său. Îşi trimite servitorii ca să cheme invitaţii la nuntă, dar ei nu voiau să vină» (Mt 22,1-4). De aceea, regele se mânie şi puţini sunt cei aleşi...

În numărul precedent al Mesagerului, am considerat viaţa noastră un «mister de iubire» şi un «dar al lui Dumnezeu». Fiecare dintre noi are sfânta menire de a lucra, cu ceea ce i s-a dat şi cu harul Domnului, la împlinirea personală. A răspunde «da» chemării la viaţa de căsnicie înseamnă a corespunde chemării pe care Dumnezeu o adresează omului. Căsătoria creştină este un sacrament, un mijloc sau un moment privilegiat al întâlnirii dintre creatură şi Creatorul ei, dintre creştin şi Cristos. De aici decurge necesitatea unei prealabile şi temeinice pregătiri. Perioada de logodnă nu trebuie considerată «doar» un moment de «tranziţie», ci un «timp binecuvântat»! «Viaţa în doi» va aduce lumină, căldură şi fericire în măsura în care cele două persoane vor fi disponibile să se formeze şi să-şi depăşească propriile probleme. Căsnicia nu poate fi un «refugiu», ci o «alegere liberă şi responsabilă» din partea unei femei şi a unui bărbat, care împreună doresc să trăiască mai bine. Merită tot efortul să ne pregătim din toate punctele de vedere: psihologic, medical şi spiritual.

Ce este căsătoria? Rugăciune şi slujire. Rugăciunea este înălţarea minţii omului, sau a vocii lui, către Dumnezeu; atunci când cei căsătoriţi se iubesc «se roagă», «strigă» lui Dumnezeu propria fericire. Slujirea căsătorească este în mod necesar reciprocă: gradul cel mai înalt de slujire se înregistrează atunci când soţul îşi slujeşte soţia şi soţia îşi slujeşte soţul, asemenea lui Cristos.