FAMILIA 

În apărarea sănătății

Inapoi la cuprins Investigațiile de laborator

Pe parcursul a câtorva articole vă vom prezenta cele mai importante investigații de laborator, valorile normale, situațiile în care ele sunt crescute sau scăzute și în ce afecțiuni trebuie cercetate. Subliniem faptul că toate valorile normale prezentate variază în funcție de sex și vârstă.

1. Glicemia ("zahărul din sânge")

Valorile normale sunt cuprinse între 55 și 115 mg/dl.

Glicemia trebuie cercetată în una din următoarele situații: când există o suspiciune de diabet zaharat; la persoanele cu diabet zaharat cunoscut; criză (comă) alcoolică acută; sarcină; hipertensiune arterială; suspiciune de hipoglicemie (semnalată prin stări de leșin, pierderea cunoștinței).

Valori crescute întâlnim în: diabet zaharat; prin consumul anumitor medicamente; boli ale pancreasului; boli endocrine; infarct miocardic; stres, nervozitate; arsuri grave.

Valori scăzute ale glicemiei se întâlnesc în: diabet zaharat incorect evaluat și tratat; așa-numita "hipoglicemie pe stomacul gol" (în lipsa hranei); consum de alcool care nu este precedat de consum de alimente.

2. Amilaza (amilazemia)

Valorile normale sunt în jurul cifrei de 32 u. Wohlgemuth.

Amilazemia se verifică în: suspiciune de iritare a pancreasului (ex: când există diagnosticul de litiază biliară); durere recidivantă în abdomenul superior cu iradiere în spate.

Valori crescute întâlnim în: pancreatita acută și cronică; afecțiuni ale ficatului și vezicii biliare; după operația de colecistectomie (scoatere a vezicii biliare); cancer pancreatic; parotidita epidemică (oreion).

3. TGP (transaminaza glutamicopiruvică)

Valorile normale sunt cuprinse între 9 și 43 U/L.

Analiza investighează funcția ficatului și este verificată în următoarele situații: suspiciune de afecțiune hepatică (a ficatului); consum permanent al unor anumite medicamente; diverse acuze (dureri) în abdomenul superior; controlul periodic al hepatitei acute sau cronice.

Valori crescute ale TGP întâlnim în: hepatita acută; intoxicații cu medicamente, ciuperci, dizolvanți organici; hepatita cronică acutizată sau persistentă; ciroză hepatică; cancer hepatic sau al vezicii biliare. Un TGP normal nu exclude o afecțiune hepatică.

4. TGO (transaminaza glutamicoxalacetic)

Valorile normale sunt cuprinse între 0 și 37 U/L.

Este necesară evaluarea ei în afecțiunile hepatice. Importanță are doar studierea valorilor crescute față de normal ale TGO.

Valori crescute întâlnim în: hepatita acută; hepatita cronică activă; hepatita cronică persistentă; cancer hepatic; cancer al vezicii biliare; consum cronic al unor anumite medicamente; intoxicații cu ciuperci;pancreatită; consum exagerat de alcool; anumite afecțiuni ale mușchilor. Un TGO normal nu exclude o afecțiune hepatică.

5. Bilirubina (bilirubinemia)

Valorile normale sunt cuprinse între 0 și 1,3 mg/dl.

Analiza bilirubinei este necesară în investigarea cauzei apariției icterului (colorația galbenă a tegumentelor).

Valori crescute sunt întâlnite în: afecțiuni hepatice; hepatita alcoolică; hepatita acută tip A sau B; cancerul de pancreas; intoxicații acute cu diverși produși chimici; obstrucția căilor biliare; anemii hemolitice (care apar prin distrugerea masivă a globulelor roșii).

Bilirubina poate crește normal (fiziologic) la nou-născut, constituind așa-numitul icter fiziologic al nou-născutului.

Observație: Nu întotdeauna o valoare crescută a bilirubinei înseamnă o afecțiune hepatică.

6. Leucocitele

Valorile normale sunt cuprinse între 4.100 și 10.900. Leucocitele trebuie cercetate în suspiciune de infecție bacteriană sau virală, în hepatomegalie (mărirea de volum a ficatului), splenomegalie (mărirea de volum a splinei), în leucemie, în dureri abdominale de cauza neprecizată, în tratamentul cu citostatice.

Valori crescute întâlnim în: stres, efort fizic intens, boli infecțioase, apendicita acută, pancreatita, leucemie. Valori scăzute întâlnim în: ciroza hepatică, rubeola, rujeola, faza inițială a leucemiei acute, tratamentul cu anumite medicamente, deficit de vitamina B12, boala de iradiere. Numărul leucocitelor se poate schimba la intervale scurte de timp (ore).

7. Diferențierea leucocitelor sau formula leucocitară

Prin investigații de laborator, se determină valoarea unor anumite tipuri de leucocite: eozinofilele: cresc în afecțiuni alergice și parazitoze intestinale; limfocitele: cresc în infecții virale, leucemii și scad în anumite tipuri de anemie; monocitele: cresc în infecții bacteriene; bazofilele: cresc în sinuzita cronică și scad în stres, boli ale tiroidei; neutrofilele: cresc în leucemii, boala reumatismală, boli infecțioase și scad în anumite forme de anemie.

8. Numărătoarea eritrocitelor

Este utilă evaluarea acesteia în stabilirea diagnosticului de anemie. Valoarea normală este cuprinsă între 4.200.000 și 6.300.000.

Valori crescute întâlnim în: fumat excesiv, boli pulmonare cronice, la personale ce locuiesc la mare altitudine, în cancerul renal și în situații de deshidratare. Valori scăzute întâlnim în: hemoragii, deficit de vitamina B12, boli ale tiroidei.

9. Hemoglobina

Valorile normale sunt cuprinse între 12 și 18 grame/decilitru. Cercetarea valorilor hemoglobinei este utilă în: diagnosticul și tratamentul anemiei, stabilirea cauzei scăderii în greutate. Valori crescute întâlnim în stări de deshidratare. Valorile scăzute sunt specifice cancerului, alcoolismului cronic, tulburărilor gastro-intestinale, malabsorbției intestinale, hemoragiilor. (va urma)

Dr. Doina-Lucia Amza, medic primar

Lumina creștinului, mai, iunie 2005
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire