FAMILIA

MINTE SĂNĂTOASĂ ÎN CORP SĂNĂTOS

Igiena copilului

A avea copii este dorinţa oricărei femei sănătoase. Aforismul "femeia se realizează prin căsnicie şi devine fericită prin maternitate" este adevărat. Oricare ar fi nivelul de cultură, profesie, orice idealuri ar avea femeia, în timpul sarcinii şi alăptării, îndatoririle de mamă trec pe primul plan, toate celelalte obligaţii - profesionale, sociale - se fac cu eforturi considerabile. Şi de multe ori, aceste eforturi trec neobservate de familie, chiar de soţ, determinând stări conflictuale şi fiind surse de epuizare fizică şi psihică a viitoarei mame.

O femeie gravidă, care are obligaţii de serviciu, sociale, gospodăreşti şi de îngrijire încă a altor copii, este demnă de toată admiraţia şi consideraţia celor din jur. Dorinţa sănătoasă de a avea un copil înseamnă curajul de a-l primi şi accepta aşa cum va fi el - fără preferinţă de sex, fizic, fire -, precum şi datoria de a-i crea condiţii corespunzătoare de viaţă.

Recuzarea sau amânarea sarcinii din motive economice sau de comoditate, are de multe ori consecinţe nefaste, prin metodele utilizate, asupra femeii înseşi, ca şi asupra viitorului copil (prematuritate, malformaţii). O bună pregătire psihic-educaţională a mamei este absolut necesară pentru viaţa şi sănătatea copilului.

În cele ce urmează, vom prezenta noţiuni legate de creşterea, dezvoltarea şi îngrijirea copilului, de la naştere până la perioada de adolescenţă.

1. Primul an de viaţă: se diferenţiază:

- perioada de nou născut (0-30 de zile), când prioritate au problemele de alimentaţie (naturală, artificială, mixtă), iar îmbolnăvirile pot duce la agravarea rapidă, necesitând intervenţie de urgenţă;
- perioada de sugar mare (3 luni-1 an), când adoptarea mediului este mai uşoară în condiţiile în care diversificarea alimentaţiei este corectă, îngrijirea corespunzătoare şi factorii naturali sunt folosiţi raţional pentru călirea organismului şi instalarea unor bune mecanisme de apărare imunologică, când trecerea de la viaţa intrauterină la cea extrauterină impune măsuri deosebite de îngrijire.

Pentru aprecierea stării de sănătate a noului născut şi sugarului, se pot folosi următoarele criterii:

- durata de gestaţie; - modul în care a decurs naşterea; existenţa malformaţiilor congenitale;
- dezvoltarea somatică (greutate, lungime, toleranţă digestivă, dezvoltarea psihomatică, rezistenţa la infecţii).

Nou-născutul la termen prezintă următoarele caracteristici morfologice: talia medie 50 cm, sub 47 cm fiind prematur; greutatea 3000-3500 g, caracteristică nou-născutului la termen, subponderalii situându-se între 2500-3000 g, iar prematurii sub 2500 g; perimetrul cranian 34-35 cm, iar cel toracic 32 cm; ţesutul adipos subcutanat bine dezvoltat; pielea lucioasă, roz-deschisă, lanugoul (părul fin care cade repede după naştere) se găseşte numai pe umeri şi cel mult pe frunte; unghiile ajung sau depăşesc pulpa degetelor; cartilajele nasului şi pavilioanelor urechii sunt palpabile; testiculele coborâte în scrot la băieţi, iar la fetiţe labiile mari acoperă pe cele mici; reflexele de supt şi înghiţit prezente; vocea viguroasă.

Perioada de nou-născut este caracterizată de:

- scăderea fiziologică în greutate, între prima şi a 4-a zi, fiind de 3-10 %, în medie 6 % din greutatea la naştere. Recuperarea începe din ziua a 5-a, atingând greutatea de la naştere între a 12-a - a 14-a zi;
- icterul fiziologic - coloraţia icterică a tegumentelor - apare între a 2-3-a zi, se accentuează până în a 4-a - a 5-a zi şi nu este însoţit de modificarea de culoare a scaunului şi urinei, chiar dacă copilul este mai somnolent şi suge mai greu. Dispare în a 2-a săptămână;
- criza genitală apare în a 3-a - a 4-a zi sub forma unei tumefieri a glandelor mamare cu sau fără secreţie vaginală lăptoasă, secreţie mică sângerândă sau mucoasă la fetiţe şi mărire de volum a testiculelor la băieţi.

Perioada de sugar, caracterizată în principal pe ritmul intens de creştere staturo-ponderală (triplarea greutăţii la sfârşitul primului an şi creşterea taliei cu 20 cm), precum şi a dezvoltării sale psiho-motorii (prin maturizarea sistemului nervos şi dezvoltarea organelor de simţ), făcând posibile mişcările coordonate, voluntare şi definirea personalităţii psiho-afective a lui.

Creşterea şi dezvoltarea armonioasă a sugarului este condiţionată de o serie de factori interni (funcţia normală a tuturor organelor şi sistemelor) şi externi (alimentaţia, îngrijiri igienice, condiţii de mediu, călirea organismului).

Criteriile de apreciere a dezvoltării somatice a copilului sunt: greutatea, creşterea în lungime şi dezvoltarea craniului.

Greutatea. În primele 4 luni copilul creşte cu aproximativ 150 g pe lună, astfel că la sfârşitul lor îşi dublează greutatea de la naştere; în următoarele 4 luni creşterea medie a greutăţii este de 500 g/lună, iar în ultimul trimestru de aproximativ 250 g pe lună, astfel că la 1 an îşi triplează greutatea de la naştere.

Cântărirea periodică a sugarului este esenţială pentru urmărirea dezvoltării sale, efectuându-se la domiciliu sau la dispensare, în condiţii adecvate.

Creşterea în lungime - talia -, se măsoară lunar de către o persoană competentă. Valorile ei urmează o scară regulat ascendentă, însumând, în medie, 70 cm la sfârşitul primului an.

Dezvoltarea craniului este urmărită prin măsurarea perimetrului şi a fontanelei anterioare. Perimetrul cranian creşte mai mult în primele 6 luni, de la 35 cm la 42 cm şi mai lent apoi, atingând la 1 an 46-48 cm. Fontanela anterioară, situată între osul frontal şi cele două parietale, are un diametru anterioro-posterior de 3-5 cm la naştere, se închide treptat între 12-18 luni.

Se mai măsoară perimetrul toracic şi cel abdominal.

Erupţia dentară urmează o anumită ordine, în funcţie de vârstă, dar abaterile nu oglindesc întotdeauna o tulburare reală a stării de sănătate.

Dezvoltarea psihomotorie a sugarului este condiţionată, în primul rând, de integritatea şi maturizarea morfologică şi funcţională a sistemului nervos, în decursul primului an de viaţă, dar şi de condiţiile de igienă şi îngrijire: alimentaţia, călirea, educaţia, ca şi de frecvenţa şi gravitatea îmbolnăvirilor, chiar a celor care nu afectează direct sistemul nervos.

Din punct de vedere motor, în primul an de viaţă, copilul ajunge de la poziţia de decubit dorsal, fără control postural, la staţiunea bipedă şi mers, parcurgând mai multe etape. Aceste etape trebuie ţinute sub control prin examen periodic, urmărindu-se: poziţia spontană în pat, reflexele, posibilităţile de mişcare şi control postural.

Abaterile de la schema normală trebuie luate în considerare, coroborate cu celelalte aspecte ale dezvoltării copilului, pentru a lua cele mai bune măsuri de recuperare, cât mai precoce.

De asemenea, dezvoltarea psihică este etapizată în funcţie de vârstă, urmărindu-se reacţia la mediu, comportamentul psiho-afectiv, adaptativ, reacţia la separare, dezvoltarea limbajului şi raporturile sale faţă de jocuri şi jucării care-i definesc cel mai bine personalitatea.

Astfel, noul-născut stă în decubit dorsal, are mişcări dezordonate, prezintă reflexele de deglutiţie şi supt, de orientare spre mirosul de lapte şi reflexe motorii numite arhaice, ce trebuie căutate: mers, tonic cervical, de apucare, se manifestă psihic numai prin plâns în relaţii cu senzaţiile neplăcute.

La 1 lună persistă reflexele noului născut, aşezat cu faţa în jos ridică scurt timp capul, fixează şi urmăreşte scurt timp mişcarea unui obiect din câmpul vizual pe o distanţă mică, încetează plânsul la auzul vocii mamei. Sugarul de 2 luni are reflexele arhaice mult atenuate, ele încep să se şteargă treptat, aşezat cu faţa în jos, ridică capul sprijinindu-se în mâini şi coate, urmăreşte obiectele în mişcare din câmpul vizual, mult mai bine. Începe să zâmbească mamei şi persoanelor apropiate.

La 3 luni, culcat pe spate prezintă mişcări necoordonate de apucare; aşezat cu faţa în jos, ridică şi ţine capul bine, urmăreşte cu plăcere imaginile mobile, îşi recunoaşte anturajul apropiat, se bucură la vederea mamei, apar sunetele guturale, întâmplătoare.

La 4 luni, îşi ridică umerii şi capul din poziţia culcat pe spate, întinde mâna către obiectele din câmpul său vizual, se întoarce singur de pe abdomen pe spate, urmăreşte bine obiectele sau persoanele aflate în mişcare, deosebeşte şi recunoaşte bine persoanele din anturajul apropiat, râde şi gângureşte ca răspuns la stimulare; îi creşte interesul pentru jucării, îi plac jucăriile care sună.

Sugarul de 5 luni - 6 luni nu mai prezintă reflexele arhaice, apucă, cercetează şi duce la gură orice obiect, aşezat în şezut stă singur câteva momente, recunoaşte vocea mamei, îl interesează persoanele din jur, ca şi propria persoană (imaginea sa din oglindă), râde în hohote şi emite strigăte de bucurie, este activ la joc, este interesat de forma şi culoarea jucăriilor.

La 7-8 luni, copilul se ridică singur în poziţie şezândă, se târăşte pentru a se deplasa, învaţă mişcarea de adunări (îşi adună jucăriile în farfurie), bate cu linguriţa în masă, învaţă mişcarea de aruncare, respinge persoanele care nu-i plac, răspunde inconstant la numele său, îl amuză să-şi arunce jucăriile din pat, să facă zgomot, lovindu-le.

La 9 luni, se ridică singur în picioare, stă sprijinit de marginile patului, dar nu ştie să se reaşeze, manifestă iniţiativă în relaţiile cu cei din jur prin zâmbet, oferirea unei jucării, poate fi învăţat să înceapă să-şi controleze sfincterele pentru emisia de urină şi scaun, începe să înţeleagă negaţia, interdicţia, pronunţă bine câteva bisilabe, este interesat de jucăriile mai complicate, învaţă să bea din căniţă.

La 10-11 luni el participă activ la jocuri, se ridică singur şi se reaşază, bea din cană şi învaţă să mânuiască lingura, merge sprijinit, repetă cuvintele foarte simple ale adultului.

La vârsta de 1 an, copilul merge singur, aflat în picioare se apleacă pentru a lua o jucărie, imită adultul, are un vocabular de 7-15 cuvinte simple, în funcţie de educaţie şi posibilităţi individuale.

Dacă sugarul este examinat periodic se poate observa la timp orice abatere, mai mare sau mai mică, de la schema expusă, astfel încât medicul poate lua măsurile cele mai indicate de remedieri, de recuperare a unei eventuale întârzieri a dezvoltării psihomotorii.

Îngrijirile acordate copilului în primul an de viaţă

În maternitate, îngrijirile sunt acordate de persoane avizate, ele vor fi amintite pe scurt:

- legarea, secţionarea şi pansamentul cordonului ombilical;
- profilaxia oftalmiei;
- examenul clinic pentru stabilirea stării de sănătate a copilului la naştere, evaluarea rapidă a scorului Apgar, pentru urgente intervenţii de necesitate;
- cântărirea, măsurarea noului-născut;
- toaleta cavităţii bucale, a tegumentelor, a nasului şi a ochilor, atunci când au secreţii;
- înfăşarea şi termometrizarea.

La domiciliu, îngrijirile sunt acordate de părinţi, sub îndrumarea personalului de ocrotire.

Primele cunoştinţe pe care trebuie să le aibă aceştia, sunt legate de căile de transmisie şi modul de îmbolnăvire în afecţiunile pielii, tubului digestiv şi aparatului respirator, precum şi de răsunetul lor asupra dezvoltării ulterioare a copilului şi de modul în care pot fi evitate.

Şi ştiind că germenii diverselor îmbolnăviri se află în praf, murdăria secreţiei nazale, salivare etc. sau excreţiei - scaun, urină -, mama trebuie să asigure o curăţenie perfectă atât copilului, cât şi mediului său de viaţă.

Camera copilului

Spaţiul ce va fi afectat copilului, trebuie stabilit încă înainte ca mama să nască. Patul şi trusoul intim trebuie pregătite de părinţi încă înainte de sosirea de la maternitate a copilului. Ideal este ca, încă de la început copilul să doarmă singur în cameră; cum puţine familii îşi pot îngădui aceasta, trebuie ca în orice caz, în camera comună copilului şi părinţilor, televizorul să lipsească, de asemenea nu au ce căuta musafirii sau copiii mai mari.

Dacă condiţiile familiei sunt precare şi încăperea respectivă serveşte şi de bucătărie, aceasta va fi aerisită cât mai des. Vara, copilul să fie ţinut afară cât mai mult. Când există totuşi posibilitatea, camera copilului trebuie să fie cea mai luminoasă, însorită, uşor de aerisit, orientată spre sud sau răsărit, spre grădină, nu spre stradă.

Podeaua curată, uşor de spălat; pereţi lavabili, uşor de întreţinut; mobilier redus; accesorii simple pentru a nu acumula praf. Un pat, masa de înfăşat cu sertarele pentru lenjerie, masă cu două scaune, un cântar, o cădiţă, un lighean pentru spălatul pe mâini a persoanei care îngrijeşte copilul. Jucării puţine, din material ce se poate spăla, potrivite cu vârsta copilului, iar medicamentele să fie într-un dulăpior, sub cheie. Temperatura optimă 20 grade. Ferestre deschise cât mai mult, dar cu plase pentru ţânţari şi muşte. În lipsa lor, măcar tifon peste pătuţ.

Curăţenia se face zilnic, cu ajutorul unor cârpe umede.

Îmbrăcămintea sugarului trebuie să corespundă cerinţei de a fi adaptată temperaturii ambiante, să apere copilul de încălzire sau răcire, să protejeze tegumentele şi să regleze eliminarea apei prin transpiraţie fiziologică. Ea îşi poate îndeplini acest rol numai dacă este confecţionată din material potrivit sezonului: bumbac subţire vara, bumbac gros sau lână iarna, croită pe măsura corectă şi cusută astfel încât să nu-l stânjenească.

Pentru noul-născut, trusoul minim trebuie pregătit până prin luna a 7-a (naşterile premature fiind destul de frecvente). Hainele să fie cât mai simple şi mai economice, uşor de întreţinut, mai puţin sau de loc ca obiecte de podoabă şi în mod deosebit să corespundă scopului de a proteja copilul. Ele pot fi confecţionate chiar de mamă, iar acolo unde condiţiile materiale sunt modeste, folosirea materialelor din rufe vechi, bine spălate, fierte, este chiar indicată pentru capacitatea de absorbţie şi permeabilitatea lor mai bună. Lâna nu se foloseşte pentru îmbrăcămintea în contact direct cu pielea.

Îmbrăcămintea sugarului se încheie cu şireturi de pânză sau cu nasturi, în nici un caz agrafe, să fie de culoare deschisă, uşor de spălat şi călcat. Ea trebuie să cuprindă: cămăşuţe şi pieptăraşe - 6-10; scutece de mărimi şi materiale subţiri diferite 70/70 cm şi 80/80 cm din finet, de 75/90 cm, în total 24-30, pantalonaşi 8-10 buc. (sugarul cu picioarele lăsate libere, având scutec sau tampon absorbant sub pantalon, se va putea mişca în voie, dezvoltându-şi musculatura şi capacitatea de coordonare a mişcărilor). Materialele plastice izolante pot fi folosite numai scurt timp, de 2-3 ore, în timpul plimbării şi nu în rest.

Jacheta de lână, trebuie îmbrăcată peste pieptăraş, atunci când condiţiile o cer. Papucii (botoşeii), trebuie tricotaţi din bumbac, lână sau croiţi din pânză. Scufiţele (boneţelele 2-3 buc.) se poartă numai în anotimpul rece, numai afară şi nu în casă şi la nevoie, peste ea căciuliţa de lână.

Bărbiţa (baveta - 6 buc.), necesară mai ales sugarilor cu regurgitaţii, se confecţionează din pânză simplă şi prinsă cu un şiret care o fixează la baza gâtului. Batistele, 4-6, din pânză simplă, mărime 30/30 până la 60/70 cm., folosesc la ştergerea copilului la gură, protecţia pernuţei şi a cearşafului faţă de regurgităţi.

Sacul pentru dormit, necesar în anotimpul rece, este confecţionat din stofă, cu o căptuşeală de vatelină, îmbrăcat cu finet sau molton, demontabilă prin nasturi sau fermoar şi deci, uşor de spălat.

Aşternutul de pat asigură odihna copilului şi trebuie să corespundă cerinţelor de igienă. El cuprinde: salteaua din ţesătură compactă, umplută cu materiale ieftine, igienice, uşor de spălat şi de întreţinut; cearşafurile din pânză, îmbracă salteaua, pătura, sunt frecvent schimbate şi spălate, numărul lor fiind măcar 3; muşamaua, de măsura saltelei, aşezată între saltea şi cearşaf şi una mică de 40/40 cm peste cearşaf, subţire, din material plastic, acoperită cu un scutec de finet.

La sugar şi copilul mic, perna nu este necesară. Dacă părinţii o doresc totuşi, ea să fie mică şi umplută cu iarbă de mare, burete de plastic etc. Plăpumioara, din molton, satin sau stambă, trebuie capitonată cu un strat subţire de vată sau lână sau pături subţiri, moi, pentru sugari.

Îngrijirea lenjeriei, adică spălarea şi uscarea ei, trebuie să respecte normele de igienă: vasul de înmuiere a ei să fie emailat, de zinc sau material plastic; vasul de fiert separat, se foloseşte săpun special sau detergent lichid, solid, fulgi de săpun. Clătirea rufelor sugarului se face cu multă apă, de la călduţă la rece, iar uscarea, în măsura în care se poate, la aer şi soare, pe sârme curate; niciodată însă în camera copilului. Ele se verifică apoi, separându-le pe cele rupte ce se repară, apoi se calcă şi se aşază ordonat. Nici o mamă nu trebuie să devină superficială în problemele de igienă ale sugarului, atât a mediului şi îmbrăcămintei sale, cât şi a lui însuşi.

Baia sugarului este forma ideală de îngrijire a tegumentelor. Ea curăţă pielea, dar şi stimulează circulaţia şi funcţiile pielii, dă aspectul proaspăt şi plăcut al copilului bine îngrijit. Ea se face zilnic, de obicei seara - baia are şi efect calmant -, în camera încălzită la 20-22 grade, fără curenţi de aer (ferestre închise) şi apa încălzită la 36,5-37 grade, trebuie să acopere umerii copilului aşezat în poziţie semişezândă. La îndemână mama pregăteşte cearşaful de baie întins pe masa de înfăşat sau pe pătuţul copilului o mănuşă sau o bucată de pânză curată şi un săpun adecvat pentru copil, rufăria curată, de schimb, o cutie cu comprese de tifon, ulei fiert într-o sticluţă sau un preparat standardizat, pudră de talc, un unguent adecvat, infuzie de muşeţel, pieptenul şi peria de cap, forfecuţa de unghii vas pentru rufăria murdară.

Cădiţa de baie este folosită strict numai pentru aceasta, întreţinută perfect curată, opărită regulat.

Pentru a deveni o rutină plăcută, atât pentru mamă, cât şi pentru copil, tehnica îmbăiatului trebuie însuşită de mamă foarte corect, de la primul copil, la prima baie. Se dezbracă copilul, rufele murdare se pun în vasul pregătit, se curăţă tegumentele sugarului de eventuale materii fecale. Apoi se ia copilul pe antebraţul stâng, sprijinindu-i ceafa şi spatele copilului în timp ce palma mâinii îi cuprinde umărul stâng cu degetele în axilă, iar policele deasupra umărului. Cu mâna dreaptă se susţine regiunea fesieră sau se cuprind picioarele copilului şi este introdus încet în apă, întâi cu membrele inferioare. Apoi acestea se lasă libere şi cu mâna dreaptă se spală copilul, susţinut, în continuare, pe antebraţul stâng. Se începe cu capul, care se săpuneşte dinspre frunte spre ceafă, apoi se clăteşte, fără a intra apă în ochi sau urechi.

Urmează gâtul, braţele, mâinile, toracele, abdomenul, membrele inferioare. Se spală apoi spatele, menţinând copilul în aceeaşi poziţie sau întorcându-l pe antebraţ cu faţa în jos, dar nu în apă. După clătire, sugarului mai mare i se poate face un duş călduţ.

Baia durează 3-5 minute în primele luni şi 6-8 minute după 8 luni, după care este scos pe cearşaful de baie cu care se înveleşte, ştergându-l uşor, prin tamponare, nu prin frecare.

Se trece apoi, la spălarea ochilor, curăţarea nasului şi toaleta urechilor, folosind tampoane mici de vată, beţişoare speciale, cu multă atenţie şi delicateţe. Părul se perie zilnic cu perie personală, mică, moale. Eventualele cruste se înlătură prin ungere seara cu uleiul propriu, apoi dimineaţa prin pieptănare şi periere.

Înfăşatul să nu fie strâns. Boneta se foloseşte numai pentru 1-2 ore, după baie, când atmosfera este mai rece. Şi în primul an de viaţă, călirea organismului prin factori naturali este deosebit de importantă. Ea creşte rezistenţa şi capacitatea de adaptare a corpului la variaţiile factorilor fizici şi biologici ai mediului. Ea se aplică tuturor sugarilor: eutrofici, sănătoşi sau cu dezvoltare deficitară şi aflaţi în perioade de convalescenţe după diverse afecţiuni.

Aerul, lumina, soarele, apa sunt factori fizici naturali folosiţi, după anumite reguli de bază: aplicare treptată ca durată şi intensitate, se face încă din primele zile de viaţă, este continuă, sistematică, folosind factorii fizici în complex, individualizat pentru fiecare copil în raport cu vârsta, starea de sănătate, modul cum reacţionează copilul.

Aerul se foloseşte pentru călire, prin: aerisirea corectă a camerei, vara aproape toată ziua, iarna câteva minute la fiecare 2 ore; temperatura camerei să nu scadă mai mult de 3 grade şi aceasta din chiar primele zile de viaţă; scoaterea la aer a copilului, vara de la 2 săptămâni de viaţă iarna de la 4 săptămâni, începând cu câteva minute de plimbare până la 2-3 ore vara, 30-40 minute iarna, repartizate în 2 reprize şi numai vântul cu praf, viscolul, ceaţa, frigul umed şi gerul excesiv pot fi motive de renunţări.

În timpul plimbării să se evite locurile aglomerate, mijloacele de transport în comun, locurile cu praf şi îmbrăcămintea să fie corespunzătoare. Băile de aer trebuie aplicate sugarului după a 3-a lună de viaţă, la început în cameră cu o temperatură de 20-22 de grade, 1-2 minute, ajungând până la 1 - ? oră. Vara băile de aer pot fi făcute afară, la temperatura de 20-23 de grade, la umbră şi atmosferă liniştită, prin dezbrăcare progresivă, urmărind atent reacţia copilului.

Radiaţiile solare folosite pentru călire stimulează circulaţia sangvină, măreşte rezistenţa la infecţii, favorizează, prin radiaţiile ultraviolete, formarea în piele a substanţelor active şi astfel previne sau tratează rahitismul. Expunerea se face prudent, progresiv în perioada în care puterea lor nu este prea intensă, pentru că reacţiile negative sunt numeroase: eritem, deshidratări, şoc caloric, iar contraindicaţiile există; de aceea, medicul trebuie consultat în depistarea lor.

Se fac serii de 25-30 de şedinţe, separate prin pauze de 2-3 săptămâni.

Apa este factorul care reglează vasomotor pielea, prin stimulare termică. Baia simplă până la 6 săptămâni, apoi răcirea ei treptată până la 33 de grade, la vârsta de 1 an, stropirea cu apă mai rece decât a băii cu un grad după baie, de la vârsta de 6-8 săptămâni sau fricţiunile trunchiului şi membrelor cu o mănuşă înmuiată în apă călduţă - 33-35 de grade, constituie formele sub care se poate folosi acest factor fizic în procesul de călire a organismului sugarului.

Alături de regimul corect de viaţă, îngrijirea igienică, folosirea factorilor naturali de călire, cultura fizică prin masaj şi exerciţii fizice asigură dezvoltarea armonioasă a sugarului. Sugarul sănătos se mişcă atât de mult, încât este necesar să fie asistat doar atunci când el încearcă o anumită mişcare. El nu trebuie oprit, dar nici forţat. Copilul sănătos îşi alege şi îşi reglează singur timpul şi măsura unei anumite mişcări.

Dintre exerciţiile pe care mama le face sugarului se menţionează: culcarea pe abdomen, poziţia de înot, susţinerea mişcărilor din picioare, exerciţii de târâre, încrucişarea membrelor superioare, exerciţii de aşezare-culcare, exerciţii de stat în picioare şi de păşire, toate făcute cu prudenţă, fără a obosi sugarul şi să fie alese în funcţie de vârsta şi mişcările spontane ale sugarului.

Şi am ajuns şi la cel mai important aspect al îngrijirii sugarului - alimentaţia - factor care condiţionează însăşi viaţa, de calitatea şi cantitatea ei depinzând dezvoltarea morfo-funcţională a copilului, starea generală şi capacitatea de reacţie a organismului său.

Alimentaţia sugarului prezintă particularităţi, neîntâlnite la alte vârste, de aceea orice mamă trebuie să ceară sfatul persoanelor autorizate: cadre de ocrotire, medic pediatru, pentru a evita greşeli ce ar aduce prejudicii grave dezvoltării şi sănătăţii sale.

Alimentaţia naturală constă din hrănirea exclusivă a sugarului cu lapte de mamă în primele 4-5 luni de viaţă, după care diversificarea - introducerea treptată a altor alimente - este absolut necesară, menţinându-se în paralel şi laptele matern, progresiv scăzut, astfel că la aproximativ 9 luni el poate fi înţărcat.

Laptele mamei, prin compoziţia lui, este alimentul perfect adaptat posibilităţilor digestive şi nevoilor nutriţionale ale copilului sănătos în primele luni de viaţă. El este aliment "viu", care conţine fermenţi, hormoni şi anticorpi proprii speciei umane, conferind copilului rezistenţă la infecţii.

Laptele mamei conţine proteine, cazeină, alfalactalbumină, glucide - lactoză, oligozaharide -, glicoproteine, lactotransferine, lipide - acizi graşi saturaţi şi mai ales nesaturaţi, substanţe minerale: calciu, fosfor, fier, cupru, sodiu, potasiu, clor, oligoelemente; vitamine - vitamina A, B1, B2, PP, B6, acid pantotenic, B2, C, D, E, K, enzime şi factori ai dezvoltării florei enbiotice, care împiedică astfel dezvoltarea florei microbiene patogene.

Declanşarea secreţiei mamare se face în momentul naşterii, sub influenţa hormonului hipofizar, prolactina, sub formă de "colostru" în primele 4-5 zile, în cantităţi mici, dar suficiente pentru nevoile noului născut; din a 2-a - a 3-a zi, are loc transformarea lui în lapte, moment cunoscut sub numele "furia laptelui", caracterizat prin înţepături şi dureri locale mamare şi modificări ale stării generale: subfebrilitate, nervozitate, cefalee. Cantitatea de lapte secretat: 1,5-2 l/zi, nu depinde de aspectul şi volumul glandei mamare, ci de multipli factori personali şi de mediu, greu de definit.

De multe ori, instalarea şi reglarea secreţiei lactate este tardivă, cunoaşte variaţii cantitative, încât mama nu trebuie să renunţe la această perfectă formă de alimentaţie, care presupune punerea copilului la sân sau administrarea laptelui de femeie cu linguriţa, pipeta sau biberonul.

Toaleta mâinilor şi sânilor mamei, schimbarea copilului şi aşezarea lui la sân, fac din această alimentaţie prima formă de integrare în societate, pentru care copilului îi este necesară dragostea de mamă, iar mamei sentimentul de dăruire.

Primele picături de lapte se aruncă, apoi, aşezată într-o poziţie relaxantă, mama oferă copilului sânul, făcând cu indicele şi policele o uşoară presiune asupra areolei, care bombează şi aşezându-i mânuţele pe sân, îl educă încă de la început să participe la actul hrănirii. În timpul şi la sfârşitul suptului copilul este ajutat să eructeze (scoate pe gură aerul înghiţit), i se vorbeşte pentru a-l obişnui cu vocea şi prezenţa ei, dar se evită zgomotele: uşi trântite, radio, voci ridicate etc., pentru a nu-i crea alte preocupări care-i stânjenesc hrănirea; apoi este culcat.

Alimentaţia naturală, pentru care trebuie să opteze toate mamele, durează, în general, 3-4 luni, când începe diversificarea şi se administrează actualmente după regula "la cerere". Mama care alăptează trebuie să ţină cont de regulile igienice de viaţă: igiena mediului, igiena personală, plimbări în aer liber, dozarea raţională a eforturilor fizice şi a perioadelor de odihnă, asigurarea mediului cald, relaxant, cu evitarea traumelor psihice de orice fel, interzicerea fumatului şi a consumării băuturilor alcoolice, să aibă un aport suficient de lichide la mese şi între mese: un plus de 1-1,5 l/zi faţă de raţia obişnuită; un consum moderat şi nu exagerat de lapte de vacă şi un consum crescut de sucuri naturale de fructe, crudităţi; evitarea condimentelor, a conservelor şi a alimentelor care uneori accentuează tulburările digestive ale copilului: fasole, mazăre.

Femeia care alăptează are nevoie de un surplus de aproximativ 1000 cal. /zi, iar dintre substanţele alimentare, necesarul de proteină este mai mare cu 1 gr-20 g/zi. De asemenea, se va controla aportul alimentar şi artificial de vitamine: A, D, B, C.

Se va evita instituirea unui regim alimentar rigid, cu multe restricţii, în general, nejustificate, dar care pot favoriza hipogalactia.

Dintre incidentele şi accidentele alimentaţiei naturale, se notează: regurgitaţiile (eliminarea pe gură, imediat după supt, a unei cantităţi mici de lapte nemodificat), pot fi evitate ajutând copilul să eructeze în timpul şi după supt; vărsăturile, traduc fie o greşeală de tehnica alimentaţiei - mama nervoasă, copilul nu eructează, suge lacom -, fie supraalimentaţia, fie o boală intercurentă - diareea, rinofaringita etc. - sau ca simptom major în alte afecţiuni digestive: spasm piloric, de exemplu. Oricum, necesită consultarea medicului.

Colicile abdominale necesită numai corectarea tehnicii de alimentare, rareori sedative sau alte preparate. Anorexia apare mai ales la sugarii nervoşi, cu colici abdominali, crescuţi într-un mediu neprielnic psihic: copil nedorit etc.

Constipaţia necesită doar în a ajuta formarea unor reflexe bune ale ritmului de golire a conţinutului intestinal, diversificarea alimentaţiei rezolvând-o oricum.

Supraalimentaţia şi subalimentaţia, trebuie corectate pentru o bună dezvoltare a copilului.

Diareea postprandială constă din emisia de scaune frecvente, semilichide sau grunjoase, uneori cu mucus, verzi, explozive, cu mult gaz în timpul suptului sau imediat după aceea, însoţite de colici abdominali, ţipete, agitaţie. Ea nu necesită măsuri deosebite, permite buna dezvoltare a sugarului şi se vindecă spontan la 4-5 luni.

Alimentaţia mixtă este definită ca fiind aceea în care laptele mamei, insuficient cantitativ, este completat cu un preparat de lapte de vacă. Administrat prin metoda complementară sau alternativă, în funcţie de posibilităţile şi de hipogalactia mamei. Cantitatea necesară se stabileşte efectuând proba suptului pe 24-48 de ore, de către un cadru specializat, ţinând cont de vârsta şi greutatea copilului.

Alimentaţia artificială constă din hrănirea unui sugar cu preparate din lapte de vacă, la vârsta când el trebuie să primească numai lapte matern. Dificultăţile legate de obţinerea laptelui de vacă de bună calitate, proaspăt, de la animale sănătoase, recoltat, transportat şi păstrat în condiţii riguros igienice, explică preferinţele pentru laptele praf, cel puţin în lunile călduroase ale anului. Asepsia alimentului, uşurinţa preparării, compoziţia constantă, calitatea laptelui de vacă din care este preparat şi digestibilitatea bună, explică succesul din ultimii ani şi bunele rezultate după folosirea diverselor preparate din lapte praf, "adaptate", "umanizate".

Industria producătoare de preparate dietetice pentru copii a obţinut îmbunătăţirea compoziţiei laptelui praf în lipide (acizi graşi inferiori sunt înlocuiţi cu acizi graşi superiori, nesaturaţi), glucide, vitamine, minerale. Aceste preparate "umanizate" (Malupa, Robebi, Humana etc.), pot fi folosite chiar de la naşterea copilului sănătos, chiar şi la prematuri, având toate, indicate formula compoziţiei şi modul de administrare în funcţie de vârstă şi greutate.

Când totuşi, aceste preparate sunt inaccesibile şi se recurge la laptele de vacă sau laptele praf simplu, acestea se administrează după anumite reguli, care stabilesc cantitatea, diluţia şi modul de îmbunătăţire a compoziţiei lor, folosind zahărul, orezul, acidul lactic, acidul acetic.

Pentru laptele de vacă proaspăt, diluţia folosită va fi 1 în prima lună, 2/3 în a doua lună şi 3 în a 3-a lună, din luna a 4-a laptele va fi integral ca lichid, la diluţie se va folosi mucilagiul de orez 2-3 % cu zahăr 5% în prima lună, apoi mucilagiul va fi 5% cu zahăr 5 %. Cantitatea calculată şi ea după formule adecvate, va asigura 100 ml lapte integral/kg corp şi până la 150-180 ml lichide totale/kg corp, fără a depăşi însă 700 ml lapte integral pe zi; necesarul de calorii fiind 110-120/kg corp/zi, totul împărţit la 6,5 prânzuri/zi. La fel atunci când laptele este acidulat (acidularea favorizează pozitiv funcţiile digestive, creşterea ponderală şi are efect antivolutigen).

Când este folosit laptele praf, se ţine cont că pentru obţinerea laptelui integral se foloseşte 12,5 g praf lapte pentru fiecare 100 g mucilagiu orez, 2-3 % cu zahăr 5 %. Acesta este diluat 1, 2/3, ?, folosind, de asemenea, mucilagiu orez 2-3 % cu 5 % zahăr sau se calculează pentru prima lună 5-7-8 g praf lapte la 100 g mucilagiu orez 2-3 %, cu zahăr 5 %; pentru a 2-a lună concentraţia de 10 g %, în a 3-a lună - 12,5 g%, folosind tot mucilagiu orez cu 5 % zahăr. Cantitatea totală pe 24 ore 150-180 ml/kg împărţit la 7, 6, 5, prânzuri/zi.

Tehnica alimentaţiei artificiale. Preparatele din lapte de vacă se administrează cu biberonul, linguriţa sau căniţa, sterilizate prin fierbere. Sunt necesare 8-10 biberoane, 10 tetine, un vas emailat de 2-3 litri pentru fierberea biberoanelor, 3 căniţe emailate pentru păstrarea linguriţelor, pentru prepararea diluţiilor, o pâlnie, o perie pentru spălarea biberoanelor, 2-3 linguriţe, bucăţi de tifon sterilizate prin fierbere, călcare, pentru acoperirea veselei.

Cele mai bune tetine sunt confecţionate din cauciuc, de aceea ele trebuie frecate bine cu sare şi fierte apoi, pentru a le dispărea mirosul caracteristic. Tetina se perforează în 3 puncte, folosind vârful unui ac foarte fin, fixat într-un dop de plută şi înroşit în foc. Frecvenţa trebuie să fie de 20 de ori pe minut, la răsturnarea biberonului cu gura în jos. Biberonul să fie ţinut astfel încât gâtul lui să fie plin cu lapte, pentru a se evita înghiţirea aerului.

Prânzul durează 10-15 minute, după care copilul este ajutat să eructeze, în poziţie verticală, aplecat în faţă, apoi este culcat pe partea dreaptă.

Laptele de vacă necesită o mai îndelungată digestie, de aceea, intervalul dintre prânzuri va fi de 3 ? - 4 ore, sau pauză de noapte 6-8 ore, încât numărul prânzurilor se reduce foarte repede la 5 mese pe zi.

Incidentele şi accidentele alimentaţiei artificiale sunt aceleaşi ca ale celei naturale: intoleranţă faţă de laptele de vacă - vara, trebuie stabilită numai de medic care va indica şi modul de alimentare; supra sau subalimentaţia survin prin folosirea greşită a diluţiilor şi administrarea incorectă cantitativ, se înlătură uşor prin corectarea calitativă şi cantitativă; anorexia necesită o dietă hidrică de 6-12 ore, urmată de câteva zile de alimentaţie redusă calitativ şi cantitativ; constipaţia este relativ uşor de corectat prin corectarea diluţiei şi folosirea unui preparat adecvat; tulburările dispeptice, vărsăturile, diareea, colicile, care necesită neapărat consult medical şi instituirea dietei hidrice de urgenţă.

Diversificarea alimentaţiei constă din introducerea altor alimente decât laptele, alimente consistente, "solide".

Reguli generale de diversificare: - sugarul să fie sănătos;

- introducerea să fie progresivă pentru tatonarea toleranţei digestive;
- să se folosească linguriţe, să fie numai un aliment nou alături de cel cu care este deja obişnuit.

Apariţia unor tulburări digestive: colici, vărsături, impun întreruperea, apoi reluarea acelui aliment după o pauză de câteva zile.

Primul aliment nou - sucul de fructe (mere, piersici, portocale, lămâi etc.), înccepând la vârsta de 6-8 săptămâni, să fie de la 30 ml până la 3-4 luni şi la 50 ml mai târziu. La fel se foloseşte sucul de morcov crud. După vârsta de 3 luni, se pot administra sucurile de legume şi fructe coapte: roşii, struguri.

Ordinea introducerii alimentelor noi în diversificarea alimentaţiei copilului eutrofic, sănătos:

- Supa de legume cu 3-5 % făină de orez, griş sau zeamil şi 2-3 % ulei de porumb, asociate cu pireul de legume la masa de prânz, ora 13-14, la 3-3 ? luni.
- Fructele (mere rase, pire de piersici, banane), la 4-5 luni la prânzul de la ora 10.
- Făinosul cu lapte (griş, zeamil, orez, biscuiţi etc.) de la 4-4 ? l la prânzul de la ora 18.
- Supa de carne (pasăre, vită) şi de oase degresate, alternând cu supa de zarzavat la vârsta de 5 ?-6 luni.
- Carnea de pasăre, vacă, tocate, cu pire de legume sau supă, la 4-5 luni.
- Gălbenuşul de ou (2-3/săpt.) fiert tare în supă sau în pireul de legume la 5 1-6 luni.
- Brânza de vacă, la 5-6 luni.
- Iaurt la 7 luni.
- De la 8-9 luni, sugarul eutrofic, sănătos, poate primi şi 4 mese a câte 250 g în care se introduc treptat, perişoare de carne, pâine albă, papanaşi de brânză de vaci, mămăliguţă cu brânză şi smântână, budinci din făinoase cu lapte, dulceaţă, prăjituri uşoare, creme.

Alimentaţia diversificată asigură 5 mese pe zi, uneori numai 4, de la 6-7 luni în anumite ţări, în care prânzurile la sân sau din preparate de lapte sunt înlocuite treptat, astfel că la 1 an copilul primeşte 4 prânzuri de aproximativ 250 ml, repartizate astfel:

- ora 7: 250 ml lapte de vacă cu 5 % zahăr şi 5 % făinos sau 200 ml lapte cu cafea - cicoare - cu pâine cu unt sau cozonac;
- ora 13: 100 ml supă sau borş de zarzavat sau de carne, cu griş, orez, găluşte, tăiţei, pâine albă; 100-150 pire de legume cu 5 % unt sau ulei de porumb; de 3 ori pe săptămână gălbenuş de ou, alternând cu 20-30 g carne tocată sau perişoare; un măr crud ras şi 30-50 g suc de fructe;
- ora 17: 150 g mere rase sau banane, piersici etc., 2 biscuiţi raşi, 1-2 linguriţe zahăr, 5-10 g suc de fructe sau legume crude: roşii, morcov; 20-30 g brânză de vaci;
- ora 21: 250 ml lapte de vacă cu 5 % zahăr şi 5 % făinos sau 250 ml iaurt cu 5 % zahăr şi 3 biscuiţi. Zahărul poate fi înlocuit parţial cu miere de albine. Se evită pulpa de cireşe, vişine, pepene, legumele uscate - fasole, mazăre. Intre mese se consumă apă fiartă şi răcită.

Greutăţi şi greşeli mai frecvente în îngrijirea sugarului

1. Plânsul sugarului este o manifestare normală pentru a-şi manifesta diferite nemulţumiri:

- îmbrăcăminte necorespunzătoare, scutece murdare, balonare abdominală, colici, foame, consumul de alimente necorespunzătoare de către mamă, greşeli de îngrijire care duc la supraîncălzire. Uneori, prea multă gălăgie şi agitaţie în jurul lui, lumina prea puternică, într-un cuvânt nu i se respectă liniştea şi repausul absolut necesare la această vârstă.

Acest plâns se înlătură prin asigurarea unei bune îngrijiri, alimentaţie corectă, fără a recurge la "luatul în braţe" care îi creează repede deprinderea şi dorinţa de a fi toată vremea în nemijlocită apropiere a unei persoane, iar contrazicerea acestei dorinţe declanşează plânsul, liniştea dispare, iar încercările de a-i reglementa regimul de viaţă vor deveni deosebit de dificile.

Dar când un copil corect îngrijit, liniştit de obicei, devine dintr-odată agitat, plângăreţ, se suspectează imediat o cauză patologică pentru care se consultă medicul.

Somnul sugarului. De la 80 % din timpul noului născut, până la 14-15 ore pe zi la sugarul de un an, somnul reprezintă o necesitate absolută de maturare şi de dezvoltare pentru organismul copilului şi el nu trebuie întrerupt niciodată.

Unii copii adorm mai greu şi este o greşeală ca mama să-l plimbe, să-l legene, să-l schimbe iar, să-i dea să sugă, creindu-i astfel proaste obişnuinţe. Noaptea, copilul trebuie lăsat să se odihnească şi să plângă (cu condiţia ca el să fie sănătos şi satisfăcut fizic, sătul, schimbat etc.). După câteva nopţi se va obişnui să adoarmă, uneori ajutat un timp de un calmant pe care îl recomandă numai medicul.

Legănatul este un obicei ancestral, nesănătos şi de neacceptat.

Suzeta se poate folosi numai la copiii foarte nervoşi, pentru a nu-şi suge degetele. În rest, dragostea şi răbdarea mamei sunt cele mai bune antidoturi împotriva acestui obicei dăunător - modificarea arcadelor dentare ducând la implantări dentare vicioase.

Mişcările ritmice monotone exprimă, de multe ori, nesatisfacerea nevoii de mişcare a sugarului, precum şi sentimentul de frustrare afectivă.

Erupţia dentară este de obicei fără dureri şi fără tulburarea stării generale, dar sunt şi sugari a căror erupţie dentară este însoţită de agitaţie, indispoziţie, anorexie, chiar febră şi modificări locale: gingie tumefiată, roşie, dureroasă şi devin uşori receptivi la infecţii acute ale căilor respiratorii. Tratamentul vizează atât calmarea sugarului, cât şi a mamei.

Greşeli frecvente ce trebuie evitate: folosirea biberonului la introducerea altor alimente, când mama încă alăptează; folosirea materialului sintetic pentru înfăşare; forţarea sugarului la poziţii şi exerciţii necorespunzătoare vârstei lui; căratul sugarului cu mijloace de transport în comun; începerea prea devreme, înainte de 7-8 luni, a educaţiei pentru însuşirea deprinderilor igienice, perturbarea liniştii şi a sentimentului său de siguranţă printr-un mediu înconjurător cu prea multe obiecte, prea multe şi frecvente schimbări, călătorii etc.; lipsă de înţelegere a mamei faţă de nevoia de cunoaştere a sugarului exprimată prin pipăire, muşcare.

În primul an educaţia sugarului urmăreşte formarea şi desăvârşirea deprinderilor de igienă, de orar veghe-somn, dezvoltarea posibilităţilor de mişcare, formarea şi îmbogăţirea vocabularului.

Copilul de la 1 la 7 ani

Străbate două etape: perioada de copil mic de la 1 la 3 ani (antepreşcolar) şi perioada de preşcolar, de la 3 la 6-7 ani, când apare dentiţia definitivă şi copilul merge la şcoală.

Particularităţi morfo-funcţionale

Ritmul creşterii se încetineşte. În al 2-lea an greutatea lui creşte cu 3 kg, astfel că la 2 ani el este de 4 ori mai mare ca la naştere. De la 2 la 3 ani, încă 2,5-3 kg, iar după 3 ani, cam 2 kg pe an. Talia creşte în al 2-lea an 10-12 cm, fiind la 2 ani 80-82 cm, iar de la 2 ani la 3 ani cam cu 10 cm, ulterior el având o creştere de aproximativ 5-7 cm anual.

Creşterea ponderală şi cea staturală nu urmează un paralelism riguros, raportul dintre ele fiind într-o continuă schimbare. Până la 4 ani creşterea ponderală este mai accentuată ca cea staturală, apoi talia copilului creşte în ritm mai accentuat, astfel încât până la 4 ani ţesutul adipos este mai dezvoltat, copilul este "împlinit".

După 4 ani copilul creşte în lungime mai mult, astfel că la 6-7 ani "I se numără coastele". Dar dacă starea sa de sănătate este bună, mama nu are de ce a se îngrijora. Erupţia dentară, care la 1 an înseamnă 8 dinţi incisivi, continuă cu creşterea primilor 4 premolari - superiori şi apoi inferiori -, până la 1 an 6 luni, până la 2 apar caninii (4), apoi, între 2-3 ani ultimii premolari, 4.

Nerespectarea acestui ritm - întârzierea cu 2-3 luni -, nu înseamnă boală, dar modificarea accentuată a erupţiei dentare poate însoţi afecţiuni ca: mixoedem, volutism, mongoloism etc., de aceea, consultarea medicului este necesară.

Plămânul şi inima se dezvoltă mai mult, până la 3 ani, iar sistemul nervos: encefal şi căi nervoase, se maturizează, ducând la o mai bună coordonare a mişcărilor, vorbirea se perfecţionează, se dezvoltă atenţia spontană şi curiozitatea, permiţând cea mai activă perioadă de achiziţionare a cunoştinţelor.

Caracteristicile dezvoltării psiho-motorii ale copilului mic, 1-3 ani

Se urmăresc: posibilităţile de mişcare şi control postural, reacţia faţă de mediu, comportamentul persono-social, comportamentul adaptativ.

Pentru aprecierea posibilităţilor de mişcare şi control postural, se va urmări schema în care la 1 an şi 3 luni urcă şi coboară târâş pe scări, la fel la 1 an şi 6 luni, urcă scara ţinându-se cu o mână, dar o coboară târâş; la 2 ani aleargă, urcă şi coboară scara ţinându-se cu mâna şi punând ambele picioare pe fiecare treaptă, ţine cu o singură mână căniţa, lingura; la 3 ani el urcă şi coboară bine scara, se mişcă mult, este foarte activ, iar mişcările mâinilor capătă fineţe.

Reacţia faţă de mediu la această vârstă se caracterizează prin interes şi curiozitate: deschid şi răvăşesc sertarele, beau din orice vas, trag faţa de masă cu tot ce se află pe ea, răsucesc toate butoanele; posibilităţile de raţionament şi discernământ sunt reduse, de aceea nu au noţiunea de pericol, de "bine" sau "rău".

Comportamentul persono-social este desemnat de egocentrism şi reacţiile lui afective se bazează pe imitaţie. De aceea, el are atâta nevoie de mama sa, pe care nu vrea s-o împartă cu nimeni, nici cu fraţii, nu înţelege posibilitatea separării de ea. Are simpatie pentru tată numai dacă simte afecţiunea mamei faţă de el. Doreşte compania şi asocierea cu alţi copii, dar nu-şi poate reprima pornirile de egoism (le ia jucăriile).

Negativismul este o trăsătură fiziologică a lui pentru că în relaţiile cu lumea înconjurătoare copilul capătă întâi judecăţile negative, spunându-i-se în principal, ce "nu are voie", "nu-i frumos", "nu-i bun" etc. El aude mai mult "nu" decât "da" şi reacţionează în consecinţă.

Comportamentul adaptativ se formează prin imitaţia acţiunilor simple ale adulţilor, făcând legătura între cuvânt şi gest, ajunge să înţeleagă mai bine sensul cuvintelor şi ordinelor primite, să exprime prin cuvânt şi gest ceea ce doreşte, să participe la diverse acţiuni din micul lui univers: la îmbrăcat şi dezbrăcat, la strângerea jucăriilor etc. Exemplul adulţilor este hotărâtor, deoarece copilul învaţă mult mai repede ceea ce vede decât ceea ce i se spune.

Deprinderile de igienă se învaţă la această vârstă, astfel că la 3 ani copilul normal are un control bun al sfincterelor, ziua şi noaptea.

Limbajul se dezvoltă şi se nuanţează de la cele 5-8 cuvinte la 1 an şi 3 luni, 10-15 cuvinte la 1 an şi 6 luni, 20-25 de cuvinte la 1 an şi 9 luni până la formarea propoziţiilor la 2 ani, când se numeşte pe sine "el", iar la 3 ani înţelege noţiunea de "eu" şi "el", numindu-se pe sine "eu".

Jocul şi jucăriile urmează, de asemenea, o scară ascendentă. După 1 an apreciază jucăriile care "se trag" pe podea pentru că şi el se deplasează. La 2 ani îi plac jocurile care cuprind formula "ala-bala...", poate memora mici poezioare şi cântece simple. La 3 ani, fantezia şi imaginaţia îi folosesc la crearea unui adevărat univers al său pe care încearcă să-l exprime povestind, desenând.

Preşcolarul (3-7 ani) este vioi şi activ. La această vârstă copiii sunt plăcuţi în relaţiile cu adulţii, interesaţi la maximum de tot ce-i înconjoară, prietenoşi, neinhibabili, manualitatea lor devine fină, uneori adevărate dexterităţi. Ei sunt în continuă activitate, fugă, sărituri etc.

Caracteristicile egocentrismului copilului mic se atenuează treptat cu vârsta, la copilul bine educat, preşcolarul mare asemănându-se cu şcolarul mic: este echilibrat, adaptabil, sociabil cu alţi copii, capabil de prietenie şi altruism, capabil de a-şi satisface singur nevoile mărunte şi chiar de mici iniţiative. Se urmăresc aceleaşi caracteristici pentru aprecierea dezvoltării psiho-motorii.

Reacţia faţă de mediu este de curiozitate şi interes, astfel încât la un moment dat al dezvoltării preşcolarul "distruge totul", sparge, sfâşie obiectele şi jucăriile pentru a vedea ce este înăuntru - perioadă urmată pe la 4-5 ani de observarea atentă şi solicitarea de explicaţii din partea adulţilor (perioada lui "de ce?").

Comportamentul persono-social. Preşcolarul îşi înţelege socializarea: tendinţa de asociere la grupuri similare ca vârstă creşte, de asemenea, capacitatea tot mai mare de a colabora cu alţii şterge treptat egoismul iniţial iar criteriile de autoapreciere se fixează în funcţie de modul de manifestare a anturajului faţă de el. Pornind de la imitarea persoanelor adulte, personalitatea sa se dezvoltă progresiv, primind şi dăruind dragoste celor din jur.

Comportamentul adaptativ. Deşi are nevoie permanentă de ajutor şi suport moral în acţiunile sale, preşcolarul simte nevoia de independenţă, dar are o remarcabilă nevoie de preţuirea semenilor săi, căutând motivaţia eforturilor sale de învăţare. În funcţie de educaţie, de mediu, eforturile sale se îndreaptă spre căi greşite sau dimpotrivă, lăudabile, şi astfel poate deveni serviabil, sârguincios, perseverent, ordonat şi ascultător, sau dimpotrivă, violent, agresiv, inconstant, lăudăros.

Este meritul adulţilor de a canaliza şi modela posibilităţile copilului pe căile cele mai bune, dezvoltându-i-se astfel conştiinţa. Imitaţia adulţilor şi deci bunul sau răul lor exemplu, au rol esenţial pentru copilul preşcolar, la care memoria se dezvoltă progresiv iar reacţiile emoţionale sunt durabile, mai ales cele negative, care pot genera tulburări de comportament, deveni psihice.

Orientarea în timp şi spaţiu începe la 4 ani şi se perfecţionează până la 5-6 ani.

Limbajul se dezvoltă treptat de la 3 ani, când formează propoziţii scurte, apoi din ce în ce mai complexe, mărturie a dezvoltării gândirii condiţionale, ajungând la bogăţia limbajului corespunzător vârstei de 5 ani, în funcţie de gradul de instruire al persoanelor din jur.

Jocul este divers, imitativ, creator şi explorator. Prin el capătă noţiuni despre natură, animale, plante, insecte. Apare interesul pentru poveşti pe care le memorează, astfel că el corectează adultul care încearcă să le transforme. Desenul său oglindeşte lumea exterioară, aşa cum o vede el, reprezentând-o prin imagini abstracte, geometrice. Pe la 5 ani apar figuri de persoane şi animale; la 5 ani apar maşinile şi în general, natura moartă: soare, fructe, flori.

Cunoaşterea particularităţilor dezvoltării neuromotorii şi psiho-afective a copilului de 1-7 ani este deosebit de importantă pentru mama care să poată aprecia cu cât mai multă obiectivitate capacităţile psihosomatice ale propriului copil, pentru ca la nevoie să-l poată ajuta în timp util.

Alimentaţia copilului de 1-7 ani

Nevoile nutritive ale copilului mic şi preşcolarului raportate la greutatea corporală, sunt mai mari decât ale sugarului, dar mai mici ca ale adultului.

Alimentaţia la 11 luni-3 ani.

La această vârstă copilul trece la adevărata alimentaţie: se alimentează singur cu alimente ce necesită mestecatul. Cantitativ şi calitativ, alimentele trebuie să corespundă capacităţii digestive a copilului. Raţia alimentară trebuie să conţină 90-100 cal/kg corp, din care: 3-4 g/kg corp proteine, 4-5 g/kg corp grăsimi şi 10-12 g/kg corp zaharuri, adică 30-50 g proteine, 60 % de origine animală, 75 % de origine vegetală; 40-50 g lipide/zi şi 160-200 g/zi glucide, administrate într-o masă caldă pe zi şi 1-2 gustări; să fie alcătuită din: 500-600 lapte g/zi în diverse forme; ouă întregi, fierte sau ochiuri la 2 zile, dar şi zilnic când se adaugă diverselor preparate; carne de pasăre, viţel, vită, peşte slab alb, ficat sau creier proaspăt, 30-50 g la un prânz, de 3 ori/săptămână, sub diverse forme: fiartă, tocată, chifteluţe, la grătar; vegetale sub formă de fructe sau legume cât mai variate; pâine, grăsimi sub formă de ulei vegetal, unt, smântână, frişcă, proaspete; de băut apă simplă sau cu suc de fructe, la sfârşitul mesei.

Dar să nu conţină conserve de carne, prăjituri de cofetărie, ciocolată multă, untură de porc, slănină, condimente în exces, alcoolul sub orice formă.

Alimentaţia să fie variată, nu dezechilibrată, existând pericolul apariţiei unor tulburări până la obezitate sau întârzieri în creştere, tulburări de comportament.

Alimentaţia preşcolarului respectă aceleaşi reguli. Sunt necesare 75 cal/kg corp, din care 10-20 % proteine, 20-25 % grăsimi şi restul glucide.

Copilul începe să mănânce împreună cu adulţii, la masă, din aceleaşi feluri de mâncare, ajutându-i astfel să se adapteze mediului cât mai uşor. Mesele să fie servite curat, aspectuos, la oră fixă, aşezat comod, respectându-i preferinţele, dar educându-l şi pentru acceptarea alimentelor mai puţin preferate, dar necesare, iar între mese nu se dau dulciuri sau lapte.

Pentru corectarea unor carenţe educative, este de multe ori necesar schimbarea mediului.

Igiena corporală. Urmăreşte curăţenia şi integritatea corporală, îmbrăcămintea adecvată şi călirea organismului. Pentru a-şi îndeplini funcţia de apărare, pielea trebuie să fie integră, fără zgârieturi, răni, altfel ea devine o poartă de intrare pentru orice infecţie microbiană - stafilococi, streptococi -, virală, parazitară (tricofiţie, scabie), de aceea, îngrijirea deosebită a pielii copilului de peste 1 an, care se murdăreşte foarte mult, este deosebit de importantă.

Baia copilului mic se face zilnic, de obicei seara, înainte de ultima masă, iar de la 3 ani, baia generală se face de 2 ori pe săptămână şi ori de câte ori este nevoie. Copiii vor fi deprinşi de foarte mici să se spele singuri cu apă şi săpun pe picioare, mâini şi faţă. În funcţie de posibilităţi, să fie învăţaţi să folosească zilnic duşul sau robinetul sau ligheanul, după joacă, gimnastică, excursii.

Spălarea mâinilor de mai multe ori pe zi şi este obligatorie înainte de masă şi după folosirea toaletei. De asemenea, copiii sunt deprinşi acum să-şi îngrijească unghiile, tăiate şi curăţate; nasul (cu batista personală), gura, folosind periuţa de dinţi personală, de mărime potrivită, cât mai devreme dimineaţa şi după fiecare prânz.

Îmbrăcămintea trebuie adecvată anotimpului şi condiţiilor meteorologice, precum şi condiţiilor proprii de locuit şi sensibilităţii la răceală. Este foarte important ca o mamă să-şi îmbrace adecvat copilul, folosind materiale corespunzătoare, comod croite, uşor de întreţinut. Se preferă lâna şi bumbacul, în ţesături mai subţiri pentru lenjeria de corp şi pentru vară, ţesături groase, moi pentru îmbrăcămintea de iarnă şi se contraindică total materialele complet impermeabile din plastic, cauciuc.

Hainele să fie curate şi uscate, comode, suficient de largi, să păstreze corpului căldura fără a transpira, dar extremităţile să fie calde (este şi modul cel mai bun de a controla eficacitatea).

Spălarea, perierea, scuturarea îmbrăcămintei copilului are mare importanţă pentru a-i păstra calităţile de protecţie ale corpului şi nu de sursă de infecţie.

Încălţămintea copilului trebuie să fie de mărime potrivită, flexibilă, evitând materialele plastice, cauciucul. Pentru buna dezvoltare a boltei plantare, este bine ca după 2 ani copilul să meargă desculţ câteva ore pe zi, sau în papuci subţiri, eventual pe un teren cu nisip şi pietricele. Şosetele sau ciorapii, după anotimp, se spală zilnic, sau chiar de două ori pe zi.

Călirea organismului este necesară a fi neîntreruptă după perioada de sugar, continuând pe toată durata copilăriei, folosind apa, aerul, soarele, mişcarea. Joaca sau plimbarea să le facă în aer liber, îmbrăcat cât mai lejer şi adecvat anotimpului, băile de soare progresive, în fiecare anotimp cald, ajungând la 30 minute zilnic, duşul şi scăldatul în ape naturale sau bazine de înot.

Copilul normal îşi reglează singur programul de viaţă, tinde în mod firesc spre ritmicitate. El trebuie doar ajutat, îndrumat după ceas, respectând principalele elemente din programul zilei: somnul, jocul, masa. Emoţiile, spaimele, excesul de impresii, unele pedepse corporale, supraalimentaţia, mediul familial ostil, pot duce la somn agitat, dificultăţi de adormire. Tactul, răbdarea sunt cele care trebuie să conducă părinţii spre imprimarea unui regim de viaţă adecvat vârstei.

Neglijarea sau suprasolicitarea copilului prin cultivarea precoce a unor talente, programe rigide de joc instructiv, duc la aceleaşi rezultate mai târziu: teamă, tulburări de comportament. Îngăduinţa sau severitatea prea mare au aceleaşi efecte negative şi doar bunul exemplu al părinţilor pe care copilul are tendinţa naturală de a-l imita, este cel mai eficace mijloc de educaţie la această vârstă.

Această perioadă a copilăriei este şi cea în care frecvenţa accidentelor (intoxicaţii, traumatisme, arsuri) este cea mai mare, datorită curiozităţii şi neastâmpărului firesc vârstei. Tot acum se încearcă înlăturarea negativismului şi egoismului, prin folosirea jocului cu alţi copii, învăţându-i generozitatea de la simplul fapt de a-şi oferi jucăriile preferate şi altor copii, antrenându-i cu tact în activităţi pentru care au manifestat negativism.

Educaţia trebuie să realizeze la preşcolar un echilibru moral şi o încadrare adecvată în societate şi aceasta este posibil numai folosind afecţiunea şi prietenia, fără violenţe de limbaj sau fizice, dar cu fermitate şi fără concesii.

Şi, din nou, bunul exemplu al adulţilor rămâne cel mai bun mijloc de educaţie. Când copilul îi vede pe cei din anturaj promovând deprinderea de igienă corectă, respect pentru adevăr, coeziune şi ataşament între ei, prietenie faţă de cei din jur, un limbaj fără expresii nepotrivite, va învăţa uşor atunci când i se cer aceleaşi lucruri şi lui. Cerinţele să nu depăşească niciodată puterile fizice şi morale (se cere să stea cuminte, fără a i se da o ocupaţie, dar el nu are încă posibilitatea de autocontrol).

De mici să fie antrenaţi la ajutorul în gospodărie, după puterile lor, sub formă de joacă şi plăcere. El nu înţelege noţiunea de mincinos sau hoţ, dar poate fi deprins să respecte adevărul sau bunul altuia, obligându-l să restituie orice obiect care nu-i aparţine.

Programul de educaţie fizică constă în mişcări active de suire, târâre, alunecare pe tobogan, mers, flexiune, extensiune şi rotaţie la toate segmentele corpului, jocuri cu program: ştafete etc. în care se stabilesc reguli simple de fugă, urmăriri, alternanţa cu jocuri statice: poveşti, confecţionare de jucării, decoruri.

Preşcolarul mare trebuie să frecventeze grădiniţa pentru a-l ajuta în adaptarea la viaţa colectivă cu program instructiv-educativ organizat.

Copilul şcolar - 7-16 ani

Caractere morfo-funcţionale. Procesul de creştere la sugar trece printr-o a doua perioadă de împlinire între 8-10 ani şi a doua perioadă de alungire între 11-14 ani. În jurul vârstei de 11 ani apar diferenţele morfo-funcţionale între sexe, diferenţe care se conturează la pubertate şi devin nete la adolescent.

Talia este apreciată după formula T = 80 cm + (5 x v), unde v = vârsta în ani. Apreciind talia în funcţie de vârstă şi sex, se poate afirma că până la 9-10 ani fetele au în medie o înălţime mai mică decât băieţii de aceeaşi vârstă; la 10-11 ani valorile devin aproximativ egale, iar de la 11 la 14 ani fetiţele cresc mai mult, întrecându-i pe băieţi; după 14 ani, băieţii depăşesc fetele ca înălţime, stabilindu-se între fete şi băieţi aceleaşi diferenţe ca la adult.

Greutatea calculată după formula G = 912 g + 2 n, unde n = vârsta în ani a copilului, poate varia cu + sau - 1 kg fără a fi patologic. Şi aici diferenţa între fete şi băieţi este evidentă: până la 8 ani fetiţele au o greutate mai mică decât băieţii de aceeaşi vârstă; de la 8 la 10 ani, valorile se egalează, de la 10 la 16 ani fetele cresc repede în greutate, depăşind cu mult băieţii; după 16 ani, creşterea în greutate a fetelor se încetineşte, iar băieţii le depăşesc, raport ce se păstrează şi pentru adulţi.

Dezvoltarea psiho-intelectuală

Şcolarul mic, de 7-8 ani, îşi continuă adaptarea la şcolarizare, începută în faza de preşcolar mare: învaţă să stea liniştit în bancă, să fie atent, să vorbească numai întrebat, înţelege disciplina orelor de şcoală şi a temelor de acasă, îşi învaţă locul său în familie, şcoală, societate.

Şcolarul mijlociu, 8-11 ani, are o receptivitate crescută, acumulează maximum de cunoştinţe, de asemenea, randamentul şcolar este maxim.

Şcolarul mare, 11-16 ani, străbate perioade dificile ale prepubertăţii şi pubertăţii, realizează astfel, trecerea de la copil la adolescent. Complexitatea acestei perioade este greu de schematizat, fiecare copil se manifestă în felul său, pentru a-şi stabili un echilibru fizic şi psihic, trecând prin transformări neurohormonale specifice maturizării sexuale, se schimbă acum raporturile dintre părinţi şi copii, a căror personalitate trebuie acceptată şi îndrumată şi mai puţin subordonată.

În aceste condiţii trebuie cultivată dragostea reciprocă şi respectul fiului faţă de părinţi.

Alimentaţia şcolarului. Ţine cont de particularităţile legate de ritmul de creştere şi de nevoile crescute din perioadele de creştere mai accentuată, precum şi de efortul instructiv-educativ al acestei perioade. Raţia optimă este de 50-65 cal/kg corp, dar ea trebuie modificată în condiţiile deosebite de antrenamente speciale.

Trebuie, de asemenea, păstrat echilibrul principiilor alimentare, astfel că proteinele să reprezinte 10-20 % (2 g/kg), lipidele 20-25 %, 2-3 g/kg, iar restul, glucidele - 8-10 g/kg/zi. Se acordă aceeaşi importanţă ritmicităţii meselor, prezentarea atrăgătoare a preparatelor, împărţirea în cele 3 prânzuri şi 1-2 gustări, cu atât mai mult, cu cât factorii care perturbă alimentaţia corectă sunt multipli: tentaţia jocului cu sacrificarea prânzului, teama de obezitate a fetiţelor, şi cel mai important, reacţiile de opoziţie determinate de conflictele din familie: familii dezorganizate, nemulţumirea copilului faţă de părintele alcoolic, gelozie faţă de fraţi sau părinţi vitregi, oboseala şi efortul de adaptare la un program încărcat, nejudicios planificat, în vederea activităţilor competiţionale.

Depistarea şi înlăturarea tuturor acestor elemente perturbatorii ale alimentaţiei corecte depind de tactul şi răbdarea celor din anturaj, şi este esenţială pentru buna dezvoltare a copilului şcolar mare.

Igiena personală a şcolarului nu diferă de cea aplicată copilului mic. La împlinirea vârstei de şcolar, copilul trebuie să aibă formate bunele deprinderi igienice, ele devenind o necesitate a fiecărei zile. La vârsta pubertăţii, părinţii trebuie să fie conştienţi de transformările prin care trece copilul şi să-l ajute fără reţineri pentru depăşirea lor.

Igiena pielii şi a anexelor, prin baie generală, să fie cât mai frecventă: duş zilnic, unde se poate, baie generală săptămânală şi parţială, zilnic, acolo unde condiţiile nu permit altfel; spălarea frecventă a mâinilor în cursul unei zile, prosop individual, igiena gurii, prin folosirea periuţei şi a pastei de dinţi zilnic dimineaţa şi seara şi după fiecare prânz.

Pentru igiena ochilor şi a vederii, masa de lucru să fie confortabilă, folosind la maximum lumina naturală sau cu o lampă adecvată situată în stânga celui ce scrie cu dreapta; corectarea la timp a acuităţii vizuale modificate prin folosirea ochelarilor recomandaţi de specialist.

Igiena auzului impune pe lângă curăţenia corectă, evitarea zgomotelor puternice (instalaţii industriale) sau zgomotului de fond permanent, ambele ducând la scăderea acuităţii auditive, a cărei depistare trebuie făcută cât mai precoce pentru corectarea şi înlăturarea cauzelor prin control preventiv regulat.

Cuşca toracică şi organele pe care le conţine - inima, vasele, plămânii - au o creştere aproximativ paralelă cu a taliei, nefiind modificări anatomo-funcţionale care le fac mai vulnerabile la suprasolicitări, mai ales în perioadele de creştere mai intensă (prepubertară, pubertară), când este contraindicată practicarea sportului de performanţă.

De asemenea, în această perioadă se supraveghează atent poziţia corectă în timpul învăţării, pentru buna dezvoltare a coloanei şi cuştii toracice, iar controalele periodice să poată depista eventualele modificări ale aparatului respirator, circulator, pentru corectare şi prevenirea unor tulburări grave.

Somnul şcolarului va fi obligatoriu de 8-9 ore noaptea, iar şcolarul mic va fi culcat şi ziua o oră. Orele de culcare şi trezire să fie corespunzătoare. Masa de seară se ia cu cel puţin 30 minute înaintea culcării. În măsura posibilităţilor, toţi părinţii trebuie să încerce să asigure fiecărui copil patul propriu şi în orice caz, despărţirea fetiţelor de băieţi în timpul somnului, să se facă la vârste cât mai precoce, ca şi scoaterea pătuţului copilului din camera adulţilor.

Aerisirea camerei, curăţenia ei, ca şi a lenjeriei de pat şi corp pentru noapte, stingerea luminii, fac parte din regulile elementare ale somnului şcolarilor.

Igiena îmbrăcămintei şi a încălţămintei, ca la toate grupele de vârstă, trebuie să corespundă mărimilor, să fie din materiale uşor de întreţinut prin spălare, periere, călcare, să fie călduroasă iarna sau uşoară vara. Foarte important, mai ales la şcolar, este să fie educat pentru întreţinerea aspectului nu numai a îmbrăcămintei externe, care se vede, dar şi a celei de corp, fiind de neadmis lipsa lor de curăţenie perfectă, să nu se folosească ace de siguranţă şi bretele înnodate şi astfel copilul să fie de mic curat, ordonat, cu gustul îmbrăcămintei decente şi estetice, învăţând că frumosul presupune echilibrul dintre formă şi culoare. De asemenea, şcolarul trebuie învăţat să aibă grijă singur de propria îmbrăcăminte, încălţăminte şi de igiena personală.

Perioada de maturizare sexuală, perioada de pubertate, însoţită de schimbări importante morfologice, funcţionale şi psihice, necesită supraveghere deosebit de atentă, precum şi informarea lui corectă, adecvată vârstei, pentru a-şi înţelege organismul şi nevoile lui. Şi din nou sunt necesare baia, spălatul parţial, duşul, spălarea zilnică a lenjeriei intime, evitarea condimentelor din alimentaţie, valabile la fetiţe şi băieţi puberi. Şi mai ales fetiţele, să fie învăţate să se spele corect în timpul ciclului, să-şi combată fenomenele dismenoreice, să practice corect exerciţiul fizic.

Este necesară păstrarea echilibrului între regimul de activitate şcolară sau extraşcolară, vârstă şi posibilităţile personale ale copilului, fără a neglija jocul, iar efortul învăţării să nu-l suprasolicite fizic sau psihic. Munca în plus pentru un copil care, oricum învaţă mai greu, nu face decât să-l epuizeze. El va fi ajutat prin efortul adulţilor - profesori, părinţi, pedagogi - din jurul lui, prin exerciţii recapitulative în vacanţe, neobositoare, explicaţii mai multe.

Exerciţiile fizice din această perioadă au rolul de a ajuta dezvoltarea armonioasă a organismului, prin folosirea tuturor grupelor musculare, dezvoltarea simţului echilibrului, a îndemânării, iar pentru călirea fizică vor fi folosiţi, de asemenea, factorii naturali - apa, aerul, soarele. Sunt necesare aerisirea încăperilor, activitatea în aer liber, atât joaca, cât şi munca după puterile lui - în curte, grădină, livadă, ca şi sportul după posibilităţile fiecăruia: sania, patinaj, înot, plajă.

Buna dezvoltare a copilului înseamnă, alături de supravegherea creşterii, alimentaţie, igienă şi prevenirea îmbolnăvirilor, şi în primul rând, a celor infecto-contagioase, având cunoştinţe minime asupra surselor de infecţie, a căilor de transmisie (aerogenă, digestivă, hematogenă) şi a posibilităţilor de receptare a bolii.

Sursele de infecţie sunt reprezentate de omul sau animalul bolnav sau purtător de agent infecţios (viral, microbian, parazitar). Calea aerogenă de transmisie este tusea, strănutul, vorbitul bolnavului sau purtătorului care elimină agentul infecţios în atmosfera din jur; cea digestivă este incriminată atunci când secreţiile infectate contaminează apa de băut şi alimentele, diferitele obiecte, iar agenţi purtători pot fi: insectele, mâinile murdare etc.; calea hematogenă, extrem de importantă mai ales pentru boli grave: hepatita, SIDA, meningite virale, tifos exantematic, malarie, aflându-se în prezent într-o perioadă de morbiditate în creştere permanentă prin aceste boli, a căror transmitere este în primul rând hematogenă: înţepăturile de insecte, instrumentar incorect sterilizat, contactul direct al escoriaţiilor pielii şi mucoaselor copilului sănătos cu secreţii patologice, infectate.

Dar prevenirea bolilor infecţioase înseamnă şi creşterea rezistenţei şi a imunităţii acestor copii, folosind diverse metode, de la cele nespecifice, de călire, până la profilaxia specifică, prin imunizări corecte.

Cu aceste minime informaţii, este uşor de înţeles necesitatea depistării precoce a îmbolnăvirilor, izolarea şi tratarea lor corectă, precum şi a contactelor şi purtătorilor sănătoşi. Este logică ruperea procesului de îmbolnăviri prin dezinfecţii, dezinsecţii, deratizări, într-un cuvânt, igienizarea corectă a mediului, respectarea programului naţional de vaccinare a întregii populaţii infantile.

Şi nu trebuie uitat că ne aflăm în prezent într-o perioadă de creştere a îmbolnăvirilor prin tuberculoză, încât măsurile de combatere specifică şi nespecifică a ei, sunt obligatorii: vaccinarea şi revaccinarea BCG, evitarea contactului cu sursele de infecţie, igienă personală şi de mediu, supunerea la controalele periodice obligatorii prin MRF şi IDR la tuberculină, tratament corect al bolnavilor şi contacţilor, până la deplina însănătoşire, şi încă mult timp după aceea. Seringi şi ace de unică folosinţă, apelarea la transfuzii numai în caz de necesitate absolută - sunt reguli obligatorii în prezent pentru orice unitate sanitară, ca şi pentru toţi cei chemaţi la buna dezvoltare şi deplina sănătate a generaţiilor viitoare.

Dr. Maria Zamă