FAMILIA

MINTE SĂNĂTOASĂ ÎN CORP SĂNĂTOS

Igiena locuinţei

Această problemă trebuie tratată începând cu redefinirea noţiunii de sănătate, de la simpla apreciere "lipsă de boală" la complexul de factori ce determină bunăstarea fizică, psihică şi socială. Acest fapt a dus la sporirea atenţiei acordate ambianţei în care omul trăieşte şi se desăvârşeşte ca individ şi personalitate.

În cadrul acestei ambianţe, locuinţei îi revine un rol important, reprezentând unul din factorii hotărâtori pentru sănătatea şi confortul populaţiei.

Locuinţa reprezintă unitatea de mediu în care omul îşi petrece cea mai mare parte din viaţă, cât şi unul dintre factorii de mediu care influenţează cu prioritate sănătatea şi confortul. Relaţia dintre condiţiile de locuit şi sănătate este afirmată de numeroasele studii şi cercetări întreprinse de mai multă vreme.

În apariţia şi favorizarea diferitelor îmbolnăviri sau stări de disconfort sunt responsabili diferiţi factori ai ambianţei de locuit. Astfel, există îmbolnăviri sau stări de disconfort în relaţie cu ambianţa termică, cu vicierea şi poluarea aerului, cu carenţele de iluminat natural şi artificial, cu prezenţa zgomotului, cu diferite condiţii de insalubritate.

De asemenea, există relaţii între diferite carenţe sanitare ale locuinţei şi frecvenţa infecţiilor respiratorii, digestive şi cutanate, precum şi parazitoze, rahitism, reumatism, tulburări de vedere, boli neuropsihice, accidente de locuinţă.

Pentru toate aceste afectări posibile ale stării de sănătate a populaţiei, se impune cu necesitate stabilirea criteriilor sanitare ale locuinţei. Ele sunt în conformitate cu indicaţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi se referă la:

- prevenirea bolilor transmisibile ce se poate realiza prin aprovizionarea cu apă potabilă, existenţa de instalaţii sanitare adecvate, absenţa focarelor de insalubritate în interiorul sau în apropierea locuinţei; prezenţa dotărilor capabile să conserve alimentele, împiedicarea pătrunderii insectelor şi rozătoarelor, realizarea unui spaţiu suficient pentru a micşora riscul de contaminare prin contact;
- evitarea accidentelor şi intoxicaţiilor ce are la bază folosirea unor materiale de construcţie rezistente şi care să evite incendiile, eliminarea riscului de intoxicaţie şi asfixie prin gaze, a electrocutării şi combustiei (arderii) prin aparate electrice, asigurarea protecţiei împotriva căderilor, alunecărilor şi a altor cauze de traumatism;
- satisfacerea nevoilor fundamentale fiziologice - menţinerea unei ambianţe termice care să evite atât pierderea excesivă de căldură, cât şi supraîncălzirea, a unui iluminat natural şi artificial suficient, a însoririi directe a încăperilor principale (aici îşi are locul vorba din bătrâni: "unde intră soarele nu intră doctorul"), protecţie împotriva zgomotului şi vibraţiilor, realizarea unui spaţiu pentru a nu stânjeni mişcarea şi a permite jocul copiilor;
- asigurarea cerinţelor socio-psihologice - posibilitatea de izolare a fiecărei persoane, satisfacerea unei vieţi familiale normale şi ale nevoilor sociale ale individului şi familiei, existenţa unor echipamente şi dotări care să uşureze activitatea gospodărească, a unui aspect plăcut al locuinţei şi împrejurimilor, asigurarea de mijloace de transport corespunzătoare, existenţa spaţiilor libere pentru odihnă, recreere, joacă.

O problemă de o deosebită importanţă este amplasarea corectă a locuinţelor în localităţi. Există aşa-numitele zone de locuit care trebuie să ocupe partea din teritoriu cu cele mai bune condiţii naturale. Teritoriul respectiv trebuie să asigure condiţii optime pentru sănătatea populaţiei, să aibă posibilităţi de alimentare cu apă potabilă, de îndepărtare şi neutralizarea apelor meteorice (rezultate în urma ploilor, topirii zăpezii), a apelor uzate şi a reziduurilor solide, protecţie împotriva zgomotului şi a poluării mediului înconjurător, de dezvoltare a zonelor verzi, să fie ferit de surpări şi alunecări de teren, avalanşe, inundaţii, emanaţii sau infiltraţii de substanţe toxice, inflamabile sau explozive.

Solul destinat construcţiilor trebuie să fie poros şi cu capacitate de autopurificare, de infiltrare a apei şi de dezvoltare a vegetaţiei. Nivelul apei subterane trebuie să fie la minimum 0,5-1 m de baza fundaţiei, pentru a nu se infiltra apa în construcţie.

În stabilirea amplasamentului unei locuinţe trebuie ţinut cont şi de existenţa unor disponibilităţi de teren pe care să se amenajeze: spaţii pentru joacă, pentru parcarea şi gararea autovehiculelor populaţiei din zona respectivă (la distanţă de minimum 10 metri de ferestrele camerelor), spaţii verzi comune, spaţii pentru recipienţi de colectare a reziduurilor menajere (pot fi cuplate cu spaţii pentru bătutul covoarelor), aflate tot la distanţă de minimum 10 m de clădire şi maximum 70 m de intrarea în clădiri.

Alte cerinţe vor fi în legătură cu unităţile de servire a populaţiei (alimentare, comerţ, asistenţă medicală) şi mijloacele de transport. De asemenea, trebuie create zone de protecţie sanitară între întreprinderile industriale ce poluează atmosfera sau produc zgomot şi zonele de locuit.

Cerinţele sanitare ale unei locuinţe presupun un iluminat corect, o ventilaţie şi încălzire eficiente.

Iluminatul locuinţei reprezintă un factor de mediu de prim ordin pentru funcţia vederii şi, prin intermediul ochiului, pentru întregul organism.

Iluminatul poate fi natural sau artificial. Cel natural se realizează prin lumină solară directă, difuzată sau reflectată. Există anumiţi factori de care depinde realizarea iluminării naturale. Ei sunt:

- clima de lumină a teritoriului ce depinde de poziţia soarelui pe cer, gradul de acoperire a cerului, transparenţa atmosferei, gradul latitudinii;
- orientarea locuinţei prin poziţionarea faţadelor şi ferestrelor; în ţara noastră, orientările optime sunt cele sudice, sud-estice şi sud-vestice.
- obstacolele din faţa ferestrelor au rol important în reducerea iluminatului; s-a stabilit că pentru a evita umbrirea, distanţa între clădiri trebuie să fie mai mare sau cel puţin egală cu înălţimea clădirii celei mai înalte;
- tipul, forma, dimensiunile şi amplasarea ferestrelor, calitatea geamurilor şi modul lor de întreţinere, pot influenţa nivelul de iluminare naturală a încăperilor;
- mijloacele de ecranare a ferestrelor, adâncimea camerei, culoarea pereţilor şi mobilierului, gradul de încărcare cu mobilă, sunt tot atâţia factori ce interferă cu iluminatul natural.

Iluminatul artificial - necesitatea sa rezultă din faptul că unele activităţi deosebite impun un iluminat local pe suprafaţa de lucru. Iluminatul general reprezintă modalitatea de a realiza, în întreaga încăpere, un nivel ce permite efectuarea activităţii fără să solicite deosebit aparatul vizual.

În cazul iluminatului general, trebuie evitată strălucirea corpului de iluminare (amplasarea sa în apropierea tavanului), iar în cazul iluminatului local, trebuie ca ochii să fie menţinuţi în interiorul unghiului de protecţie al lămpii.

Ventilaţia locuinţei

Cerinţele sanitare ale ventilaţiei sunt:

- reducerea sau păstrarea microclimatului la nevoile confortului termic;
- înlăturarea alterărilor de compoziţie a aerului produse prin viciere sau poluare;
- realizarea sa eficientă în orice anotimp;
- evitarea producerii de nocivităţi sau disconfort.

Indicatorul vicierii aerului este bioxidul de carbon rezultat din respiraţie. Se apreciază astfel că aerul din încăpere este viciat atunci când concentraţia bioxidului de carbon depăşeşte 0,l %.

Deoarece ventilaţia locuinţei se face aproape exclusiv în condiţii naturale, trebuie să se ţină seama de faptul că încăperile nu reprezintă spaţii ermetic închise. Intre aerul din interior şi cel exterior se realizează un schimb permanent (mai mare sau mai mic), având ca rezultat înlocuirea unei părţi din aerul încăperii. Acest schimb natural depinde atât de unii factori fizici ai aerului (temperatură, presiune, direcţie şi viteză a curenţilor de aer), cât şi de caracteristicile constructive (natura materialelor, amenajări).

Ventilaţia naturală eficientă se realizează prin aerisirea încăperilor în timpul deschiderii periodice a ferestrelor sau uşilor.

O aerisire permanentă, fără alterarea microclimatului şi fără a necesita părăsirea încăperii, se poate realiza cu ajutorul oberlihturilor.

În afara ventilaţiei naturale, uneori se impune folosirea sistemelor de ventilaţie artificiale.

Încălzirea locuinţei

În zona noastră climatică, măsurile de izolare termică a locuinţei nu sunt suficiente pentru a menţine confortul termic în anotimpul rece. Câteva luni pe an, încălzirea locuinţei este o necesitate. Fără acest lucru, solicitările termice ale organismului ar fi foarte mari, ar depăşi capacitatea lui de termoreglare şi ar produce îmbolnăviri datorate frigului. Cerinţele sanitare ale încălzirii:

- ambianţa termică să corespundă la 17-21 grade de temperatură efectivă corectată;
- temperatura aerului să nu prezinte variaţii mai mari decât cele care sunt stimul adecvaţi pentru sistemul de termoreglare (variaţii de 1-2 grade C pe orizontală şi de 3 grade C pe verticală între podea şi la 1,5 m deasupra ei);
- temperatura pereţilor interiori nu trebuie să aibă variaţii mai mari de 3 grade C faţă de temperatura aerului;
- umiditatea relativă să nu scadă sub 35 %;
- să nu prezinte risc de accidente şi nocivităţi (incendiu, zgomot, poluarea aerului).

Incălzirea poate fi locală şi centrală:

1. Incălzirea locală - diferite tipuri de sobe. Avantajele constau în faptul că realizează o temperatură ambiantă ce corespunde nevoilor individuale şi o bună ventilaţie a încăperilor prin tirajul realizat.

Dezavantajele constau în încălzirea neuniformă, cu diferenţe mari de temperatură, murdărirea încăperilor, poluarea aerului, pericolul de incendiu, consum de energie umană.

2. Incălzirea centrală - instalaţii de conducte cu insuflare de aer cald, calorifere cu apă caldă sau cu vapori de apă, panouri radiante.

Avantajele sunt reprezentate de nivelul ridicat şi uniform al temperaturii corpurilor de încălzire, nu poluează aerul, nu murdăreşte încăperea, are bun randament de utilizare a combustibilului, evită pericolul de incendiu şi consumul de energie umană.

După ce am văzut care sunt cerinţele igienice ale unei locuinţe, este necesar să precizăm câteva lucruri legate de o altă noţiune şi anume microclimatul locuinţei. Acesta este definit de factorii de mediu ce se manifestă într-un spaţiu relativ restrâns: încăperi de locuit, încăperi publice, locuri de muncă, instituţii pentru copii, spitale, săli de spectacole, centrul populat cu zonele lui funcţionale, spaţiile verzi, staţiunile balneo-climatice.

În termenul de microclimat sunt cuprinşi 4 factori fizici ce intervin în termoreglare (temperatură, umiditate, viteza de mişcare a aerului şi radiaţiile calorice). Dar, în aceeaşi măsură acest termen poate cuprinde - în sens mai larg - şi factori fizici ce influenţează organismul, dar nu intervin în termoreglare: presiune atmosferică, radiaţii luminoase şi ultraviolete, ionizarea aerului etc., precum şi factori chimici şi biologici, ce contribuie la confortul igienic şi la starea generală bună a organismului sau din contra, pot favoriza unele tulburări sau îmbolnăviri.

Când condiţiile termice sunt favorabile, organismul se găseşte într-o stare de confort (de bine): temperatura corpului este relativ constantă, diferitele funcţiuni decurg normal, subiectiv persoana are o senzaţie plăcută.

Este necesar ca în locuinţe, la locul de muncă, în încăperi publice, să se realizeze acest microclimat de confort ce va reprezenta garanţia unei activităţi fizice şi intelectuale mai bune, un randament mai ridicat.

O problemă de importanţă majoră în asigurarea bunei igiene a locuinţei o reprezintă vicierea aerului din încăperi şi influenţa sa asupra organismului. În încăperile locuite aerul se viciază, schimbându-şi treptat proprietăţile.

Există metode de apreciere a gradului de viciere a aerului în încăperile locuite. Astfel, mirosul evidenţiază foarte bine acest lucru, dar este valabil pentru un timp scurt după intrarea în încăpere şi dacă se vine din locuri cu aer curat.

Un indicator chimic deosebit este bioxidul de carbon a cărui concentraţie creşte paralel cu vicierea. De asemenea, se foloseşte ca indicator, densitatea germenilor din aerul încăperilor (număr total de germeni şi număr de streptococi hemolitici pe 1 metru cub de aer).

Trebuie avut în vedere că normele pentru aprecierea vicierii aerului din locuinţe, pe baza densităţii germenilor să fie mai coborâte pentru încăperile de copii, saloane de spital, săli de operaţii din secţii chirurgicale.

Problema aerului viciat este importantă nu numai pentru senzaţia dezagreabilă, dată de mirosul, uneori insuportabil, ci mai ales pentru influenţele nocive asupra organismelor. Tulburările ce apar la persoanele ce trăiesc, stau îndelungat sau lucrează în aer viciat, în condiţiile unor încăperi suprapopulate, cu ventilaţie proastă, sunt:

- tulburări imediate sau acute (stare de rău, astenie, cefalee, ameţeală, greaţă, vărsături, sete, uscăciune a mucoaselor, inapetenţă, scădere a atenţiei şi a capacităţii de muncă, palpitaţii, somnolenţă sau agitaţii, creştere a temperaturii, delir, sincopă, chiar moarte;
- tulburări tardive sau cronice (scăderea metabolismului energetic, oboseală persistentă, stare de intoxicaţie, la care sunt sensibili în primul rând cei cu afecţiuni hepatice şi coronariene - cardiace), scădere a rezistenţei la infecţii, creştere a frecvenţei tuberculozei, a bolilor neuropsihice, a deficienţelor de dezvoltare.

Enumerarea tuturor acestor tulburări ce pot apărea prin nerespectarea normelor igienice de viaţă, se constituie în tot atâtea argumente şi într-o pledoarie pentru alegerea unui mod de viaţă în care să primeze respectarea principiilor igienice de trai şi adoptarea unui comportament adecvat pentru aşa-numitul mod de viaţă sanogen - generator de sănătate.

Dr. Ioana Săpunaru