FAMILIA

MINTE SĂNĂTOASĂ ÎN CORP SĂNĂTOS

Igiena comunală

Igiena cuprinde cunoştinţele de bază asupra rolului factorilor de mediu ca agenţi etiologici asupra stării sănătăţii sau a bolii. Ea tratează, după o metodologie proprie, principiul etiologiei şi al profilaxiei, fundamentând determinismul biologic şi social al noţiunii de sănătate.

Igiena centrelor populate şi a aşezărilor umane - igiena comunală -, cercetează influenţa factorilor naturali şi sociali din aceste centre populate asupra colectivităţilor. Scopul studiilor sale îl reprezintă ocrotirea sănătăţii publice, iar problemele studiate sunt:

- influenţa factorilor fizici ai atmosferei şi ai microclimatului asupra organismului şi sănătăţii populaţiei;
- poluarea atmosferei şi implicaţiile ei în sănătatea psihică, cu măsuri de profilaxie şi combatere a impurificării atmosferei;
- zgomotul ca factor de poluare a mediului comunal;
- igiena solului şi a îndepărtării reziduurilor;
- igiena apei şi a aprovizionării cu apă a populaţiei;
- igiena apelor reziduale comunale şi industriale - factor important în ridicarea standardului sanitar al localităţilor;
- igiena locuinţei şi a instituţiilor publice;
- igiena sistematizării centrelor populate;
- igiena transporturilor.

Din simpla enumerare a obiectivelor studiate, se observă importanţa deosebită a acestei ramuri a igienei, în ocrotirea sănătăţii populaţiei. Acest lucru se poate realiza numai prin aplicarea unor măsuri de prevenire şi combatere a poluării mediului înconjurător.

În cele ce urmează vom încerca o trecere în revistă, pe scurt, a celor mai importante aspecte ce trebuie cunoscute, însuşite şi pe cât posibil aplicate în viaţa noastră de zi cu zi, pentru a ne ocroti noi înşine sănătatea - atât componenta sa fizică, cât şi cea spirituală - cel mai preţios bun al unei fiinţe umane.

Factorii fizici ai atmosferei, ai microclimatului care influenţează direct organismul şi, prin aceasta, sănătatea populaţiei, sunt: presiunea atmosferică, temperatura, umiditatea şi mişcarea aerului.

Oscilaţiile presiunii atmosferice influenţează în diverse grade diferitele funcţii ale organismului în raport cu particularităţile individuale. Scăderea presiunii atmosferice măreşte retenţia apei în organism, iar creşterea presiunii, eliminarea acestei ape prin urinare.

Scăderea presiunii atmosferice coincide cu apariţia "senzaţiei de greutate", cu localizări diferite la nivelul organismului şi cu creşterea vitezei de circulaţie a sângelui.

Perioada de creştere a presiunii atmosferice poate favoriza unele procese inflamatorii, apariţia trombozelor şi a emboliilor. Variaţiile acestui parametru al atmosferei duc la o creştere a frecvenţei crizelor de astm bronşic.

Studiul tensiunii arteriale la persoanele sănătoase arată o creştere în cazul oscilaţiilor bruşte şi ample ale presiunii atmosferice. Unele persoane resimt creşterea aceasta prin diverse simptome: nevralgii, accentuarea durerilor reumatismale, dureri la nivelul plăgilor cicatrizate, tulburări digestive, scăderea capacităţii de muncă.

Temperatura aerului are o mare influenţă asupra organismului. Sunt nocive atât schimbările bruşte sau excesive de temperatură, cât şi o temperatură crescută sau scăzută timp îndelungat. Toate acestea suprasolicită capacitatea de termoreglare a organismului, necesară pentru păstrarea temperaturii constante a corpului şi duc la apariţia unor diverse afecţiuni.

Acţiunea frigului asupra organismului se manifestă prin tulburări circulatorii (angionevroze), amorţeli în degete, furnicături, înţepături, scăderea sensibilităţii cutanate. Prin spasm vascular se observă albirea tegumentelor degetelor. Fenomenele revin la normal rapid dacă acţiunea frigului este de scurtă durată.

Sistemul nervos reacţionează la frig uneori prin pareze de nerv facial şi nevralgii de trigemer. În expunerea îndelungată la temperaturi joase pot apare degerăturile. Frigul şi variaţiile bruşte de temperatură pot duce la apariţia unor afecţiuni ale aparatului respirator şi la agravarea unor suferinţe cardiace (88-99 % dintre afecţiunile cardiace acute: infarctul miocardic, tromboza arterelor coronare, apar în zile cu modificări importante ale temperaturii aerului).

Afecţiunile reumatismale sunt favorizate de acţiunea frigului, ca şi apariţia recidivelor ulcerului gastro-duodenal, unele nevralgii şi nevrite, afecţiuni renale.

Variaţiile umidităţii aerului influenţează apariţia unor boli infecto-contagioase prin: modificarea rezistenţei organismului şi acţiunea directă a unor germeni microbieni şi a unor virusuri. De asemenea, favorizează apariţia bolilor reumatismale, acutizarea unor suferinţe cronice ale aparatului respirator.

Alt parametru al atmosferei îl reprezintă mişcarea aerului. Aerul atmosferic se găseşte într-o continuă mişcare produsă de curenţi orizontali, paraleli sau aproape paraleli cu suprafaţa solului. Fenomenul poartă numele de vânt şi este datorat încălzirii neuniforme a suprafeţei solului de către radiaţiile solare. Mişcarea aerului măreşte pierderile de căldură ale organismului.

Curenţii de aer cu viteză moderată au o acţiune stimulantă asupra organismului; în schimb cei cu umiditate crescută şi temperatură scăzută pot duce la o răcire rapidă a organismului - de aici contribuţia lor la apariţia diferitelor afecţiuni favorizate de răceală.

Mişcările aerului duc la antrenarea germenilor de la suprafaţa solului şi a unor alergeni vegetali, favorizând transportul lor uneori la distanţe foarte mari.

Însă rolul cel mai important al mişcării aerului îl reprezintă diluarea impurităţilor degajate, mai ales, de unele surse industriale (fum, praf, gaze toxice), reducându-le acţiunea nocivă asupra organismului. Deci un rol deosebit revine curenţilor de aer în ventilaţia naturală, prin care se realizează schimbul de aer din încăperi cu cel din exterior, prin uşi, ferestre, porii materialelor de construcţie.

Poluarea sonoră

Reprezintă creşterea intensităţii zgomotului şi vibraţiilor, mai ales în marile aglomerări urbane.

Zgomotul poate fi definit ca un fenomen sonor datorat prezenţei simultane a mai multor sunete, în general, nearmonice, cu o intensitate, origine şi durată diferite. Un sunet este dat de vibraţiile aerului, care sunt percepute de către ureche. În mod normal sunt percepute ca sunete vibraţiile cuprinse între frecvenţele de 16-16.000 Hz. Vibraţiile cu o frecvenţă sub 16 Hz sunt infrasunetele, iar cele peste 16000 Hz ultrasunetele.

Surse de zgomot sunt numeroase. Astfel, traficul rutier reprezintă una din sursele cele mai importante de zgomot şi vibraţii din centrele populate. Alte surse sunt compresoarele şi ciocanele pneumatice, utilizate la construcţii şi întreţinerea reţelei stradale, automatele muzicale, aparate radio-portative. În blocurile de locuinţe: lifturile, aparatele radio şi televiziune, maşinile electrocasnice, reprezintă tot atâtea surse de zgomot în cazul utilizării neraţionale.

Nu în ultimul rând, la poluarea sonoră, participă zgomotul produs de diferitele obiective industriale amplasate în perimetrul centrelor populate, mai ales dacă sunt la distanţă mică de centrele de locuit.

Acest zgomot are o multitudine de efecte nedorite asupra organismului şi de aceea, este importantă cunoaşterea şi studierea poluării sonore.

Dacă zgomotul este, în general, neplăcut, tot aşa absenţa sa totală este de nedorit. Organismul uman se adaptează greu la "lumea tăcerii". Astfel, liniştea desăvârşită poate avea - paradoxal - urmări nedorite, perturbări ale activităţii cerebrale normale.

Modificările organice ce apar datorită acţiunii zgomotului sunt traumatisme ale urechii interne, care, repetate în timp, duc la surditate de percepţie (surditate profesională), constatată prima dată la muncitorii din cazangerii. La intensităţi egale, zgomotele cu frecvenţa mai înaltă sunt mai nocive decât cele cu o frecvenţă joasă.

În afara urechii interne, alte sisteme şi organe afectate vor genera tulburări cardiovasculare (vasoconstricţie cu creşterea rezistenţei periferice, mai ales la hipertensivi) oboseală generală, solicitare nervoasă, perturbare a somnului (insomnie precoce, agitaţie nocturnă, somn profund neodihnitor), creştere a excitabilităţii neuromusculare şi a schimburilor respiratorii, scădere a motricităţii gastrointestinale, creştere a activităţii glandelor endocrine, stări de iritabilitate.

Este de la sine înţeles că în asemenea condiţii se impun cu necesitate anumite măsuri pentru combaterea zgomotului în centrele populate. Unii specialişti consideră zgomotul ca un pericol grav, la fel ca şi poluarea mediului înconjurător. Aceste măsuri sunt:

- interzicerea claxonării în unele centre populate, remedierea defecţiunilor ivite în cazul mijloacelor de transport în comun şi al celor de mărfuri: tramvaie, autobuze, camioane grele, tractoare;
- întreţinerea reţelei stradale;
- reglementarea circulaţiei rutiere cu stabilirea unor trasee diferenţiate pe categorii de vehicule, care să evite zonele compacte de locuinţe;
- interzicerea traseelor avioanelor supersonice deasupra centrelor populate;
- insonorizarea clădirilor de locuit, prin utilizarea de materiale fonoabsorbante, cu calităţi superioare.

În ţara noastră, nivelul maxim admisibil al zgomotului în centrele populate este de 45 dB, între orele 6-22 şi 35 dB între orele 22-6.

În afara poluării sonore, mai există şi poluare infrasonoră, ultrasonoră şi cu vibraţii mecanice.

Poluarea infrasonoră este produsă de maşini de spălat, aspiratoare de praf, frigidere, autocamioane cu motoare cu benzină, cu motoare Diesel, compresoare, turbine, mişcări ale aerului, sub formă de vânt.

Efectele asupra organismului sunt variate: creşterea rapidă a oboselii, modificările cardio-vasculare (scăderea tensiunii arteriale, creşterea frecvenţei cardiace), creşterea frecvenţei respiratorii (accelerarea ritmului respirator), tremurăturile membrelor şi scăderea tonusului muscular.

Poluarea ultrasonoră este produsă de motoare de avion de operaţiile efectuate cu instrumente pneumatice, iar efectele asupra organismului sunt: oboseala intensă, ameţelile, psihastenia, tulburările de memorie, scăderea tensiunii arteriale.

Poluarea cu vibraţii mecanice. Acestea pot provoca diferite tulburări cum ar fi:

- kinetoze sau boli de mişcare, tulburări neurovegetative, datorate unor mişcări neuniforme, greaţă şi vărsături în cazul transportului naval, aerian, rutier;
- dureri cervicale, lombosciatică, hernii, discopatii, leziuni osoase sau articulare ale mâinilor (pumn, antebraţ, braţ) - în cazul vibraţiilor transmise la nivelul membrelor;
- tulburări vasculare, tulburări ale sensibilităţii şi tulburări trofice - arsură, amorţeală;
- la femei, tulburări endocrine sau chiar avorturi spontane.

Poluarea atmosferică

Acest tip de poluare este produs de pulberi şi gaze străine de compoziţia aerului sau de componenţi ai aerului în concentraţii care afectează sănătatea populaţiei în mod direct sau indirect. Ea are loc în locuinţă, la locul de muncă, în localităţi, fiind produsă în principal, prin procese artificiale.

Sursele de poluare atmosferică sunt numeroase şi le întâlnim atât în industrie, transporturi, cât şi în încălzitul locuinţelor, în rândul acestor surse numărându-se, nu în ultimul rând, fumatul.

Întreprinderile industriale ce poluează mai puternic atmosfera din ramurile:

- termoenergetică (impurităţile de cenuşă, sulf, din combustibilii inferiori folosiţi - cărbune, păcură);
- siderurgică: cocsificarea cărbunelui, aglomerarea minereului, producerea de fontă în furnale şi rafinarea metalului în oţelării;
- metalurgie neferoasă: plumb, cupru, zinc, aluminiu, nichel, cadmiu, mangan - foloseşte cuptoare de topire şi rafinare din care scapă vapori metalici şi gaze;
- industrie a materialelor de construcţii: ciment, ghips, var, azbest;
- industrie chimică.

Transporturile poluează atmosfera cu produşi de ardere a combustibililor: funingine, oxid de carbon, hidrocarburi, plumb.

Încălzitul locuinţelor - poluează cu pulberi, cenuşă, oxid de carbon, bioxid de sulf.

Fumatul - poluează atât aerul inhalat de fumător, cât şi aerul încăperilor, cu pulberi fine de fum, nicotină, oxid de carbon, hidrocarburi şi nitrozamine cancerigene.

Efectele poluării aerului asupra sănătăţii populaţiei sunt numeroase şi deosebit de nocive. Poluanţii pătrund în căile aeriene, sunt reţinuţi parţial în plămân sau trec în sânge şi sunt parţial evacuaţi tot pe cale respiratorie, la care contribuie secreţia glandelor mucoase şi acţiunea cililor vibratili. Poluanţii ajunşi în sânge vor fi depozitaţi în ţesuturi, în mod selectiv, iar apoi vor ajunge din nou în sânge, acţionând nociv în funcţie de însuşirile lor toxice. Ei vor fi evacuaţi prin urină, mai rar bilă, salivă.

Efectele nocive ale poluanţilor pot fi iritante, asfixiante, toxice, cancerigene, alergice. Ele vor genera boli acute şi cronice ale aparatului respirator şi organelor anexe: nas, faringe, laringe, sinusuri şi urechi, cât şi alte maladii de o deosebită gravitate: cancer, efecte mutagene şi teratogene şi intoxicaţii.

În afara acestor consecinţe deosebit de grave, poluarea atmosferică produce o modificare a întregii ambianţe, reducerea radiaţiilor solare, ultraviolete şi luminoase, favorizarea ceţii şi a precipitaţiilor (mai puţin cantitativ). Ca urmare, vor fi favorizate bolile prin carenţă de radiaţii ultraviolete - rahitism, tulburări de osificare -, şi accidentele rutiere, navale, aviatice.

De asemenea, poluarea atmosferei determină un ansamblu ecologic ce acţionează negativ asupra psihicului şi, indirect, asupra comportamentului uman. Este vorba de murdărirea obiectelor, suprafeţelor, ferestrelor, afectarea vegetaţiei, schimbarea culorii ambianţei.

Nu trebuie neglijate nici efectele economice însemnate, prin afectarea culturilor agricole, îmbolnăvirea şi decesul animalelor, coroziunea metalelor, a zidurilor, scurtarea duratei de folosire şi de rezistenţă a tuturor obiectelor utilizate de oameni.

Măsuri de prevenire şi combatere a poluării

Pentru evitarea riscurilor poluării este necesară menţinerea unei purităţi cât mai mari a aerului localităţilor, iar acolo unde nu este posibil, cel puţin respectarea unor nivele de prag denumite concentraţii maxime admisibile - c.m.a. -. Ele reprezintă valori ale poluanţilor la care nu se produc efecte nocive sau cronice, directe sau indirecte asupra populaţiei.

În diferite ţări sunt stabilite norme sanitare (concentraţii maxime admisibile) pentru o durată scurtă, o jumătate - 1 oră, pentru o durată medie zilnică - 24 de ore -, sau pentru intervale şi mai mari: o lună, chiar un an. Astfel, protecţia atmosferei îmbracă un caracter juridic, prin care se urmăreşte respectarea normelor de către persoanele şi unităţile de producţie ce generează poluanţi.

Pentru a realiza practic protecţia atmosferei, respectiv menţinerea în cadrul c.m.a. a poluării aerului, se folosesc două categorii de măsuri: tehnologice şi urbanistice. Măsurile tehnologice constau în alegerea unor procedee de producţie şi funcţionare astfel încât să se reducă poluarea la minimum posibil, iar măsurile urbanistice constau în amplasarea surselor de poluare în mod judicios, după natura şi capacitatea lor: la distanţă adecvată de zonele limită astfel ca vânturile dominante să îndepărteze poluanţii de localităţi.

Se mai folosesc perdele de spaţii verzi, obstacole de relief.

Sistematizarea reţelei de circulaţie urmăreşte evitarea localităţii de către vehicule grele de tranzit - artere ocolitoare, trafic fluent prin căi drepte, pasaje denivelate, semnalizări şi marcaje.

Cerinţe igienico-sanitare în alimentarea cu apă a populaţiei

În cadrul sistemului om - ambianţă naturală, apa îndeplineşte, în mod normal, un important rol sanogenetic. Funcţiile sale primare, de ordin fiziologic, igienico-sanitar şi socio-economic influenţează atât structura organismului uman, cât şi modalităţile sale de răspuns.

Evoluţia civilizaţiei şi culturii umane ilustrează intervenţia acestui factor de mediu natural, care a asigurat diferitelor populaţii dezvoltarea socio-economică şi promovarea stării de sănătate.

Deşi peste 2/3 din suprafaţa planetei este acoperită de apă, resursele de apă potabilă sunt extrem de limitate.

Paralel cu dezvoltarea demografică şi a transporturilor, cu industrializarea, urbanizarea şi chimizarea agriculturii, au crescut şi cantităţile de apă necesare, ca şi riscurile de poluare a apei. Toate aceste procese limitează sau anulează posibilităţile de autopurificare a apei. Aşa se explică rolul patogen pe care îl poate avea apa poluată sau contaminată. Acestea sunt motivele pentru care acestor rezerve limitate de apă trebuie să li se asigure o supraveghere activă igienico-sanitară şi tehnică şi un consum raţional.

Sursele de apă potabilă sunt clasificate după:

- Criteriul tipului de folosinţă în surse curente şi surse fortuite.

Sursele curente sunt: - ape de suprafaţă curgătoare, stagnante - naturale, artificiale; ape de profunzime.

Sursele fortuite sunt: apele meteorice; ape atmosferice.

- Criteriul tipului de consum: necondiţionat şi condiţionat:

- unele ape de profunzime (netratate sau tratate parţial);
- toate apele de suprafaţă (după tratare integrală prealabilă).

Apa - cale de transmitere a îmbolnăvirilor microbice, virale şi parazitare

După statisticile O.M.S., în lume din patru paturi de spital unul este ocupat de un bolnav care suferă de o boală transmisă pe calea apei. Sănătatea omului şi a colectivităţilor poate fi prejudiciată şi periclitată când apa:

- nu este la dispoziţie în cantitate suficientă;
- conţine germeni patogeni, transmisibili pe calea apei;
- conţine substanţe chimice nocive sau toxice;
- posedă proprietăţi organoleptice nefavorabile.

Principalii agenţi patogeni transmisibili pe calea apei pot fi clasificaţi în următoarele categorii: bacterii patogene, virusuri, paraziţi şi alte microorganisme. Aceşti agenţi se întâlnesc în excreţiile fecale şi urinare de origine animală şi umană, apele reziduale menajere şi afluenţii rezultaţi după tratarea lor, precum şi în apele pluviale ce au spălat teritoriile centrelor populate.

Un agent patogen transmisibil pe calea apei poate pătrunde în apă fie la nivelul sursei şi respectiv al instalaţiei de captare a acesteia, fie pe traseul instalaţiei de la captare şi până la consumator. În cazul surselor de apă de suprafaţă, prelucrarea şi dezinfecţia necorespuzătoare a apei poate duce, de asemenea, la contaminarea apei.

În multe ţări, transmisiunea organismelor patogene direct prin apă sau prin intermediul alimentelor ce au venit în contact sau au fost spălate cu apă contaminată, reprezintă una din principalele cauze de morbiditate şi mortalitate. Este vorba, mai ales, de ţările unde nivelul de trai al populaţiei este scăzut sau modest - categorie în care, din nefericire, ne încadrăm şi noi.

Dintre principalele boli microbiene transmise pe calea apei, enumerăm:

- febra tifoidă şi paratifoidă, până la 60 % din totalul cazurilor de febră tifoidă dintr-un teritoriu pot fi de origine hidrică;
- dizenteria bacilară;
- holera;
- enterocolitele, leptospiroza, bruceloza, tuberculoza (forma intestinală), antrax, febra Q.

Bolile virale transmise pe calea apei sunt: enterovirozele (poliomielita, virusurile Coxsackie şi ECHO), hepatita infecţioasă, iar dintre bolile parazitare transmise pe calea apei, se numără: ascaridioza, trichocefaloza, oxiuroza etc.

În afară de aceste boli, care au drept cauză diverse microorganisme, apa poate influenţa starea de sănătate a colectivităţilor umane şi prin conţinutul său în elemente minerale naturale, ce se găsesc şi în organismul uman, participând activ în procesele sale vitale. Unele dintre acestea sunt macroelemente (săruri de calciu, magneziu, sodiu, potasiu, cloruri) şi se găsesc în cantităţi relativ mari, altele sunt microelemente (iod, fluor, zinc, cobalt) şi se găsesc în cantităţi foarte mici.

Necesarul organismului uman în aceste elemente este asigurat prin alimentaţie şi apă.

Numeroase studii au evidenţiat rolul deosebit al microelementelor în organismul uman. Ele participă la diferitele procese metabolice, la creştere şi dezvoltare, la mărirea rezistenţei organismului, la sinteza unor hormoni, vitamine, enzime etc.

Datorită variabilităţii conţinutului apei în microelemente, concentraţiile oscilează de la valori carenţiale, la valori excesive. În aceste condiţii poate fi influenţată starea de sănătate a colectivităţilor şi apar îmbolnăviri neinfecţioase, cu largă răspândire. Este cazul guşei endemice (prin carenţa de iod din factorii de mediu), caria dentară (prin carenţa de fluor), bolile cardio-vasculare şi relaţia lor cu compoziţia chimică a apei (există o corelaţie între nivelul crescut al mortalităţii prin boli cardio-vasculare şi duritatea scăzută a apei). Este vorba de calciu, magneziu, dar şi crom, mangan, zinc, cadmiu, cupru, cobalt, elemente care prin exces sau lipsă pot influenţa decisiv apariţia şi evoluţia bolilor cardio-vasculare.

Dar apa poate fi poluată şi cu substanţe toxice, cum ar fi nitriţii, pesticidele, detergenţii, metalele grele: mercur, plumb, cupru. Această consecinţă a folosirii pe scară largă a îngrăşămintelor azotate, a pesticidelor, a detergenţilor (deversări de ape reziduale de la întreprinderi, folosirea menajeră, tratarea solului agricol cu insecticide ori fungicide ce conţin detergenţi, - toţi aceşti agenţi poluanţi acţionează în mod specific asupra organismului, producând diverse îmbolnăviri.

De aceea este necesară fundamentarea concentraţiilor maxime admisibile (CMA). În principiu CMA a unei substanţe în apa de băut este acea concentraţie care nu afectează starea de sănătate a omului şi nu modifică proprietăţile organoleptice ale apei (miros, gust, culoare, transparenţă, turbiditate şi temperatură).

O problemă de maximă importanţă ce se ridică în faţa igienei comunale o reprezintă îndepărtarea reziduurilor solide, a apelor reziduale, comunale şi industriale, epurarea lor şi protecţia sanitară a bazinelor naturale de apă.

Activitatea multiplă, caracteristică centrelor populate, duce la acumularea permanentă şi în cantitate mare a reziduurilor solide. Salubrizarea poate fi considerată ca fiind un ansamblu de măsuri ce urmăresc colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea reziduurilor.

Pe lângă importanţa igienică, reziduurile au un însemnat rol epidemiologic - cale de transmitere a bolilor microbiene şi virotice, răspândirea infestării parazitologice a populaţiei, focare de dezvoltare a insectelor (mai ales muşte), ce reprezintă vectori ai bolilor transmisibile.

Numai colectarea ritmică a deşeurilor şi neutralizarea rapidă va contribui la scăderea rolului epidemiologic jucat de acestea.