FAMILIA

Litiaza biliară

Vezicula biliară este un mic sac, lung de 9 cm, în formă de pară, ataşat de partea de jos a ficatului. Rolul ei este acela de a stoca bila secretată de ficat şi de a o elimina atunci când, în procesul digestiei, este nevoie de ea (bila intervine în digerarea grăsimilor).

Bila este un lichid de culoare galben-verzuie compus din apă, săruri biliare, acizi biliari şi colesterol. Atunci când componentele bilei se modifică, în vezicula biliară se depun cristale de colesterol care, în combinaţie cu sărurile biliare şi pigmenţii biliari, produc una sau mai multe pietre, denumite medical calculi (pot exista chiar şi 100-200 de pietre mici de 2-3 mm).

Pietrele de dimensiuni mici ajung în intestin şi sunt eliminate fără probleme majore, dar pot apărea colici şi icter pasager (care se menţine 1-2 zile). Pietrele mici sunt mai periculoase decât cele mari, căci pot ajunge pe canalul cistic sau coledoc şi dau complicaţii. Complicaţiile litiazei biliare sunt numeroase şi pot afecta căile biliare, ficatul, pancreasul şi tubul digestiv: colecistită acută, angiocolită acută, infecţii, icter mecanic, pancreatită acută, neoplasm de veziculă, fistule între colecist şi calea biliară principală sau duoden ori colon.

Cum ne dăm seama că avem pietre?

Unele persoane sunt predispuse genetic să facă pietre la vezicula biliară, dar există şi alţi factori care contribuie la formarea calculilor: tulburările hormonale, obezitatea, naşterile repetate, constipaţia, abuzurile de grăsimi sau de săruri minerale: calciu (consum în exces de lapte şi brânză), magneziu şi fosfor (consum mare de ape minerale bogate în săruri). Chiar şi la copiii de numai 5-6 ani se pot forma pietre la vezicula biliară. Specialiştii afirmă că la cei mici cauzele ar fi de natură genetică sau unele tulburări enzimatice.

Deşi de multe ori litiaza poate exista fără manifestări clinice serioase, pot apărea unele semnale de alarmă care sugerează o suferinţă a veziculei: jenă dureroasă în zona ficatului (apărută mai ales după un efort fizic prelungit, după excese alimentare sau datorită oboselii), arsuri epigastrice, greţuri, vărsături, balonări, gust amar. Alteori, simptomele creează serioase neplăceri, manifestându-se "zgomotos" din cauza contracţiilor spastice ale veziculei sau căilor biliare: durere de intensitate mare în dreapta, sub coastă, care iradiază frecvent în umărul drept. Aceasta apare de obicei brusc, în special noaptea şi este uneori însoţită de vărsături şi chiar febră. În timpul crizelor dureroase se recomandă repaus, aplicarea pe regiunea dureroasă de comprese reci (sau pungi cu gheaţă înfăşurate într-un prosop) şi limitarea dietei, pentru cel puţin 24 de ore, numai la lichide: ceai, limonadă, suc de fructe. Treptat, se pot introduce în alimentaţie supe de zarzavat strecurate, iaurt, piureuri de legume, compot. Pentru atenuarea durerii este eficient şi un medicament antispastic: paverină, scobutil sau lizadon. Dacă aceste manifestări se repetă, este neapărată nevoie să ne adresăm unui specialist.

Operaţia este singurul tratament

Pentru a depista prezenţa calculilor, nici o metodă de investigare nu este mai precisă decât ecografia de veziculă biliară. Din păcate, pentru a scăpa de această neplăcere nu puteţi apela la medicamente, ci trebuie să vă operaţi. De ce? Tratamentele cu medicamente au demonstrat în timp că sunt ineficiente - ele pot rezolva sau ameliora problema doar pe moment, căci după un timp calculii se refac. Singura soluţie rămâne îndepărtarea veziculei biliare prin intervenţie chirurgicală, care permite intervenţia fără deschiderea peretelui abdominal pe 12-15 cm cu bisturiul.

Intervenţia durează în medie o oră, iar numai după 48 de ore de la intervenţie pacienţii pot pleca acasă şi în foarte scurt timp îşi pot relua activitatea zilnică. În perioada următoare intervenţiei pacienţii pot consuma ouă, carne, fructe, legume sărate, însă mâncarea gătită este bine să fie preparată prin fierbere. După aproximativ trei luni, fiecare pacient va constata singur ce alimente tolerează şi care îi fac rău şi îşi va adapta meniul în consecinţă.

Dr. Doina Lucia Amza

Lumina creştinului, iulie 2003