FAMILIA

XIV. MIJLOACE NEPERMISE DE PLANIFICARE A FAMILIEI

Mijloacele nepermise pentru reglementarea naşterilor sunt: sterilizarea, avortul şi orice metodă care împiedică conceperea copilului.

Avortul

Deoarece despre sterilizare am vorbit deja într-un capitol anterior, să vedem care este poziţia Bisericii faţă de avort. Biserica a considerat întotdeauna avortul ca fiind o crimă adevărată. Dar este avortul o crimă sau nu? Privind lucrurile numai din punct de vedere biologic ne dăm seama uşor că este o crimă deoarece este distrugerea unei vieţi omeneşti. Ştiinţa biologică cea mai avansată ne arată limpede că viaţa omului începe în momentul conceperii, în momentul fecundării, adică în momentul întâlnirii ovulului şi spermatozoidului, se pun în mişcare o serie de mecanisme (care se vor chema viaţă) care nu se vor opri decât la moartea individului.

E complet falsă afirmaţia că embrionul din sânul mamei este doar o grămadă de celule, de ţesut matern, e un parazit pe seama unei persoane libere să-l accepte sau nu.

În momentul conceperii copilul primeşte sexul propriu, toate caracteristicile fizice şi orientările psihologice; acest moment este ora zero a primei sale zile. În fiecare moment organismul care se dezvoltă primeşte o nouă caracteristică ce ţine de fiinţa umană; căci dacă copilul înainte de naştere nu este om, cărei specii vii îi aparţine? E peşte? Sau poate maimuţă?

Desigur că în sânul matern copilul are o evoluţie care cuprinde mai multe etape, dar de la o etapă la alta nu este o trecere brutală, nu e o diferenţă de natură, ci numai de vârstă. Şi după naştere, în perioada pubertăţii, copilul suferă transformări la fel de importante ca şi în sânul matern; dar pentru aceasta nu putem pretinde că înaintea acestor transformări copilul nu aparţine speciei umane şi ca atare până la vârsta pubertăţii avem dreptul să-l ucidem.

Există un moment precis în care bobul de grâu nu mai este bob de grâu, ci este deja spic? Nici nu se poate spune că la începutul evoluţiei în sânul mamei copilul e un parazit care poate fi respins. Ştim că parazitul are o natură diferită de aceea a fiinţei pe care se află; însă copilul din sânul mamei aparţine aceleiaşi specii ca şi mama.

Privind lucrurile din punct de vedere religios, în momentul conceperii Dumnezeu creează un nou suflet; din acest moment Dumnezeu consideră noua fiinţă umană ca fiind capabilă de un destin veşnic.

Biserica nu şi-a modificat niciodată atitudinea cu privire la avort. Iată câteva mărturii:

"Să nu ucizi nicicum un copil prin avort şi să nu-l asasinezi odată născut" (Didahe, primul catehism creştin, sec. I).

"Femeile care folosesc mijloace pentru a provoca avort comit crime şi vor trebui să dea seama de avort în faţa lui Dumnezeu" (Atenagora, sec. II).

"În ceea ce ne priveşte, omuciderea fiindu-ne interzisă o dată pentru totdeauna, nu ne este îngăduit să ucidem un copil zămislit în sânul mamei... Este o crimă anticipată a-l împiedica să se nască şi puţin importă dacă i se smulge sufletul deja născut sau dacă îi este distrus în momentul în care se naşte. E un om deja, ceea ce trebuie să devină un om, aşa cum orice fruct este deja în germen" (Tertulian, sec. III).

"O veche lege excludea din Biserică femeile care comit avort, până la sfârşitul vieţii. Voind să fim mai umani, hotărâm să li se acorde o pocăinţă de zece ani" (Conciliul din Ancira, 314).

Papa Sixt al V-lea, în 1588, îi condamnă pe toţi aceia care, indiferent cărei categorii sociale îi aparţin, provoacă ei singuri sau prin alte persoane pierderea fătului înainte de maturitate.

Papa Inocenţiu al XI-lea, în 1679, condamnă ca scandaloasă şi periculoasă în practică poziţia unui grup de teologi din Louvain care afirmau: "Pare probabil că fătul atâta timp cât rămâne în uter nu are suflet şi că nu primeşte suflet decât la naştere şi prin urmare nu se poate spune că un avort e o crimă".

"Tot ceea ce se împotriveşte vieţii însăşi, orice fel de crimă, genocid, avort,... dezonorează pe cei care săvârşesc aceste lucruri... şi insultă grav onoarea Creatorului...

Dumnezeu, stăpânul vieţii, a încredinţat oamenilor nobila slujire a vieţii, iar omul trebuie să o îndeplinească într-un mod vrednic de el; viaţa trebuie păzită cu o grijă extremă de la concepere; avortul şi uciderea copiilor sunt crime monstruoase" (Conciliul al II-lea din Vatican, 7 dec. 1965).

"Trebuie exclusă în mod absolut, ca mijloc admis de reglementare a naşterilor, întreruperea directă a procesului de generare deja început şi mai ales avortul direct voit şi intenţionat, chiar pentru motive terapeutice... Nu este îngăduit, chiar pentru motive foarte grave, să faci răul pentru ca din el să rezulte un bine" (Papa Paul al VI-lea, Humanae vitae, 1968).

Anticoncepţionalele

Cea mai veche metodă anticoncepţională este aceea practicată de Onan în vechime pentru a evita conceperea şi care e condamnată de Biblie (cf. Gen 38, 9-10). Faptul că Onan se "păzea" pentru a nu avea copii nu i-a plăcut Domnului, de aceea Domnul l-a ucis. De aici şi denumirea de onanism care se dă acestui păcat.

Astăzi sunt folosite mai mult aşa-zisele mijloace ştiinţifice - de tip mecanic sau chimic - pe care le propagă în mod fanatic neomalthusianismul. "Biserica Catolică... proclamă sus şi tare prin glasul nostru - spune Pius al XI-lea în Casti connubii - că orice uz al căsătoriei în care actul este frustrat, din răutate umană, de puterea sa naturală de procreaţie se îndreaptă împotriva legii lui Dumnezeu şi a naturii şi că cei care îndrăznesc să comită asemenea fapte se fac vinovaţi de păcat grav".

Pius al XII-lea, în discursul amintit către personalul medical, reaminteşte că orice atentat al soţilor în săvârşirea actului conjugal sau în dezvoltarea urmărilor sale naturale, atentat ce are loc cu scopul de a-l lipsi de puterea care îi este inerentă şi de a împiedica procrearea unei noi vieţi, este imoral.

Pius al XI-lea şi Pius al XII-lea nu au introdus noi oprelişti, ci au repetat doar o condamnare care este prezentă dintotdeauna în toată doctrina şi în toată istoria moralităţii creştine.

Conciliul al II-lea din Vatican reafirmă doctrina tradiţională a Bisericii, amintind că "actele înseşi proprii vieţii conjugale, orânduite conform adevăratei demnităţi umane, trebuie respectate cu mare consideraţie".

De altfel, nu numai viaţa morală este distrusă de practicile anticoncepţionale, ci ele sunt în acelaşi timp în dauna sănătăţii fizice şi a echilibrului psihologic, după cum demonstrează statisticile şi studiile ştiinţifice.

Nu e de mirare că Paul al VI-lea, în Enciclica Humanae vitae, după ce a exclus "drept cale legitimă pentru reglementarea naşterilor" avortul şi sterilizarea, precizează: "este de asemenea exclusă orice acţiune care, fie înaintea actului conjugal, fie în săvârşirea lui, fie în dezvoltarea urmărilor sale naturale, îşi propune drept scop ori mijloc de a face imposibilă procreaţia".

Papa Ioan Paul al II-lea, în călătoria întreprinsă în Statele Unite, în octombrie 1979, a reafirmat doctrina dintotdeauna a Bisericii Catolice cu privire la această problemă, deşi conştient că această reafirmare nu este pe placul tuturor, însă o Biserică a lui Cristos care nu ar fi consecventă cu ea însăşi nu ar mai fi o Biserică a lui Cristos.