FAMILIA

XIII. SOŢII PLANIFICĂ FAMILIA

Numai soţii pot rezolva această problemă, însă în limitele legii morale şi fără a trăda spiritul Evangheliei.

Pentru Biserică există o problemă a reglementării naşterilor, dar această problemă este o problemă de familie, care priveşte numai cuplul conjugal. Biserica studiază care sunt motivele şi se interesează de soluţionarea acestei probleme: soluţia, bineînţeles, nu poate fi căutată în afara moralei şi a Evangheliei.

"Conciliul ştie că adesea soţii, pentru a imprima o ordine armonioasă vieţii lor conjugale, sunt împiedicaţi de unele condiţii ale vieţii de astăzi şi se pot găsi în împrejurări de aşa natură încât nu se poate mări, cel puţin pentru un anumit timp, numărul copiilor şi că fidelitatea iubirii şi deplina familiaritate a vieţii nu se poate păstra fără dificultăţi" (Conciliul al II-lea din Vatican).

"... Dezvoltarea demografică rapidă... condiţiile de muncă şi de locuinţă, ca şi cerinţele crescute atât în domeniul economic cât şi în cel al educaţiei, fac astăzi adesea dificilă creşterea în condiţii corespunzătoare a unui număr ridicat de copii" (Paul al VI-lea, Humanae vitae).

Condiţiile la care se referă atât Conciliul cât şi papa Paul al VI-lea sunt legate de profunda transformare a modului de viaţă care are loc prin trecerea de la economia agricolă la economia industrială.

Introducerea maşinilor în procesul de producţie şi în tot circuitul economic a revoluţionat întreaga structură economico-socială şi a schimbat aproape total modul de viaţă şi de convieţuire umană. Noile situaţii: urbanizare, apartament, salariu restrâng pe de o parte sfera libertăţii familiei, pe de altă parte, fac să crească nivelul comun de viaţă, fie material, fie spiritual şi cultural.

În civilizaţia agricolă de tip tradiţional copiii care se năşteau nu puneau probleme îngrijorătoare, ci dimpotrivă, ofereau avantaje şi speranţe chiar pe plan temporal, economic, familial. Astăzi, creşterea şi educaţia copiilor ridică multe probleme şi dificultăţi faţă de trecut.

Biserica recunoaşte toate aceste probleme şi dificultăţi, şi faptul că ele pot cere o reglementare a naşterilor copiilor, lucru care nu era necesar odinioară.

Apoi, făcând abstracţie de noile condiţii de viaţă, se poate întâmpla ca femeia, cu tot progresul ştiinţei, să fie într-o stare care nu-i permite o nouă maternitate. Şi atunci se pune întrebarea: în cazul în care soţii consideră că o naştere ar fi imprudentă sau chiar cu totul nerecomandată, cum trebuie să procedeze pentru a o evita? Notăm că în asemenea situaţii este o obligaţie morală pentru soţi de a căuta mijloacele cinstite pentru a evita o atare naştere.

Biserica nu a susţinut şi nici nu susţine "natalismul absolut", adică obligaţia de a aduce pe lume toţi copiii posibili, deşi a lăudat întotdeauna căminul fecund şi i-a invitat pe soţi la generozitate, ţinând cont bineînţeles şi de posibilităţile de creştere şi de educaţie.

Acest lucru îl face în continuare şi astăzi. Conciliul al II-lea din Vatican aduce elogii acelor soţi care "printr-o hotărâre prudentă şi de comun acord acceptă cu suflet mare să educe în mod corespunzător chiar şi numărul cel mai mare de copii".

E drept că Biserica mai înainte nu a acordat o importanţă deosebită acestei probleme aşa cum o face astăzi; aceasta nu pentru că nu s-au folosit şi înainte metode nepermise pentru a împiedica naşterea copiilor, ci pentru faptul că cei care le foloseau o făceau împinşi de pasiune şi nu de trebuinţa de a rezolva o problemă obiectivă, aşa cum se prezintă astăzi lucrurile.