FAMILIA

XII. CONTROLUL NAŞTERILOR

Pastorul anglican Robert Malthus a pus cel dintâi problema controlului naşterilor.

Problema cea mai agitată astăzi în lume este problema reglementării sau a controlului naşterilor. Problema în sine nu e greşită, iar încercarea de a o rezolva e vrednică de laudă, dacă e călăuzită de ideea că procreaţia umană, spre deosebire de cea a animalelor, trebuie să se realizeze la un nivel corespunzător omului, adică nu trebuie lăsată pe seama instinctului, ci trebuie să se desfăşoare sub controlul raţiunii, iar pentru un creştin şi sub controlul credinţei.

La ora actuală însă, prin expresia "controlul naşterilor" se înţelege, în general, acea formă de reglementare a naşterilor voluntară sau obligatorie care, subordonând procreaţia cerinţelor sociale, economice, igienice, rasiale etc. realizează acest lucru cu orice preţ fără să ţină cont dacă mijloacele folosite sunt bune sau rele.

S-ar putea spune că preocuparea pentru limitarea naşterilor a început cu lucrarea publicată în 1798 de pastorul anglican Robert Malthus, Eseu asupra principiului populaţiei.

Autorul era impresionat de mizeria în care trăia o mare parte din oameni. El avea sub ochi Anglia în anii când începeau să se resimtă efectele sociale distrugătoare ale revoluţiei industriale.

Căutând cauzele sărăciei, Malthus a ajuns la concluzia că mizeria nu poate fi eliminată prin instituţii caritative, prin opere de asistenţă, prin îmbunătăţiri tehnice, prin modificări structurale şi altele de felul acesta, deoarece, considera el, e o lege a naturii ca populaţia să crească într-un ritm mult mai rapid decât mijloacele de trai.

Malthus încearcă să dea chiar şi formula precisă a acestei legi: populaţia creşte în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de trai cresc în progresie aritmetică. De aici, semnalul de alarmă: o înmulţire excesivă a populaţiei globului ar atrage după sine urmări dezastruoase.

Ce remedii propune Malthus?

Deoarece nu e posibilă creşterea mijloacelor de trai într-un ritm adecvat, nu rămâne altă cale decât aceea de a frâna creşterea populaţiei. În această direcţie acţionează unii factori naturali ca epidemiile, cutremurele de pământ, războaiele etc., dar, după cum demonstrează trecutul, aceşti factori nu sunt suficienţi. Lor trebuie să li se adauge şi alţi factori stabiliţi în mod liber de oameni. Printre aceştia Malthus menţionează doi: amânarea căsătoriei şi mai ales înfrânarea soţilor.

După cum se vede, metodele propuse de Malthus nu sunt greşite. Dar, din păcate, se consideră urmaşi ai lui Malthus aşa-numiţii neomalthusiani, care propun orice mijloace pentru împiedicarea fecundaţiei. Neomalthusianismul, propus în 1823 într-o carte a lui Francis Place, a cunoscut o adevărată explozie abia în secolul nostru, luând, mai ales după primul război mondial, proporţii impresionante.

Actualmente în fruntea acestei mişcări se găsesc ţările anglo-americane, care numără foarte mulţi propagandişti fanatici ai anticoncepţionalelor. În acest scop s-au organizat asociaţii, ligi, se tipăresc cărţi, ziare şi broşuri de informare, se deschid clinici speciale. Fără îndoială că în jurul controlului naşterilor se învârt o mulţime de interese financiare, de afacerişti care produc şi desfac pe piaţă marfa destinată împiedicării procreaţiei. Aceste organizaţii, ca de pildă British Humanist Association în Anglia sau Mişcarea franceză a Planningului familial în Franţa, îşi găsesc aliaţi de nădejde în francmasonerie şi alte mişcări filosofice şi politice care au tot interesul să distrugă familia.

Multe state autorizează desfacerea şi practicarea anticoncepţionalelor; se evidenţiază în acest sens ţările scandinave. După război ţările bogate au propagat practicile anticoncepţionale şi în ţările sărace sau cu un potenţial demografic ridicat. Mai ales în Japonia şi în India guvernele au adoptat controlul naşterilor, deşi mulţi, printre care şi Gandhi, s-au opus.

Statisticile arată o scădere bruscă a indicilor natalităţii ca urmare a propagandei şi a autorizării practicilor anticoncepţionale. De la anticoncepţionale la avort, de la împiedicarea fecundităţii la uciderea musafirului nedorit nu mai rămăsese decât un pas; astfel încât avortul a fost legalizat, sub anumite condiţii, în numeroase ţări.

Ne punem mai întâi de toate întrebarea dacă alarma provocată de mult temuta suprapopulare a globului este întemeiată. Dovezile aduse de Malthus au fost de nenumărate ori puse în discuţie.

În realitate, atât dovezile lui Malthus, cât şi cele inventate de neomalthusiani pentru a da propagandei lor un aspect filantropic şi pentru a lăsa impresia că toată campania lor nu urmăreşte altceva decât binele omenirii, nu rezistă la un examen obiectiv.

Nimeni nu mai crede astăzi în legea lui Malthus. Statisticile cele mai recente ne arată tocmai contrariul: statisticile F.A.O. arată că populaţia globului creşte anual numai cu 1,60% în timp ce produsele agricole cresc cu 4%.

Pe de altă parte, istoria demonstrează că adesea perioade de creştere rapidă a populaţiei au fost urmate de perioade de descreştere.

E drept că populaţia globului a crescut în ultimele decenii într-un ritm extraordinar. Acest lucru se explică prin progresele pe care le-au făcut medicina şi igiena, datorită cărora mortalitatea infantilă a scăzut, iar durata medie de viaţă s-a prelungit. Dar catastrofele prezise de profeţii nenorocirilor nu trebuie să înspăimânte pe nimeni, ele neavând nici o justificare ştiinţifică.

După aprecierea oamenilor de ştiinţă, numai pe baza posibilităţilor actuale de producţie, pământul ar putea să alimenteze nu 6 miliarde de oameni, cât numără astăzi globul, ci 8 miliarde după Penck, 13 miliarde după Hollstein, 22 miliarde după Ballod şi chiar peste o sută de miliarde după Clark. Aceasta având în vedere numai posibilităţile actuale ale planetei noastre. Dar cine ar putea să prevadă posibilităţile viitorului asigurate de o organizare raţională, de noi invenţii şi descoperiri?

Uscatul formează abia 30% din suprafaţa globului. Un raport al experţilor O.N.U. din 29 martie 1968 se întreba: pentru ce în viitor să nu fie exploatat mediul marin care ar putea să devină un furnizor cu posibilităţi aproape nelimitate în domeniul alimentaţiei?

Apoi, trebuie ţinut cont de faptul că din suprafaţa uscată a pământului sunt cultivate numai terenurile uşor cultivabile; aceste terenuri totalizează doar 30% din uscat. Ce posibilităţi imense pentru alimentaţie dacă s-ar depune eforturi pentru ca şi restul suprafeţei să devină cultivabilă!

Îmbunătăţirea tehnicii agricole constituie un factor important în creşterea producţiei alimentare. Pentru exemplificare: producţia medie de grâu în Africa este de 700 kg la hectar, de 1600 în Europa; sau media la orez este de 1200 kg la hectar în Africa, de 4900 în Europa.

O tehnică foarte recentă deschide perspective aproape nelimitate pentru alimentaţia omenirii; e vorba de aşa-numita "hidroponică". Cu ajutorul acestei tehnici se realizează producţii agricole - cel puţin la anumite produse - independent de anotimp şi chiar de condiţiile naturale de teren şi de atmosferă. Astfel, de pildă, cu ajutorul acestei tehnici se obţine o producţie de 30-35 kg de tomate pe metru pătrat, în timp ce în culturile normale nu se obţin decât 4-5 kg pe metru pătrat. Aceleaşi rezultate excelente s-au obţinut experimental pentru mazăre, sparanghel, vinete etc.

Încă un aspect care nu e câtuşi de puţin neglijabil: foametea astăzi în lume nu trebuie atribuită atât producţiei insuficiente, cât pierderilor producţiei între recoltare şi consum; sunt deficienţe în sistemele de tratare, de transport, de conservare. Statisticile F.A.O. ne oferă cifre impresionante: până la 30% din producţie se pierde în Africa tropicală; până la 40% în America Latină.

În sectorul zootehnic se prevăd progrese uimitoare prin aplicarea noilor descoperiri ale ştiinţei. De exemplu, în Olanda, producţia de lapte s-a mărit de şase ori şi s-au realizat soiuri de găini care fac câte 300 de ouă pe an.

Din cele câteva exemple pe care le-am prezentat, reiese limpede că alarma neomalthusianilor este neîntemeiată, că omenirea n-are nici un motiv să-şi plece urechea la calculele pesimiste ale lui Malthus, ci trebuie să-şi deschidă sufletul spre cele mai mari speranţe.

Iar dacă în viitor va continua să existe mizerie şi foamete într-o parte sau alta a lumii, cauza va fi aceeaşi care face şi astăzi să fie mizerie şi foamete în lume, şi anume, nu producţia, ci nejusta distribuire a bunurilor. Nu pretinsa zgârcenie a naturii, ci răutatea, egoismul determină în primul rând lamentabilul dezechilibru economic în lumea de azi, la care se adaugă ignoranţa şi imobilismul tradiţionalist care fac unele zone incapabile să-şi procure cele necesare pentru trai.

De altfel, chiar făcând abstracţie de consideraţiile de mai sus, metoda pe care o propune neomalthusianismul în ceea ce priveşte controlul naşterilor este total anacronică şi antimodernă. Tehnica este mândria lumii noastre actuale; cu ajutorul tehnicii omenirea speră să pună toate lucrurile în serviciul omului. Metoda malthusiană e în contradicţie cu această speranţă; ea exprimă un sentiment de neîncredere, de teamă şi de dezertare în faţa posibilităţilor pe care tehnica le deschide în faţa omenirii.

"A menţine un echilibru economic îndemnându-i pe oameni să fie mai puţin numeroşi, înseamnă a-i condamna să nu se dezvolte" (Michel Cepede - FAO). "O gură pe care o hrăneşti înseamnă două braţe care muncesc. Două braţe care muncesc înseamnă patru guri pe care le hrăneşti" (Mao Tze-Tung).

La aceste consideraţii mai adăugăm una care provine din credinţă: oare omenirea va dura fără sfârşit pe faţa pământului? Sau va sosi un moment când Dumnezeu, care este Providenţă, va înceta să fie Providenţă pentru oameni? Biserica, bazându-se pe dovezi supranaturale şi naturale, a dezaprobat întotdeauna cu fermitate orice încercare din partea autorităţii civile sau a colectivităţilor de a reglementa naşterile în spirit neomalthusian şi a apărat dreptul fundamental al fiecărui om la căsătorie şi la procreaţie.

E adevărat că o creştere demografică accelerată măreşte dificultăţile problemelor dezvoltării, numărul populaţiei crescând mai rapid decât resursele disponibile şi atunci se ajunge aparent într-un impas. În acest caz tentaţia e mare de a frâna creşterea demografică prin măsuri radicale.

Desigur că puterile publice, în limitele competenţei lor, pot interveni printr-o muncă de informare corespunzătoare şi luând măsurile cuvenite, cu condiţia ca ele să fie conforme cu exigenţele legii morale şi să respecte justa libertate a soţilor.

"Fără dreptul inalienabil la căsătorie şi la procreaţie nu mai există demnitate umană". (Paul al VI-lea - Populorum progressio).