FAMILIA 

Manualul mirilor
achizitionare: 14.05.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

capitolul urmatorCuprins ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI

  1. Cine a orânduit căsătoria?

    Dumnezeu a orânduit căsătoria atunci când i-a făcut pe cei dintâi oameni.

  2. Este căsătoria un sacrament?

    Da, Isus Cristos a ridicat căsătoria naturală la demnitatea de sacrament.

  3. Care sunt scopurile pentru care Dumnezeu a orânduit căsătoria?

    Dumnezeu a orânduit căsătoria pentru mai multe scopuri. Scopurile esențiale sunt: procreația și dezvoltarea reciprocă a personalităților soților.

  4. Care sunt cele două însușiri esențiale ale căsătoriei?

    Cele două însușiri esențiale ale căsătoriei sunt: unitatea și indisolubilitatea.

  5. Este vreun motiv pentru care să fie îngăduit divorțul?

    Nu este nici un motiv pentru care să fie îngăduit divorțul. În schimb, Biserica poate îngădui, pentru motive foarte serioase, ca soții să se despartă, fără însă ca vreunul dintre ei să se poată recăsători până la moartea celuilalt.

  6. Cine oficiază căsătoria?

    Soții înșiși oficiază căsătoria. Biserica nu face altceva decât să stabilească norme pentru încheierea corectă a căsătoriei.

  7. E necesar consimțământul părinților pentru încheierea unei căsătorii?

    Pentru încheierea unei căsătorii nu este necesar consimțământul părinților, dar copiii să nu facă acest pas fără a cere sfatul înțelept al părinților.

  8. Ce rol are iubirea în viața de căsătorie?

    Iubirea este climatul natural în care trebuie să se desfășoare viața de căsătorie.

  9. Cine este mai mare în familie: soțul sau soția?

    Întrucât sunt persoane, atât soțul cât și soția se bucură de egalitate deplină. Natura impune însă fiecăruia obligații diferite, pe care, împlinindu-le, soții se completează reciproc pentru binele copiilor și armonia în familie.

  10. Este îngăduit actul sexual în căsătorie?

    Actul sexual este îngăduit în căsătorie, dar trebuie să se țină seama de scopurile pentru care a fost orânduit de Dumnezeu.

  11. Există pentru soți o virtute a castității conjugale?

    Da, există pentru soți o virtute a castității conjugale. Ea constă în trăirea vieții intime de căsătorie conform planurilor Creatorului.

  12. Cine a pus cel dintâi problema controlului nașterilor?

    Pastorul anglican Robert Malthus a pus cel dintâi problema controlului nașterilor.

  13. Dacă statul nu are dreptul să intervină direct în problema controlului nașterilor, au acest drept soții?

    Da, numai soții pot rezolva această problemă, însă în limitele legii morale și fără a trăda spiritul Evangheliei.

  14. Care sunt mijloacele nepermise pentru reglementarea nașterilor?

    Mijloacele nepermise pentru reglementarea nașterilor sunt: sterilizarea, avortul și orice metodă care împiedică conceperea copilului.

  15. Ce mijloc este îngăduit pentru reglementarea nașterilor?

    Pentru reglementarea nașterilor este îngăduit un singur mijloc: înfrănarea permanentă sau periodică din partea soților.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire