DIVERTISMENT

VI. DIN GÂNDIREA OAMENILOR CELEBRI

1. Compozitorul: 15 ani mi-au trebuit să scriu acest cântec de leagăn.
Editorul: De ce atât de mult?
Compozitorul: Pentru că totdeauna mă adormea.

2. În pragul morţii, un compozitor a fost vizitat de un preot. Văzându-l pe compozitor aproape mort, preotul începu să se roage cu ardoare cântând totodată un psalm. Mare îi fu mirarea când îl auzi pe muribund şoptind:
- Sfinţia ta, cum poţi cânta atât de fals!

3. Un călugăr care se biciuia şi-şi petrecea mult timp în rugăciune, preocupat să rămână numai în compania lui Dumnezeu, scria în jurnalul său: "Cei care mă vizitează îmi fac cinste, iar cei care nu mă vizitează îmi fac mare plăcere".

4. Un călugăr, mergând într-o vizită la abatele său, a început să laude tăcerea abatelui. Însă abatele i-a spus:
- Tăcerea nu înseamnă nimic. Copiii strigă, oamenii din lume vorbesc, călugării tac..., însă sfinţii caută.

5. Un frate a mers la Ilie, un pustnic, şi i-a spus:
- Am cunoscut în lume un om care avea despre sine însuşi o mare idee.
- Fii sigur, i-a răspuns Ilie, că atunci când cineva are o mare idee despre sine însuşi, aceea este singura idee pe care o are.

6. Sfântul Toma Becket, arhiepiscop de Canterbury, urât şi persecutat de nelegiuitul rege Henric al II-lea, a trebuit să fugă pentru a scăpa de soldaţii trimişi ca să îl aresteze. S-a travestit şi a fugit călare. Într-o seară s-a întâlnit cu soldaţii tocmai când traversa o stradă.
- Tu eşti arhiepiscopul Toma?, l-au întrebat ei îndată.
Sfântul a început să râdă şi arătând zdrenţele care îl acoperea le-a zis:
- Uitaţi-vă la mie..., oare aşa arată un arhiepiscop?
Soldaţii au râs şi ei şi au plecat.

7. Cineva îl întreabă într-o zi pe Pasteur:
- Maestre, care e diferenţa între timp şi veşnicie?
- Dacă aş avea timp să-ţi explic, răspunse Pasteur, ţi-ar trebui o veşnicie ca să înţelegi.

8. Papa Ioan al XXIII-lea era cel dintâi care făcea glume pe seama corpolenţei sale. Într-o zi, pe când mergea pe străzile Romei, o doamnă care era în spatele său a lăsat să-i scape această exclamaţie;
- Vai de mine..., cât e de gras!
Papa, surâzând, s-a întors spre ea şi i-a zis:
- Doamnă, din fericire Conclavul nu este concurs de frumuseţe.

9. Într-o zi papa Ioan al XXIII-lea, care înainte de a fi ales papă se numea Angelo Roncalli, îl întrebă pe un copil cum îl cheamă:
- Archangelo, i-a răspuns copilul pe tonul cel mai orgolios.
- Vai de mine!, exclamă papa, eu sunt numai Angelo.

10. - Sunt un om al tăcerii, zise într-o zi un bătrân călugăr lui Julien Green.
- Tocmai de aceea vă ascult cu atâta atenţie, răspunse celebrul scriitor.

11. Leonard Murialdo era un preot al carităţii fără limite, dar de o mare umilinţă. Când îi fu decernată "Crucea Cavalerului Coroanei Italiei" nu dorea să o purta. Celor care îl întrebau de ce nu poartă insigna le răspundea:
- Am deja alte cruci...!

12. Simplicio (un filozof) îl întreba într-o zi pe sfântul Augustin:
- Ce făcea Dumnezeu înainte de crearea lumii?
Sfântul Augustin spuse surâzând:
- Era într-o pădure unde tăia lemne pentru a face un foc mare, pentru a arde pe toţi investigatorii curioşi ai înaltelor sale secrete.

13. Macarie cel Mare se ruga în celula lui când auzi o voce care-i zise:
- Tu, Macarie, nu ai ajuns încă la gradul de perfecţiune al celor două doamne care trăiesc în acel loc.
Dis-de-dimineaţă, ajutat de bastonul său, se duse la locul acela. Ajuns acolo, bătu la poartă şi una din cele doua doamne veni să-i deschidă pentru a-l primi în casă. Macarie şezu şi le chemă pe cele două doamne. Ele veniră şi se aşezară alături de el. Bătrânul Macarie le zise:
- M-am ostenit mult să ajung până la voi. Acum, deci, ziceţi-mi în ce constau operele voastre bune?
Cele două doamne răspunseră că în acea noapte ele nu stătuseră departe de bărbaţii lor. Apoi întrebară:
- Ce opere bune am fi putut atunci face?
Macarie totuşi insistă. Dorea să cunoască acţiunile lor. Acestea spuseră atunci:
- Noi, mai înainte nu eram nici măcar rude între noi, apoi ne-am măritat cu doi bărbaţi care erau fraţi între ei. De 15 ani locuim în aceeaşi casă. Nu ne amintim să ne fi certat sau ca una dintre noi s-o fi insultat pe cealaltă. Am petrecut aceşti ani în linişte şi pace. La un moment dat se naşte însă dorinţa de a intra într-o mănăstire de fecioare şi am cerut părerea soţilor noştri care nu au acceptat propunerea noastră. Şi deoarece nu puteam realiza dorinţa noastră am făcut un legământ cu ei în faţa lui Dumnezeu: până la moarte nu trebuie să iasă vorbe goale şi inutile de pe buzele noastre.
Părintele Macarie le ascultă şi apoi le spuse:
- Într-adevăr, ceea ce contează nu este să fi fecioară sau măritată, monah sau laic. Dumnezeu, într-adevăr, dăruieşte tuturor pe Duhul Sfânt în măsura disponibilităţii pe care fiecare o are.

14. Într-o mănăstire, un părinte se învârte zicând ca nici unul nu valorează aşa puţin ca el.
Abatele Detrio replică:
- Acel părinte nu are nici un motiv de a se face aşa mic; la urma urmei nu e aşa mare...

15. Într-o grotă alături de Marea Roşie, un monah găsi un papirus ascuns într-un ungher. Era jurnalul bătrânului care îl precedase în acea locuinţă. Printre alte lucruri citi:
Luni: "Să pun ordine în ideile mele".
Marţi: "Să merg la episcop".
Miercuri: "Să repun ordine în ideile mele".

16. Părintele Isaia zise într-o zi:
- Dacă Biserica nu mai are curajul propriilor păreri, nu este din cauza lipsei de curaj, dar din cauza lipsei părerilor.

17. Într-o zi părintele Prezumtio a luat o lecţie. Stătea şi se ruga în celula sa când un cerşetor bătu la poartă:
- Iartă-mă, părinte, ştiţi cumva strada spre Aleppo?
- Nu, dar cunosc totuşi pe cea spre paradis.
Atunci trecătorul zise:
- Cum pot să mă încred în acela care cunoaşte o strada care duce departe, dar nu cunoaşte una care duce aproape.

18. - Ai devenit foarte uituc, îi zise unui frate bătrân, superiorul unei mănăstiri.
- Ştiu, îi zise bătrânul, astfel am un mare avantaj: mă bucur de mai multe ori pentru acelaşi lucru de care deja m-am mai bucurat.

19. Un monah bătrân zise într-o zi unui frate:
- Când un monah zice: "Eu sunt umil", în mod sigur nu este. Când zice: "Eu nu sunt umil", în mod sigur este umil. Eu de exemplu nu sunt deloc umil.

20. Părintele Barsanufio zise într-o zi:
- Cu cât preotul este mai puţin inteligent, cu atât laicului i se pare mai stupid.
Apropo de preoţia din Antiohia, acolo conduita lasă mult de dorit, părintele Poemen zise:
- Mulţi preoţi ar trebui sa vina în deşert să boteze oameni.

21. Un frate veni să-l găsească pe părintele Sisoi.
- Sunt foarte mulţumit. Sănătatea îmi este bună, sufletul îmi este liniştit, inima mea este fericită.
Părintele Sisoi zise:
- Sunt momente în care totul merge din plin. Nu trebuie să fi impresionat, acestea trec repede.

22. Părintele Serafim povestea fraţilor săi această istorie: "Într-o zi un vârstnic al deşertului din Nistria ajunse în paradis şi fu foarte surprins de marile serbări care se pregăteau...
- Nu sunt vrednic de o asemenea primire, îi zise sfântului Petru.
- De fapt, spuse apostolul, aceste serbări nu sunt pentru tine, ci pentru un episcop.
- Înţeleg, zise bătrânelul, este o chestiune de ierarhie.
- Este o chestiune de realitate, zise sfântul Petru. Aici monahi avem cu miile, dar foarte rar vezi ajungând un episcop".

23. Regina Cristina când a fost la Roma a mărturisit prietenilor săi ca vrea sa se facă catolică, iar celor care-i cereau motivul le răspundea:
- Deoarece asta şi nu altele trebuie sa fie adevărata credinţă, din moment ce toţi cei pe care i-am cunoscut erau incapabili de a conduce Biserica. Deci se vede clar ca Acela care conduce Biserica Catolica şi o susţine, în ciuda atâtor nulităţi, este Dumnezeu în persoană.

24. Lorenzo Dow, faimosul predicator metodist, a întâlnit într-o zi un copil negru, numit Gabriel, care avea un corn. A dat atunci băieţelului misiunea de a se ascunde sub un copac, unde avea sa predice în acea zi şi să sune din corn de fiecare dată atunci când se auzea strigat pe nume de predicator. În acea dimineaţă, în timpul predicii, preotul a descris cu un ton apocaliptic judecata universală. La un moment dat a început sa strige:
- Şi dacă în această clipă Gabriel ar suna din trâmbiţă!
În acel moment un sunet puternic şi clar străfulgera atmosfera. Mulţimea reunită în biserică, deja terorizată de cântare, a fost cuprinsă de panică şi toţi s-au ridicat în picioare. Dar imediat unul dintre cei prezenţi a intuit trucul şi au început să ceară cont parohului. Dow răspunse în mod prompt.
- Ascultaţi prieteni, dacă un băieţel negru care sună dintr-un corn va poate speria aşa de tare, ce nu se va întâmpla când arhanghelul Gabriel va suna din corn în ziua judecăţii!

25. Înainte de a urca pe eşafod, Ana Bolena scrise soţului, regele Henric al VIII-lea, care o condamnase nevinovată la moarte: "Sire, aţi avut întotdeauna grija de a mă ridica în grad: din simplă doamnă m-aţi făcut marchiză de Pimbroeck, apoi din marchiză m-aţi făcut regină, iar acum din gradul de regină mă înălţaţi la gradul de martiră şi sfântă. Vă mulţumesc!"
26. Împăratul Carol cel Mare este anunţat ca a murit unul dintre episcopi, un prieten de-al său. El mai întâi se informă ce lăsase pentru săraci. I se răspunse că lăsase aproape doi scunzi.
- Oh, exclamă un cleric prezent, este o provizie cam săraca pentru un drum aşa lung.
Răspunsul plăcu împăratului şi îl numi pe acesta ca episcop în locul episcopului mort zicându-i:
- Dar... să nu uiţi ceea ce ai zis chiar acum!

27. În timpul primei campanii prin Italia, Napoleon a fost rugat de cler într-un oraş evacuat de austrieci să ia sub protecţie pe "cei 12 apostoli", patronii oraşului.
- Sunt din lemn?, întreabă Napoleon.
- Nu, sunt din argint masiv.
- O..., din argint!? Atunci cu atât mai bine, Cristos le-a zis să meargă în lumea întreagă şi veţi vedea ca vor merge.
Într-adevăr, statuile au luat drumul Parisului şi au fost transformate în monezi.

28. Pe când mareşalul La Ferte era în Metz, se prezenta să-i dea omagiu, printre alţii, şi un reprezentant al evreilor. Când i se spuse că aşteaptă în anticameră, ripostă aspru:
- Nu vreau să-i vad pe aceşti blestemaţi care l-au răstignit pe Isus.
- Domnule, i se obiecta, aduce un cadou de 4.000 de scunzi.
- Lăsaţi-l să intre, bieţii oameni... nu ştiau cine erau Isus când l-au răstignit!

29. După prima împărţire a Poloniei între Rusia, Austria şi Prusia, în anul 1772, episcopul de Varşovia a pierdut o mare parte din propriile venituri. Prezentându-se pentru a aduce cinste monarhul Frederich al II-lea îi zise:
- Eu sunt prietenul dumneavoastră şi contez mult pe această prietenie. Dacă sfântul Petru îmi va refuza într-o zi intrarea în paradis, sper că mă veţi adăposti sub mantia dumneavoastră.
- Mă tem mult ca nu o voi putea face, deoarece maiestatea voastră aţi subţiat-o într-atâta încât îmi va fi greu sa va ascund pe furiş.

30. Celebrul Carteziu avea sentimente foarte nobile. O dată a fost întrebat de ce nu s-a răzbunat pe unul care-l ofensase.
- Când cineva mă ofensează, răspunse filozoful, eu încerc sa mă înalţ cu sufletul spre înălţimi încât ofensa sa nu-l atingă.

31. Frederich al II-lea, regele Prusiei, se mândrea într-o zi înaintea lui Arnaud Baculard că este ateu. Deoarece acesta îi arăta contrariul, îi zise:
- Cum, voi ţineţi încă la aceste vechituri?
- Maiestate, răspunse el, am dreptul să cred că este cineva deasupra regelui...?!

32. Mareşalul La Ferte şi contesa d'Ollone au avut o viaţa foarte scandaloasă, dar când au îmbătrânit au început să se pocăiască. Într-o zi au ieşit de la o predica care i-a umplut de teama pentru viaţa cealaltă.
- Dragul meu, spuse contesa, trebuie să facem ceva pentru sufletul nostru.
Mareşalul se gândi un pic şi apoi spuse:
- Ştiu ce voi face, îi voi pune pe servitori să postească pentru noi.