DIVERTISMENT 

Pilde și glume

IV. DIN VIEȚILE SFINȚILOR

1. Sfântul Toma de Aquino, întrebat de discipolii lui ce-i bătrânețea, a răspuns:
- E acea perioadă a vieții când ai viitorul în urmă și trecutul în față.

2. Sfântul Anton pustnicul a spus într-o zi:
- Oamenii se împart în trei categorii: invidioșii, orgolioșii și ceilalți. Însă eu nu i-am întâlnit niciodată pe ceilalți.

3. Sfântul Ignațiu de Loyola, întemeietorul "Societății lui Isus" este cunoscut pentru exercițiile spirituale pe care le promova. Cu sute de ani după moartea lui, trei iezuiți bat la poarta raiului.
- Sfinte Petre, am dori să vorbim cu preafericitul nostru părinte Ignațiu.
După un moment de căutare, sfântul Petru revine și zise puțin bâlbâit:
- Este imposibil acum. Ține exerciții spirituale Sfintei Treimi.

4. Sfântul Gerard și sfântul Ioan Botezătorul au fost trimiși de sfântul Petru pe pământ să se intereseze de soarta oamenilor. Într-o zi văd la o margine de sat un țăran ce se chinuia să scoată căruța din groapă.
- Hai frate, spune sfântul Ioan, să-l ajutăm pe acest biet sărman.
Punându-și umărul, sfântul Ioan îl ajută pe sărman să iasă cu căruța din groapă, însă sfântul Gerard refuză să-și ofere ajutorul.
Ajungând în rai sfântul Petru observă hainele murdare ale sfântului Ioan și hainele curate ale sfântului Gerard. Aflând întâmplarea, spune cu asprime către sfântul Gerard:
- Pentru că te-ai comportat rece față de pământeni, tu vei fi cinstit de ei o dată la patru ani, adică la 29 februarie.
Iar sfântului Ioan îi zise cu blândețe:
- Pentru că ai fost atât de bun cu oamenii, ei te vor cinsti de două ori pe an: la 24 iunie și pe 29 august.

5. Într-o zi Dumnezeu a surprins câțiva păcătoși în rai.
- Sfinte Petre, ce sunt cu acești păcătoși în rai? Nu-ți prea faci datoria.
- Doamne, eu îmi fac datoria și îi refuz la poartă, dar mama lui Isus îi primește pe geam.

6. Un episcop, înainte de a muri lăsase toată averea Bisericii, dar sora lui reclamă moștenirea pentru sine. Ea merse și ceru sfântului Ambroziu ca să facă dreptate în această dispută. Sfântul episcop hotărî ca moștenirea să rămână sorei, iar celor care îi reproșară că Biserica pierduse le răspunse:
- Nu, Biserica nu pierde decât atunci când este încălcată dragostea.

7. - Părinte, mărturisi sfânta Ioana de Chantal sfântului Francisc de Sales, directorul ei spiritual, am vorbit în mod dur unei persoane, dar am făcut-o pentru a apăra dreptatea și pentru iubirea de adevăr. Sfântul răspunse surâzând:
- Deci, fiica mea, ai fost mai dreaptă decât bună. Este necesar, în schimb, să fim mai buni decât drepți.

8. Ambroziu, ales episcop de Milano de către popor pe când nu era încă botezat, păstorea Biserica milaneză cu fermitate și claritate. Judecătorilor, care voiau să se apropie de sacramente după ce au pronunțat sentința de moarte, le zise:
- Dacă veniți la altar vă iert, dacă nu veniți vă laud!

9. În timp ce sfântul Bernardin predica la Milano, fiind ascultat de o mare mulțime, un negustor al orașului veni de mai multe ori să-l roage pe fratele sfânt să predice împotriva imaginii proaste a cămătăriei, care era foarte răspândită în Milano. Într-atât insistă acesta încât fratele Bernardin vru să știe cine a fost. După predică află că el era cel mai mare cămătar care fusese vreodată în oraș, iar ceilalți concurenți, speriați de cuvintele sfântului, părăsiseră această ocupație, el rămânând singurul cămătar.

10. Sfântul Ivo (+ 1303), protectorul avocaților, găzduit într-un hotel, auzi de la chelneriță, o văduvă bătrână, că următoarea zi va trebui să meargă la tribunal și să plătească 1.200 de ducați fără ca ea să fi comis vreo greșeală. Ea povesti că doi oameni veniseră la ea, rugând-o să țină sub pază o geantă de dinari, cu condiția să nu o dea înapoi decât celor doi împreună. Într-o dimineață se reîntoarseră, serviră masa și plecaseră, dar nu după mult timp unul dintre ei se întoarse înapoi, ceru geanta și apoi dispăru. Nu după mult timp apăru și celălalt pentru a face același lucru. Aflând că fusese precedat de celălalt și nu mai are partea lui, o dădu pe chelneriță în instanță, iar doamna era acuzată pentru a plăti presupusele daune. Sfântul Ivo o liniști, asigurând-o că o să ia totul asupra sa. Apoi merseră împreună la judecată.
La tribunal, cel care dispuse cererea pretinse să i se plătească întreaga sumă, deoarece încredințase geanta după ce au stabilit un pact. Atunci sfântul Ivo, care se prezenta ca avocat al femeii, ripostă:
- Geanta de dinari nu a fost pierdută; ea va fi dată când acesta se va prezenta s-o ceară, dar împreună cu celălalt, după cum era pactul. Să vină așadar amândoi și vor avea geanta!
În fața unui așa răspuns drept și neașteptat, acuzatorul se pierdu debusolat, căzu în propria lui plasă. Pentru înșelătorie a fost condamnat, iar sărmana văduvă a fost salvată.

11. Știm bine câte uneltiri au fost aduse împotriva sfintei Ioana d'Arc pentru a o încerca în ceea ce privește "vocile" și "viziunile" sale, care îi cereau să salveze Franța ocupată de englezi. Dar ea a demonstrat mereu o minte ascuțită și dădea răspunsuri de-a dreptul umoristice.
- Când apărea sfântul Mihai pentru a te chema la misiune, cum era?
- Nu i-am văzut nici o coroană și nu știu nici unul dintre veșmintele sale, răspunse tânăra franceză.
- Așadar era gol?
- Vi se pare posibil ca Domnul nostru să fie așa sărac și să nu aibă nimic să-i pună pe spate?
Englezii îi puseră o altă întrebare:
- Avea păr?
Isteața tânără tergiversă:
- Ce boacănă a făcut oare, ca Dumnezeu să-l tundă chel?

12. Un domn foarte bogat trimise sfântului Thomas Morus două amfore de argint pentru a-și susține prietenul într-un proces important. Thomas Morus reumplu cu cel mai bun vin amforele primite și le trimise înapoi prin același servitor care le aduse.
- Spuneți, totuși, stăpânului vostru că tot vinul din pivniță este la dispoziția sa.

13. Într-o zi, un important personaj, un ministru care era găzduit într-un spital, ceru să vorbească ceva important cu sfântul Camilo. Acesta a fost găsit în infirmerie, aplecat asupra unui bolnav. Fratele Camilo de Lellis ascultă cererea fără a se ridica și spuse:
- Spuneți domnului că acum sunt ocupat cu Isus Cristos, dar imediat voi termina cu această operă de caritate și voi fi la ilustrul domn.

14. Se povestește că într-o zi episcopul de Vigevano arăta cu satisfacție sfântului Carol Borromeu grădina de lângă episcopie. Unul dintre cei prezenți observă ca arhiepiscopul de Milano ar dori să se odihnească un pic.
- Sfânta Biblie este copăcelul cel mai potrivit sub care mă pot odihni cel mai bine, spuse sfântul.

15. La 30 octombrie 1584, sfântul Carol Borromeu - care va muri patru zile mai târziu, sfârșit de treburile pastorale, la numai 46 de ani - se găsea la Cannabia pentru o ultimă atribuție: fondarea Colegiului "Papio de Ascona". El voia să fie la Milano pentru solemnitatea tuturor sfinților, dar era vlăguit și avea febră. Capucinului care îl veghea și îl sfătuia să fie mai puțin auster, sfântul Carol îi răspunse:
- Lumânarea, pentru a face lumină celorlalți, trebuie să se consume pe sine. Tot la fel trebuie să facem și noi: să ne consumăm pentru a da un exemplu bun celorlalți.

16. Franciscanul cel mai ascet din secolul al XVI-lea, sfântul Petru de Alcantara, a fost un predicator neîntrecut. Răspunsul dat contelui de Orapesa, care deplângea pervertirea epocii sale, este la fel cu acela pe care sfântul Francisc l-a dat celor care-l întrebau dacă trebuie sau nu să mustre un păcătos. Sfântul Petru de Alcantara spuse;
- Domnia voastră să nu se supere, este un remediu foarte simplu împotriva răului. Să începem să fim cum trebuie să fim și prin aceasta ne vom îndrepta în ceea ce ne privește. Fiecare să facă la fel și reforma va fi în mod sigur eficace. Necazul e că fiecare vrea să-i reformeze pe ceilalți și nimeni nu se gândește să se îndrepte pe sine însuși.

17. Sfântul Filip Neri, văzând o dată că un grup de credincioși a ieșit din biserică imediat după ce a primit sfânta Împărtășanie, stătu un moment să mulțumească Domnului și apoi trimise doi ministranți cu două lumânări aprinse să-i urmeze pe acești grăbiți.
- De ce aceasta?, întreabă unul dintre ei.
Sfântul răspunse:
- Pur și simplu pentru a acompania Preasfântul Sacrament pe care tu l-ai primit și pentru a-i mulțumi și a-l lăuda din partea ta.

18. În perioada unor predici la Lyon, principele oratorilor francezi, marele Lacordaire, a vrut să se întâlnească cu sfântul Paroh din Ars. Vizita făcu multă stupoare.
- Știți ce m-a uimit atunci cel mai mult, a spus preotul Vianney, că știința cea mai mare a venit să se închine în fața celei mai mari ignoranțe. Cele două extreme s-au întâlnit.
Lucrurile însă merseseră altfel. Tema predicii umilului paroh era Duhul Sfânt. Lacordaire voia să asiste la predică. După ce a ascultat-o a exclamat entuziasmat:
- Abia acum am înțeles cine este Duhul Sfânt!

19. Un pustnic zise:
- Am primit două scrisori în același timp: în una se zicea că eram un mare sfânt, în cealaltă un ipocrit și un șarlatan. Prima nu-mi adăuga nimic în plus, a doua nu-mi lua nimic. În fața lui Dumnezeu ești ceea ce ești și nimic mai mult.

20. Viceprefectul de Trivaux l-a propus pe sfântul Paroh de Ars guvernatorului pentru medalia "Legiunea de onoare". Primarul Ars-ului primi consensul.
- Este anexat vreun venit pentru săracii mei?, întreabă mirat sfântul.
- Nu, i se răspunse, este doar o distincție onorifică.
- Hei, spuneți atunci împăratului că nu o vreau.
Bineînțeles că nu a fost ascultat și el se plângea de aceasta.
- Toate aceste onoruri mă sperie; când va veni moartea și eu mă voi prezenta cu aceste bagatele, dacă-mi va spune Dumnezeu: Pleacă, ai primit recompensa ta!
În ciuda insistențelor episcopului și a altor persoane nu a agățat-o la pieptul său decât atunci când stătea nemișcat în sicriu.

21. Bernadeta, vizionară din Lourdes, a fost amenințată:
- Prusacii, dușmanii, sunt la porți, nu vă e frică?
- Nu, domnule.
- Nu este nimic de temut atunci?
- Eu nu mă tem decât de catolicii răi.
- Nu te temi de nimeni altul?
- Nu, domnule!

22. Sfânta Bernadeta posedă înțelepciunea comună celor săraci. O dată surorile îi povesteau episodul în care pruncul Isus i-a apărut sfintei Tereza, dar la sunetul care invita comunitatea la rugăciune l-a abandonat fără nici un moment de ezitare.
- Tu, soră Maria Bernadeta, ce-ai fi făcut?
- Aș fi plecat și eu..., dar l-aș fi luat în brațe și pe pruncul Isus. De fapt, nu cred că ar fi fost așa greu.

23. Don Bosco era a fost și un scriitor clar, simplu și eficace. Așa cum Moliére cerea părerea servitorilor despre comediile sale, tot la fel don Bosco citea mamei sale, care era ignorantă dar cu bun simț. Observațiile sale au fost de mai multe ori prețioase. O dată, pentru a evita repetiția, don Bosco îl numise pe sfântul Petru "chelarul ceresc".
- "Chelar"! Ce înseamnă asta?, întreabă mama.
- E un cuvânt latin, care înseamnă portar.
- Și atunci scrie "portar" și vei fi mai câștigat pentru claritate.
Don Bosco îi dădu dreptate.

24. Don Bosco primise casa Pinardi, care va deveni locul primului său Oratoriu pentru 30.000 de lire. Însă nu avea bani să o plătească și trebuia să-i găsească în 15 zile. Don Bosco, văzând-o foarte preocupată pe mama sa din cauza datoriei, o întrebă:
- Dacă ai fi avut 30.000 de lire mi le-ai fi dat?
- Sigur, răspunse mama Margherita.
- Și crez__că Dumnezeu tatăl meu este mai puțin generos decât tine?
Opt zile mai târziu a putut să-și plătească datoria.

25. Când abia terminase studiile, don Bosco se afla la un impas dificil: nu știa dacă să se facă preot sau frate. Ceru sfatul mamei, și-i spuse printre altele că nu era tentat să se facă frate pentru a nu o abandona în mizerie pe ea, care făcuse atâtea sacrificii pentru el.
- Ascultă-ți vocația și gata, îi răspunse mama. În ceea ce mă privește sunt săracă și așa vreau să rămân. De altfel, îți zic acum că din întâmplare dacă vei deveni bogat eu nu mai vreau să te văd.

26. Într-o zi părintele Iosif Cottolengo primi vizita unui mare personaj trimis de regele Carol Alberto să inspecteze operele sale de caritate. Personalitatea trimisă a rămas foarte impresionată văzând vastitatea acestor opere și nu ascunse reverendului preocuparea sa că forțele de care dispune preotul nu erau suficiente pentru a susține grozava sărăcie în care se găsea.
- Dar nu vedeți domnule canonic, că aveți o țară întreagă de săraci de susținut, v-ar trebui fonduri pe care nu le aveți.
Părintele Cottolengo spuse senin:
- Excelență, cel care o face nu sunt eu, ci Providența divină care, după câte știu eu, nu a lăsat pe nimeni în izbeliște.
Personalitatea rămase surprinsă de această credință și nu mai adăugă nimic.

27. Într-o zi directoarea curiei bisericești Dominica Cinascone se prezentă la sfântul Iosif Cottolengo zicând:
- Reverende, nu mai este în casă nici o fărâmă de pâine și nu mai avem decât un bănuț de 20 de lire.
- 20 de lire? Unde sunt? Să-i vedem!
Avându-l în mână, părintele Cottolengo zise:
- Privește ce fac! Și aruncă moneda pe fereastră. Doamna rămase stupefiată.
- Părinte, dar cum ați aruncat banii!?
- Stai liniștită, vei vedea ce joc frumos va fi. I-am aruncat pe fereastră pentru că știu că vor reintra pe ușă.
Într-adevăr, puțin înainte de amiază, intră pe ușă un domn și foarte calm puse pe măsuța bucătăriei o pungă de bani.

28. Într-o zi se prezintă la sfântul Iosif Cottolengo o soră foarte preocupată:
- Părinte, astăzi pentru prânz nu mai este nimic în casă.
- Nu te teme, Fecioara va avea grijă.
Și imediat sfântul se puse pe rugăciune. Puțin după aceea sora se întoarse și insistă:
- Dar, părinte, este aproape ora prânzului... Ce vom da celor din azil?
- Mergi cu ei la masă și vei vedea că Sfânta Fecioară va avea grijă.
Și continua să se roage. Puțin după aceea auzi soneria și un militar ceru să vorbească cu părintele.
- Ascultați, îi spuse soldatul, regimentul a plecat azi dimineață în marș și acum am primit mesajul că nu se vor întoarce până diseară. Masa este pregătită, dacă vreți putem să dăm cu plăcere hrana săracilor.
Sfântul merse atunci și o anunță pe soră.
- Ți-am spus, zise surâzând părintele, că Mama noastră cerească va avea grijă.

29. Sfântul episcop de Alexandria, din Egipt, numit Ioan Scărarul pentru marea sa iubire fața de cei săraci, bolnavi, fără ocupație și refugiați, în ziua în care a fost consacrat episcop ceru:
- Dați-mi lista patronilor mei.
I se făcu cunoscut faptul ca episcopul din Alexandria nu are patron. El răspunse:
- Și cei pe care voi îi numiți cerșetori nu sunt oare ei patronii mei! Nu sunt ei cei care-mi deschid poarta cerului!

30. - Părinte, îl întreabă într-o zi pe părintele Anton, de ce atunci când lumea te laudă, tu îi refuzi laudele?
Părintele răspunse monahului:
- Deoarece..., refuzând laudele, nu din modestie, sunt lăudat de doua ori.

31. - Părinte, zise într-o zi un monah tânăr unui bătrân, mi se pare că părintele Casian este un pic supărăcios.
- Într-adevăr, spuse bătrânul monah, dar este un supărăcios bun, nu face decât sa-i ierte de o sută de ori pe zi acele greșeli pe care nu le-ai mai făcut.

32. Diavolul apăru într-o zi sfântului Macarie îmbrăcat în zale ca pentru război. Îi zise:
- Tot ce faci tu fac și eu; tu postești, iar eu nu mănânc. Nu este decât un singur lucru pe care tu-l faci, iar eu nu-l pot face!
- Care?
- Să mă umilesc!, răspunse diavolul și dispăru.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire